Pagini

marți, 6 noiembrie 2012

Eu, pentru răutatea mea, ştiu, Doamne




Eu, pentru răutatea mea, ştiu, Doamne, că astăzi ai îngăduit
Să vină-asupra mea necazul… Dar vezi, că tot m-am poticnit
Şi-un gând viclean acum aleargă şi strigă-n urma mea mereu:
De ce să pătimesc, din oamenii de sub soare, tocmai eu?

***

De ce să mi se-ntâmple mie? De ce pe mine m-ai ales,
Pe umeri, să duc greutatea unei poveri de ne-nţeles?
De ce să n-am şi eu odihnă când alţii n-au niciun necaz -
De ce să pier zdrobit sub valul înfuriatului talaz?

***

De ce să îmi reteze zborul şi-avântul pasului să-mi ia,
Căzută, nu ştiu cum, asupră-mi, această încercare grea?
Şi, opintindu-mă să aflu ce am greşit acum şi cui,
Îmi strigă-n minte gândul umbrei că nu-s datornic nimănui.

***

Piei înapoia mea, satano! Ce om, o clipă de-a trăit,
Rănind pământul cu-a lui umbră măcar şi, oare, n-a greşit?
Şi ce făptură omenească, în trupu-i dacă-a petrecut
Un veac, el, oare, bine vreun singur lucru a făcut?

***

O, izbăveşte-mă, Iisuse, de cârtitorul! Vămuit
De otrăvirea lui vicleană, de-atâtea ori Te-am izgonit:
Până ca eu să bag deseamă, din calea mea, ai şi plecat
Şi nu m-ai părăsit, ştiu bine, dar urma, nu Ţi-am mai aflat.

***

Acum, necazul m-asupreşte şi-mi ţine calea, smintitor,
Al întunericului, hâtru, răutăcios sfătuitor;
Dar eu, în mreaja vrajei sale, să cad din nou, nu mai voiesc:
Cu inima-mi îndurerată, spre Tine, Doamne, eu tânjesc.

***

Şi nu pricep ce mi se-ntâmplă, de ce anume-ai slobozit
Urgia Ta, acum, asupră-mi… Dar: pentru toate, fii slăvit!
Şi dă-mi a dreptului răbdare, cu care Iov cel încercat,
Stând pe grămada-i de gunoaie, să Te iubească n-a-ncetat.

***

Poate-am greşit ceva ‘nainte-Ţi… Sau poate-anume Tu-mi aduci,
Întru sărmana-mi neputinţă, puterea Jertfei Sfintei Cruci;
Sau poate-a Ta nebiruită iubire-n pieptul meu o pui
Când, pe Golgota, întru mine, cu mine – crucea mea, o sui.

http://cuvantortodox.ro/2012/10/23/eu-pentru-rautatea-mea-stiu-doamne/