Pagini

vineri, 3 mai 2013

Cel mai mare rău



Sfântul Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului şi cel mai mare orator al Bisericii noastre, combătea cu multă înflăcărare învăţăturile eretice. Din această cauză el a ajuns în mare conflict cu împăratul Arcadie, părtinitor al ereticilor.
Acest împărat, sfătuindu-se odată cu apropiaţii săi despre cum s-ar putea răzbuna mai bine asupra acestui cinstit episcop, unul îl sfătuia să îi ia averea, altul să-l închidă, al treilea să îl trimită în exil, al patrulea - chiar să îl omoare, al cincilea însă a spus: ,,Cu toţii greşiţi, nu sunt acestea mijloace de a te răzbuna pe Ioan. Eu ştiu un mijloc prin care cu adevărat l-am putea face nefericit. Şi acesta este acela de a-l face să păcătuiască, căci el de nimic nu se scârbeşte mai mult decât de păcat. Siliţi-l deci să păcătuiască, dacă vreţi să-i facem cel mai mare rău”.
Şi într-adevăr, cel mai mare rău de pe faţa pământului este păcatul, fiindcă nimic altceva nu îl poate face pe om veşnic nefericit, nici sărăcia, nici boala, nici durerea, decât numai păcatul!...


                                                  urma mainii Mantuitorului...