Pagini

luni, 27 iunie 2016

Sfânta Treime

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
 - Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare?
  La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm. Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
  „Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie!” (Sfântul Ioanichie).


sâmbătă, 25 iunie 2016

ATUNCI CAND SFATUL PARINTESC SI DUHUL BLANDETII NU ESTE....DEAJUNS!

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


       Indiferent daca intelege omul sau nu vrea sa inteleaga, preotul trebuie sa spuna cum este bine, trebuie sa explice fara a se teme ca suără pe cineva, să spuna cu curaj de ce nu este bine fără să se teamă că se va supăra cineva si chiar să mustre. 
       Dacă preotul nu foloseste cele 3 metode ce i le indică Sf Scriptura: "mustră, ceartă si invată" nu va reusi sa-l invete pe cel ce nu stie, sa-l oprească pe cel ce păcătuieste si să-l convingă pe cel indărătnic. 
       Vă dau un exemplu din experienta mea, o situatie intalnită si rezolvată. Am mers preot tanar in urma unui preot ce s-a pensionat. Parintele fiind bătran, nu auzea bine si era de o bunătate rară. Din cauza aceasta, la slujba oamenii vorbeau in Biserică mai rău ca intr-o sală de asteptare dintr-o gară sau autogară. La prima slujbă, neputand să mă mai rog din cauza gălăgiei, am iesit pe soleie, am stat pret de cateva secunde de i-am privit pe fiecare cum vorbeau. Nimeni nu s-a sinchisit c am iesit in fata lor si-i priveam. Nimeni nu a sesizat că s-a intrerupt rugăciunea si cantatul la strană. Cineva, văzand faza penibilă a strigat "liniste". Toti s-au potolit si se uitau la mine. Am inceput sa le explic pe un ton părintesc, bland si cu dragoste că este nevoie de liniste, de atentie la rugăciune si cantare, că ne aflam in fata lui Dumnezeu cel ce se Jertfeste pe Sf Masă, să le explic ce inseamnă Sf liturghie, ce păcat este ca cineva numai să se miste deranjand pe cel de langă el dar să mai si vorbească, am vorbit pret de vreo 20 de minute, am incheiat cu rugămintea fierbinte de a nu mai vorbi nimeni atat timp cat tine Sf liturghie. Am intrat in Sf Altar si am continuat Sf liturghie. 
       L-am intrebat pe preotul batran cum de se intamplă asa ceva, la care el ridica din umeri si spune cu lacrimi: "nu mă ascultă nimeni, m-au stropit cu noroi din cap pană in picioare dacă am vrut sa le zic ceva, asa ca i-am lăsat sa-i cumintească Dumnezeu"
       N-au trecut 5 minute si au inceput iarăsi să vorbească care cu care, cu voce tare. Unii mai strigau liniste altii se sasaiau a liniste. Am iesit a doua oară in fata lor si le-am zis: v-am rugat sa faceti liniste si v-am explicat cat de păcat este să tulburam Sf liturghie, si văd că dvstră nu intelegeti. Am aflat ca pe părintele dvs nu ati vrut să-l ascultati, pe mine văd că nu vreti să mă ascultati, ce-i de făcut? Spuneti dvs? Vă rog din nou să nu mai vorbească nimeni pană ce terminăm  Sf liturghie. Si pe un ton mai serios, am continuat; Cel ce are de vorbit ceva sa iasă afară si să vorbească pană il doare gura, aici nu suntem pe maidan, nici in piată, nici pe stradă, nici in crasmă unde să vorbim, aici am venit cu totii să ne rugăm. Dacă o să mai continuati să intrerupeti Sf Liturghie, pe cel care-l voi observa că vorbeste , să nu se supere, eu personal am să ies din Sf Altar, am să merg direct la el, am să-l iau de mana si am să-l scot afară, fără supărare si poate să mă reclame la ce foruri doreste dumnealui, dacă de vorbă bună nu ne putem intelege, nu pot lăsa biserica si Sfintele slujbe de batjocura nimănui. Ati auzit din Evanghelie ce a făcut Mantuitorul cu cei ce se credeau la piată in Templu? A impletit un bici, a dat in stanga si in dreapta, a răsturnat tarabele schimbătorilor de bani si i-a fugărit din templu spunandu-le "Casa tatalui Meu este casa de Rugaciune, iar voi o faceti pestera de talhari?" Asa am sa fac si eu cu cel ce nu are bunacuviinta fata de Locasul cel Sfant.S-a facut o liniste ca de mormant, nimeni nu a zis nimic, isi faceau semne de mirare unii la altii. O bucata de timp s-a mentinut linistea. 
