Pagini

marți, 5 mai 2020

Rugăciune grabnic folositoare către Sfântul Efrem cel Nou




Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea cererea mea. De nenumărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc, prin mijlocirea ta, să pun început bun mântuirii mele.



               Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă lenevesc. Cere-I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.


Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinurile pe care le-ai suferit mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios!

Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te, Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te, sfinte, pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi.

Ajută, Sfinte Efrem, pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi.

Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.

                  Rugăciunea părinţilor către Sfântul Efrem cel Nou, pentru copiii lor




Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul. Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vie­ţii acesteia. Fereşte-i cu rugăciunile tale de patimile trupeşti, şi de ispitirile de tot felul. Fii lor dascăl înţelept, învă­ţându‑i să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.

Roagă‑te pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată. Tu, cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care ai îndemnat‑o să se spovedească, îndeam­nă‑i şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu ne‑ai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.

Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean. Ajută‑i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

PRIBEAGUL TATEI FECIOR !

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



(versuri Eliana Popa)

Plânge teiul bătrân, tată! Ramura se pleacă,
Plângi și tu cu lacrimi multe innodate-n barbă!
Plânge teiul cu flori dese, peste fruntea ta
Frunza lui foșnind se-ntreabă ce te-o apăsa ?

Nins-au peste tine anii și-au cernut dureri
Ce voinic erai odată...parcă a fost ieri
Și căsuța e bătrâna...o duci tare greu
Acum esti bolnav si singur, doar cu Dumnezeu !

Ai crescut fecior ca bradul și i-ai dat un nume
A plecat de mult de-acasă, undeva în lume
Poarta n-o ți încuiată, nu-i mai pui zăvorul
Că azi, mâine o veni, din străini, feciorul !

,, - Dragul tatei fecioraș, rău m-apasă dorul
Și m-asteaptă moartea hâdă ca să-i dau obolul !
Dar mă rog la Domnul Sfânt și la Maica Sa,
Să nu-nchid copile ochii pân' nu te-oi vedea

Pribeagul tatei fecior, greu ți-o fi departe?
Rog toți sfinții din icoane să-ți dea sănătate
Și pe Dumnezeu Bunutul, Tatăl tuturor
Să îți dea precum lui Tobie, înger păzitor !

Te aștept cu pâine caldă și un pat curat
Am cernut și azi făină și am frământat.
Mă gândesc că poate astăzi te-o aduce Domnul,
Mereu te visez că vi când mă fură somnul !

Mă trezesc plângând de dor și te strig pe nume
De când soarele răsare ,până când apune,
Stau sub teiul meu bătrân și înmiresmat
Că la umbra lui copile, eu te-am legănat !

Și el te așteaptă verde, dragul meu băiat
Și nici floarea-nmiresmată nu și-a scuturat
Hai,încearcă să ajungi,peste-o zi sau trei
Până nu s-or scutura, florile de tei!"

O rușine- i azi credința la poporul românesc

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


O rușine- i azi credința la poporul românesc
Că e “dumnezeu” știința și dezmățul omenesc !
S- a uitat credința sfântă cu tradiții strămoșești
Azi la modă- i desfrânarea și slujirile trupești !

Să te- nchini azi “e rușine”, lumea râde de păcat
Dumnezeu e- nchipuire, fiindcă de … ne- am cultivat !
Iar strămoșii din vechime nu erau prea cultivați,
Astăzi merg să se închine numai cei înapoiați !

Azi, cu- atâta învățătură, cum să crezi în Dumnezeu,
Când cunoști perfect atomul și despici nucleul său ?
Azi, când munca grea cu brațul e facută de motor,
Azi, când vezi din casă lumea, privind la televizor ?!…

Ce câștig ai din credință, când ai azi tot ce dorești ?
Cum, tu om cu- nvățătură, iarași să te umilești ?…
O, dar iată că azi omul s- a schimbat fundamental,
Este drept - are cultură, dar e rău, nedrept, brutal..

Iată, lipsa de credință de la cei ce- s cultivați,
Că ajung să se ucidă chiar și rude, chiar și frați !
Ce frumos era românul, milostiv, cinstit, smerit,
Credincios și cu nădejdea vieții fără de sfârșit !

Toți strămoșii cei din veacuri, iată că au fost uitați,
Sau, sunt defăimați de unii, că n- au fost prea cultivați !
Oare limba românească care- o scriem și- o vorbim
Nu din cărțile lor sfinte, ce le- au scris, o moștenim ?
Prima frază tiparită în iubitul nostru grai
Este- o sfântă rugăciune pe acest picior de plai.

Oare nu aveau cultură, Varlaam era ateu ?
N- aveau minte sănătoasă de chemau pe Dumnezeu ?
Dosoftei n- avea cultură, sau Ivireanul Antim ?
Oare nu erau toţi oameni, despre dânșii noi ce știm ?

Dosoftei cu- a lui cultură peste tot recunoscut
Purta moaște în trăsură ca odor neprețuit.
Mucenicul din Suceava peste tot l- a însoțit,
Pentru ce- l purta cu dânsul Marele Mitropolit ?
Oare aşa de scurtă minte să fi fost la Dosoftei ?
Câți ca ei au azi cultură dintre cei mai mari atei ?

