DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14)

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

                                       

           DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14)

             Părintele arhimandrit Corneliu, stareţul Sfintei Mânăstiri Călui

                  Iubiţii mei, cum am mai spus şi în alte dăţi ale cuvântului nostru,

venirea la Biserica lui Dumnezeu este o datorie sfântă pentru fiecare creştin.

La fiecare Sfântă Liturghie Iisus Hristos Dumnezeu se răstigneşte şi învie

pentru noi! Iar o parte din voi staţi cu nepăsare faţă de Sfânta Liturghie şi nu

veniţi la biserica Lui. Şi nu vor aceia să vină pe cărarea luminii, pe cărarea

Împărăţiei, pe calea lui Dumnezeu, nu vor să ştie că la fiecare Sfântă

Liturghie şi pentru ei Hristos iarăşi se răstigneşte şi învie. Răstignirea şi

învierea, două mari Taine ale lui Hristos, ce se săvârşesc mereu în Biserica

Crestin Ortodoxă pentru noi! Cum să stai, frate, nepăsător acasă sau te miri

unde te poartă vrăjmaşul, departe de Hristos Răstignit, departe de Hristos

Înviat? Îţi pune vrăjmaşul în minte fel şi fel de piedici, care cică nu suportă

amânare şi e musai să te duci la ele neapărat în vremea Sfintei Liturghii, când

dator eşti faţă de Sfânta Treime, să vii la Biserica pe care Hristos a rânduit-o.

Şi dacă despre celelalte amăgiri, care te împiedică să vii la Biserică,

am mai spus noi la vremea cuvântului nostru, acum vom vorbi de un motiv

mai special, prin care diavolul îţi opreşte drumul către Biserica lui Dumnezeu.

   Se zice despre creştin că nu se duce la Biserică din cauza preotului, care cică,

ba nu ştie să cânte, ba scurtează slujbele, ba nu ţine post, ba e beţiv, ba e avar,

ba îi fug ochii după enoriaşe. O fi şi aşa ceva, nu zic nu - Ferească Dumnezeu!

-, dar, iubite frate, ţine minte un lucru: nimic nu trebuie să te oprească să vii la

Biserica lui Hristos! După cum ştii, iubite frate, popa acesta din cauza căruia

tu, cică, nu poţi să vii la biserică, este şi el om, dar şi preot. Ca om, dacă este

aşa cum spui tu, îşi va primi pedeapsa aici pe pământ, unde suferinţă,

nenorocire, moarte înfiorătoare sau boală grea va veni asupra lui sau asupra

urmaşilor lui, ca durerea să-i fie şi mai mare. Iar înaintea Dreptului Judecător,

la Dreapta Judecată, el păcătosul va primi ceea ce a căutat şi ceea ce merită,

după faptele sale. Căci aşa scrie în Epistola I către Corinteni capitolele 6:9 şi

10: „Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici

adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici

beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni Împărăţia lui

Dumnezeu“. Deci, iubite frate, lasă-l pe el, omul, în pace şi nu-l mai judeca,

că, vezi, are cine să-l judece. Ţie să-ţi fie gândul la ale tale, că nici tu nu eşti

sfânt şi nu uita porunca lui Hristos: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci

cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu cei măsuraţi,

vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău şi bârna din

ochiul tău nu o iei în seamă?“. Aşa să gândeşti tu, iubite frate, despre

păcatele omului care este preot, dacă le are, şi să nu te împiedice să vii şi tu la

Biserică. Dar, cum spuneam mai la început, popa este şi el om, dar şi preot.

Iar acest har al Preoţiei, preotul, chiar de este beţiv, desfrânat sau lacom, face

Cruce şi apa se sfinţeşte. Poţi şi tu la fel, chiar de te ştii mai curat decât el, şi

apa să nu se mai strice? Nu poţi, iubite frate, căci nu ai harul Preoţiei.

