Pagini

marți, 19 mai 2020

VREAU SĂ VĂD..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Preot Sorin Croitoru
Cu bisericile-nchise
Toți erați creștini model.
Dar acum, că sunt deschise,
Vreau să văd, sunteți la fel?..
Toți tânjeați după mireasma
Sfintei noastre Liturghii..
În sfârșit SE POATE, frate,
Vreau să văd de o să vii..
Fiindcă mă uitam degeaba
Înainte de "covrig"
După tine prin biserici..
Ba ți-era prea cald, ba frig,
Ba ploua, ba alte cele,
Câte-o scuză tot aveai..
Te-așteptam la Liturghie,
Însă, frate, nu veneai..
Când a fost apoi covidul
Și biserica s-a-nchis,
Îți veni deodată pofta
După fructul interzis.
"Pofta" ta de cele sfinte
Sincer, m-a impresionat,
Însă am o bănuială
Că ți s-a evaporat..
Căci creștinul cu trăire,
Că-i covid, că nu-i covid,
De mireasma celor sfinte
Este pururea avid!
Așteptăm vreo pandemie,
Ca să-L cauți pe Hristos?..
Ce zici, frate, am dreptate,
Sau sunt cam răutăcios?..