În trecut, mai zice lumea, preoţii au exploatat
Ţărănimea cea săracă, oare chiar adevărat ?
Arătaţi cu argumente toţi acei ce azi vorbiţi,
Ce averi adunat- au Sfinţii, care- s cei ce- s asupriţi ?

Poate Ștefan Voievodul de cultură- a fost lipsit,
El, doar conducea poporul, prin Sihastrul cel sfințit !
Câți din cei ce au cultură cunosc azi amănunțit
Ce averi are Sihastrul care Ștefan l- a iubit ?

Dar câți știu că Sfântu- acesta înțelept și luminat,
Știa pe de rost Psaltirea și pe câți i- a vindecat ?!
Și câți știu atunci că Ștefan sta la ușa lui smerit
Așteptând, el domn, la ușă, obosit și istovit ?

Știți că- n ruga lui umilă a cerut lui Dumnezeu
Ca s- ajute Voievodul, izbăvind poporul său ?
Tot poporul cu credință apără acest pământ,
Mii și mii sunt sub țărână, un popor martir și sfânt !

Au zdrobit păgânătatea cu puterea Sfintei Cruci,
Tot pământul țării noastre este plin de mucenici !
Sfântul Gheorghe pe drapele întărea pe- acești străbuni,
Presărând urgia morții în puhoaie de păgâni !
Mircea, Alexandru, Ștefan, brazi zidiți de Dumnezeu,
Stavila păgânătății – a slăvit Numele Său !

Pân- la noi răzbeau adesea milioane de păgâni,
Dar cădeau zdrobiți de Domnul prin acești creștini români !
Brâncoveanu, om cu carte, între voievozi cinstit,
A murit păstrând credința, un creştin desăvârșit !

Chiar de- au fost şi sunt şi astăzi preoţi lacomi de câştig,
Nu credința- i vinovată dacă- n focul veșnic plâng !
Dumnezeu face dreptate, judeca- va la sfârșit
Şi tot cel ce- L necinsteşte va fi sigur pedepsit !

O, dar astăzi Sfinții noștri, cel puțin sunt cunoscuți,
Au sfințit aceste plaiuri în cumplite suferinți !
Azi când gradul de cultură este mult mai ridicat,
Toți strămoșii Sfinți ai noștri, neamul nostru i- a uitat.

Câte vieți fără prihană, vrednice azi de urmat.
Sunt trecute cu vederea, câți români le- au cercetat ?
De la Daniil la Iacob, de curând mort la Iordan,
Un popor întreg de Îngeri sunt în plaiul Dunărean !

La Cernica, un luceafăr este Sfântul Calinic,
Teodora de la Sihla și Nicodim cel sfințit !
Moșu Gheorghe de la Piatra, din clopotnița de sus
Sau Vichentie la Secu, și câți sunt întru Iisus ?

Doar o parte dintre dânșii poate- s scriși în Pateric,
Despre care, lumea cultă, n- a aflat încă nimic !
O, dar țara noastră- i plină de sfințite ctitorii,
Ale Domnului Altare, ale noastre bucurii !

Iată zilele de astăzi au rămas fără de preț
Vin străinii să se- nchine frescelor la Voroneț,
Vin străinii și se miră de așa minunății
Care cei fără cultură, le- au zidit ca mărturii !

Câți cunosc că la Iordan, îndurând vânturi și ploi,
De curând Iacob Ioan este Sfânt din Dorohoi ?!
Care- i viața lui sfințită, știu că pentru noi a scris
O comoară numa- n versuri până- n clipa când s- a stins !

Trupul lui plin de miresme și de Dumnezeu Sfințit,
Se găsește la Hozeva, de străini astăzi cinstit !
Mai cer unii azi dovadă să arate Dumnezeu
Cum să creadă doar în semne azi poporul cel ateu ?

Dacă n- are- n el voință să citească din Scripturi,
Nu urmează nici credința sfintelor învățături.
Ei cred tot ce spune lumea, făr- să ceară dovediri,
Dar Scriptura, Patericul, nu- s decât închipuiri.

Iată cum cinstim credința și pe Bunul Dumnezeu
Noi români, creștini de astăzi, am ajuns popor ateu !
Iată cum cinstim strămoșii și pe toți ai noștri Sfinți
Tăvălindu- ne în rele și spurcatele dorinți.

