Pagini

Acatistul Maicii Domnului - Pantanassa - Izbavitoarea de cancer



Acatistul Maicii Domnului - Pantanassa - Izbavitoarea de cancer


Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostrisi ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Noi, credinciosii robii tai, stand cu mustrare de inima inaintea icoanei tale celei noi aratate, te cantam cu laude, o, Imparateasa a Toate. Trimite de sus vindecarea ta peste robii tai care acum alearga la tine ca sa putem sa-ti cantam cu bucurie: Bucura-te, o, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin darul tau!

Icosul 1:

Arhanghelul a venit din cer ca sa-i spuna Imparatesei a Toate: "Bucura-te!". Vazandu-Te pe Tine, Doamne, luand trup omenesc, cu dumnezeiasca vestire a strigat catre ea lucruri ca acestea:

Bucura-te, incepatoarea mantuirii noastre;

Bucura-te, implinirea iertarilor noastre de catre Creator;

Bucura-te, ca prin tine Dumnezeu a devenit trup;

Bucura-te, ca in tine Cel Nevazut Se arata;

Bucura-te, ceea ce ai primit mila pacii;

Bucura-te, ca in tine s-a tesut haina de carne a Cuvantului;

Bucura-te, Slava ridicata dincolo de intelegerea mintii;

Bucura-te, mana cereasca prin care inimile sunt chemate la viata;

Bucura-te, stea stralucita de har;

Bucura-te, izvor care izvorasti apa cea vie;

Bucura-te, Maica a lui Dumnezeu, binecuvatata intre femei;

Bucura-te, Fecioara neintinata care ai nascut pe Mantuitorul lumii;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin harul tau!

Condacul 2:

Cuvantul cel Nenascut incape intr-un prunc, prin tine, Fecioara, aducand tamaduire tuturor celor care cinstesc Nasterea din tine, cea nefurata de nunta, cantand, Aliluia!

Icosul 2:

Cautand sa cunoasca ceea ce este necunoscut, a strigat Fecioara catre ingerul cel vestitor: "Arata-mi cum eu, Fecioara fara pata, pot fi maica a Celui Preainalt?" Iar Gavriil cu frica i-a raspuns strigand unele ca acestea:

Bucura-te, cea aleasa de Sfatul Cel Preainalt;

Bucura-te, cea repede auzitoare a celor ce se roaga tie;

Bucura-te, comoara de pace a lui Hristos;

Bucura-te, nadejdea si puterea poporului tau;

Bucura-te, minunata nimicitoare a blestemului cancerului;

Bucura-te, vindecatoarea neputintelor;

Bucura-te, aparatoarea lumii;

Bucura-te, izbavitoare de griji;

Bucura-te, alinatoarea plansului si a lacrimilor;

Bucura-te, care deschizi portile mantuirii tuturor;

Bucura-te, sceptru si putere a celor ce locuiesc in Sfantul Munte;

Bucura-te, toiagul calugarilor si al laicilor;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin harul tau!

Condacul 3:

Puterea celui Preainalt te-a umbrit, Fecioara si Cel Neatins S-a facut trup, aratandu-te pe tine poiana dulce a celor ce voiesc sa culeaga mantuirea atunci cand canta: Aliluia!

Icosul 3:

Icoana ta, "Imparateasa a Toate" a fost slavita, o, Maica a lui Dumnezeu, atunci cand vindecarile au prins a curge din chipul tau. Tu dai vindecare celor care canta inaintea ei cu credinta, inmultind cantarile astfel:

Bucura-te, Maica a Luminii Nestinse;

Bucura-te, biruinta celor care rabda pana la sfarsit;

Bucura-te, Doctor adevarat al celor ce bolesc si sunt in necaz;

Bucura-te, zid aparator al vaduvelor si orfanilor;

Bucura-te, deschizatoare a usilor Raiului;

Bucura-te, aparatoare a celor ce trudesc si duc sarcini grele;

Bucura-te, mijlocitoare pentru mantuirea credinciosilor;

Bucura-te, ceea ce te rogi pentru neamul crestinesc;

Bucura-te, scara cereasca prin care ne ridicam de pe pamant la cer;

Bucura-te, apa vie care speli pacatele noastre de moarte;

Bucura-te, mieluseaua care pazesti inimile celor neprihaniti;

Bucura-te, val aparator care adapostesti copiii Bisericii;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin harul tau!

Condacul 4:

Vrand sa dea viata lumii, Stapanul tuturor S-a salasluit in pantecele tau, fara sa stii de barbat, aratandu-te pe tine maica a credinciosilor, invatandu-i sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4:

Slavite lucruri ne-au inconjurat de la tine, o, Cetate a lui Dumnezeu, prin vindecarile pe care le reversi si primind izvoare racoritoare de vindecare, iti strigam cu multumire unele ca acestea, o, Imparateasa a Toate:

Bucura-te, iarba vindecatoare care usurezi suferinta;

Bucura-te, racoreala care potolesti fierbinteala bolii;

Bucura-te, flacara care arzi blestemul cancerului;

Bucura-te, cea care ridici din patul durerii pe cei pe care doctorii nu-i mai pot ridica;

Bucura-te, cea care iti arati fata ta cea preacurata celor alesi ai tai;

Bucura-te, cea care ne scoti din catusele pacatelor;

Bucura-te, caci prin tine ne-a fost data scoaterea din moarte;

Bucura-te, ca prin tine multime de credinciosi au fost mantuiti;

Bucura-te, inaltime curata, neatinsa de gandul omenesc;

Bucura-te, adancime traita de lume;

Bucura-te, cea care ai fost profetita de Patriarhii Vechiului Testament;

Bucura-te, calauzitoarea ierarhilor care se roaga Tie;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin harul tau!

Condacul 5:

Te-ai aratat a fi, o, Fecioara, templul cel preacurat al Mantuitorului. De aceea cadem inaintea ta, Preacurata si cerem sa ne faci si pe noi fii ai lui Dumnezeu ca sa strigam catre tine: Aliluia!

Icosul 5:

Cetele ingerilor vazand in mainile tale pe Cel Ce a facut cu mana pe om si cunoscandu-te a fi Doamna si Stapana, desi singura te-ai numit "Roaba Domnului", Preacurato, cu graba slujesc tie, Una Binecuvantata, cu cantari ca acestea:

Bucura-te, cea pe care Dumnezeu te-a pus mai presus decat ostile ceresti;

Bucura-te, cea care umpli lumea cu vindecari minunate;

Bucura-te, cea care auzi slava si laudele cerurilor;

Bucura-te, cea care primesti multumirile pamantului;

Bucura-te, cea care arzi samanta putrejunii din inimile noastre;

Bucura-te, zeloasa biruitoare a vicleniilor diavolului;

Bucura-te, ceea ce umpli valea acestei vieti cu lacrimi de bucurie;

Bucura-te, ceea ce prefaci grijile in dulceata cereasca;

Bucura-te, miros de buna mireasma primit de Dumnezeu;

Bucura-te, nemasurata bucurie a pacatosilor care se pocaiesc;

Bucura-te, armura adevarului impotriva ispitelor;

Bucura-te, scut de aparare impotriva dusmaniei si a distrugerii;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu darul tau!

Condacul 6:

Binevestitorii Cuvatului lui Dumnezeu, Apostoli ai Mantuitorului, minunat au fost adusi de fata, Fecioara, cand ai fost ridicata de la pamant la cer, ca sa-I poata canta cu o inima si cu o gura lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6:

Har minunat s-a aratat din icoana ta, Imparateasa a toate, cand tanarul cel intunecat de invataturi satanice a cazut teapan la pamant inaintea ei si a slobozit din legaturile intunericului, cu frica si cu bucurie a strigat catre tine acestea:

Bucura-te, indreptatoarea vietii pacatoase;

Bucura-te, mangaierea celor chinuiti;

Bucura-te, alungatoarea hoardelor de demoni din Biserica;

Bucura-te, risipitoarea norilor intunecati ai pacatului;

Bucura-te, distrugatoarea capcanelor celor nevazute;

Bucura-te, atotputernica biruitoare a vrajilor satanicesti;

Bucura-te, far care luminezi calea celor rataciti;

Bucura-te, nor care aperi pe cei nevinovati de rele;

Bucura-te, munte care ne hranesti pe noi cu mana cereasca;

Bucura-te, vale a acestei vieti, care ne saturi cu umilinta lui Hristos;

Bucura-te, piatra scumpa a Imparatiei Cerurilor;

Bucura-te, raza a luminii celei vesnice;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 7:

Voind sa Te dai pe Tine Insuti hrana celor credinciosi, Te-ai intrupat din Sfanta Fecioara, ca primind preacuratul Tau trup si Sfantul Tau sange, sa Te cunoastem pe Tine, Dumnezeul cel Adevarat. De aceea, minunandu-ne de aceasta neatinsa intelepciune, strigam catre tine: Aliluia!