      O femeie limbuta, la un moment dat, a inceput sa vorbeasca spunandu-i alteia ce a mai auzit ea in sat. M-am uitat la ea. Cealalta careia ii spunea ii tot facea semn sa taca ca o vede parintele, insa pe ea o luase povestitul inainte si nu se putea opri. Am iesit ca o sageata din Sf Altar, m-am dus direct la ea si i-am zis ca sa auda toata lumea: "Matusa, ce-am vorbit eu cu dumneata si cu toata lumea asta? Hai , te rog, vii cu mine, fara discutie!" Am prins-o de mana si am iesit cu ea afara. Afara, i-am zis: "Sa nu mai vii niciodata la Biserica aceasta, daca n-o respecti. Cand te vei hotara sa nu mai vorbesti in Biserica si n-ai sa mai scoti nici un cuvant sa vii, dar pana atunci du-te pe maidan si vorbeste cat vrei. Am intrat in Biserica, direct in Sf Altar , fara sa mai zic nimic si am continuat Sf Liturghie. 
       Va spun, ca din acel moment, cat am slujit la acea Sf Biserica, nimeni nu a mai vorbit in timpul slujbei. Am avut liniste la orice slujba. A trebuit sa dau un exemplu pentru a fi ascultat. Am fost obligat sa fiu dur cu riscul de a se supara pe mine, altfel nu se putea rezolva situatia pe care am gasit-o la acea biserica. Matusa in cauza, Dumnezeu s-o ierte, a venit si-a cerut iertare, am iertat-o si am avut-o cea mai buna credincioasa. Ea tinea toata linistea si buna randuiala cu toti in biserica. De atunci, era o liniste deplina si toata lumea asculta Sf Liturghie. 
       A trebuit in cateva predici sa le explic Sf Liturghie, ca sa-si dea seama de importanta ei. Pentru a participa lumea din biserica efectiv la Sf Liturghie, am indemnat ca toata lumea sa cante omofon impreuna cu strana, toata biserica dadea raspunsurile la Sf.Liturghie, toata lumea rostea "Crezul" si toti cantau "Tatal nostru". In felul acesta tineam pe toata lumea concentrata asupra cantarilor si rugaciunilor Sf liturghii. 
       La predica, foloseam metoda interogativa, adica , puneam intrebari credinciosilor si asteptam sa raspunda, pentru a-i tine captivi, concentrati si ale testa cunostintele. Chiar daca m-au discutat atunci, important pentru mine era ca sa indrept raul ce se producea. Nimeni nu s-a suparat si toti au inteles ca au gresit fata de Sfinta Biserica, fata de Sf Liturghie si de toate slujbele la care participau. Si acum, dupa 20 de ani, ma tin minte si ma pomenesc cum am reusit sa le impun respect fata de un lucru sfant. 
       Deci , mai sunt situatii cand preotul trebuie sa indrepte pe drumul cel bun cu severitate si cu fermitate, mai ales cand bunatatea sau duhul blandetii nu dau rezultate. Asa a facut si Mantuitorul. 
       Cand preotul se dovedeste a fi nu numai parinte sau cand se comporta cu teama de a nu pierde el pe credinciosi tolerand neoranduiala sau permitand orice impotriva randuielilor bisericesti, si nu-i invata pe oameni cum trebuie, atunci pierde cu adevarat.  
        Cand preotul nu-i invata pe credinciosi bunele randuieli ci chiar el este cel ce le calca, facand chiar compromisuri sa fie sigur ca va pierde cu adevarat. Doar cand te confrunti cu realitatea sau cu diferite situatii neasteptate iti vei da seama ca nu tot ceea ce ai crezut ca este ideal de a pune in practica este si destul. 
       Cand esti tanar iti imaginezi cum ar trebui sa fie si cum ar fi ideal, insa trecand timpul, vei capata experienta in ceea ce este real.  
       Niciodata, preotul nu trebuie sa se straduiasca a castiga pe oameni ca pentru el ci, ca pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu este numai Iubire si Indelungarabdare ci este si Dreptate si Drept Judecator.
Pr Argatu Ioan

vineri, 24 iunie 2016

Nasterea Sf. Ioan Botezătorul sau Sânzâienele...

