Botosaneanul Ortodox: Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!!

Botosaneanul Ortodox: Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!!:              

                clic pe link

   Sfântul părinte Arsenie Boca „A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim ...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                                                                                             Preot Ioan

Ţelul vieţii credincioşilor creştini ortodocşi este  să ajungă

în cele din urmă în vârful scării. Urcuşul pe această scară se aseamănă cu urcuşul pe muntele Tabor, căci pe oricare versant am urca, acolo sus, ne aşteaptă Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu braţele deschise. Pe partea stângă urcă călugării, iar pe latura din dreapta urcă mirenii. Deci, şi unii şi ceilalţi îşi doresc acelaşi lucru:  MÂNTUIREA!  

                                                                         Iubiti credinciosi, 

În mod sigur, toţi oamenii care au trăit sau trăiesc pe acest pământ şi-au pus sau îşi vor pune, mai devreme sau mai tîrziu, în mod inevitabil, întrebarea: „CARE ESTE ROSTUL VIEŢII OMULUI PE ACEST PĂMÂNT???“

Dintre toate vieţuitoarele existente pe pământ, OMUL este „COROANA CREAŢIEI“ lui Dumnezeu, este de fapt, o plăsmuire a iubirii lui Dumnezeu sau, mai simplu spus, este legătura dintre Dumnezeu şi pământ, este un „microcosmos în macrocosmos“, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. După cum bine se poate vedea, singur omul a fost făcut „după chipul şi asemănarea“ Ziditorului-Dumnezeu (Facerea 1:26), ca să privească spre El şi să-L iubească. Nicolae Cabasila în cartea sa „Viaţa în Hristos“ spune că „omul este creat după chipul lui Dumnezeu ca să ajungă la asemănarea cu El“.  Sfântul Grigorie de Nazianz, a dat o frumoasă definiţie omului spunând: „Omul este creatura care a primit porunca să devină Dumnezeu“. Dintre toate vieţuitoarele, singur omul are poziţie verticală şi de fapt, omul-antropos ne arată acest lucru (ana = în sus, tropeo = stare) şi în acest sens amintim cuvintele Fericitului Augustin: „Uită-te în stânga şi în dreapta, dar mai uită-te şi în sus !“.

Noi, oamenii, ne naştem pe acest pământ şi S-AR PĂREA CĂ NU ŞTIM de unde venim şi încotro mergem după moartea noastră, aşa după cum rezultă şi din următoarele versuri pe care le-am citit pe o cruce,
într-un cimitir:

 CINE EŞTI, DE UNDE VII?                              TU EŞTI MARE, TU EŞTI MIC,

 POŢI  TU, OMULE, SĂ ŞTII?                 TU EŞTI TOT, TU EŞTI NIMIC,

 UNDE MERGI, CE SOARTĂ AI?                    TU EŞTI RĂU, DAR EŞTI ŞI BUN,

 POŢI TU SEAMA SĂ ÎŢI DAI?              TU-NŢELEPT ŞI TU NEBUN.

Şi într-adevăr, pe pământ suntem străini şi călători, în lacrimi ne naştem şi, după porţia de viaţă care ne-a fost dată de Dumnezeu, tot în lacrimi murim. Cel mai important lucru este acela de a şti de unde venim şi încotro mergem, căci altfel suntem ca o corabie fără cârmaci.

Viaţa pe acest pământ se prezintă - după cum ne mărturisesc Sfinţii Părinţi - asemenea unei punţi peste un fluviu uriaş. PUNTEA ACEASTA A FOST FĂCUTĂ SĂ NE AJUTE SĂ TRAVERSĂM FLUVIUL ŞI NICIDECUM SĂ NE FACEM CASĂ PE EA, adică să ne instalăm confortabil, uitând că, de fapt, noi trebuie să mergem mai departe. Cu alte cuvinte, pe punte vom rămâne puţin timp şi trebuie să privim mereu tărâmul minunat de dincolo de ea, unde trebuie să ajungem şi unde este patria noastră definitivă. Aceasta este nenorocirea, căci milioane de oameni care trăiesc astăzi, nu sunt capabili să vadă, să creadă că dincolo de această viaţă, există o lume în care vom intra şi în care vom trăi veşnic. Deci, există foarte mulţi oameni care stăruie în a crede că viaţa este un scop în sine.

Viaţa noastră pământească se înscrie deci între LEAGĂN ŞI MORMÂNT, fiind jalonată de aceste două mari necunoscute, NAŞTEREA ŞI MOARTEA. Amândouă  se petrec fără voia noastră, pentru că nu am fost întrebaţi nici dacă vrem să ne naştem şi, nu vom fi întrebaţi, nici dacă vrem să murim. Hotărârea o ia ALTCINEVA! (DUMEZEU!) Ieri am fost embrion, mâine vom fi mumie sau ţărână. De fapt, viaţa pământească a oricărui om se compune dintr-o serie de scopuri omeneşti provizorii, puse cap la cap. Unele sunt pe termen lung, altele pe termen scurt şi cei mai mulţi dintre oameni se lasă înşelaţi de idealuri mărunte, scopuri  nesemnificative.