Duhul Sfânt dă Preoţia preotului, ca să sfinţească şi să binecuvânteze

pe toţi şi pe toate. Vedeţi dar, cât de mare este harul Preoţiei? Uite, iubite

frate, eu la chilia mea să zicem că aş avea nevoie de a lumina cu un bec

electric un ungher întunecat. Pentru aceasta de la priză întind un fir, care

poartă curentul electric la becul meu. Şi când îl aprind el funcţionează şi

luminează, chiar dacă firul, care poartă curentul electric la bec este rupt,

înnădit, ruginit. Aşa este şi cu preotul, iubiţii mei, oricât de păcătos ar fi el,

este purtătorul luminii lui Dumnezeu către credincioşi, precum poartă şi firul

de care vă spuneam curentul electric, oricât de nenorocit ar fi el, firul. Şi

atunci iubite frate, ai tu dreptul să huleşti preotul şi în spatele acestei hule să

te cuibăreşti în braţele dracului şi să găseşti motiv să nu mergi la Sfânta

Biserică?

            Preotul trebuie cinstit de credincioşi, căci prezenţa lui în parohie este

însăşi prezenţa lui Dumnezeu, pentru că preotul îl reprezintă de două mii de

ani pe Hristos: „Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerului şi orice vei lega pe

pământ, va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi

dezlegat şi în ceruri“ (Matei 16:19), - a grăit Hristos către Sfântul Apostol

Petru, Arhiereul Bisericii Lui pe pământ şi piatra pe care Mântuitorul a zidit

Biserica Sa. „Adevărat grăiesc vouă: oricâte veţi lega pe pământ, vor fi

legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer“

(Matei 18:18), - spunea Hristos către Sfinţii Săi Apostoli, toţi arhierei ai

bisericii sale, cărora El le-a dat Harul Preoţiei, prin aşezarea mâinilor Sale

peste ei. Şi harul acesta de la Dumnezeu venit, s-a transmis de la Sfinţii

Apostoli, din generaţie în generaţie de preoţi, de ieri, de azi şi de mâine, cât

va fi lumea. Însuşi Iisus Hristos S-a lăsat binecuvântat de preot, atunci când,

Prunc fiind a fost purtat de Preotul Simeon, preot al Legii Vechi. Dar Hristos

a făcut aceasta, pentru ca să ne arate marea Lui smerenie, precum şi rânduiala

şi vrednicia pe care a hotărât-o El pe pământ preotului.

Iar tu, iubite frate, huleşti preotul, îl batjocoreşti şi îl înjuri. Amintiţi-vă

Evanghelia celor zece leproşi, când Iisus cobora pe cale spre Ierusalim şi

trecea prin mijlocul Samarei şi a Galileii şi zece leproşi s-au apropiat de

Dânsul şi i-au cerut ajutor: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi!“ (Luca

17:13). Ce le-a spus El atunci? „Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor!“ (Luca

17:14). Deci El, Iisus Hristos Dumnezeu i-a trimis pe ei la preoţi, să caute şi

să primească vindecarea.

Dar credeţi că pe ei i-a trimis? Nu, iubiţii mei, nu pe ei, căci El atunci,

pe dată i-a vindecat pe toţi zece, ci pe voi v-a trimis înaintea preoţilor, ca să

primiţi vindecare şi voi de lepra păcatelor voastre. Şi dacă El aşa a zis:

„Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor!“, apoi aşa trebuie să faceţi. „Cel ce vă

ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă

de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce M-a trimis pe

Mine“ (Luca 10:16).

             Auziţi, iubiţii mei, vorbele lui Hristos? Apoi, să le auziţi

şi să luaţi seama la ele, căci preotul este lucrătorul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan

Gură de Aur zice: „A preotului este numai a deschide gura, că harul le

lucrează pe toate“.