Icosul 7:

Facatorul a Toate ne-a mai descoperit o taina cand impreuna cu Apostolii Sai, a mancat Cina cea de Taina. Iar noi, care ne rugam Imparatesei a Toate, sa ne faca partasi Sfintelor daruri, ii aducem cantari ca acestea:

Bucura-te, datatoare a painii ceresti;

Bucura-te, purtatoarea vietii celei vesnice;

Bucura-te, potir din care ne impartasim cu Hristos;

Bucura-te, ceea ce te unesti suflet si trup cu Hristos;

Bucura-te, lingurita de aur plina cu tainele ceresti;

Bucura-te, chivot nepretuit in care se afla Sfintele Daruri;

Bucura-te, cea care ne arati Sfanta Impartasanie;

Bucura-te, masa binecuvantata care ne dai hrana cea Sfanta;

Bucura-te, cea care ii asezi de-a dreapta ta pe cei care se impartasesc cu cinste;

Bucura-te, cea care scoti din iad pe aparatorii Sfintei Liturghii;

Bucura-te, calauzitoarea celor morti spre fantana nemuririi;

Bucura-te, tare adapost de pace pentru copii tai;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 8:

Privind la minunata Nastere a lui Hristos si pand grijile cele lumesti, sa ne inaltam inimile, caci pentru aceasta S-a intrupat Cel Preainalt ca sa ne traga la Sine pe cei ce-I cantam: Aliluia!

Icosul 8:

Fiind dintotdeauna in sanul Tatalui, Cuvantul cel Necuprins S-a facut trup pe pamant. Dumnezeu Cel Mare a slavit-o pe Fecioara si a cautat spre smerenia Maicii Sale, care aude de la noi cuvinte ca acestea:

Bucura-te, chivot al necuprinsului Dumnezeu;

Bucura-te, cea care arati lumii pe Creatorul Cel mai presus de lume;

Bucura-te, cutremuratoare a puterii mortii;

Bucura-te, vindecatoarea ranii lui Adam;

Bucura-te, leac vindecator al ranilor sufletesti;

Bucura-te, untdelemn Sfant care ungi ranile trupesti;

Bucura-te, usuratoarea durerilor celor care nasc;

Bucura-te, cea care biruiesti iadul;

Bucura-te, cea care tocesti boldul mortii;

Bucura-te, nadejdea invierii de obste;

Bucura-te, cea care aduci adevarata mantuire ortodocsilor;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 9:

Toata firea cea ingereasca si cea omeneasca s-a uimit de slavita si neinteleasa Ta intrupare, Cuvantule al lui Dumnezeu. Luand aminte cu minunare la aceasta taina a smereniei, cu frica si cutremur, noi cei multumitori strigam catre Tine: Aliluia!

Icosul 9:

Raniti fiind cu multe boli, am primit vindecari peste masura de la icoana ta, O, Imparateasa a Toate si, prin credinta, imbogatindu-ne cu har, cu glas mare strigam catre tine:

Bucura-te, statornica pastratoare a sanatatii pruncilor;

Bucura-te, aducatoare de sanatate celor bolnavi;

Bucura-te, vindecatoarea copiilor bolnavi;

Bucura-te, mama tinerilor in suferinta;

Bucura-te, cea care ridici pe cei ce zac pe patul bolii;

Bucura-te, intarirea celor stapaniti de frica mortii;

Bucura-te, cea care iei seama la plansul barbatilor;

Bucura-te, cea care asculti suspinul nostru;

Bucura-te, cea care inneci durerea pamanteasca in bucuria cereasca;

Bucura-te, rabdare cereasca in fata furtunilor devastatoare;

Bucura-te, cea care aduci bucurie celor ce plang;

Bucura-te, ceea ce aduci imblanzirea relelor pe aripile rugaciunii;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 10:

Vrand sa mantuiasca firea omeneasca stricata prin pacat, Creatorul tuturor a pogorat peste tine ca roua peste lana lui Ghedeon si te-a facut rug aprins. Dumnezeu fiind, El S-a facut om pentru care pururea Ii cantam: Aliluia!

Icosul 10:

Zid aparator esti fecioarelor, Preacurata, si celor care se lupta pentru curatire. Dumnezeu S-a salasluit intru tine curatind intreaga fire cugetatoare eliberand-o de toata intinaciunea, pentru care iti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, cea care vorbesti cu cei care cauta tacerea;

Bucura-te, coroana a celor care isi pastreaza neatinsa fecioria;

Bucura-te, inceput si sfarsit al desavarsirii duhovnicesti;

Bucura-te, tezaur al revelatiei divine;

Bucura-te, cunoscatoare a sfatului Sfintei Treimi;

Bucura-te, izvor al mantuirii barbatilor virtuosi;

Bucura-te, inaltime neatinsa de mintile trufase;

Bucura-te, adapost deschis pentru inimile umile;

Bucura-te, Preacurata, mai imaculata decat cerurile;

Bucura-te, ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si serafimii;

Bucura-te, cea plina de veselie careia arhanghelul ti-a spus: „Bucura-te!”;

Bucura-te, cea mangaiata care ai atins cu mana pe Hristos cel inviat;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 11:

Straduindu-ne cu mintea sa aducem o cantare Mantuitorului, noi si eu nevrednicul, Stapana si Doamna, ramanem robii tai; caci cine poate fi vrednic sa aduca imnuri lui Dumnezeu, al Carui Nume este ca "Mirul Curat"; de aceea Ii cantam: Aliluia!

Icosul 11:

Ca o mare lumina - Rasaritul Cel de Sus - Fiul tau si Dumnezeu a stralucit peste noi, cei ce locuim intru intuneric. Ci vino si la noi, Fecioara. Tu esti lumanare intr-un sfesnic, un copil purtator de lumina al Bisericii, care ne indemni sa-ti aducem cantari ca acestea:

Bucura-te, zori ai Soarelui cunoasterii;

Bucura-te, lacas al firii dumnezeiesti;

Bucura-te, lumina din care se tese haina Sfintilor;

Bucura-te, torta care inlaturi intunericul demonilor;

Bucura-te, luminarea mintilor nepricepute;

Bucura-te, lumina pentru inimile pacatoase;

Bucura-te, mana cea dreapta care ne scoti pe noi din marea desertaciunilor;

Bucura-te, Raza de lumina care calauzesti spre Imparatie sufletele celor mantuiti;

Bucura-te, fulger care-i faci sa tresara pe cei nepocaiti;

Bucura-te, luminatoarea constiintelor nepocaite;

Bucura-te, imblanzirea Judecatii lui Dumnezeu;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 12:

Vrand sa ne dea Harul Sau, Datatorul Vechiului Testament ne-a daruit Testamentul cel Nou. Si primind astfel Harul - nu prin lucrarea legii, ci prin credinta cea adevarata si afland astfel mantuirea Ii cantam Lui: Aliluia!

Icosul 12:

Inaltam imnuri Nasterii Sfinte asa cum Israel preamarea cu chimvale tabernacolul legii vechi care era doar umbra ta, Maica si Fecioara, adevaratul Tabernacol pe care noi, acum, te slavim cu barbatie ca sa auzi de la toti spuneri ca acestea:

Bucura-te, cantec cantat de inaltimi;

Bucura-te, psalm rasunand jos;

Bucura-te, vrednica roaba a Unuia Dumnezeu;

Bucura-te, cea placuta Sfintei Treimi pentru smerenia ta;

Bucura-te, cea care porti in tine pe Cel Care a facut veacurile;

Bucura-te, tron al Celui Care tine universul in mainile Sale;

Bucura-te, taina neinteleasa a varstelor si a timpurilor;

Bucura-te, nadejde tare a poparelor si a neamurilor;

Bucura-te, adevarata bucurie a preotilor cucernici;

Bucura-te, repede auzitoare a rugaciunilor din biserici si din chilii;

Bucura-te, vas al milei ales de Dumnezeu;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, Maica, Imparateasa a Toate, care ai purtat pe Cuvantul Cel mai Sfant decat toti Sfintii, primeste aceasta cantare a noastra, vindeca-ne de bolile de moarte si scoate-ne din judecata ce va sa vie peste noi cei ce-ti cantam: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Arhanghelul a venit din cer ca sa-i spuna Imparatesei a Toate: Bucura-te! Vazandu-Te pe Tine, Doamne, luand trup omenesc, cu dumnezeiasca vestire a strigat catre ea lucruri ca acestea:

Bucura-te, incepatoarea mantuirii noastre;

Bucura-te, implinirea iertarilor noastre de catre Creator;

Bucura-te, ca prin tine Dumnezeu a devenit trup;

Bucura-te, ca in tine Cel Nevazut Se arata;

Bucura-te, ceea ce ai primit mila pacii;

Bucura-te, ca in tine s-a tesut haina de carne a Cuvantului;

Bucura-te, Slava ridicata dincolo de intelegerea mintii;

Bucura-te, mana cereasca prin care inimile sunt chemate la viata;

Bucura-te, stea stralucita de har;

Bucura-te, izvor care izvorasti apa cea vie;

Bucura-te, Maica a lui Dumnezeu, binecuvatata intre femei;

Bucura-te, Fecioara neintinata care ai nascut pe Mantuitorul lumii;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin harul tau!

si Condacul 1:

Noi, credinciosii robii tai, stand cu mustrare de inima inaintea icoanei tale celei noi aratate, te cantam cu laude, O, Imparateasa a Toate. Trimite de sus vindecarea ta peste robii tai care acum alearga la tine ca sa putem sa-ti cantam cu bucurie: Bucura-te, o, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin darul tau!

Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:

Tropar (Glas 4)

Stapana si Doamna, prin datatoarea de bucurie, preacinstita icoana ta "Imparateasa a Toate", mantuieste pe cei care cu fierbinteala cer mila ta; slobozeste-i din toate durerile pe cei care alearga la tine, din toate necazurile scapa turma ta care cere de la tine mijlocirea ta.

Rugaciunea intai catre Maica Domului

Atotbuna Stapana, Sfanta Maica a lui Dumnezeu, Pantanassa, Imparateasa a Toate, nu sunt vrednic ca sa intri sub acoperamantul Tau. Ci ca ceea ce esti milostiva Maica Dumnezeului celui milostiv, spune numai un cuvant si se va tamadui sufletul meu si trupul meu slabit se va intari. Caci tu ai tarie putincioasa si cuvantul tau este plin de putere, o, Imparateasa a Toate. Adu-mi biruinta, roaga-te pentru mine ca sa maresc numele tau cel minunat totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Rugaciunea a doua

O, Preacurata Maica a lui Dumnezeu, Imparateasa a Toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere inaintea icoanei tale celei facatoare de minuni. Intoarce-tiprivirea spre copiii tai bolnavi de boli netamaduite, care cad inaintea sfintei tale icoane cu credinta. Si precum pasarea isi acopera cuibul cu pui cu aripile, asa acopera-ne si tu, Fecioara, cu omoforul tau cel vindecator. In acest loc in care nadejdea se subtiaza, mila ta sa fie nadejde neindoielnica. Aici unde grijile amare ne coplesesc, da-ne rabdare si odihna; unde chinul si deznadejdea se cuibaresc in suflet, fa sa rasara lumina necreata a lui Dumnezeu. Mangaie-i pe cei fricosi, intareste-i pe cei slabi, varsa blandete si lumina peste inimile amarate. Vindeca poporul tau cel bolnav, atotmilostiva stapana, binecuvanteaza mintile si inimiledoctorilor, ca sa fie instrumentele Atotputernicului doctor - Iisus Hristos, Mantuitorul. Ne rugam inaintea icoanei tale ca puterea ta sa traiasca in noi, Stapana si Doamna. Intinde mainile tale pline de vindecari, bucuria celor intristati, mangaierea celor indurerati, ca degrab primind ajutorul tau cel minunat sa laudam Treimea cea de viata Facatoare si nedespartita, Tata, Fiu si Duh Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Acest Acatist a fost trimis de calugaritele de la manastirea de convertite la Ortodoxie, Sfantul Paisie Velicicovschi din Arizona. L-am tradus cu ajutorul Maicii Domnului, Imparateasa a Toate, dupa versiunea engleza pentru ca cei bolnavi sa aiba o mangaiere in suferinta lor. Binefacerile Preasfintei Fecioare si Imparatese - Pantanassa - sa se reverse peste noi toti, caci ea este rugatoarea noastra inainteaFiului Sau si Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. Amin!

vineri, 27 ianuarie 2012

Libertatea

da clik pe poza...
Dacă doreşti libertatea, atunci încearcă mai întâi să te eliberezi de tine însuţi. Dacă pentru ştiinţă şi cunoştinţă a fost valabilă ca regulă culminantă „cunoaşte-te pe tine însuţi”, pentru morală este valabilă ca regulă culminantă: dezrobeşte-te de tine însuţi!
Dacă vrei să ajungi la libertate prin revoluţie, fă mai întâi revoluţie în tine însuţi; şi te vei încredinţa apoi că toate celelalte revoluţii sunt de prisos.
Dacă vrei să ajungi la libertate prin război, porneşte mai întâi război împotriva ta însuţi; şi dacă vei duce acest război la bun sfârşit, atunci te vei convinge că toate celelalte războaie sunt de prisos.
Spui, nu-i aşa, că doreşti libertatea? Atunci trebuie să stai alături de Dumnezeu împotriva ta însuţi şi împotriva lumii. Mai întâi împotriva ta, deoarece în tine se află principalul câmp de război împotriva lumii. Dacă vei învinge lumea aici, în tine însuţi, pe câmpul de luptă, ai învins-o pe toate liniile. Iar dacă o învingi pe toate liniile, dar fără să o învingi şi în tine însuţi, ea va rămâne neînvinsă în fortăreaţa ei principală.
Dacă nu te învingi pe tine însuţi, vei reuşi doar să sari dintr-o închisoare în alta, dintr-o colivie în alta, cu toate celelalte biruinţe câştigate de tine. Şi libertatea socială, şi libertatea naţională, şi libertatea de stat, ca şi libertatea internaţională, fără libertatea de sine, sunt numai numirile amăgitoare şi mincinoase ale diferitelor închisori, ale diferitelor colivii.
Eliberează-te de tine însuţi şi vei fi în afara tuturor închisorilor şi a tuturor coliviilor.
Când cel închis vrea să fugă din închisoare, nu se trudeşte să dărâme mai întâi zidurile din jurul închisorii; ci mai întâi să dărâme zidul propriei sale celule.
                                                (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău)

miercuri, 25 ianuarie 2012

Puterea Bisericii - Sfintele Taine si rugaciunile

PUTEREA BISERICII -  SFINTELE TAINE SI RUGACIUNILE
Prefata
Fiecare imparatie din lumea aceasta se sprijina pe multe si diferite puteri: unele pe o viteaza armata, altele pe o inteleapta si cinstita organizatie, altele prin faima stiintei si a culturii, si in sfarsit, altele pe bogatiile naturale ale tinutului pe care-l ocupa: munti cu paduri si zacaminte de petrol, dealuri cu vii si livezi, campii manoase si ape cu pesti si altele de acest fel.

Biserica e si ea o imparatie nu numai cereasca, dar si pamanteasca. De aceea in chip firesc vine sa ne intrebam: in ce consta puterea acestei imparatii?
La toate acele puteri de mai sus, Biserica aduce pentru oameni si locuri, puteri si tarii de puteri neinchipuit de mari, din Ceruri. Si cu ele miruind cu haruri si binecuvantari pe toti, abia atunci se infatiseaza toate acestea cu imbelsugari de daruri si puteri care inalta pe oameni pana la Dumnezeu. Caci prin Biserica se revarsa de la Dumnezeu acele puteri ale harului.

Puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu! Ea lucreaza cu puterea Duhului Sfant, care este a treia persoana din Dumnezeire. Duhul Sfant este Domnul de viata Facatorul, Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, Carele a grait prin prooroci.

Pe acest Duh Sfant Dumnezeu, noi nu l-am cunoscut pana la venirea Mantuitorului Hristos. De-atunci L-am si vazut in chip de porumbel, la botezul lui Hristos Domnul; in chip de limbi de foc la Pogorarea Duhului Sfant.

Si iarasi, cunoastem puterea si Darurile Lui din ceea ce a impartasit El Sfintilor Apostoli, dupa 50 de zile de la Pasti. Iata, din niste pescari fricosi si nestiutori, Duhul Sfant face propovaduitori ai lumii, infruntatori ai celor faradelege, plini de curaj pana la moarte, zelosi aparatori ai credintei si legii lui Hristos!...

De atunci lucreaza intr-una Duhul Sfant in lume asupra fiecarui crestin. La aceasta s-a gandit profetul Ioil, cand a spus: "Si va fi dupa aceasta (dupa venirea Mantuitorului), voi turna din Duhul Meu preste tot trupul si vor prooroci feciorii vostri si fetele voastre". (II 28).

Si darurile Duhului Sfant, pe care El le impartaseste lumii, acestea sunt:

1. Intelepciunea, prin care cunoastem voia lui Dumnezeu;
2. Intelegerea, prin care intelegem si credem in tainele lui Dumnezeu;
3. Sfatul, pentru a spori intru marirea lui Dumnezeu, cu ajutorul celor ce cred cu adevarat;
4. Taria prin care calcam ispitele si ramanem neclintiti in credinta;
5. Stiinta, prin care cunoastem legea lui Dumnezeu si toate celelalte stiinte, aducandu-le la izvorul Celui Atotintelept;
6. Modestia, spre a face voia lui Dumnezeu, fara a cauta la lauda oamenilor;
7. Temerea de Dumnezeu, spre a indeplini voia lui Dumnezeu cu bucurie, precum fiii implinesc voia parintilor.

Din toate acestea prea mari daruri, impartasite noua de Duhul Sfant, rasar rodurile fericite, care ne mantuie sufletul cu adevarat: dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, blandetea, infranarea poftelor.

In cele ce urmeaza voi arata prin ce mijloace ne comunica Biserica aceste mari Daruri ale Duhului Sfant Dumnezeu.
Pentru a treia oara repet in cele scrise pana aici: Puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu. Caci Acel ce a facut lumea o si tine si o si ingrijeste. Pe om, faptura cea mai aleasa, facuta dupa chipul si asemanarea Creatorului Sau, l-a dat in grija Bisericii, care sa-l creasca sufleteste si sa-l calauzeasca spre Dumnezeu.