Dacă privim în jurul nostru, vedem PǍRINŢI care consideră că scopul vieţii lor este CREŞTEREA ŞI EDUCAREA COPIILOR. Creşterea şi educarea copiilor nu este un scop în sine, ci o îndatorire sfântă a părinţilor. BEŢIVII consideră că scopul vieţii lor este băutura, dar se înşală, şi dracul beţiei îi duce în întuneric. HOŢII fură zi şi noapte. Dar şi ei merg în întuneric şi dracul furtului  râde de ei. LACOMII trăiesc să se îmbogăţească, dar şi de aceştia râde un alt drac, al lăcomiei, şi-i duce tot în iad. DESFRÂNAŢII sunt păcăliţi de un drac foarte aprig, acela al curviei şi sunt şi ei înşelaţi, când consideră că scopul vieţii lor este desfrânarea trupească sau, cum se spune modern, sexul. Se ştie că Dumnezeu a binecuvântat, a consfinţit căsătoria când a zis: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă“ (Facerea 1:28), dar El ne-a poruncit aceasta pentru perpetuarea neamului omenesc şi nicidecum ca scop în sine, cum cred unii oameni.

Părerile cu privire la scopul vieţii sunt foarte diversificate. Nicolae Iorga spunea aşa: „Taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăim“. Bine şi frumos spus, dar nu ne descoperă totuşi sensul vieţii. Mircea Eliade în „Istoria ideilor şi credinţelor religioase“ spunea: „A fi om, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă în primul rând, a fi religios“. Dar nici el nu ne descoperă sensul vieţii. Mihai Eminescu, marele nostru poet, spunea: „Ne naştem spre a muri şi murim spre a ne naşte“. Dar cel care defineşte scopul existenţei umane este un sfânt, Sfântul Serafim de Sarov, care zicea: „SCOPUL VIEŢII NOASTRE  CREŞTINEŞTI  ESTE  MÂNTUIREA !!!“.

Iar acum să vedem şi ce ne spune Hristos-Dumnezeul nostru, în acest sens: „Căci Fiul Omului a venit să caute şi SĂ MÂNTUIASCĂ  pe cel pierdut“ (Luca 19:10). Dar ce ne trebuie oare pentru a ne mântui? Pentru a ne mântui trebuie să avem săvârşite cele cinci Sfinte Taine, adică BOTEZUL, MIRUNGEREA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂŞANIA ŞI, respectiv, CUNUNIA RELIGIOASĂ,  pentru cei căsătoriţi. Minunat ar fi dacă am avea şi TAINA SFÂNTULUI MASLU (a şasea Taină). Primele două Sfinte Taine le au săvârşite toţi creştinii ortodocşi, dar spovedania şi împărtăşania, numai unii. Cea mai mare grijă a vieţii noastre este aceea de a ne spovedi şi de a ne împărtăşi cel puţin în cele patru posturi mari: postul Sfintelor Paşti, postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, postul Sfintei Maria şi postul Crăciunului. Aşa cum spălăm lenjeria cu detergent, tot aşa să ne spălăm şi sufletele noastre prin preot.

Se vorbeşte astăzi de medic de familie şi de avocat de familie. De PREOT DE FAMILIE nu vorbeşte nimeni! Şi preotul este cel mai important, pentru că el ne botează, el ne cunună religios şi tot el ne înmormântează. Deci, în cele trei mari momente  esenţiale ale vieţii noastre, preotul trebuie să fie lîngă noi, el fiind o „călăuză duhovnicească“ în drumul către Hristos, căci fără acest „mijlocitor“ - preotul - cu siguranţă nu ne putem mântui. Însuşi Hristos a  spus: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14).

Scuzele unor credicioşi cu privire la mântuire

 ► Unii spun aşa: „Eu sunt prea păcătos ca să mă mai pot mântui“. Trebuie să ţinem cont de cuvintele Mântuitorului care a spus: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi... că n-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă“ (Matei 9: 12-13). „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi“ (Romani 5:8). Multă nădejde ne dau şi cuvintele Sfântului prooroc Isaia: „Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face“ (Isaia 1:18).

 ► Sunt mulţi oameni care sunt cu mult mai răi decât mine... Acestor credincioşi trebuie să le spunem că între oameni: „Nu este drept nici unul“ (Romani 3:10) şi că „Cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile“ (Iacov 2:10). Această afirmaţie că ei sunt mai buni decât alţii este o laudă, este mândrie şi iată ce spune Sfântul Apostol Pavel despre aceasta: „Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care îl laudă Domnul“ (2 Corinteni 10: 17-18).

 ► Eu am amânat de prea multe ori pocăinţa... Sfântul Apostol Petru ne vorbeşte despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu: „Domnul... îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă“ (2 Petru 3:9). Iar Sfântul Apostol Pavel este parcă şi mai încurajator: „La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii
te-am ajutat; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii“
(2 Corinteni 6:2). De aceea , precum zice Duhul Sfânt: „Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie“ (Evrei 3:7-8).

 ► Inima mea este prea împietrită ca să mă mai pot mântui. „Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi“ (2 Corinteni 5:17). Iar prin Sfântul prooroc Ezechiel ne spune Domnul Dumnezeu: „Vă voi da inimă nouă şi duh   nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înlăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele“ (Iezechiel 36: 26-27).

 ► Mă voi pocăi mai târziu, la bătrâneţe... „Nu te lăuda cu ziua de mâine, că nu ştii la ce poate da naştere“ (Pildele lui Solomon 27:1). „Căutaţi pe Domnul cât îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău să lase calea lui şi omul nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El se va milostivi de dânsul“ (Isaia 55: 6-7).

 ► Îmi este teamă că îmi voi pierde prietenii dacă vor vedea că vreau să mă mântuiesc. Domnul Iisus Hristos a spus: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc“ (Ioan 15:14). „Nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu“ (Iacov 4:4).

 ► Există oameni care vin la Biserică şi totuşi sunt răi şi păcătoşi. Iată ce ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: ... fiecare dintre noi va da seamă despre sine lui Dumnezeu. „Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală“ (Romani 14:12-13). Iar Sfântul Evanghelist Matei zice: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“ (Matei 7:1:5). De aceea tutoror celor care sunt în înşelare în ceea ce priveşte scopul vieţii noastre creştineşti trebuie să le spunem că:

► Alta este viaţa decât aceea pe care în mod obişnuit şi-o închipuie oamenii;

►  Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el;

► Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.