Pentru ce- au luptat creştinii să ne scape de păgâni,
Dacă noi trăim ca hunii, dar ne socotim creștini… ???

de Vasile Militaru

În biserică ne rugăm mai bine ca în oricare alt loc

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

În biserică vom găsi şi mai multă linişte sufletească, bucurie mântuitoare şi tot în biserică ne pregătim sufleteşte pentru a primi cu vrednicie, pe cât este cu putinţă, Sfânta Împărtăşanie.rin cuvântul „biserică” înţelegem Trupul tainic al lui Hristos, adică obştea tuturor celor care cred în Hristos şi se împărtăşesc cu cele şapte Sfinte Taine; al doilea înţeles al cuvântului „biserică” este cel de lăcaş de închinare în care – pe sfânta masă sau prestol – se află permanent Sfânta Împărtăşanie, Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.


n biserică, lăcaşul de închinare, suntem botezaţi şi duşi spre închinare la patruzeci de zile după naştere; în biserică mergem în fiecare zi de sărbătoare; în biserică ne rugăm mai bine ca în oricare alt loc; în biserică ne împărtăşim cu Sfintele Taine; în biserică ascultăm cuvânt de învăţătură; în biserică ne sfinţim viaţa.

Tinda bisericii a slujit în vechime ca şcoală, iar Ceaslovul şi Psaltirea ca manuale – cărţi de şcoală.

În biserică trebuie să intrăm împăcaţi cu cei cu care ne-am certat. În multe parohii este obiceiul ca mai înainte de a merge să primească anafora sau să fie miruiţi, credincioşii îşi cer iertare unii altora, iar cei tineri merg la cei mai în vârstă şi le sărută mâna, cerându-şi iertare unii altora.



Privind biserica atât din afară, cât şi dinăuntrul ei, simţim că ne aflăm într-un loc cu totul sfânt; aceasta o mărturisim prin cuvintele din Ceaslov: „În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare”, este o convingere a fiecăruia dintre noi atunci când ne aflăm cu inimă curată în Casa Domnului. Biserica este Casă a Domnului, pentru că locuieşte în ea euharistic Dumnezeu, adică în ea se află Trupul şi Sângele Mântuitorului – Sfânta Împărtăşanie.

Lăcaşul de rugăciune în care nu se află Sfânta Euharistie nu poate fi numit Casa Domnului.

Atunci când mergem la biserică, bineînţeles că trebuie să ne primenim şi trupeşte, adică să ne îmbăiem şi să ne îmbrăcăm cu haine curate. Curăţenia în biserică trebuie să fie asigurată prin purtarea de grijă a preotului, de către persoane anume rânduite, de regulă palamarul – angajat cu salariu sau voluntar, dar bine ar fi dacă curăţenia în biserică ar fi făcută, pe rând, de credincioşii parohiei, îndeosebi de credincioasele noastre, pornind cu cele care fac parte din comitetul parohial.

Curăţenia în sfântul altar trebuie făcută de un bărbat, cântăreţul sau pălimarul, iar curăţenia pe sfânta masă (sfântul prestol) numai şi numai de către preot. Sfeşnicele şi candela de pe sfânta masă pot fi curăţate de cântăreţ sau pălimar, dar sfintele vase vor fi curăţate şi aranjate, puse la locul lor, numai de preot.

În biserică participăm activ – fiecare după pregătire şi pricepere – cântând la strană sau citind Apostolul sau Cazania, Canoanele sau Psaltirea. Cântările Bisericii noastre, prin melodiile lor, ne înalţă sufleteşte, iar cuvintele lor ne luminează mintea întru cunoaşterea învăţăturii de credinţă.

În tradiţia Bisericii noastre, credinciosul ascultă slujba, oricât de mult timp ar dura, stând în picioare; cei bătrâni o ascultă stând în strană; ascultarea slujbei stând în picioare o cere respectul nostru faţă de Dumnezeu, de râvna noastră de a aduce o jertfă lui Dumnezeu şi prin osteneala trupului; în acest fel împlinim cuvântul apostolesc „slăviţi pe Domnul în duhul şi trupul vostru” (I Corinteni 6, 20). Osteneala aceasta ne întăreşte în strădania noastră de a bine plăcea lui Dumnezeu, un efort care nu oboseşte, ci ne întăreşte trupul.




Stând în picioare şi urmărind cu toată luarea-aminte cântările şi toate cele ce se petrec în sfânta biserică, lepădăm mult mai uşor din sufletele noastre grija cea lumească, grija care ne abate de la dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele; nu este păcat să te îngrijeşti de cele necesare vieţii, ci este păcat să te preocupi în mod exagerat pentru agonisirea celor necesare vieţii; această binecuvântată grijă trebuie să o lepădăm la uşa bisericii.

În frământările noastre simţim nevoia de a cere ajutor cuiva, unei persoane care să ne dea o lămurire, o îndrumare cum este mai bine să facem ca să nu greşim sau să scăpăm de necazul care ne apasă; de mare folos ne sunt sfaturile date de cei îndreptăţiţi să o facă; petrecând clipă de clipă în sfânta biserică, aprinzând o lumânare pentru noi şi pentru semenii noştri, pentru părinţii şi fraţii noştri, dar mai ales să ne rugăm pentru duşmanii noştri.

În biserică vom găsi şi mai multă linişte sufletească, bucurie mântuitoare şi tot în biserică ne pregătim sufleteşte pentru a primi cu vrednicie, pe cât este cu putinţă, Sfânta Împărtăşanie.

În biserică s-a pregătit şi Maica Domnului începând de la vârsta de trei ani pentru a naşte cu trupul pe Cel fără de început, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.