Stă scris în Vieţile Sfinţilor Părinţi pustnici că un bătrân pustnic, fiind
întrebat de ucenicii săi asupra mijlocului de a combate relele înclinări, le
răspunse prin exemplul acesta:
El locuia într-un loc plantat cu
chiparoşi. Porunci unuia din ucenicii săi să scoată un chiparos pe care i-l
arătă. Ucenicul îl scoase îndată, fără nicio greutate, cu o singură mână.
Bătrânul îi arătă un altul, puţin mai
mare, pe care îl scoase ucenicul dar cu mai mare silinţă şi punîndu-şi amândouă
mâinile.
Pentru a scoate un al treilea, care era
şi mai mare, trebui ca unul din tovarăşi să-l ajute şi o făcură cu destulă
greutate.
În sfârşit, bătrânul pustnic le arătă
unul, care era înalt şi gros, cum sunt copacii mai îmbătrâniţi. Toţi tinerii
pustnici se străduiră şi nu putură nicidecum să-l mişte.
Atunci bătrânul pustnic, luând de aici
exemplu spre a-i instrui, le zise:
- Iată, scumpii mei fii, cum sunt
patimile noastre! La început, când încă nu s-au înrădăcinat, ţi-e uşor să le
scoţi, oriât de puţin te-ai strădui să lupţi împotriva lor. Dar când printr-o
îndelungată nepăsare, au fost lăsate să prindă rădăcini adânci în inima ta,
ţi-e greu să le stăpânşti.
Stăruiţi, deci, din vreme, ca să
dezrădăcinaţi şi îndepărtaţi duşmanii care mai târziu v-ar da de lucru, aducând
în urma lor pierderea voastră. Ne împăcăm aeseori cu gândul că avem, pentru mai
târziu, destul timp de îndreptare; dar vremea, care trece până să ne hotărâm
pentru îndreptare, nu face altceva decât să adune alte fărădelegi. O amânare
zadarnică de a ne îndrepta este mai degrabă o primejdie, decât un mijloc de
scăpare!