Iubiţi credincioşi,

Marele fizician italian Marconi spunea: „Ştiinţa singură nu poate explica multe lucruri, mai ales taina existenţei omeneşti. De când a început a gândi, omul s-a muncit cu întrebările: cine este, de unde vine şi unde merge după moarte“. De fapt omul se teme în mod continuu ca viaţa lui să nu fie fără sens. Aşadar, încearcă permanent să-şi demonstreze lui însuşi şi altora că are valoare. Iubeşte laudele despre el (căzând în păcatul slavei deşarte) şi se teme de ofense (nu ştie să rabde). Caută numai cele ale lui (egoismul este rădăcina tuturor patimilor) şi invidiază succesele altora (păcatul zavistiei)... Cel ce nu cunoaşte sensul vieţii sale (vede viaţa prin prisma trăirii de zi cu zi), se aseamănă cu acea persoană care ar merge în gară dorind să călătorească. Casiera l-ar întreaba: „Unde doriţi să mergeţi?“ Persoana ar spune: „Nu ştiu, daţi-mi un bilet oriunde!“ Casiera l-ar întreba din nou: „Vă rog să vă hotărâţi, fiindcă nu vă pot da bilet până nu-mi spuneţi clar direcţia, data, ora şi clasa de vagon la care doriţi să călătoriţi!“ Persoana ar insista spunând: „Nu contează, bilet să fie!“ Iar casiera i-ar spune în final, pe bună dreptate: „Domnule dragă, după câte înţeleg eu, este foarte clar şi deosebit de grav că dumneavoastră nu ştiţi încotro mergeţi!“.  Mântuirea constă în mult sfat. De aceea spuneau Sfinţii Părinţi: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească“. La întrebarea: „Cum să ne mântuim?“, un părinte a răspuns: „Aveţi învăţătura lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi, împliniţi-o cu fapta şi vă veţi mântui. Pentru mântuire înainte de toate trebuie pocăinţă sinceră şi împlinirea poruncilor. Trebuie să căutăm, să plângem şi harul va veni“. Aşadar depinde de voinţa noastră dacă ne vom mântui sau nu.  Să  ne lăsăm în toate în voia lui Dumnezeu, cei care tânjim după mântuire, să strigăm către Domnul: „Mântuieşte-mă, Doamne, aşa cum ştii Tu Însuţi!“ şi atunci ne va mântui Domnul nostru Iisus Hristos. De fapt Iisus, în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu mântuieşte. Omul trebuie să aibă mereu în faţa ochilor săi idealul după care tinde, să ştie de unde vine şi unde merge : sufletul său vine de sus din cer şi se va întoarce la sfârşitul vieţii tot în cer, acolo unde îşi are obârşia. După cum exploratorii care năzuiau spre pol erau întorşi în permanenţă cu faţa spre steaua polară, tot aşa şi creştinul trebuie să aibă mereu în faţă STEAUA MÂNTUIRII. Aflând sensul vieţii lui, omul priveşte cu alţi ochi realitatea din jurul lui şi cu atât mai mult viaţa lui proprie. Toată viaţa creştinului trebuie să fie un efort permanent de ascensiune spirituală, având în faţă cele două culmi mântuitoare: Golgota şi Taborul. Mântuirea este o refacere în har a lumii sau, altfel spus, mântuirea săvârşită de Hristos înseamnă eliberarea omului din răul în care căzuse prin Adam şi Eva. Răul consta în alterarea firii umane, în întunecarea minţii cu privire la adevărul religios, în slăbirea voinţei care înclină mai mult spre cele rele decât spre cele bune, în ruperea legăturii harice cu Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos îşi înfăptuieşte opera mântuitoare sub întreit aspect: ca PROFET, ca ÎMPĂRAT şi ca ARHIEREU. Aceste trei demnităţi  oamenii le au doar separate şi numai la Hristos laolaltă şi fiecare în gradul suprem: ca profet - învăţând, adică aducând revelaţia desăvârşită a fiinţei, voii lui Dumnezeu şi a operei lui mântuitoare; ca împărat - biruind puterile răului şi conducând pe om spre destinaţia  lui adevărată; ca arhiereu - refăcând legătura dintre om şi Dum­nezeu, împăcând prin jertfă pe Dum­ne­zeu cu omul. Ori restabilirea comuniunii dintre Dumnezeu şi om se numeşte, obişnuit, împăcare, mântuire. PetreŢuţea spunea că „omul care nu crede în Dumnezeu este un animal muritor care vine de nu ştie unde şi se duce nu ştie unde“. Iubiţi credincioşi,  să ne cutremurăm de măreţia mântuirii noastre şi pentru că auzim mereu în ecteniile Sfintei Liturghii îndemnul: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“, să răspundem din tot sufletul „Ţie, Doamne!“ şi să ne trăim viaţa cu convingerea că aici pe pământ totul are un rost dumnezeiesc.

Se spune că un credincios cu mare dragoste de Dumnezeu mergea adesea să viziteze cimitirele spre a învăţa să folosească mai bine timpul şi privind mormintele zicea: „Dacă aceşti morţi ar putea să revină la viaţă ce n-ar face ei pentru viaţa veşnică, iar eu, care dispun de atâta timp, ce fac pentru mântuirea sufletului meu?“

Depinde de voinţa ta

Nimic nu e mai scurt ca viaţa,                             Nimic nu   e mai trecător ca viaţa,

Dar nici mai lung nimic ca ea,                            Dar nici mai veşnic decât ea,

Poţi ori s-o pierzi, ori să ţi-o mântui,                 Poţi s-o trăieşti în har sau flăcări,

Depinde de voinţa ta.                                           Depinde de voinţa ta.