Sfanta Biserica isi indeplineste cu sfintenie si mare silinta aceasta lucrare, inca de-acum 2000 de ani si ea va continua aceasta pana la sfarsitul veacurilor. Lucrarea ei este lucrarea lui Dumnezeu Insusi. Si lucrarea ei de sfintenie si mantuire a sufletului omenesc o savarseste prin anumite slujbe sfinte, care au putere sa coboare asupra crestinului pe Duhul Sfant Dumnezeu, impartasindu-i darurile pomenite mai sus.

Si bine e sa cunoasca crestinul ca numai acest chip de mantuire are pe lume: Tainele Bisericii noastre sfinte. Caci Hristos Domnul este Acela care marturiseste urmatoarele: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra intru Imparatia lui Dumnezeu! (Ioan III, 5). Apoi iarasi: "De nu veti manca Trupul Fiului omenesc si de nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata intru voi". Ori acestea singura Biserica le lucreaza si poate sa le impartaseasca crestinului. Lucrarile sfinte ale Bisericii le vedem, le primim, le simtim; odata insa cu savarsirea lor se mai petrece ceva tainic, nevazut: Duhul Sfant Dumnezeu se pogoara asupra crestinului si ii impartaseste mantuirea, o viata noua.

Pentru aceasta, acelor lucrari ale Bisericii li s-a dat numele de Taine; la savarsirea lor se petrece ceva ascuns, necuprins cu mintea. Aceste minunate lucrari, pe care le savarseste Biserica, sunt asezate de intemeietorul ei, de Hristos Iisus Dumnezeul nostru, si ele sunt in numar de sapte.

Tainele raspund la trebuintele cele mai principale din viata omului si crestinul le primeste in cele mai insemnate momente din viata lui ca om si ca madular al societatii din care face parte. Asa, crestinul, ca om, care urmareste mantuirea sufletului si unirea lui cu Dumnezeu, trebuie sa primeasca urmatoarele Sfinte Taine: Botezul, Ungerea cu Sf. Mir, Spovedania, Impartasania si Sf. Maslu. Ca madular al societatii trebuie sa primeasca Taina sfanta a Nuntii - si daca are o chemare si o pregatire anume, Taina sfanta a Preotiei.

Nazuinta crestinului, dorinta lui arzatoare e sa se indrepte spre Biserica lui Dumnezeu si cu silinta mare si vrednicie sa se impartaseasca cu prea curatele ei Taine "spre iertarea pacatelor si spre viata de veci".

Pacat mare face crestinul care a rarit ducerea la biserica si folosirea Sf. Taine. O spunem aceasta cu toata durerea noastra sufleteasca. Pentru bunul indemn insa, vom cauta sa lamurim ceva mai amanuntit puterea si folosul pentru crestini, a fiecarei Sf. Taine in parte. Aceasta mai ales, din pricina ca se gasesc unii care, parasindu-si legea sfanta si Biserica strabunilor nostri, nesocotesc aceste Sfinte Taine mantuitoare de suflet.
Omul, ca sa poata ajunge madular al Bisericii lui Hristos, trebuie, mai intai de toate, sa primeasca Sf. Taina a Botezului. Botezul este usa prin care se intra in aceasta Imparatie a Bisericii. Si el da dreptul crestinului sa se poata impartasi si cu celelalte Taine ale Bisericii. Mantuitorul, dupa ce a inviat din morti, dupa ce a savarsit rascumpararea din pacat, cu Sfantul Sau Sange, implinindu-se vremea sa impartaseasca oamenilor si darurile Sf. Duh, se arata apostolilor si le spuse: "Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant, drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh"... (Matei 28, 19).

Iata asezarea sfanta prin care se comunica Bisericii puterea lui Dumnezeu, iar Biserica o impartaseste crestinului pentru mantuire. Botezul il savarseste Biserica, dupa porunca cea sfanta, prin afundarea in apa de trei ori in numele Sf. Treimi: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Prin aceasta lucrare se impartaseste celui botezat Harul lui Dumnezeu care curata pe cel botezat de pacatul stramosesc si de toate pacatele savarsite pana in acea clipa; il indrepteaza, il sfinteste, il face vrednic madular al Bisericii lui Hristos.
Precum se poate vedea, Botezul e inceputul mantuirii noastre. Domnul nostru Iisus Hristos, spune: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra intru Imparatia lui Dumnezeu" (Ioan III, 5).

Pentru aceasta a si poruncit El apostolilor sai, ca sa propovaduiasca Evanghelia la toata faptura, adaugand urmatoarele: "Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu XVI, 16). Din acestea putem pricepe silinta si grija cea neadormita pe care trebuie sa o avem pentru implinirea si primirea acestei Sf. Taine. Pentru aceasta de mici, din fasa, ne botezam. In felul acesta s-a savarsit si inainte de Domnul Hristos cu botezul preinchipuit: taierea imprejur, pe care o primea ebreul la 8 zile dupa nastere si pe care Insusi Iisus Hristos l-a primit intocmai.

Sf. Apostol Pavel ne incredinteaza de aceasta: "In El ati fost taiati imprejur nu cu taiere imprejur facuta de mana, ci cu taierea imprejur a lui Hristos, in dezbracarea de trupul poftelor firii noastre pamantesti". (Coloseni II, 11). Mantuitorul mustra pe Apostoli cand opresc mamele sa-si aduca copiii la El pentru binecuvantare: "Lasati copiii sa vina la Mine, ca unora ca acestora li se cuvine Imparatia lui Dumnezeu". Intocmai au facut apoi si Sf. Apostoli, botezand copiii.

Si Doamne, unii dintre cei iesiti din randul nostru, in asa hal de ratacire au cazut, ca leapada aceasta Sf. Taina, spunand ca omul sa se boteze cand va fi mare, si nu la biserica. Cu aceasta gresita socotinta ies din randul crestinilor si trec in acela al ratacitilor, pe care numai osanda ii asteapta! Hristos Domnul ne spune, sa fim gata - cu sufletul - in orice clipa, caci nu se stie ziua, nici ceasul de chemare a noastra de aicea; si cum copilul poarta si el pacatul stramosesc, este de absoluta nevoie sa se boteze. (Rom. V, 12-18). Sa nu ne boteze Biserica? Dar cine? Niste lepadati de lege? Sa nu ne botezam la biserica? Dar unde? Cine stapaneste puterea lui Dumnezeu aicea pe pamant, decat Biserica Lui? Pentru aceasta, stramosii nostri, dupa invatatura cea sfanta, ne-au lasat mostenire traditiunea sfanta, de a ne boteza la biserica, indata ce vedem lumina zilei.
Sfanta Taina a Ungerii cu Sfantul Mir
Prin botez omul se invredniceste a se face madular al Bisericii lui Hristos. Aceasta e o fericire nu numai pentru cel botezat, dar si pentru Biserica, pentru care ea si dantuieste atunci, cantand noului botezat, "in Hristos v-ati si imbracat". Cum firea omeneasca este slaba si supusa pacatului, Biserica drept ajutor, indata dupa Botez, mai impartaseste crestinului inca un Dar, care sa-l imputerniceasca in lupta ce are de dus contra diavolului si a pacatului - ungandu-l cu Sf. Mir.

Acest Sf. Dar s-a facut cunoscut lumii in ziua 50-a dupa Invierea Domnului, - cand s-a coborat in forma de limbi de foc peste Apostolii Domnului. Iar ei, la randul lor, indatorati sa-l impartaseasca lumii, au ales persoane anume, cu vrednicie, Episcopii - care, mai la inceput, prin punerea mainilor asupra cuiva si, mai pe urma, prin ungerea cu Sf. Mir, pogorau acel Sf. Dar, trimis noua de la Tatal, prin mijlocirea Fiului Sau.

Lucrarea aceasta o savarseste Biserica astazi asupra noului botezat, ungandu-l cu Sf. Mir, la fata, crucis, apoi la ochi, gura, urechi, precum si madularele trupului, la incheieturi, in semnul crucii, zicand: "Pecetea Darului Sfantului Duh, Amin". Aceasta ungere, Biserica nu o mai repeta asupra aceleiasi persoane in toata viata, afara doar cand crestinul ar pleca si apoi s-ar reintoarce iarasi la credinta de care el se lepadase. Se mai ung cu Sf. Mir regii ortodocsi la incoronare.

Sf. Mir e untdelemn de prima calitate, fiert cu multe aromate, si sfintit la noi de toti Arhiereii Bisericii Ortodoxe Romane. Aceasta Sfanta Taina este asezata de Insusi Mantuitorul Hristos, care, mijlocind de la Tatal trimiterea Duhului Sfant peste Apostoli, le-a poruncit si lor, la rand, sa o savarseasca asupra crestinilor, fara incetare, pana la sfarsitul veacurilor.

