Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Oare ce putem învăţa din istoria Titanicului? în acest eseu vom
analiza una dintre bine
- cunoscutele întâmplări din istorie. Cred că din
istorie se pot învăţa multe, mai ales atunci când aplicăm
principiile
Cuvântului lui Dumnezeu
la întâmplarea pe care o studiem.
În 1985
s-au descoperit rămăşiţele marelui vas Titanic.
Acestea au
fost
sub ape, la o adâncime de 13.000 de picioare, timp de peste
şaptezeci
de ani. Întreaga istorie a Titanicului este fascinantă şi plină de
suspans. De asemenea,
sunt o mulţime de lecţii pe care le putem învăţa
din experienţa Titanicului şi a
celor care au fost la bord.
Unii poate ştiu deja că Titanicul a fost
construit în Belfast într-un
timp
record. De fapt, Titanicul era una din cele două nave construite de
White Star Lines.
Titanicul era o navă avansată pentru zilele sale. Avea
un sistem electric
complet. Avea un radio telegrafic cu un cod Morse.
Era o adevărată capodoperă de artă.
Căpitanul vasului se numea John Smith. Era la
vârsta când se
apropia de pensie.
Dorind să-l onoreze, constructorii vasului l-au lăsat să
conducă croaziera inaugurală a
Titanicului peste Oceanul Atlantic. Smith
era genul de om mândru.
Era sigur că vasul Titanic este invincibil,
atunci
când reporterii i-au
luat interviu. Unul dintre reporteri l-a întrebat: „Este
adevărat că Titanicul este
invincibil?”. Smith a răspuns: „Nici
măcar
Dumnezeu
nu poate scufunda acest vas!”. O doamnă care a ascultat
interviul şi a auzit afirmaţia lui
Smith a refuzat să mai plece în voiaj
spunând: „Dumnezeu
nu va îngădui unui om slab să-şi trosnească
degetele
în faţa Lui!” Fiica acestei doamne, pe nume Emma Wolf, este
încă în viaţă. Căpitanul Smith dorea să se
retragă în culmea gloriei, şi nu
dorea doar să traverseze Atlanticul, ci să-l
traverseze într-un timp record!
Titanicul avea trei
elice uriaşe şi patru coşuri pentru fum. Aşa că atunci
când a pornit, nava
înainta repede.
Titanicul
a fost singura navă din istorie din vrema
aceea care a
avut
lumină continuu la bord.
Exista
un circuit electric într-una din camere care a luat foc,
dar
echipajul vasului a preferat să închidă uşa şi să lase ca acest mic
foc să mocnească şi să ardă tot timpul călătoriei pe mare. Ei nu
au
vrut să supere pe oameni, aşa că nu au spus nimic despre aceasta. Au
ascuns
această problemă aşa cum
unii oameni îşi
ascund păcatele,
apoi
pleacă încrezători pe drumul lor către
ceruri, sperând că nu vor
avea
probleme. Ar fi mult mai bine dacă în loc
să facă aceasta
le-ar
mărturisi şi prin
credinţă ar
primi mântuirea sufletelor de la
Mântuitorul
Iisus Hristos! În loc de a face aceasta, mulţi oameni
încearcă să-şi ascundă păcatele lăsându-le să mocnească în sufletul
lor!
Titanicul
a fost numit febleţea milionarilor. Tot echipamentul
era
de lux, chiar şi pentru standardele de astăzi. Pe
atunci, a avea o piscină
pe bordul navei era cu
adevărat ceva extravagant. Titanicul avea o
piscină de mărimi olimpice, o frizerie, o
sală de gimnastică, un salon de
înfrumuseţare, o pistă de alergare pe puntea
vasului, etc.
Titanicul
a plecat pe ocean în anul 1912. La acea dată în America
de Nord erau doar 40
de milionari, azi sunt sute de milionari. Dintre cei
patruzeci, doisprezece
erau pe vas pentru voiajul inaugural. Poate că veţi
recunoaşte numele unora dintre ei.
Unul dintre nume era Molly
Brown, o doamnă care moştenise o
mină de argint de la familia ei. Un alt nume era John
Jacob Astor, cel
care a construit un
hotel numit Waldorf Astoria, în New York City.