Nimic nu-i mai amar ca viaţa,                             Nimic mai mărginit ca viaţa, 

Dar nici mai dulce decât ea,                                 Dar nici nemărginit ca ea,

Poţi face-n ea ori rău, ori bine,                            Poţi fi mişel ori poţi fi vrednic,

Depinde de voinţa ta.                                             Depinde de voinţa ta.

Nimic nu-i mai înalt ca viaţa,                               Dar de la clipa morţii tale,

Dar nici mai josnic decât ea,                                 Şi până-n veci de veci vei sta,

Poţi fi ori înger, ori un demon,                             Ori cu Hristos, ori cu satana,

Depinde de voinţa ta.                                             Depinde de voinţa ta.

Doamne AtotŢiitorule PĂrinte, Fiule VeŞnic Şi Duhule Sfinte, Treime de trei ori SfÂntĂ, cĂlĂuzeŞte-ne paŞii În marea vieŢii cea ÎnvolburatĂ ! Amin! 

Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Preot Liviu Brânzaş, Raza din Catacombă; Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti,1995; Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2006.

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                                                                                                       Preot Ioan

                                                                                                                                                                         
                                               Iubiţi credincioşi, 

                     Denumirea de BOTEZ vine din limba greacă „BAPTISMA“ sau din limba latină „BAPTISMO-BAPTISMUM“. BOTEZUL este o afundare, o acţiune sau un rit de purificare, în multe religii, dar numai în creştinism a devenit O TAINǍ şi a rămas ca atare numai în Biserica Ortodoxă. Deci, BOTEZUL este o TAINǍ SFÂNTǍ care, prin întreita cufundare în apa sfinţită, în numele Sfintei Treimi, împărtăşeşte sufletului harul iertării păcatelor şi face din cel ce o primeşte, membru al Bisericii. BOTEZUL este naşterea „din apă şi din Duh“ (Ioan 3:5) este, după cum am spus, O TAINǍ, iar nu o închipuire sau un simbol, cum susţin cultele religioase. Însuşi Mântuitorul a poruncit Sfinţilor Apostoli să săvârşească Taina Sfântului Botez: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19).

Este adevărat că în Noul Testament se vorbeşte despre două feluri de botez? Da,   în Noul Testament se vorbeşte despre două feluri de botez: 

1. BOTEZUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL sau „BOTEZUL POCǍINŢEI“ (Faptele Apostolilor 1:22). 
2. BOTEZUL CREŞTIN, care este condiţia intrării în Împărăţia Cerească, după cum reiese din convorbirea lui Iisus Hristos cu Nicodim, căruia îi spune: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).

                                                  Cine poate boteza?

          După Sfânta Evanghelie şi după Canoanele Bisericii, dreptul de a boteza îl are episcopul şi preotul. La nevoie, când e primejdie de moarte şi în lipsă de preot, poate boteza orice credincios creştin, afundând pruncul de trei ori în apă curată şi rostind de fiecare dată formula Botezului: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin“. Dacă cel botezat scapă de moarte, preotul întregeşte slujba, îl miruieşte şi-l împărtăşeşte. Deci, BOTEZUL se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, prin trei afundări, iar nu printr-o singură afundare, cum fac cultele religioase, închipuind prin aceasta doar moartea Domnului Iisus Hristos.

                                             Unde se săvârşeşte botezul?

            Botezul se săvârşeşte în pridvorul sau în pronaosul Bisericii. Canoanele opresc săvârşirea Botezului nu numai în case, ci chiar în paraclisele din casele particulare. Numai în cazuri de mare nevoie şi cu totul rare (frig grozav, pericol de moarte pentru prunc) se îngăduie săvârşirea botezului în case.

                                 
              CE SE CERE DE LA CEL    
                 CE SE BOTEAZĂ

    De la cel ce se botează se cere credinţă în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Copiii, neavând păcate personale, nu au trebuinţă de pocăinţă, iar credinţa este mărturisită în locul lor de către naşi. MǍRTURIA UNORA PENTRU CREDINŢA ALTORA ÎŞI ARE TEMEI ÎN SFÂNTA EVANGHELIE: vindecarea slăbănogului (Marcu 5:2), slugii sutaşului (Matei 8:5-13) şi fiicei femeii cananeence (Matei 15:22).
  Ei s-au vindecat prin credinţa celor ce au mijlocit pentru vindecarea lor la Iisus Hristos. Naşii sunt martorii care răspund cu sufletul lor pentru credinţa finilor: „Şi luând un copil l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: Oricine va primi, în numele Meu pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte: şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine“ (Marcu 9:37). 

             Botezul creştin este tot una cu botezul Sfântului Ioan Botezătorul? 

Nu. Între aceste două botezuri există o mare deosebire. Acest lucru ne este arătat de Sfântul Ioan Botezătorul, care zice: „Eu unul vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine... vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc“ (Matei 3:11). Însuşi Mântuitorul a arătat că, între Botezul pe care-l va aşeza El şi Botezul lui Ioan, există mare deosebire: „Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi boteza cu Duhul Sfânt, de azi nu peste multe zile“ (Faptele Apostolilor 1:5).
    Botezul despre care vorbeşte Mântuitorul, este chiar botezul nostru de azi, cel creştin. Şi Sfinţii Apostoli au arătat că între cele două botezuri este o mare deosebire, după cum citim în Biblie: „Pe când Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut ţările de sus ale Asiei, a coborât la Efes şi găsind câţiva uecnici, i-a întrebat: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? 
Ei însă i-au răspuns: Nici n-am auzit măcar că este Duhul Sfânt. Zis-a Pavel: Dar cu ce botez v-aţi botezat? Ei au spus:  botezul lui Ioan. Atunci Pavel a grăit: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând norodului să creadă în Cel ce era să vină după el, adică în Iisus. Auzind ei aşa, s-au botezat în numele Domnului Iisus“ (Faptele Apostolilor 19:1-6).