"Atunci Petru si Ioan au pus mainile peste ei, si aceia "au primit Duhul Sfant", (Fap. Ap. 8,17), si prin ungere: "Dar voi ati primit ungerea din partea Celui Sfant si stiti orice lucru". (I, Ioan II, 20). Aceasta Sfanta Taina este de o covarsitoare trebuinta pentru crestin, caci Duhul Sfant este Cel care lumineaza mintea, intareste voia pentru intelegere, savarsirea si marturisirea adevarurilor de credinta si pentru propasirea in toate cele bune; ii da apoi taria de a ramanea vrednic madular al Bisericii.
Sfanta Taina a Pocaintei
Prin Botez, care e usa prin care omul intra in Biserica, noul increstinat se izbaveste de pacatul stramosului Adam, pacat care adusese urgia lui Dumnezeu asupra urmasilor primelor fapturi. Cum firea omeneasca, mostenind gandul spre pacat al celui dintai gresit, pacatuieste si el, pentru care are nevoie inca de un mijloc, care, ca un al doilea botez, sa-i poata sterge pacatele savarsite, sa-l impace iarasi cu Dumnezeu.

Mantuitorul Hristos, Atoate-Stiutorul, a si oranduit, dupa botez, inca un mijloc - o Taina Sfanta - pentru crestinul cazut in pacat, dar care e cu dor de indreptare. Aceasta Taina Sfanta o numim Pocainta, sau Marturisirea pacatelor, care, prin lucrarea ce savarseste, precum am scris mai sus, este ca un al doilea Botez. Pe cel dintai Botez il primim, in cele dintai zile ale vietii noastre, prin mijlocirea nasului; pe acesta de-al doilea trebuie sa-l dorim, sa-l urmarim singuri cu silinta si cu staruinta, cu dor de indreptare si impacare cu Dumnezeu. Si Sfanta Biserica, prin preotii ei, cu porunca si puterea de la Mantuitorul, dezleaga - daca este cazul - pe crestin de pacatele savarsite si marturisite.

"Orice veti lega pe pamant, va fi legat si in cer", - fagaduieste si imputerniceste Mantuitorul pe Apostoli. Pe temeiul acestei binefaceri a lui Dumnezeu si al puterii Bisericii Sale, crestinul care a pacatuit se indreapta spre aceasta Sfanta Taina cu inima infranta si smerita, plina de cainta si dor de indreptare si marturiseste preotului duhovnic in auz, si pe nume, pacatele savarsite. Iar preotul, prin puterea si mandatul dat lui de catre Intemeietorul acestei Sfinte Taine, tot in auz, da urmatoarea dezlegare crestinului ce s-a pocait: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darul si cu indurarile iubirii sale de oameni, sa te ierte pre tine si sa-ti lase toate pacatele. Si eu nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data de sus, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!”.

Intelegem ca o lucrare asa de mare, cu urmari asa de fericite pentru acela care o primeste, nu se savarseste cu usurinta, ci cu anumite conditiuni si din partea savarsitorului Tainei, cum si a celui care o primeste. Cel dintai, sa indreptateasca si sa pretuiasca marele Dar ce impartaseste crestinului prin povatuirea si trezirea la viata curata a aceluia care vine la Pocainta, dupa care sa aplice canonul;

Cel de al doilea, sa merite acel Dar sfant: a) prin o cainta cu lacrimi pentru pacatele savarsite; b) o hotarare nestramutata ca nu va mai repeta, in fapta ca si in gand pacatele marturisite; c) o credinta tare in indurarea lui Dumnezeu; d) ramanand obligat sa indeplineasca, pana la impartasire, Canonul dat de preotul duhovnic. Iata un minunat chip de mantuire a crestinului: Marturisirea pacatelor! Intelegem dar de ce ratacitii si vrajmasii credintei vor sa ne rapeasca acest mijloc de mantuire. Caci sufletul omenesc, innegrit cu pacatele, fara mijloace de mantuire si de impacare cu Dumnezeu, ajunge in starea indracitului de care face pomenire Sf. Evanghelie: o primejdie pentru semeni si neamul lui; - si doar la aceasta tintesc acesti rataciti (adventisti, evanghelisti....), care sunt arvoniti in slujba de vrajmasi ai Bisericii si Tarii noastre.
Taina Sfintei Impartasanii
Iata acum a venit randul sa scriu despre Sf. Taina a Tainelor, despre Sf. Impartasanie. Toate celelalte Sf. Taine despre care am scris si acele asupra carora voi mai scrie, impartasesc crestinului care le primeste, Harul sfintitor; impartasania insa indulceste pe crestin cu insusi Trupul si Sangele Domnului, pe care Biserica il da sub forma painii si a vinului, prefacut in chip tainic!

Caci minune mare este sa poti, tu crestine, impartasindu-te, sa mananci Trupul si sa bei Sangele Domnului! Si asa este! Ne-o spune Fiul lui Dumnezeu: "Cela ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, petrece in Mine si Eu in el". (Ioan, 6, 34).

Si crestinul simte minunea; pentru aceasta se apropie de impartasanie cu mare grija si cutremurare, si numai dupa ce s-a pregatit anume prin Sf. Taina a Pocaintei. Cand Mantuitorul a serbat Pastile cu ucenicii Sai, la Cina cea de Taina, a luat painea, a binecuvantat-o, a frant-o si a dat-o ucenicilor, zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu". Si luand si paharul si binecuvantandu-l, l-a dat lor, zicand: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al legii celei noi, care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor!" (Mat. 26, 26). Dupa aceasta inca a poruncit: "Aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea". Si sa stiti: "ca ori de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Domnului vestiti, pana cand va veni", adica pana la Judecata de Apoi, pana la sfarsitul lumii.

Sfintii Apostoli, urmatori acestei porunci, indata dupa Invierea si Inaltarea Invatatorului lor, se adunau, binecuvantau painea si vinul, frangeau apoi painea si cu ea si cu vinul binecuvantat, impartaseau pe binecredinciosii de fata, spre pomenirea Mantuitorului. Aceasta lucrare de sfintire a trecut asupra Bisericii, care pana astazi si cat va fi lumea, prin slujitorii ei, preotii o implinesc intocmai la slujba dumnezeiestilor Liturghii din Duminici si Sarbatori si oricand savarsesc aceasta Sfanta slujba. Se sfinteste si se preface prin rugaciunile catre Dumnezeu si prin puterea Lui, painea pregatita anume si vinul din sf. potir, si le da credinciosilor spre impartasire.

Folosul acestei Sf. Taine, pentru crestin, este nepretuit de mare: i se iarta pacatele, se apropie intru totul de Dumnezeu, se face vrednic de dreptatea Lui.
Sa luam aminte, ca fara aceasta impartasire cu Sf. Trup si Sange al Domnului, nu putem avea viata intru El, si nu putem fi nici mostenitori ai vietii de veci: "De nu veti manca Trupul Fiului omului si de nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata intru voi. Acela ce mananca Trupul Meu si bea sangele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi"... (Ioan, 6, 47).

Ca urmare, sa se cerceteze fiecare de s-a impartasit la vreme si cu vrednicie de aceasta Sf. Taina. Zic cu vrednicie, pentru ca sunt unii crestini care nu se pregatesc cu adevarat pentru a primi aceasta Taina. In cazul acesta ei nu se impartasesc spre mantuire, ci spre osanda.

Sf. Apostol Pavel spune: sa se ispiteasca omul, "pe sine si asa din paine sa manance si din pahar sa bea. Ca cel ce mananca si bea cu nevrednicie, judecata lui isi mananca nesocotind Trupul Domnului". (I Cor. XI, 28). Iar o porunca a Sf. Biserici, spune sa nazuim cu mare silinta, grija si pregatire a ne impartasi in toate cele patru posturi de peste an; aceasta, pentru ca nu ne cunoastem ziua, ceasul cand sufletul ni se va cere Sus. De aceea e bine sa fim pregatiti oricand.

Daca in Sf. biserici se petrece acea minune mare, ca la slujbele ei din Duminici si Sarbatori, Hristos Domnul, in fiinta se pogoara si inca se poate da prin impartasanie, ca hrana duhovniceasca, ferice de acei crestini care sunt de fata atunci acolo, si inca mai fericiti sunt aceia care iau parte la acel ospat dumnezeiesc.
Ce putem insa, zice de acei rataciti care s-au lepadat de Biserica lui Dumnezeu?

Doamne, cum vor scapa de mania care-i asteapta pe acesti lucratori ai nedreptatii?! Cum au putut ei a se lepada de impartasirea cu Hristos Domnul pe care nu o poti gasi decat in Sf. Taina a Impartasaniei, pe care ei o nesocotesc!

Auzim insa, ca si ei se impartasesc!!! impartasania lor insa e paine si vin, iar nu Sf. Trup si Sange al Domnului. De aceea plangem de mila lor si ne rugam bunului Dumnezeu pentru intoarcerea lor in Staulul mantuirii, care e Biserica lui Dumnezeu, singura impartasitoare de Dumnezeu.
Sfanta Taina a Nuntii
Dumnezeu, pentru slava numelui Sau, dupa ce a facut toate cele ce vedem si nu le vedem - in cer si pe pamant - in urma, ca o incoronare a lucrului mainilor Lui, a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa - pe stramosul nostru Adam.

Dupa o clipa Dumnezeu a zis: "Nu este bine sa fie omul (barbatul) singur" - iar dupa ce a facut pe femeie i-a binecuvantat pe amandoi zicand: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti". (Facerea, I, 28).

