Pagini

miercuri, 1 iulie 2020

CÂND MĂ ROG LA TINE, DOAMNE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

             

de Preot Sorin Croitoru

Când mă rog la Tine, Doamne,
Parcă-aievea Te zăresc,
Inima îmi bate tare,
Ochii mi se umezesc..

Toate dorurile mele
Se astâmpără cumva
Căci rugându-mă la Tine,
Tu cobori în mintea mea..

Când mă rog la Tine, Doamne,
Parcă-s liber în sfârșit,
Toate grijile-ncetează,
Sufletul mi-e liniștit

Fiindcă Tu dai pace lumii,
Nu ca lumea Tu o dai,
Iar acel ce o primește
A intrat de viu în Rai.

Când mă rog la Tine, Doamne,
Dumnezeul tuturor,
Simt că ard de-a Ta iubire
Ca o pâine în cuptor

Și atunci doresc în suflet
Și în inimă-mi doresc
Să Îți fiu cât mai aproape,
Fiindcă mult Te mai iubesc,

Și îi port în rugăciune
Și pe toți cei dragi ai mei,
Căci aș vrea ca lângă mine
Să se bucure și ei

De a Ta iubire, Doamne,
Până-n vecii nesfârșiți,
Împreună cu toți sfinții
Și cu drepții mântuiți!