Deci, tu, iubite frate, mergi cu mare nădejde la preot, căci el este

slujitorul Domnului. Şi tot Sfântul Ioan Gură de Aur mai grăieşte: „Sfântă

este limba preotului şi preasfântă este gura lui“. Deci tu, iubite frate,

arată-te înaintea preotului şi cu evlavie cere-i binecuvântarea, căci Dumnezeu

te binecuvântează prin el şi Domnul te va umple cu toată binecuvântarea

Duhului Sfânt, cu care este el îmbrăcat.

Când un creştin se întâlneşte cu un preot trebuie să plece puţin capul

şi să zică: „În numele Domnului, binecuvântaţi-mă, părinte!“ Iar preotul

îi va face semnul crucii pe cap şi va zice: „Dumnezeu şi Maica Domnului

să te binecuvânteze!“ Iar creştinul va zice în continuare. „Amin!“

              Iubiţii mei, harul Preoţiei preotului nu se va şterge niciodată, iar la

Judecata cea Mare el tot ca preot vine, căci el este chemat de Dumnezeu la

cinstea aceasta mare a preoţiei, pe care nu şi-a luat-o singur, ci Dumnezeu i-a

dat-o: „Şi nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci numai dacă este

chemat de Dumnezeu“ (Evrei 5:4). Dumnezeu a învrednicit preotul cu o

mare putere, pe care aici pe pământ nu o au nici Sfinţii şi nici Maica

Domnului: leagă şi dezleagă păcatele oamenilor! Căci preotul în scaunul

spovedaniei este şi părinte şi doctor şi judecător. De aceea, iubiţii mei, nu-l

ocoliţi, cereţi-i binecuvântarea şi aplecarea lui la spovedirea voastră, căci fără

spovedanie nimeni nu se va mântui, iar cei nespovediţi în iad se duc.

Preotul este rânduit de Dumnezeu a fi martor la toate momentele

solemne ale vieţii tale: la Botez, la nuntă şi la mormânt, şi el

binecuvântează şi sfinţeşte toate. Însuşi Mântuitorul a fiinţat Taina preoţiei,

când după Sfânta Învierea Sa a chemat la Sine pe Sfinţii Săi Apostoli şi i-a

hirotonisit, dându-le puterea, dreptul şi îndatorirea de a învăţa pe oricine, şi de

a ierta păcatele şi de a vindeca. Această putere, prin hirotonie peste veacuri sa

transmis şi se va transmite, cât va fi lumea, la toţi slujitorii bisericii. Căci,

iată, noi la Taina Sfântului Maslu din Epistola Sobornicească a Sfântului

Apostol Iacov aşa citim: „Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se

roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav

între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu

untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel

bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui“

(Iacov 5-13- 14-15).

           Vedeţi harul şi puterea rugăciunii preotului? Şi atunci folositor este a-l

ocoli? Nu, iubiţii mei. Chemaţi-l să sfinţească şi să binecuvânteze leagănul,

nunta, patul suferinţei şi patul morţii, căci de negrăită folosinţă pentru voi sunt

acestea. Eu ştiu că tu, iubite frate, eşti om mare şi cu bani, deştept de-ţi crapă

capul (şi gândeşti aşa pentru că nu ai frică de Dumnezeu) şi zici că nevoie nu

ai tu de preot şi de ce să asculţi tu cuvântul preotului, că e pierdere de timp, că

tu le ştii pe toate. Ţie, iubite frate am să-ţi spun ceva. Mai întâi că nimic eşti

înaintea lui Dumnezeu; pleavă, asta eşti, cum suntem toţi. Iar mai apoi îţi mai

spun (şi ţine minte vorba aceasta), uneori prin gura preotului îţi vorbeşte

Însuşi Dumnezeu!       Mântuitorul a împlinit lucrarea mântuirii neamului

omenesc prin întreita Sa chemare de Învăţător al Evangheliei, de Mare Preot

şi Arhiereu şi Miel al lui Dumnezeu, Care S-a jertfit pentru noi, şi de Împărat,

Domn şi Stăpân Atotputernic în cer şi pe pământ. Puterea de slujire şi

chemare şi puterea iertării şi dezlegării păcatelor au primit-o Sfinţii Apostoli,

când Domnul le-a zis: „Precum M-a trimis pe mine Tatăl şi eu vă trimit pe

voi“ (Ioan 20:21).