Urmatori sfintei asezari dumnezeiesti, barbatul cu femeia si astazi se insotesc, in traiul lor de pe pamant, cerand de la Dumnezeu, prin Biserica, binecuvantarea unirii lor. Biserica savarseste atunci asupra tinerei perechi, Taina mare si sfanta: Nunta.

La savarsirea acestei Sf. Taine, harul Duhului Sfant se pogoara asupra tinerilor si le intareste cuvantul cel grait de dansii, sfinteste gandul si inima pentru traiul cel dimpreuna nedespartit, pentru toata viata, cu scopul de a da nastere la copii si a-i creste in duhul legii noastre crestinesti.

Mantuitorul Insusi a cinstit in chip deosebit nunta din Cana Galileii, luand parte la ea si prefacand apa in vin. Apoi cand fariseii, cu gandul de a-L ispiti, Il intreaba daca se cade ca barbatul sa-si lase femeia, El raspunde: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta". Iar Sf. Apostol Pavel zice: "Taina aceasta este mare, iar eu zic in Hristos si in Biserica". (Efeseni V, 32). Ce minune este dar aceasta Sf. Taina!

1. Harul Duhului Sfant care se impartaseste tinerilor, sfinteste casatoria: "Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat". (Ebrei, 13, 14).
2. Intareste legatura dintre barbat si femeie, ca si unirea lui Hristos cu Biserica - si pentru totdeauna: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta";
3. Da sotilor putere de a-si implini obligatiunile ce si-au luat, casatorindu-se: barbatul de a-si iubi femeia, cum a iubit Hristos Biserica, iar femeia de a se supune barbatului intru toate, precum se supune lui Hristos Biserica. (Efeseni, V, 24).

Odata casatoria incheiata de catre autoritatea civila si binecuvantata de Biserica, ea ramane ca o putere de viata si cei casatoriti trebuie sa ramana impreunati in tot traiul lor de pe pamant. Mantuitorul Hristos, care a asezat aceasta Taina sfanta a Nuntii, ne spune lamurit adevarul de mai sus. Iata cum odata, fariseii l-au intrebat: Se cade omul sa-si lase femeia pentru fiece pricina? La care El a raspuns: N-ati citit, ca Cel care i-a facut de la inceput, barbat si femeie i-a facut? Si adauga: pentru aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup! Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta".

La aceasta fariseii cautara a se indreptati: Pentru ce dara Moise a randuit sa-i dea carte de despartire si s-o lase?" Dar Iisus le-a raspuns: "Moise, dupa invartosarea inimii voastre v-a dat voie sa va lasati femeile, dar din inceput n-a fost asa". (Matei, 19, 38).
Intelegem dar, frate crestine, ca traiul dimpreuna al barbatului cu femeia nu poate sta fara binecuvantarea Bisericii, si odata blagoslovit, ramane pentru toata viata.
Taina Sfantului Maslu
Stramosul nostru Adam, gresind amar fata de Dumnezeu, a fost blestemat, iar acel blestem i-a adus osanda sufleteasca - pierzand raiul desfatarii si al fericirii de veci - apoi durere si chin trupesc: "intru sudoarea fruntii tale iti vei castiga hrana de toate zilele", i se spune lui Adam; iar Evei, "intru dureri vei naste fii!". Intru intarirea acestui adevar Sf. Apostul Pavel, cu durere scrie Romanilor: "Plata pacatului este moartea" (VI, 23). Iar Biserica, de asemenea marturiseste: "Pentru pacatele mele cele multe mi se bolnaveste trupul, si slabeste si sufletul meu".

Observam noi insine ca bolile trupului, in cele mai multe cazuri, sunt o urmare a pacatelor noastre zilnice. Mantuitorul Hristos, venind pentru ridicarea acestui blestem al pamantenilor, a urmarit mantuirea omului in intregul lui (trup si suflet); o vedem aceasta din multele minuni savarsite de el asupra norodului in suferinte. Da apoi putere Apostolilor: "sa vindece toata boala si neputinta intru norod".

Sfintii Apostoli, urmand pilda Mantuitorului intru implinirea mandatului incredintat, vindeca bolile trupesti, ungand cu untdelemn pe cei in suferinte, ori numai atingandu-se de ei. Scoteau multi draci si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si se vindecau". (Marcu VI, 12-13). Vedem dar ca Mantuitorul a oranduit pentru ridicarea suferintelor trupesti ale crestinului, o Taina, si anume: Taina Sf. Maslu, pe care Biserica dintru inceput o savarseste la capataiul celor suferinzi. Si ea si indeamna pe crestini, prin gura Sf. Apostol Iacov, sa foloseasca acest mijloc de tamaduire a bolilor trupesti. "De este bolnav cineva dintre voi sa cheme pe preotii bisericii, sa se roage pentru dansul ungandu-l cu untdelemn sfintit intru numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pre cel bolnav si-l va ridica pre dansul Domnul si de va fi facut pacate i se vor ierta lui". (Iacov, V, 14).

Prin urmare, observam ca doua mari foloase dobandeste crestinul prin savarsirea Sfantului Maslu, 1) Dumnezeu il ridica din patul durerii, vindecandu-i boala trupeasca; 2) Iertarea pacatelor care le-a savarsit pana atunci. Se intelege, este la voia lui Dumnezeu sa-l tamaduiasca ori nu, pe crestinul suferind; legea mortii nu poate fi ridicata din lume, in schimb insa, prin savarsirea Sf. Maslu, bolnavul prinde curaj sa rabde boala mai departe fara cartire si sa moara crestineste. Multi insa, se vindeca.

In ce priveste iertarea pacatelor, bolnavul sa primeasca intai taina pocaintei, caci aceasta este Taina anume pentru iertarea pacatelor.

Bine stiind toate acestea, Biserica noastra indeamna pe fiii ei, ca atunci cand suferintele ii incearca, sa cheme pe preotii bisericii sa se roage pentru ei, pentru ca intr-adevar sa se izbaveasca de dureri si chinuri atat in aceasta viata, cat si in cea care va sa vina.
Sfanta Taina a Preotiei
Pe toate cele sase Taine, despre care am scris mai sus, Biserica le impartaseste crestinului prin slujitorii ei: episcopi si preoti. Ei sunt trimisii si alesii lui Dumnezeu, desi traiesc intre pamanteni si sunt dintre ei. Preotia e apostolia incredintata ucenicilor lui Hristos Domnul, de El Insusi. Ea cuprinde puterea de a invata Cuvantul Domnului, de a savarsi si Sf. Taine, si de a conduce turma cea cuvantatoare.

Chiar in ziua Invierii, Hristos Domnul, intrand prin usile incuiate, in casa in care stau ascunsi de frica jidovilor Sfintii Apostoli, a suflat asupra lor si a zis: "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi si carora le veti tinea, tinute vor fi". (Ioan XX, 25). Apoi, inainte de Inaltarea Sa la cer, trimitandu-i la propovaduire, le-a zis: "Mergand, invatati toate neamurile... si iata Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor". (Matei 28, 19).

Prin suflare li s-a impartasit ucenicilor Darul Sfant al Preotiei, dar care se impartaseste si astazi - celor alesi -, caci El a zis: "Iata, Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor". In puterea acestui adevar, Apostolii sfintesc diaconi pentru slujba meselor - prin punerea mainilor asupra lor si prin rugaciune. (Fap. Ap. VI, 6). Sfantul Apostol Pavel hirotoneste preoti la diferite biserici (Fap. Ap. 14, 23); aseaza episcop pe Tit in Creta, iar in Efes pe Timotei, dandu-le si lor putere de a hirotoni si orandui preoti pe la biserici si a-i supraveghea. (Tit 15; I Timot. V, 22): "Pentru aceasta te-am lasat in Creta, ca cele ce lipsesc sa le indreptezi si sa asezi preoti prin orase, precum ti-am poruncit", spune Apostolul Pavel episcopului Tit; iar episcopului Timotei ii zice: "Mainile sa nu-ti pui indata pe nimeni, nici nu te face partas la pacate straine".

Apoi, pentru a-l face bagator de seama asupra insarcinarii ce i s-a dat prin punerea mainilor, ii spune: "Pentru care cuvant iti aduci aminte, sa inflacarezi darul lui Dumnezeu, care este cu tine prin punerea mainilor mele". (II Timotei, I, 6).

Observam ca numai episcopul are dreptul de a savarsi Taina sfanta a Preotiei, numai lui i s-a dat puterea ca prin punerea mainilor si prin rugaciune, sa sfinteasca pe cel ales intru slujirea lui Dumnezeu. Intocmai asa Biserica urmeaza din inceput si va urma pana la sfarsitul veacurilor. Episcopul, punand mana pe crestetul celui ales pentru preotie, rosteste rugaciunea: "Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele ce lipsesc le implineste, hirotoniseste pe cucernicul (in preot sau diacon). Sa ne rugam dar pentru el, ca sa vina asupra-i harul Sfantului Duh".