În
drumul său peste Atlantic,
Titanicul a trecut şi pe lângă
câteva
vase. Unul dintre ele era vasul CALIFORNIA. Marinarul
care
era la radioul vasului
California a trimis un mesaj celor de pe Titanic,
spunându-le că merg prea repede şi se
îndreaptă spre o zonă unde sunt
multe aisberguri. Dar
cel care se afla la radioul de pe Titanic nu a auzit
mesajele de avertizare,
pentru că era prea ocupat să transmită mesajele
milionarilor către brokerii lor, către bănci şi către familiile acestora. El
aşeza în teancuri mesajele pe care le primea şi tocmai mesajul, care s-a
dovedit mai târziu că era cel mai important dintre toate, a fost neglijat.
Asemenea
acelui marinar de la radioul navei Titanic sunt mulţi
şi astăzi. Ei sunt aşa de îngrijoraţi de averile lor şi de
lucrurile pe care le
au că sunt prea ocupaţi
pentru a mai asculta mesajul Sfintei Evanghelii,
care le-ar descoperi
dezastrul pe care îl au în faţă, dacă nu se vor întoarce
de la păcatele lor, acceptând să facă legământ cu Dumnezeu prin
credinţă.
De cinci ori în acea zi
marinarul de la radioul navei California a
trimis acelaşi mesaj de avertizare: „Mergeţi prea repede şi vă
îndreptaţi spre aisberguri!” în cele din urmă operatorul de pe Titanic a
auzit mesajul, dar a
fost aşa de nebun, că a
trimis înapoi următorul
mesaj: „Te-am
auzit! Dar ai face mai bine să-ţi ţii gura!” Operatorul
radioului de pe nava
California nu trebuia să închidă radioul său până la
miezul nopţii. Era 11:20 când a primit răspunsul
acela obraznic de pe
Titanic.
Aşa că, de supărat ce era, a închis radioul.
Cât de trist! Doar
câteva minute mai
târziu, Titanicul s-a lovit de un aisberg. Şi
atunci
când
au cerut ajutor nu a mai fost nimeni să-i
asculte.
De-a
lungul vieţii noastre Dumnezeu ne
trimite tot felul de
mesaje
prin care să ne atragă atenţia. El ne
spune: „Hei! Mai bine o
laşi mai uşor! Mai bine ai fi mai
atent la ceea ce faci, la cea ce crezi,
şi
încotro te îndrepţi!”
Şi
deseori oamenii spun Duhului Sfânt: „Nu vrei să mai taci
odată?” sau pur şi simplu „Lasă-mă în pace!” Uneori
Dumnezeu ne
vorbeşte despre lucruri din viaţa
noastră care trebuie schimbate. Dar noi
nu vrem să mai ascultăm sfatul Său şi nici măcar să mai auzim vocea Sa.
De aceea zice Sfântul
Apostol Pavel: Dar Duhul grăieşte lămurit că, în
vremurile
de apoi, unii se vor depărta de
la credinţă, luând
aminte la
duhurile
cele înşelătoare şi la
învăţăturile
demonilor (1 Timotei 4:1).
Acesta este un păcat de neiertat, este un păcat
împotriva Duhului Sfânt.
Titanicul
a fost construit cu 16 compartimente etanşe
diferite,
care
erau independente unul de celălalt.
Vasul era înalt cât 12 etaje
şi mai
lung decât două terenuri de fotbal. Era
enorm. În noaptea în
care ei s-au lovit de
aisberg, cineva era în aşa numitul „cuib
de cioară”
al vasului. Dar totul
s-a întâmplat aşa de repede, că marinarul din
„cuibul
de cioară” nu a
mai putut anunţa nimic şi mulţi oameni, care se
aflau în camerele de
jos ale vasului, s-au înecat fără să ştie vreodată de
ce anume s-au lovit. Câţiva oameni au urcat scările
la nivelurile
superioare şi au spus că vasul ia apă foarte multă. Căpitanul Smith nu
mai ştia ce să facă. Mulţi din oamenii care dormeau,
nici nu au simţit
impactul, pentru că erau sus, la ultimele niveluri. Cei de pe punte
spuneau că au simţit o mică zguduitură, dar cei mai mulţi nu ştiau că sunt
în pericol să-şi piardă viaţa.
Omul
care proiectase Titanicul era pe vas. Căpitanul l-a adus
imediat din
apartamentul lui şi i-a spus că primele opt compartimente
etanşe ale vasului sunt pline cu apă. El
s-a întors către căpitan şi i-a
răspuns: „Vasul se va scufunda!” Dar căpitanul i-a spus din nou: „Nu
se
poate! Acest vas este invincibil!” Cel care a proiectat vasul a
răspuns din nou: „Ştiu că aşa s-a făcut reclamă despre acest vas, dar
eu
l-am construit şi ştiu că nu va mai rezista!”
Lucrurile
nu sunt întotdeauna aşa cum apar la reclamă, nu-i
aşa? Diavolul prezintă păcatul ca şi cum ar fi ceva nemaipomenit
de
plăcut, dar nu-ţi spune că nava este gata să se
scufunde şi toată distracţia
va dispărea până la urmă!
Pentru
că erau aşa de
siguri că vasul nu se va scufunda,
nu au
pus pe
punte decât câteva bărci de salvare. Nu
existau bărci nici
măcar pentru un sfert din pasagerii care se aflau la bord. Căpitanul a dat
de ştire prima dată pasagerilor
de la clasa întâi care este situaţia,
apoi a
mers la formaţia care cântase rock’n roll în acea zi, şi la cei care cântau
jazz şi le-a spus să continue
să cânte pentru ca oamenii să nu
intre în
panică. Majordomii (fiecare apartament avea câte unul) au mers la
fiecare uşă şi au ciocănit spunând: „îmi
pare rău că vă deranjez, dar
căpitanul vrea ca toată lumea
să iasă pe
punte, dacă vă cheamă
trebuie
să fie ceva foarte serios!” Dar ei
nu le-au spus care era cu
adevărat problema. Nu au vrut să supere
pe cineva.
Aceasta
este asemănător cu ceea ce se întâmplă în
Sfintele
Biserici
de azi, în care mulţi prezintă mântuirea ca şi cum
ar fi nişte
vânzători politicoşi şi delicaţi. În loc de a fi aşa de apatici ar trebui să
strige: „Hei, fără Iisus
Hristos, vă veţi scufunda! Vieţuirea
în păcat vă
va
conduce la moarte!” Iisus spunea: „Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi
muri
în păcatele
voastre!”
Tot El a învăţat pe oameni parabola despre un om care plănuia să
construiască hambare mai mari, dar nu a mai avut timp să facă aceasta
pentru că a murit.
Fie ca mesajul
Evangheliei să fie transmis cu mai
multă convingere!
Dacă arde casa vecinului... cine mai este timid? Oare nu trebuie o acţiune
hotărâtă? Timiditatea nu este, aşa cum se crede, un semn al sfinţeniei,
ci
un semn al fricii.
Oamenii vor privi acest mesaj de viaţă şi de
moarte ca
având aceeaşi importanţă şi urgenţă pe care noi le-o transmitem.
Acest lucru s-a
întâmplat pe Titanic. Formaţia
cânta, iar avertizările
erau aşa de timid şi politicos transmise că nimeni nu vedea în ele vreo
urmă de urgenţă şi astfel, timpul preţios era pierdut!
Nu doar că nu aveau destule bărci de
salvare, dar nu aveau nici
destule veste de
salvare. Nimeni nu dorea să coboare
în bărcile
de
salvare
pentru că acestea
nu erau destul de luxoase pentru hainele pe
care
le aveau pe ei.
Nu erau bărci de salvare decât pentru femei şi,
practic, femeile au
fost aproape forţate să intre în bărci. Prima barcă de
salvare era pe
jumătate plină. Dar mulţi oameni au crezut că nava
confortabilă şi
călduroasă era mai bună şi mai sigură decât o barcă fără lumină în frigul
de pe Atlantic.
Una din marile cauze
pentru care mulţi şi-au pierdut viaţa pe
Titanic
a fost aceea că oamenii au vrut să fie
împreună. Au vrut să rămână cu
soţul sau soţia, cu copiii, cu tata sau cu
mama, cu prietenul sau prietena.
Au vrut să stea cu cei mulţi, cu
mulţimea.
Prea mulţi oameni astăzi vor să urmeze mulţimea – să facă ce fac şi
ceilalţi, să rămână lângă cei dragi. Dar Sfânta Evanghelie ne cheamă să
fim noi înşine – făcând ceea ce este bine pentru
că iubim pe Dumnezeu.
Aşa ne îndeamnă Dumnezeu: „Să nu te iei după cei mulţi ca să faci rău
…” (Exod
23: 2).
Pe
Titanic era un băieţel care a auzit pe căpitan
vorbind despre
o crăpătură în vas şi despre faptul că vasul urma să se
scufunde; de
asemenea
a auzit ordinul căpitanului ca femeile şi copiii să fie
primii
în bărcile de salvare. El a fugit repede şi a spus aceste lucruri mamei
şi
surorii lui, apoi s-a îmbrăcat
ca o fată şi a
urcat printre primii, în
prima
barcă de salvare şi astfel a trăit!
Curând
vasul a început să se scufunde, operatorul
de la radioul
Titanicului
trimitea mesaje
disperate
pretutindeni, dar nu
era
nimeni să-l asculte. Au
aruncat apoi petarde de
semnalizare
în aer şi un alt vas, Carpatia a
văzut semnalul. Radioul de pe
Carpatia fusese închis
pentru
noapte. Membrii
echipajului au
spus căpitanului de pe Carpatia că
au văzut petarde de semnalizare în
direcţia unde se afla Titanicul.
Căpitanul a răspuns că, probabil, era doar o petrecere care se încheia cu
petarde şi artificii. Cei de pe Carpatia nu au luat în seamă semnalele SOS
transmise de pe Titanic.
În
cele din urmă, când vasul a început
să se încline din ce în ce
mai
mult, oamenii de pe Titanic au început să-şi spună: „Hei, acest
vas
chiar se scufundă!” Şi atunci a început marea bătălie pentru că
fiecare dorea să ajungă în bărcile de salvare!
Căpitanul Smith şi cea
mai mare parte a ofiţerilor lui s-au scufundat
împreună cu vasul. Supravieţuitorii
spuneau că mulţi dintre cei bogaţi au
alergat în camere
pentru a-şi lua banii şi podoabele şi în timp ce ei
adunau bogăţia pe care o aveau, de teamă să nu o piardă, vasul s-a
scufundat.
Sunt
oameni în această lume
care sunt aşa de preocupaţi de
bunurile
pe care le au şi se tem atât de mult să nu le piardă încât,
până
la urmă, vor pierde Mărgăritarul de Mare preţ, pe
Iisus Hristos.
Este
uimitor să constaţi, atunci când eşti
confruntat cu ultima
realitate,
că tocmai ceea ce era considerat fără valoare are cu
adevărat valoare. Biblia ne vorbeşte despre oameni care vor arunca
aurul lor la lilieci şi hainele la molii pentru că îşi vor da seama că toate
aceste lucruri sunt
lipsite de valoare.
Există azi oameni, botezaţi creştin-ortodocşi care nu vor să
cunoască adevărul Sfintei Evanghelii, pentru
că se tem că dacă vor
asculta de Dumnezeu nu
vor mai avea destul! Martorii de pe Titanic spun
că l-au auzit pentru John Jacob Astor, un bărbat care avea o voce
răsunătoare, declarând că este gata să ofere
milioanele pe care le avea
pentru
un loc în barcă!
Domnul Iisus Hristos
spunea: „Şi ce-i
foloseşte
unui om să câştige
toată lumea, dacă-şi va pierde sufletul său? Sau
ce ar putea da un om
în
schimb pentru sufletul său?”
Apa era foarte rece şi mulţi au murit îngheţaţi. În acea noapte
oceanul era liniştit şi bărcile de salvare s-au depărtat
de aceia care s-au
aruncat pe lângă vas în apă. Şi este adevărat că înainte ca vasul să se
scufunde orchestra a
cântat „Spre cine să mă îndrept”. Unii de pe acel
vas aveau aceeaşi religie cu membrii orchestrei, dar până atunci ei au
vrut jazz şi rock’n roll iar acum, când vasul era gata să se scufunde s-au
gândit să mai cânte şi din cântările creştine.
Aceeaşi istorie se repetă astăzi. Când totul este bine ne
complăcem în păcat, dar atunci când
barca vieţii noastre este pe cale
să se scufunde ne reîntoarcem la „cântările creştine”.
Săi slujim lui Hristos azi! Toată viaţa noastră lui Hristos să o
dăm! Să-I închinăm viaţa voastră atunci când suntem plini de
vigoarea
tinereţii! Să-I
închinăm lui Hristos viaţa voastră atunci
când
soarele străluceşte în viaţa
voastră, nu atunci când suntem plini
de
teamă în întuneric! Să-L lăudăm pe Domnul Iisus Hristos acum!
Luminile
nu au mai strălucit pe Titanic...
vasul acela invincibil
s-a
scufundat. Martorii povestesc cum părinţii îşi strigau copiii, cum
copiii îşi strigau părinţii – priveliştea era îngrozitoare. Dacă măcar s-ar fi
pregătit pentru asta! Măcar de
ar fi avut bărci de salvare suficiente, sau
măcar veste suficiente!
Sfântul Apostol Pavel
spune în Biblie: „De aceea şi voi
fiţi gata, că
în
ceasul în care nu vă gândiţi, Fiul Omului va veni” (Matei 24: 44).
Titanicul
nu a fost invincibil...
Biblia, totuşi, vorbeşte despre o corabie invincibilă: „În ziua aceea
când
s-a înserat a zis către ei:
Să trecem pe ţărmul celălalt. Şi lăsând ei
mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau
cu El şi
alte
corăbii. Şi s-a pronit o furtună mare de
vânt şi valurile se
prăvăleau peste corabie,
încât corabia era aproape să se
umple. Iar
Iisus
era la partea dindărăt a corăbiei,
dormind pe căpătâi. L-au
deşteptat şi I-au
zis: Învăţătorule,
nu-Ţi este grijă că pierim?
Şi El,
sculându-se,
a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi
vântul
s-a potolit şi s-a făcut linişte
mare. (Marcu 4: 35-38).`
Ucenicii puneau o
întrebare stupidă lui Hristos. El venise
în lume ca
ei să nu piară, iar acum ucenicii îl
întrebau: „Nu-ţi pasă?" Nu a trăit
niciodată cineva pe pământ căruia să-i pese mai mult că noi pierim! El,
cea de a doua Persoană a Dumnezeirii a luat o fire asemănătoare cu a
păcatului, şi a devenit om, ca un al
doilea Adam, ca să biruie acolo unde
primul Adam a căzut! El a trăit o
viaţă desăvârşită şi prin credinţa în
El,
noi avem viaţă! El a
gustat moartea a doua şi prin credinţa în El cei
morţi în Hristos pot învia! „Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte
pe noi
care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au
murit
deci
toţi (2
Corinteni 5:14). Nu-ţi pasă că pierim? au întrebat
ucenicii.
Dar lui Iisus îi pasă. Şi El,
sculându-se, a certat vântul şi a
poruncit
mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a
făcut linişte mare.
Pentru Titanic s-a făcut reclamă spunându-se că ar fi un vas
invincibil, dar singura
navă invincibilă este aceea în care se
află Iisus
Hristos, adică Sfânta Biserică Ortodoxă. Nu există pericol atunci când
El este Căpitanul! 1500 de oameni au pierit la bordul vasului Titanic.
Dar pe Marea
Tiberiadei, în bărcuţa cea mică, în care se afla Iisus, toţi
pasagerii au supravieţuit. Marea şi vântul au ascultat de vocea
Creatorului lor. Dacă ne punem nădejdea în Hristos, nu avem de
ce să ne
temem!
„Şi le-a zis lor: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi
credinţă? Şi s-au
înfricoşat cu
frică mare şi ziceau unul către
altul:
Cine
este, oare, Acesta, că şi
vântul şi
marea i se supun? (Marcu 4:40-
41).
În faţa noastră se află o furtună şi furia ei este neîndurătoare. În faţa
noastră sunt aisberguri şi ne aşteaptă multe necazuri. Dar
barca vieţii
noastre va sosi în
siguranţă la liman dacă Iisus Hristos este la
cârma
sufletelor noastre.
Sunt două cazuri în Biblie când Iisus se afla în barcă şi a început
furtuna: odată El dormea, şi altădată a venit pe ape, iar
atunci când El a
intrat în barcă, marea s-a liniştit
imediat.
Ucenicii s-au luptat cu
toate puterile lor să învingă furtuna, dar nu
au reuşit! Dacă vom încerca să ajungem la limanul din ceruri, prin
propriile noastre
eforturi, dacă încercăm să vâslim singuri contra
furtunii,
cu siguranţă ne vom scufunda! Numai Iisus îl poate salva pe acela care
vine la El în credinţă – care intră în corabia Sa prin
credinţă.
Singura cale de a
supravieţui în faţa furtunii vieţii este să avem pe
Iisus Hristos în inima
noastră! El ne va conduce în siguranţă în Împărăţia
Cerurilor!
