Pagini

joi, 26 ianuarie 2017

Completare la cateheza despre pocăinţă

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


       
                          EXISTĂ PATRU FELURI DE OAMENI

        ● Primul fel de oameni sunt aceia care nesocotesc calea ce duce
către cer. Nici nu sunt interesaţi să afle despre ea, deoarece sunt
aplecaţi pe deplin către cele pământeşti şi trecătoare.
       ● Al doilea fel sunt oamenii care preferă să urmeze calea cea lată
ce duce la pierzare, pentru că nu vor să se ostenească, să se
necăjească, să postească, să se roage. Iubesc mai mult odihna şi
plăcerile trupului, sunt leneşşi indiferenţi, iubitori de desfătare,
iubitori de trup, robi ai pântecelui.
       ● Al treilea fel sunt oamenii care doresc şi vor să urmeze calea
către cer, dar sunt lipsiţi de călăuzăMulţi care au vrut să păşească pe
această cale, fără un îndrumător potrivit, au pierdut drumul, au pierdut
direcţia cea bună şi au căzut în prăpăstii şi s-au sfârşit. Alţii au căzut
între tâlhari, adică între demonii cei vicleni, şi, fiind răniţi de aceştia
au murit.
       ● Al patrulea fel sunt oamenii puţini şi aleşi, care cu credinţă şi
frică de Dumnezeu au trăit, căutând şi găsind îndrumătorul
duhovnicesc, cu discernământ, şi călăuziţi de acesta au păşit cu
siguranţă pe calea cea strâmtă şi plină de întristări şi au ajuns în ceruri.

                                        CELE 7 SURLE

Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăinţă prin 7 surle, aşa cum
putem citi în Cărarea Împărăţiei (pag. 81-126).
      1. Dumnezeu ne cheamă mai întâi prin glasul conştiinţei -
glasul lui Dumnezeu din adâncul fiinţei noastre.
      2. Cine nu ascultă de glasul conştiinţei îi rânduieşte
Dumnezeu chemarea prin cuvânt. Domnul Iisus Hristos a fost
primul care a chemat prin cuvânt. Acum chemarea o face prin glasul
preoţilor, prin predica preoţimii.
      3. Mulţi nu ascultă de chemarea prin cuvânt. Acestora le
rânduieşte Dumnezeu chemarea prin necazuri: boli, suferinţă,
diferite.
      4. Dacă nu le auzi şi nu le înţelegi pe acestea, atunci Dumnezeu
rânduieşte chemarea patrarăzboiul şi te cheamă cu tunul.
      5. Unii nu aud nici acest glas şi atunci Dumnezeu rânduieşte
necazuri mai presus de firecutremure, desfacerea pământului,
erupţia vulcanilor, uragane, diluvii (revărsări mari de ape).
      6. şasea chemare sau surlă este prin anarhia şi ateismul din
vremea lui Antihrist şi cine trece prin această încercare şi rămâne
drept credincios este mântuit.
      7. Şi mai este chemarea a şapteaChemarea la Judecata
Universală.

             CUVÂNT AL SFÂNTULUI EFREM SIRUL DESPRE
                                              POCĂINŢĂ

                  Sfântul Efrem Sirul se transformă ad-hoc în avocat al
neputinciosului om, chemând la bară POCĂINŢA, care realizează o
admirabilă pledoarie pe lângă Dumnezeu. Şi a început (POCĂINŢA)
să pună cuvânt pentru omenire zicând: Stăpâne, ştii omul pe care L-ai
zidit, că din tină L-ai făcut şi are fire neputincioasă. Că dacă nu va
dormi în fiecare noapte, nu poate să fie viu. Dacă nu va mânca în
fiecare zi, nu va birui. În vreme de iarnă răceşte, vara se arde. Seara
nu vede, noaptea nu cutează să umble. Dacă aleargă slăbeşte. Dacă se
va linişti se întunecă la minte. Dacă va şedea se mâhneşte. Dacă va
grăi mult osteneşte... Şi voieşti Stăpâne, atâta neputinţă să biruiască
păcatul degrabă? Întru multe gânduri este încurcat omul... Întru lucruri
nepotrivite, întru cele văzute se împiedică, întru cele tăinuite se arată
nepregătit... către cei ce pândesc sufletul, neputincios. Către trup,
grijuliu, de hrănirea femeii şi a copiilor, mult îngrijorat. Ce firea
împotriva diavolului, Stăpâne? Ce poate sârguinţa trupului împotriva
unui atât de mare balaur, Doamne?
Unii se aprind de focul pocăinţei iar alţii se aprind de focul
mâniei şi al fărădelegii.


Oare în sufletul meu e noapte sau zi?

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


Se spune că bunătatea şi răutatea unui om se văd pe faţa lui. Omul bun are o anumită lumină pe chip, în timp ce omul rău este, dimpotrivă, întunecat.
Nu ştim cât de valabilă este această părere, dar drept e că chipul unui om tolerant şi înţelegător e mai destins, mai blând, decât fruntea încruntată a celui care are tot timpul ceva de reproşat.
O istorioară spune că într-o mănăstire, stareţul, care era un om înţelept, şi-a întrebat într-o zi ucenicii: „Când vă daţi seama că noaptea s-a sfârşit şi a început ziua.”
Unul dintre călugări a răspuns: „Când reuşesc să văd vârful brazilor de dincolo de gardul mănăstirii.”
Altul a zis: „Atunci când de la fereastra chiliei mele disting crucea de pe turla bisericii.”
Stareţul nu a fost mulţumit de răspunsuri şi le spuse: „S-a făcut ziuă atunci când reuşeşti să vezi un om oarecare şi să recunoşti în el pe fratele tău. Dacă nu poţi să faci asta, în sufletul tău este noapte, chiar dacă soarele e sus pe cer.”
Să cugetăm bine la această istorioară şi să ne întrebăm fiecare: Oare în sufletul meu e noapte sau zi?