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-i cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


    În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, în Biserica Ortodoxă se serbează sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene. Această sărbătoare este una din cele cinci zile de pomenire pe care Biserica le-a inchinat Sf. Ioan Botezătorul.


Dacă la ceilalţi sfinţi al Bisericii pomenim numai de ziua morţii lor, socotită de fapt ca naştere pentru viaţa veşnică, Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul le pomenim şi ziua naşterii.

În popor, sărbătoarea se mai numeşte Drăgaica sau Sânziene şi, dacă în calendarele bisericelti mai vechi această denumire nu apare, în schimb, în cele din ultimii ani, ea este menţionată ca o completare sau explicare a numelui oficial al sărbătorii.

Indiferent însă de etimologii şi de sensuri, este vorba de două sărbători distincte: cea a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, de origine pur creştină, suprapusă peste sărbătoarea precreştină, de origine pagână şi populară, îngăduită de biserică şi care, ca şi Rusaliile, a dat numele popular al sărbătorii creştine. De ea sunt legate o serie de obiceiuri şi datini cu caracter păgân şi agrar, legate de fenomenul solstiţiului de vară. Sărbătoarea păgână a Sănzienelor nu a influentat cu nimic pe cea creştină, în schimb aceasta a ajutat-o să supravieţuiască sub oblăduirea ei, fenomen întâlnit şi în alte sărbători religioase.



marți, 21 iunie 2016

Ia aminte,omule!

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
Omule,de-ai înțelege,
Înainte ca să mori,
Bunul Dumnezeu ne-alege,
După fapte,nu comori!
Omule,dacă în toate,
Tu pe Dumnezeu Îl chemi,
Vei trăi și după moarte,
De vrăjmaș,n-ai să te temi!
Omule,daca-i învinge,
Voia ce o ai în trup,
Și pe alții,ai convinge,
Că ,de Dumnezeu,se rup!
Omule,dacă-n iubire
Și iertare vei trăi,
Calea către mântuire,
Domnul îți va netezi!
Nu te plânge,când prea multe,
Greutăți,vei întâlni!
Suferința-i o virtute,
Ce te poate mântui!
Sus,în cer,pe toți ne-aşteaptă,
Domnul,cel făr' de-nceput,
Iar la judecata-i dreaptă,
Vom plăti,tot ce-am făcut!
Răi,sau buni,tu îi iubește,
Doar atunci când vei iubi,
Vei vedea cum se topește,
Gheața-n jurul inimii!
Trupul,deseori ne minte:
"Bucură-te de frumos",
Toate-ți sunt îngăduite,
Dar nu toate de folos!
Omule,trăiești o dată!
Dar ,de felul cum trăiești,
Vei afla la judecată,
Iad sau rai ,ai să primești!
Costel Ursu
sursa

luni, 20 iunie 2016

Rugăciune către Sfânta Treime

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur



                                                         








duminică, 19 iunie 2016

Coborarea Duhului Sfant, Cincizecimea-


Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


                                                     Coborarea Duhului Sfant,Cincizecimea-
                     Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” au restabilit unitatea neamului omenesc

Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” au restabilit unitatea neamului omenesc, care a fost amestecată la zidirea Turnului Babel, și astfel a fost înnoită în Duhul Sfânt - o unime de cuget, o armonie, o nouă realitate eshatologică. Atunci „s-a născut Biserica, noul Israel al lui Dumnezeu, neam ales, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu”, adică popor afierosit lui Dumnezeu.
Cuvântătorii de Dumnezeu profeți au prevestit, chiar cu primejdia vieții lor, întoarcerea neamurilor la adevăratul Dumnezeu, neamuri care vor constitui „un popor nou” în Ierusalimul cel înnoit, Cetatea lui Dumnezeu. „Fi-va în zilele cele de pe urmă că muntele Domnului va fi la vedere și casa lui Dumnezeu pe înălțimile munților și se va înălța mai presus de coline și vor veni la el toate neamurile”. Atunci se vor aduna toate popoarele în jurul împăratului Dumnezeu. Sionul va fi numit „mamă” și vor cânta într-un glas cântare nouă Mântuitorului Dumnezeu.
Strigătele profetice și așteptarea venirii lui Mesia vor reînnoi epoca mesianică în Ierusalimul cel nou.
Așteptarea aceasta este legată de viziunea restaurării neamului, în special, după robia babiloniană. Aveau nădejdea că epoca mesianică va fi mai degrabă o restaurare social-politică a nenorocitului Israel, sau o oarecare schimbare a lumii la un alt nivel de existență, mai duhovnicesc. Evreii și creștinii continuă și acum să aibă o înțelegere intramundană despre Mesia, așteptându-L pe El ca pe izbăvitorul tuturor problemelor acestei lumi. Această confuzie a așteptărilor și nădejdilor ebraice a avut drept rezultat și moartea pe cruce a Domnului.
Mesia însă, El Însuși Împărat, Noul David, Același, împărăția cea așteptată, a venit și a întemeiat împărăția Lui, Biserica, înnoită prin venirea Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii. Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” au restabilit unitatea neamului omenesc, care a fost amestecată la zidirea Turnului Babel, și astfel a fost înnoită în Duhul Sfânt - o unime de cuget, o armonie, o nouă realitate eshatologică. Atunci „s-a născut Biserica, noul Israel al lui Dumnezeu, neam ales, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu”, adică popor afierosit lui Dumnezeu.
Însă evenimentul Cincizecimii nu este delimitat temporal, ci este o experiență eshatologică a credinciosului care trăiește zilnic în Biserică viața lui Hristos. Vorbind astfel despre Biserică ne referim ca la un fapt eshatologic, ca la o Cincizecime permanentă.
(Arhimandrit Emilianos Simonopteritul, Despre viață. Cuvânt despre nădejde, Indiktos, Athena, 2005)