     Deci, botezul lui Ioan se aplica numai iudeilor, iar botezul lui Iisus se aplică                                     oricui, în numele Sfintei Treimi (Matei 28:19).

                               Ce însemna pocăinţa care însoţea botezul lui Ioan? 

   Însemna căinţa pentru un păcat săvârşit şi hotărârea de a nu mai păcătui. Era un semn extern, o mărturisire, un angajament de a nu mai păcătui. Deşi Sfânta Scriptură zice că era „întru iertarea păcatelor“, totuşi acest botez nu avea nimic sacramental în el pentru că îi lipsea acţiunea curăţitoare a Duhului Sfânt.

    De ce Mântuitorul, niciodată în viaţa sa pământească, până la Înviere n-a trimis       Sfintii Apostoli să boteze, ci numai să predice? 

       Pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu, predicată de Mântuitorul şi de Sfântul Ioan Botezătorul, se putea intra numai prin această „uşă“ - botezul creştin - dar numai după Învierea Mântuitorului, prin biruinţa Sa asupra morţii şi asupra diavolului, şi numai după ce Apostolii au fost ei înşişi îmbrăcaţi cu Duhul Sfânt. 

Deci, botezul Sfântului Ioan a fost o pregătire pentru cel creştin, aşa cum întreg Vechiul Testament este o pregătire pentru Noul Testament. 

                          Botezul este numai un simbol sau o Sfântă Taină? 

      Toate cultele religioase spun că botezul este numai un simbol, adică o lucrare văzută care dovedeşte că cineva are credinţă. Noi însă ştim că Botezul este O SFÂNTǍ TAINǍ. Mântuitorul a numit Botezul cu apă şi cu Duh: „naşterea din nou“ şi „naşterea de sus“ (Ioan 3:3-7).
 Sfântul Apostol Petru spune că Botezul este săvârşit „spre iertarea păcatelor“ (Faptele Apostolilor 2:38), iar Sfântul Apostol Pavel îl numeşte „înnoire a vieţii“ (Romani 6:3-5).

                                      Care sunt efectele Botezului?

       Efectele Sfântului Botez sunt:
 1. Curăţirea de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele personale de până la Botez, în cazul unor persoane mai în vârstă, precum şi sfinţirea, după cum rezultă din cuvintele apostolului: „V-aţi spălat, v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos“ (1Corinteni 6:11). Anania îi spune în Damasc lui Saul: „Şi acum ce mai aştepţi? Scoală-te, primeşte botezul şi spală-te de păcatele tale“ (Faptele Apostolilor 22:16). 

2. Renaşterea spirituală a omului la o viaţă nouă, sfântă, cu adevărat creştină, după cuvintele Mântuitorului: „Ce este născut din Duh, Duh este“ (Ioan 3:6). 

3. Dobândirea calităţii de fiu al lui Dumnezeu şi de membru al Bisericii.

4. Îndreptarea la fericirea vieţii veşnice, aşa cum rezultă din cuvintele Mântuitorului: „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui“ (Marcu 16:16). 

                               Botezul creştin este o condiţie a mântuirii?

    Da, pentru că orice făptură omenească se naşte cu păcatul strămoşesc, moştenit de la Adam, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a străbătut în toţi oamenii, prin aceea că toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Sau, după cum ne spune Psalmistul David: „Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea“ (Psalm 50:7). Fără botez nimeni „nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5). 

                         Câte stări are Împărăţia lui Dumnezeu? 

                         Împărăţia lui Dumnezeu are trei stări

► În inima omului. 
► În societatea de pe pământ a celor ce se mântuiesc prin aşezămintele lăsate de Hristos, societate numită BISERICǍ (1 Corinteni 3:6).
► În cer, societatea celor trecuţi din lumea aceasta, care aici au fost membri ai Bisericii lui Hristos.

   Fără Botezul cu apă şi cu Duh, nici Împărăţia lui Hristos nu poate intra în om,  nici omul nu poate intra în ea. 

                         Ce cuprinde rânduiala Sfântului Botez?

 Rânduiala Botezului cuprinde: 
1. Pregătirea prin post, o reminiscenţă a botezului pocăinţei (Ioan 1:26).

 2. Lepădările sau renunţarea la omul ce vechi (Coloseni 3:9) prin exorcizarea forţelor diabolice care s-au cuibărit de la cădere, în firea omenească.

3. Mărturisirea credinţei adevărate (Simbolul Credinţei).

 4. Afundarea în apa sfinţită a botezului, simbol al trecerii de la o existenţă după trup, spre stricăciune, la naşterea după Duh, spre nemurire.

 5. Taina ungerii cu Sfântul şi Marele Mir, în care cel botezat primeşte pecetea darului Sfântului Duh şi imediat urmează Taina Sfintei Împărtăşanii.

                                           Botezul se repetă? 