Iata ce este Preotia, frate crestine! Iata de unde-si ia darul parintele tau sufletesc! Iata cu ce putere a invrednicit Dumnezeu pe cei pe care ii cheama la treapta preotiei! Preotia este o alegere si trimitere dumnezeiasca. Si Hristos Domnul Insusi e Acela care impartaseste Darul cel sfant aceluia care va savarsi cele sfinte ale Lui pe pamant. Si preotul e acela prin care, pana la sfarsitul veacurilor, se infaptuieste lucrarea lui Dumnezeu de mantuire a popoarelor... Fara aceasta Taina a Preotiei nici celelalte Sfinte Taine nu s-ar savarsi pentru mantuirea oamenilor, si nici raul invataturii celei dumnezeiesti, n-ar fi cine sa-l reverse cu sfintenie asupra sufletului omenesc. Preotii sunt, dupa cum spune Sf. Carte, ingerii trimisi ai Domnului pentru mantuirea noastra.
Puterea Bisericii e si in rugaciuncle ei
Am aratat ca puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu. Duhul Sfant cu harurile Sale, se coboara in chip tainic asupra crestinului, prin rugaciunile slujitorilor Bisericii. Si aceste daruri aduc sfintirea si mantuirea sufletului si a trupului omenesc.

Am aratat pana acuma, ca prin sapte Sfinte Taine, pe care le savarseste Biserica, se savarseste acea minune nevazuta: pogorarea Duhului Sfant cu darurile Sale asupra noastra, in sufletul nostru. Ceea ce trebuie sa stim insa, e ca mai sunt si alte lucrari ale sfintei noastre Biserici la care de asemenea se pogoara puterea sfintitoare a lui Dumnezeu. Cele 7 Sfinte Taine sunt cele mai insemnate momente ale puterii sfintitoare ale Bisericii, dar lucrarea ei, adica puterea Bisericii, nu se opreste aici.
Dupa cum vom vedea, Biserica savarseste si alte lucrari tot cu scopul de sfintire a crestinului, de mantuire si indreptare catre Dumnezeu.

Scopul oricarei rugaciuni si lucrari a Bisericii e tot pogorarea puterii sfintitoare care sa lucreze asupra lumii. "Vantul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine si incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul Sfant". (Ion III, 8), spune Domnul Hristos, noului sau ucenic Nicodim. Dupa cum adica nu putem sti unde vine si incotro merge vantul, asa este cu Duhul Sfant. Sfanta noastra Biserica mai are si rugaciuni prin care se savarsesc inca lucrari sfintitoare pentru crestin. Caci crestinul simte nevoia de blagoslovenie, de sfintire a lucrurilor mainilor lui, a locuintei lui, a produselor cu care Dumnezeu ii incununeaza truda zilnica, a campului pe care-l lucreaza, pentru belsug si binecuvantare. Si Biserica raspunde la toate aceste cerinte ale crestinului cu rugaciuni si lucrari prin care cere de la Tatal ceresc trimiterea Duhului Sfant, care sa sfinteasca si sa binecuvanteze.

Asa la anumite trebuinte, Biserica sfinteste apa, careia noi ii zicem Sf. Aghiazma; apoi sfinteste apa in ziua cand femeia naste, si in sfarsit, de asemenea si in ziua Botezului Domnului savarseste Aghiazma cea mare. Apoi prin rugaciunile ei se sfintesc: biserici, icoane, clopote, vesminte bisericesti si se binecuvanteaza painea si fructele aduse la Altar ca jertfa lui Dumnezeu; poduri, fantani, izvoare, case, se blagosloveste campul spre rodire cu imbelsugare si altele nepomenite acum.
Din acestea se poate intelege mai cu usurinta nevoia ce trebuie s-o simta crestinul in a se apropia de Biserica, a se pleca la binefacerile ei, si a se folosi de mijloacele pe care ea le savarseste pentru mantuirea noastra.

Si tot din aceste scrise, oricine poate vedea ca in afara de Biserica nu este mantuire, pentru care si glasuieste ea in cantarile ei: "Cei ce urati biserica, de la Domnul va veti lepada".

Iata spre ce nenorocire ne indeamna prigonitorii Bisericii! Ura lor insa, sa ne intareasca credinta in sfanta noastra Biserica, care e cetatea mantuirii si tariei noastre.
Autor
Preot GHEORGHE I. VASILACHE
Vutcani – Falciu
Carte publicata in 1943 la Bucuresti
Parintele Gheorghe Vasilache

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumn...

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumn...: Preluare din arta si religie... Dragii mei... Nici nu stiu daca mai ajung la voi,in zilele acestea,cuvintele mele. Suntem pe zi ce ce t...

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Semnificatia postului




Urmeaz[ lincul...

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Semnificatia postului: Mulţi dintre semenii noştri consideră rânduielile bisericeşti, între care se numără şi postul, nişte prescripţii care nu se referă ...

                                         DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

marți, 24 ianuarie 2012

CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI


Era odata un calugar în Galia, în Franta de astazi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa în toata lumea, ca pâna la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si în fiecare zi îi facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamânt si în vremea mortii si în ziua judecatii.

Dar, auzind el ca este atâta frumusete în ceruri, zicea: "Daca un înger este atât de frumos, dar Maica Domnului, care-i împarateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu în viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cât este cu putinta omului!" Si a început a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca îmi este de folos, as vrea sa te vad o data în veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu în ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cât este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atâta frumusete.

Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramâi fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa ramân orb câte zile mai am, numai sa o vad o data".

Si odata, pe când era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit întâi o mireasma a Duhului Sfânt si când a început sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gândit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa închid un ochi si am sa orbesc numai de unul".

Si a aparut Maica Domnului cu Mântuitorul în brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a închis un ochi. Si a cazut cu fata la pamânt de atâta lumina si frumusete, încât limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu înceta a te ruga. Atât m-am aratat, cât îti este cu putinta". Si l-a binecuvântat si ca fulgerul s-a înaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.

Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mângâiere de la Duhul Sfânt care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar îi parea rau ca nu s-a uitat cu amândoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Îmi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa ramân orb pâna la moarte, numai sa te mai vad o data".

Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie îi lasase în suflet, ca nu poate sa înteleaga mintea si sa spuna limba de tarâna, câta frumusete are chipul ei.

Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramâi orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamânt nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapânei cerului si al pamântu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt în stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".

Si ce s-a gândit el: "Am sa pun mâinile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar când a vazut ca vine si când a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mâinile la ochi. Si când s-a uitat, în loc sa-l orbeasca, s-a întâmplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramâi si ma vei vedea în veacul viitor pentru vecii vecilor!"

Si atât s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, îl auzeau calugarii cântând Maicii Domnului o cântare. Si atâta bucurie avea, ca în loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvânt, decât "Maica Domnului", oriunde.

Si s-a dus bietul calugar în ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca îndreptata spre Preacurata si spre Mântuitorul si spre Sfânta Treime cu toti sfintii, în lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.

Noi sa nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.

Sa ne vedem si sa ne plângem pacatele! Sa ne pocaim pâna la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim împacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mântuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi în veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.

Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin.

Parintele Cleopa

duminică, 22 ianuarie 2012

Dar pe domnul Iisus , il cunosti?


Un credincios  ajunse în ceasul morţii. Cei din jurul patului îl întrebau pe rând:
-Soţule dragă, mă cunoşti? Sunt soţia ta!…
-Tată dragă, mă cunoşti? Sunt fiul tău!…
-Socrule dragă, mă cunoşti? Sunt ginerele tău!…
-Vere dragă, mă cunoşti? Sunt vărul tău!…
-Vecine dragă, mă cunoşti? Sunt vecinul tău!…
Dar, la toate întrebările, muribundul arăta nepăsare şi necunoaştere. Nu mai cunoştea pe nimeni.
Atunci, un alt credincios se aplecă spre el şi îl întrebă cu glas dulce:
-Dar pe Domnul Iisus îl cunoşti?
În clipa aceea, cel care murea îşi deschise privirea larg, se uită în Sus, ca şi când ar vedea pe Cineva cunoscut şi, cu glas stins, grăi:
-Iisuse! Iisuse!…. Şi, cu aceste cuvinte, trecu în cealaltă lume.
Pe nimeni n-a cunoscut în clipele morţii, dar pe Iisus L-a cunoscut.