               Taina Preoţiei se întemeiază tocmai pe această chemare, putere şi

slujire, pe care sfinţii Apostoli au primit-o de la Dumnezeu şi care s-a

transmis la urmaşii lor, până în zilele noastre la noi, prin preoţii Bisericii

Ortodoxe Române.

         Chemarea învăţătorească de propovăduire a Sfintei Evanghelii, slujirea

sfinţitoare a sufletelor prin harul Sfintelor Taine şi puterea de păstorire

duhovnicească a credincioşilor, prin Biserică pe calea mântuirii, este a

oricărui preot, oricâte păcate ar avea el ca om.

► „Mergând învăţaţi toate neamurile botezându-le pe ele în numele

Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19).

► „Aşa să ne socotească pe noi oamenii, ca pe nişte slujitori ai lui

Hristos şi iconomi (săvârşitori) ai Tainelor lui Dumnezeu“ (1Corinteni

4:1).

► „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă şi cel ce se leapădă de

voi, de Mine se leapădă“ (Luca 10:16).

      După cum vedeţi despre aceste chemări, puteri şi slujiri se scrie la Sfânta

Scriptură.

              Iar Preoţia aceasta este: Sfânta Taină prin care cei anume pregătiţi şi

aleşi de Dumnezeu primesc, prin punerea mâinilor şi prin rugăciunile

arhiereului (episcop, mitropolit sau patriarh), puterea întreită şi chemarea

Sfântă de a vesti cuvântul lui Dumnezeu, de a sluji Sfintele Taine şi de a

păstori credincioşii la mântuire. Iar cea dintâi şcoală a Preoţiei a fost cea a

Evangheliei Domnului, unde au învăţat şi s-au luminat şi s-au sfinţit vreme de

trei ani şi jumătate Sfinţii Apostoli, iar cea de a doua a fost cea a sfântului

Apostol Pavel, ţinută la cetatea Efes din apusul Asiei Mici, care de asemenea

era de trei ani (Fapte 19, 9; 20, 11-31).

                  Iubiţii mei, preotul nu trebuie să se străduiască să scrie predici, ci

predica lui cea mai bună să fie viaţa, pe care o duce înaintea lui Dumnezeu şi

în parohie înaintea oamenilor. De cele de trai, tare să nu se îngrijească, căci

prin harul pe care i l-a dat Dumnezeu, toate i le-a făgăduit şi le va avea.

Dragostea de oameni să fie la fel cu dragostea de Dumnezeu, dar cârdăşie cu

nimeni să nu facă. De oameni să nu stea nici departe, nici aproape, ci să ia

calea de mijloc şi să aibă totdeauna respectul lor. La jocuri şi la petreceri să

nu se ducă şi viaţa lui să fie cât se poate de retrasă şi curată, ca a Sfinţilor.

Fiindcă el este sfânt şi are de la Dumnezeu, aici pe pământ, mare dar, mare

har şi putere, şi trebuie să se ostenească să le păstreze curate şi nestricate şi

toată viaţa să şi-o închine lui Dumnezeu, pentru că Preoţia este o misiune

sfântă de la Dumnezeu.

                Arhierii şi preoţii în lumea aceasta sunt izvoarele binecuvântării

dumnezeieşti, care şi la voi prin slujbele lor vor veni, de veţi merge la

Biserica lui Hristos. Amin.

         Dumnezeul milei şi al îndurării, al iubirii de oameni şi al smereniei, să

vă întărească pe voi şi să vă dea puterea şi tăria să împliniţi întru toate voia

Lui.

                                     Aşa să vă ajute Dumnezeu!