         Categoric nu, căci noi spunem în Crez: „Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor“. Deci, nu mărturisim mai multe botezuri, iar dacă ne botezăm a doua oară, este foarte clar că ne lepădăm de primul. Al doilea botez sau rebotezul este interzis ortodocşilor, deoarece textul biblic este foarte clar: „Un Domn, o Credinţă şi un Botez“ (Efeseni 4:5). DOMNUL este Iisus Hristos, CREDINŢA este cea ortodoxă şi  BOTEZUL este cel primit de fiecare dintre noi, în Biserica Ortodoxă, în fragedă copilărie (la 40 de zile de la naştere).
Deci, acest text respinge foarte clar botezul ereticilor şi schismaticilor. DUPǍ CUM NU-I POSIBIL CA HRISTOS SǍ SE MAI RǍSTIGNEASCǍ A DOUA OARǍ, TOT AŞA NU-I POSIBIL SǍ NE MAI BOTEZǍM A DOUA OARǍ. Să privim cu atenţie la ce ne spune Sfântul Apostol Pavel despre cei care se botează a doua oară, lepădându-se astfel de credinţa ortodoxă:
„Cu neputinţă este pentru ei dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu, şi-l fac de batjocură“ (Evrei 6: 6). 

                                            De ce se botează copiii? 

      Această întrebare a început să se pună cu stăruinţă în veacul al XVI-lea, veacul reformei religioase. Până atunci creştinătatea nu şi-a pus o astfel de întrebare, deoarece încă din vremea Sfinţilor Apostoli se botezau, pe lângă vârstnicii care lepădau păgânătatea, şi copiii mici cuprinşi sub numele de casă: casa lui Ştefana (1Corinteni 1:16), casa văduvei Lidia (Faptele Apostolilor 16:14-15), casa temnicerului din Filipi (Faptele Apostolilor 16: 32-33).
 Deci, copiii se botezau pentru că:
● Nimeni nu se mântuieşte fără botez, adică nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu fără naşterea din apă şi din Duh: „Adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).
 Toţi oamenii se nasc întinaţi de păcatul strămoşesc din sămânţa vătămată a lui Adam, după cum spune profetul: „Întru fărădelegi m-am zămislit, şi în păcate m-a născut maica mea“ (Psalm 50:6) sau „Ce este omul ca să se creadă curat, şi cel născut din femeie ca să se creadă neprihănit“ (Iov 15:14).
● Păcatul lui Adam, părintele neamului omenesc, a trecut la toţi oamenii, după cum rezultă din versetul: „De aceea, printr-un om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi au păcătuit în el“ (Romani 5:12). 
● Porunca botezului este dată pentru toate neamurile, pentru toţi muritorii, deci, şi pentru copii. „Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19). 
● Făgăduinţa iertării păcatelor este dată „şi copiilor“, nu numai oamenilor mari, aşa cum rezultă din cele spuse de Sfântul Petru: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă vă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri“ (Faptele Apostolilor 2: 38-39).
 ● Tăierea împrejur, care preînchipuia botezul, se făcea copiilor: „În El a-ţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii întru tăierea împrejur a lui Hristos“ (Coloseni 2:11).
 ● Sfinţii Apostoli au botezat „case“, adică „familii“ întregi: casa sutaşului Corneliu (Faptele Apostolilor 10:47-48),casa temnicerului din Filipi (Faptele Apostolilor 16:23), casa lui Ştefana (1Corinteni 8:16),casa Lidiei  (Faptele Apostolilor 16:5), , casa lui Crispus (Faptele Apostolilor 18:8) şi locuitorii din Samaria, case care, desigur că nu erau fără copii.
 ● Copiii au fost întotdeauna botezaţi în toate Bisericile, şi în Răsărit şi în Apus, iar dacă mor fără să fie botezaţi, este mare păcat.
 ● Numai ereticii nu-şi botează copiii. 

       Cultele religioase ne spun că ei se botează precum Hristos, la 30 de ani 

         Hristos s-a botezat la 30 de ani cu Botezul lui Ioan, nu cu Botezul în numele Sfintei Treimi (căci nici nu se putea boteza în numele Său).
        A făcut aceasta pentru a fi cunoscut de către poporul lui Israel că este: „Mielul lui Dumnezeu“, nu fiul lui Iosif şi al Mariei, cum era ştiut până la Botezul lui Ioan: „Şi eu nu-L ştiam, dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă“ (Ioan 1:31). Botezul lui Ioan era un botez al pocăinţei, nu era un botez mântuitor. Ştim cu toţii că Hristos nu avea păcate, deci, nici nu avea nevoie de pocăinţă şi de acest botez. Mântuitorul a primit acest botez la vârsta de 30 de ani, pentru că atunci şi-a început activitatea publică, şi, potrivit unei concepţii a acelei vremi, era vârsta majoratului la evrei, când putea fi socotit capabil să păşească în public şi să înveţe pe alţii o nouă învăţătură.
       În Biblie, Mântuitorul n-a stabilit nici o limită de vârstă pentru ca cineva să se boteze. El însă, când a vorbit despre Botezul pe care îl va aşeza, a arătat marea importanţă pe care o va avea lucrarea acelui Botez, şi de aceea n-a mai fost nevoie să spună că va trebui aplicat şi copiilor. Iar dacă n-a spus-o direct, a spus-o indirect, cu toată claritatea, prin cuvântul „Cineva“ cuprinzându-i pe toţi: „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, Duh este“ (Ioan 3:5-6).

 Îmi amintesc o întâmplare deosebit de interesantă. Mergând în vizită într-un salon de spital, am întâlnit o doamnă bolnavă care mi-a spus că are o fetiţă în vârstă de 5 anişori, pe care n-a botezat-o, datorită unui vis. În vis, se făcea că a venit Dumnezeu (ca un bătrân cu părul alb, înconjurat de multă lumină, şezând pe un tron de aur) la mama fetiţei şi i-a zis: „Dacă-ţi botezi copilul va muri negreşit!“ Şi atunci, eu i-am spus: „Doamnă, cel din vis, care v-a poruncit să nu vă botezaţi fetiţa nu a fost Dumnezeu ci, în mod sigur diavolul. Iată de ce: 
► în primul rând că Dumnezeu în Biblie a zis: „Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este cel care crede visurilor. De la diavol ce poţi scoate curat? Şi din minciună, ce poţi scoate adevărat?“ (Înţelepciunea lui Sirah 34:2-4).
 ► în al doilea rând, diavolul ne poate păcăli şi încă foarte rău: „Şi nu este de mirare deoarece însuşi Satana se preface în înger al luminii“ (2 Corinteni 13:14). 
► în al treilea rând, Iisus Hristos a poruncit aşa: „Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“(Matei 28:19). Deci, este uşor de înţeles că în vis, diavolul a luat „chip de Dumnezeu“, a înşelat-o pe biata femeie prin neştiinţa ei, iar acum aştepta cu nerăbdare să moară fetiţa, ca să-i poată lua sufletul fiind nebotezată. Au trecut 20 de ani de la această întâmplare şi fetiţa despre care am vorbit,n-a murit la botez, ba chiar este mama a doi copii frumoşi şi sănătoşi.

 Cultele religioase se folosesc de versetul: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui“ (Marcu 16:15) şi susţin astfel că, copiii numai cu botezul, dar fără credinţă, se pot mântui.

 Nu este deloc adevărat ce spun ei. Copiii, desigur că nu pot crede la vârsta când sunt botezaţi, dar nici nu pot tăgădui sau refuza pe Hristos. În Vechiul Testament tăierea împrejur se făcea în baza credinţei părinţilor, şi tot aşa în Noul Testament, Botezul se făcea si se face pe baza credinţei părinţilor sufleteşti, care sunt naşii (Marcu 9:36-37). Copiii nu au credinţă, dar au naşii lor. Şi aceşti naşi pot fi chezaşi pentru mântuirea altora, conform cu cele spuse de Mântuitorul: „Din gura a doi sau trei martori să se statornicească adevărul“ (Matei 18:16; 1Timotei 5:19). 

Acest verset: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui“ (Marcu 16:15) se referă cu siguranţă la oamenii în vârstă, care se botezau pentru prima dată, şi care, desigur, trebuiau mai întâi să creadă, şi apoi să se boteze. Referitor la naşi, oare nu prin credinţa sutaşului s-a vindecat sluga sa? (Matei 8:13). În alt caz, patru oameni aduc la Mântuitorul un slăbănog: „Şi văzând Iisus credinţa lor a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule!, Iartă-ţi-se păcatele! Apoi a zis: Scoală-te ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta“ (Marcu 9:2- 6-7). Pentru credinţa cananeencei, Mântuitorul a vindecat pe fiica acesteia, scoţând diavolul din ea (Matei 15:21-28). 
      Aşadar, acestea şi încă multe alte mărturii ale Sfintei Scripturi, ne dovedesc că pe temeiul credinţei părinţilor, naşilor şi a martorilor care sunt la botez, Dumnezeu le dă copiilor sfinţire şi mântuire, lucru adeverit şi de Sfântul Apostol Pavel în versetul: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios“ (1Corinteni 7:14).

Cultele religioase ne reproşează că pruncii se pot mântui şi fără botez şi de aceea   n-au trebuinţă de a-şi curăţi păcatele pe care ... nu le au. 

  Copiii nu sunt sfinţi pentru că: „Ce este născut din trup, trup este“ (Ioan 3:6) şi deci, ei sunt numai trup şi cu păcatul lui Adam în ei. Botezul la copil aduce spălarea păcatului strămoşesc intrat în lume prin călcarea poruncii de către Adam şi Eva (Facerea 3), aşa cum rezultă şi din versetul următor: „Drept aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, PENTRU CǍ TOŢI AU PǍCǍTUIT ÎN EL“ (Romani 5:12).
Aşadar, afundarea de trei ori în apă „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19) înseamnă botezul în moartea lui Hristos, adică cel nou botezat a murit faţă de păcatul strămoşesc şi faţă de Legea lui Moise: „Căci păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har“ (Romani 6:14).

 Cultele religioase ne întreabă de ce nu ne botezăm în apă curgătoare aşa                                                   cum sa  botezat Iisus Hristos.

      În Biblie nu scrie că noi, creştinii, trebuie să ne botezăm în apă curgătoare (în râu), ci scrie: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).
Şi apoi, de ce nu merg ei să se boteze în Palestina, în apa Iordanului, după cum s-a botezat Mântuitorul???

                                           Iubiţi credincioşi, 

Mare este puterea şi lucrarea Sfântului Botez. O întâmplare cuprinsă în vieţile sfinţilor ne stă mărturie despre puterea botezului, chiar dacă a fost săvârşit în glumă, în joacă.
 Despre Sfântul Porfirie se spune că a fost comediant şi foarte priceput în a stârni râsul. O dată, i-a venit în gând să imite pe creştini în Taina Botezului, fireşte în glumă, pentru a-i face pe ceilalţi să râdă. Dar, după ce a ieşit din apă şi după ce s-a rostit asupra lui formula botezării în numele Sfintei Treimi, Porfirie a devenit un om nou. O schimbare profundă s-a petrecut în sufletul lui şi a devenit cu adevărat creştin, ba chiar, şi-a pecetluit credinţa prin moarte de martir.

          Văzând ce poate face Taina Sfântului Botez, să nu întârziem a duce copiii noştri să fie botezaţi din fragedă pruncie (la 40 de zile de la naştere) căci, fără Botez, în caz de moarte prematură, ei sunt expuşi pierzării veşnice, neputând intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Să purtăm grijă ca aceste vlăstare (copiii noştri) să rodească rodul cel sfânt al mântuirii lor. Numai în chipul acesta ne vom face pe deplin datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de copii.