Învredniceşte-mă şi pe mine, Doamne, să Te cunosc până în clipele cele din urmă, când voi încredinţa sufletul meu în mâinile Tale!
Părintele Iosif Trifa

Despre obiceiul unor mireni de a cauta stareti vazatori cu duhul



Odata m-am intalnit cu un cunoscut pe care nu-l mai vazusem demult si a inceput el sa-mi povesteasca tot felul de istorii duhovnicesti, de nelinisti si ispite care il incearca. Mi-a zis ca se duce des pe la parinti duhovnicesti din Romania si ca unul din ei este duhovnicul lui.
Pe urma imi zice ca are niste probleme si m-a intrebat daca nu cunosc vreun staret vazator cu duhul. Zic: "nu stiu daca-i vazator cu duhul, dar te-as sfatui sa mergi la parintele SelafiiI (de laNoul Neamt), pentru ca, chiar daca nu-i vestit, e un duhovnic cu mare intelepciune".
Pe de alta parte, ma gandesc, imi vorbeste despre lucruri atat de inalte, umbla pe la manastiri si nu a inteles ca nu staretii vazatori cu duhul ne mantuiesc, ci indeplinirea randuielilor crestine. Dar pe urma ma gandesc, de ce sa-l judec pe om, poate, intr-adevar, a ajuns asa de sus, incat are nevoie de sfaturile unui staret iscusit, chiar daca nu-i calugar, ca si mirenii de multe ori ii intrec in lucrare pe calugari. Zic: "hai vina odata la noi la manastire si eu voi vorbi cu batranul sa te primeasca".
Intr-o seara m-am pomenit ca a venit cu o masina cunoscutul acesta al meu. Zice: "unde-i staretul, ca eu trebuie sa ma intorc tot in seara asta". Zic: "poate stati pana maine, ca parintele e la slujba si nu stiu cum o sa-i spun sa ne primeasca, ma gandesc ca-i obosit, ca-i batran si bolnav".
L-am chemat in biserica si i-am zis sa stam pana se termina slujba. Ne-am pus in spatele parintelui, care statea pe scaunelul sau, rugandu-se pe matanii. Zic in gandul meu: "da-te aici mai langa batran si te va vedea el ce ganduri ai si, daca este voia lui Dumnezeu, te va primi, dar daca nu, nu te va primi".
Cand sa iasa batranul din biserica, m-am dus repede la el si mi-am luat blagoslovenie. Chiar cu o zi inainte eu venisem din Romania si parintele mi-a zis sa intru pe la el, sa-i mai povestesc ce-am vazut si ce-am auzit, asa face cu toti care vin din vreo calatorie, ca sa fie la curent cu toate. Ma apropii de caruciorul batranului si zic:
- Blagosloveste, parinte.
- Cine-i?
- Sunt eu, Savatie. Am aici un frate mirean care are niste nelinisti si vrea sa te intrebe cate ceva.
- N-aud, frate, duceti-va la un preot.
Chileinicul s-a uitat la mine zambind si eu am inteles ca batranul nu vrea sa vorbeasca.
Intr-un fel ma gandeam ca s-a mahnit saracul om, ca a facut atata drum degeaba, dar, pe de alta parte, ma gandeam ca este vreun dedesubt in toata intamplarea asta. Merg alaturi de el spre masina si gandesc: "batranul, pe de o parte, mi-a zis ca nu aude, iar pe de alta, l-a trimis la un preot, cred ca stie el de ce a spus asta, l-o fi citit cand am stat in spatele lui in biserica".
- Ei, se vede ca asa a fost voia lui Dumnezeu, imi zice el la despartire, cam intristat.
- Tu cand te-ai marturisit ultima data? il intreb.
- Da, nu m-am mai marturisit demult. Ultima data m-am marturisit un an in urma si atunci nu la preot.
Ei, zic eu in gandul meu, ai un an de cand nu te marturisesti si umbli dupa stareti vazatori cu duhul, lata de ce batranul ne-a trimis la un preot, ca sa faci elementarul care se cere de la un crestin si pe urma sa alergi dupa lucruri inalte. Ai vrut stareti vazatori cu duhul, iata ca te-a vazut cu duhul. Dar nu i-am mai spus lui despre asta, ca sa nu-i fac suparare. Dumnezeu singur ii va descoperi toate la vremea potrivita.
Parintele Savatie Bastovoi

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Se întoarce Dumnezeu în România

Se întoarce Dumnezeu în România (Petru Dugulescu)
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,
Trecand prin vama, fara pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Sa ne aduca-n tara omenia,
O marfa ce-am vandut-o la export.

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania -
In tara Lui de care I-a fost dor
Caci L-am chemat cu totii in agonia
Acelor ore cand veni urgia,
Ingenunchiati, smeriti, sub tricolor.

Se-ntoarce-n tara Domnul, sa ne spele
Si sa ne-nvete sa traim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Si-apoi sa plece dincolo de stele
Ca stim noi ce sa facem aici jos.

Se-ntoarce-n tara Domnul cu Scriptura -
Ca sa ne-nvete viata de crestini;
Dar ateismul si nomenclatura
Si-au transformat subtil coloratura
Si -I impletesc din nou cununi de spini.

Cu darul de iubire si dreptate
Se-ntoarce Dumnezeul Preainalt;
Sa nu mai fie-n tara strambatate,
Nici comunism si nici securitate,
Sa nu mai moara tineri pe asfalt.

Sta Dumnezeu la poarta, Romanie -
Dar cine Ii va spune: "bun venit!"?
La Parlament si la Presedentie
Se-aproba legi, se vrea democratie,
Dar, Numele Lui nu e pomenit.

Te cheama Creatorul azi, nu maine,
In ceasul de destin hotaritor -
Sa-ti franga-n dar a invierii paine;
Acum ori niciodata poti romane
Sa ai un Dumnezeu si-un viitor!

joi, 19 ianuarie 2012

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: TĂIETORUL DE LEMNE ŞI ŞLEFUIREA SUFLETULUI

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: TĂIETORUL DE LEMNE ŞI ŞLEFUIREA SUFLETULUI: Doi oameni munceau în aceeasi padure taind lemne. Copacii erau mari, puternici si vânjosi. Cei doi taietori de lemne îsi foloseau securil...

Cum ne insala diavolul


"Smerita cugetare trece de aceste curse, iar ele nu pot nici măcar a se atinge de ea"
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/search/label/invataturi

Cursele stăpânitorului lumii acesteia

Sub flamura sfintei cruci, vă duc, fraţilor, la o privelişte duhovnicească. Să ne fie călăuză marele între bineplăcuţii lui Dumnezeu Antonie, pustnicul egiptean.

Acesta, oarecând, prin lucrarea unei descoperiri Dumnezeieşti, a văzut cursele diavolului întinse prin toată lumea, ca să-l vâneze pe om spre pierzare. Văzând mulţimea nenumărată a acestor curse, cu plângere l-a întrebat pe Domnul: "Doamne! Cine, oare, poate să scape de cursele acestea şi să se mântuiască?" (Patericul Egiptean - Preacuviosul Avva Dorotei. Învăţătura a 2-a).


Mă cufund, gânditor, în cugetarea asupra curselor diavolului. Ele sunt răspândite în afara şi înlăuntrul omului. O cursa este unită îndeaproape cu alta; în unele locuri, cursele stau pe câteva rânduri; în altele sunt făcute deschizături largi, dar care duc în laturile cele mai amarnice, din care izbăvirea pare deja cu neputinţă. Privind la cursele cele mult meşteşugite, mă tânguiesc cu amar! Fără de voie reiau întrebarea fericitului locuitor al pustiei: "Doamne! Cine, oare, se va izbăvi din aceste curse?".

Pentru mintea mea, sunt răspândite curse în felurite cărţi care se numesc pe sine lumină, dar cuprind învăţături ale întunericului, scrise sub înrâurirea vădită sau ascunsă a întunecatului şi atotrăului stăpânitor al lumii acesteia, având ca izvor înţelegerea vătămată de căderea în păcat, "întru minciuna omenească, întru viclenia meşteşugirilor‚ înşelăciunii" (Efes. 4, 14), cum spunea Apostolul, cărţi scrise de scriitori care fără de minte se înfierbântă din mintea trupului lor.(Colos. 2, 18).

Aproapele meu, şi - în iubirea către el trebuie, doar, să-mi caut mântuirea - mi se face cursă care mă vânează spre pierzania mea, atunci când mintea lui este prinsă în cursele învăţăturii şi cugetării mincinoase şi amăgitoare. Mintea mea la rândul ei poartă pecetea căderii, este acoperită cu acoperământ de întuneric, molipsită de otrava minciunii. Încă din rai tindea ea, cu nesocotinţă şi nebăgare de seamă, către dobândirea cunoştinţei pierzătoare şi ucigătoare! Iar după cădere, s-a făcut încă mai nechibzuită, mai cutezătoare: cu îndrăzneală se îmbată din paharul cunoştinţei otrăvite, şi prin aceasta nimiceşte în sine cu desăvârşire gustul şi dorirea păharului Dumnezeiesc al cunoştinţei mântuitoare.

Câte curse pentru inima mea!

Văd curse grosolane şi curse iscusite. Pe care să le numesc mai primejdioase, mai cumplite? Nu mă pricep. Vânătorul este iscusit, şi pe cel ce scapă din cursele grosolane îl prinde în laţurile cele meşteşugite. Sfârşitul vânătorii este unul singur - pierzania. Cursele sunt ascunse în toate felurile, cu o deosebită măiestrie. Căderea este ascunsă în toate chipurile biruinţei; dorinţa de a plăcea oamenilor, făţărnicia, slava deşartă sunt ascunse sub toate chipurile virtuţii. Amăgirea, întunecata înşelare, poartă chip duhovnicesc, ceresc. Dragostea sufletească, adesea pătimaşă, se ascunde sub chipul iubirii sfinte; desfătarea mincinoasă, închipuită, se dă drept desfătare duhovnicească.

Stăpânitorul lumii acesteia se străduieşte prin toate mijloacele să-l ţină pe om închis în firea căzută: şi aceasta este de ajuns, fără să fie nevoie de păcate grosolane, pentru a-l face pe om străin de Dumnezeu. