Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Credinţa este răspunsul omului la făgăduinţele lui Dumnezeu.
Credinţa înseamnă să priveşti un prunc nou născut şi să-l slăveşti pe Ziditorul.
Credinţa înseamnă să mergi prin ploaie, ştiind că totuşi soarele va străluci din nou.
Credinţa înseamnă să ai mereu în faţă răstignirea, ştiind totuşi că
A
nu este capitolul ultim al vieţii. În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi Eu am biruit lumea (Matei 10:22).
Credinţa are o soră geamănă numită iubirea; căci credinţa nelegată de iubire e moartă. Credinţa primeşte, iubirea dăruieşte.
Credinţa se cultivă; ea creşte prin rugăciune şi cercetarea cuvântului lui Dumnezeu: Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos (Romani 10:17).
Credinţa înseamnă să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, la fel cum crezi când savantul îţi spune că soarele se află la 92 de milioane de km de pământ, deşi nu ai măsurat niciodată.
Credinţa înseamnă să te pleci înaintea celor descoperite de Dumnezeu: De primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu mai mare este; că aceasta este mărturia lui Dumnezeu care au mărturisit pentru Fiul Său. Cela ce cred în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în sine;
cela ce nu crede lui Dumnezeu, mincinos L-a făcut pe dânsul, pentru că nu a crezut în mărturia pe care a mărturisit-o Dumnezeu pentru Fiul Său. Şi aceasta este mărturia, că viaţă veşnică ne-a dat nouă şi această viaţă întru Fiul lui este (1 Ioan 5:9-11).
Credinţa înseamnă să spui cu convingere Cred şi să crezi ce spui: Cred că voi vedea bunătăţile lui Dumnezeu din pământul celor vii;
Cred că Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă
voi teme?; Cred că Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Psalm 27).
Credinţa nu merge împotriva raţiunii; ea trece dincolo de raţiune. Credinţa însemnă să garantezi cu viaţa ta că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii şi să rişti totul pentru aceasta.
Credinţa nu înseamnă doar să crezi în existenţa lui Dumnezeu, ci să te laşi în voia Lui: Doamne, precum vrei şi precum ştii, miluieşte! Să ştii nu numai că Dumnezeu există, ci şi că-ţi poartă de grijă.
Credinţa este mâna ce primeşte binecuvântarea.
Credinţa primeşte ceea ce Dumnezeu dă, nu ca pe ceva ce am merita, ci ca pe un dar al harului Său.
Libertatea omului
Un profesor susţinea ideea că omul nu este liber să facă alegeri morale. Spunea că singurul factor determinant al comportamentului uman este mediul înconjurător. După părerea lui, omul nu acţionează asupra lumii, ci lumea acţionează asupra omului, determinându-i fiecare decizie. Altcineva alege în locul nostru, zicea el, iar noi suntem neputincioşi să acţionăm contrar felului cum am fost programaţi prin
/V
ursitori. In această concepţie criminalul nu este răspunzător când încalcă legea - este vina trecutului şi a societăţii, iar singurul mod de a îmbunătăţi lumea este schimbarea condiţiilor n care oamenii se nasc şi trăiesc.
Dacă este adevărat ce spune acest profesor, atunci cum se face că în cazul protopărinţilor Adam şi Eva, care trăiau în Gradina Edenului -mediul cel mai prielnic care a existat vreodată, acest mediu nu i-a împiedicat să păcătuiască? Şi ce ne facem cu acel om care zicea: M-am născut în mahala, dar mahalaua nu s-a născut în mine??? Zidit după chipul lui Dumnezeu, omul are voie liberă şi harul lui Dumnezeu de a se ridica deasupra oricăror împrejurări. Nu atât societatea, cât firea omenească trebuie să se schimbe. Atunci când firea omenească este preschimbată de Hristos, ea va crea un mediu mai prielnic.