 Doamne, Iisuse Hristoase, ne rugăm ţie, depărtează de la copiii noştri înşelăciunea cea veche (cu care s-au născut), şi-i umple de CREDINŢǍ întru Tine, de NǍDEJDE şi deDRAGOSTE, şi fă-i pe ei mădulare cinstite ale Bisericii Tale, fii şi moştenitori ai ÎMPǍRǍŢIEI TALE. 

BIBLIOGRAFIE: Biblia,E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; P.I. David, Călăuza creştină, Editura Episcopiei Aradului, Arad, 1987.

                     Completare la cateheza Despre Taina Sfântului Botez 

                         Da, Iordanul în ziua de Bobotează curge invers! 

             Trebuie să mărturisesc că n-am crezut deloc atunci când părintele Dinu Pompiliu mi-a spus ajunşi la slujba de Bobotează pe malul Iordanului, că acesta va curge invers! Şi cum să crezi aşa ceva, ziua în amiaza mare, cu mii de oameni adunaţi pe maluri şi cu Patriarhul Ierusalimului în fruntea soborului de preoţi, flancat de body-guarzi, filmat şi fotografiat neîncetat?!
    Cu toate acestea, mi s-a întâmplat personal să pot vedea cu ochii trupeşti cum, după slujbă la azvârlirea crucii în unda râului, ACEASTA A LUAT-O... INVERS. Căutându-şi parcă originea, ruşinat, ai zice, de sfinţenia care tocmai i-a pătruns curgerea, sfidând orice logică, orice lege a gravitaţiei, Iordanul a luat-o pur şi simplu razna! Mai exact: după ce toată lumea a luat apă din râu, după ce
mulţi au sărit în unda rece şi mâloasă, după ce oamenii au dat drumul la porumbei albi în amintirea Pogorârii Duhului Sfânt peste Mântuitorul, după ce considerai că totul s-a terminat, aşadar tocmai când strângeam sculele şi bidoanele cu apă, cineva a strigat cu glas sugrumat: „Priviţi-l cum curge invers!“ (vezi foto dreapta). Într-adevăr, mut de uimire am blocat degetul pe declanşator. Iordanul nu curgea invers, ci pur şi simplu, fierbea! Ca şi cum cineva îi strecurase sub undă un uriaş fierbător electric, râul se tulbura sub ochii noştri (vezi fotografiile de jos). Cum ? Numai (în amonte) între locul unde fusese sfinţită apa şi aruncată crucea cu flori şi locul (în aval) în care ne aflam noi, şi în care se termina mulţimea de pelerini veniţi la slujbă. Aşadar, exact pe o porţiune de 20-30 de metri apa bolborosea, încreţindu-şi faţa, fără nici un motiv, fără ca nimeni să o agite, fără nici o explicaţie. Pentru a fi sigur că nu este o iluzie, am fotografiat apa din susul râului, care era de un calm netulburat, ca şi până atunci când, comparativ cu apa din dreptul nostru, care bolborosea, şi care fusese perfect calmă cu câteva clipe înainte!!!

A fost prima minune colectivă pe care am văzut-o cu ochii mei, o minune pe care nimeni nu mă poate convinge că este o iluzie. De altfel pelerinajul în |ara Sfântă te modifică atât de tare încât minunea începe să ţi se pară o stare de fapt, un lucru la îndemână, posibil, necesar, extrem de normal (Lumea credinţei, din 3 ianuarie, 2007, pag. 14, articol semnat de Răzvan Bucuroiu).

                            Despre Taina Sfântului Botez

          În simbolul credinţei (Crezul), creştinii rostesc: Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Prin această mărturisire se adevereşte credinţa Sfintei Biserici Ortodoxe în Sfintele Taine. Sfintele Taine sunt lucrări sfinţitoare instituite de Domnulu nostru Iisus Hristos, prin care celor ce le primesc se împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului Sfânt. Sfintele Taine sunt în număr de şapte şi anume: Botezul, Mirungerea, Euharistia (sau Împărtăşania), Spovedania (Pocăinţa sau Mărturisirea), Cununia (sau Nunta), Maslul şi Hirotonia (sau preoţia). Acestea toate se săvârşeşc doar asupra oamenilor care trăiesc şi, dacă se săvârşesc corect, adică după rânduiala Sfintei Biserici, au valoare, indiferent de vrednicia săvârşitorului (preotul sau episcopul).
 Botezul este cea dintâi Sfântă Taină care se săvârşeşte prin întreita cufundare în apa sfinţită şi prin rostirea formulei de către săvârşitor. Cel ce se botează renaşte duhovniceşte la o viaţă nouă, iertându-i-se păcatul originar (cu care ne naştem toţi) în cazul pruncilor, precum şi păcatele săvârşite până în acel moment (în cazul adulţilor), cel botezat devenind membru al Sfintei Biserici. Fără a fi botezat după rânduiala Sfintei Biserici Ortodoxe, nimeni nu poate să aibă parte de celelalte Sfinte Taine, adică nu se poate spovedi, împărtăşi sau cununa, nu i se poate face Sfântul Maslu şi nu poate fi hirotonit, adică preoţit. Sfântul Chiril al Ierusalimului, spune că   omul în totalitatea lui este chemat să devină
fiu al lui Dumnezeu. Prin Taina Sfântului Botez, noi suntem scoşi din robia morţii şi regăsim chipul cel dumnezeiesc. (Preot Florin
Drăgoi, Sfânta Taină a Botezului şi alte slujbe legate de naşterea  omului, Editura Partener, Galaţi, 2007).