joi, 9 iunie 2016

Rugăciune la Inăltarea Domnului 2016

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur






miercuri, 8 iunie 2016

Dacă am putea face noi tot ce-i învăţăm pe alţii, am fi sfinţi!

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur




             Ei, părinte! Daca am putea face noi tot ce-i învăţăm pe alţii, am fi sfinţi! 

  Eu învăţam pe altii sa aiba răbdare în suferinţă. Acum, când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Îmi trebuie nu răbdare, ci îndelungă răbdare. Un frate mă întreba: „Se poate ca în timpul suferinţei să potolim durerea cu rugăciunea?”. Aici este darul lui Dumnezeu, i-am răspuns eu. Dragostea duhovnicească biruieşte durerea, cum spune Hristos despre femeia care este în chinurile naşterii, că dupa naştere uită durerea că s-a născut om pe lume. Mare lucru este, părinte, a ne alatura cu cel ce pătimeşte, să luăm parte la durerea lui. Să cerem ajutor de la Dumnezeu, ca să putem trece cu bine valurile acestei vieţi.
Dacă nu poţi face fapta bună, nu este păcat. Iar dacă poţi s-o faci şi nu o faci, este păcat. Sunt oameni care nu au copii, sau nu au vrut să aibă, sau nu le-a dat Dumnezeu. Cei care nu i-au dorit, la bătrâneţe ii doresc şi plâng că nu au copii, dar este prea târziu. Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par uşoare; iar când se departează harul, atunci toate i se par grele. Atunci suferă, strigă şi plange, cum face şi copilul părăsit de mama lui. Uneori mă întreb, oare suferinţa mea şi a fiecărui om nu este cumva o arvună a vieţii veşnice? Că suferinţa ne smereşte şi ne învaţă a striga la ajutorul lui Dumnezeu.Când suntem la o răscruce în viaţă, să facem două lucruri: să ne rugăm şi să întrebăm. Eu mai degrabă mă rătăcesc în oraşe decât în pădure! Noi trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu, la simţirea lui Dumnezeu. Una este vorbirea de Dumnezeu şi alta este simţirea lui Dumnezeu. Una este vorba şi alta este fapta. La simţire duhovnicească ajunge numai acela care face voia lui Dumnezeu. Că zice Mântuitorul : „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra întru împărăţia lui Dumnezeu”.Mai mult să faci cu fapta, decat să vorbeşti cu cuvântul.
Că lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că „după faptele tale te voi judeca” zice Domnul, căci şi Dumnezeu a creat lumea numai cu cuvântul si era bună foarte! Încă şi sfinţii mărturiseau pe Hristos prin cuvânt, învăţau şi scriau cărţi inspirate din Sfanta Evanghelie. Dar noi, cei de azi, suntem oameni păcătoşi. Noi trebuie să vorbim putin şi numai ce este de folos spre lauda lui Dumnezeu. Spunea un filozof intr-o carte : „Cine spune tot ce ştie, acela ştie puţin şi prost!” Dacă am fi făcut şi noi în viaţă măcar a zecea parte din cat i-am învăţat pe alţii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!”

Extras din Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993, p. 71-73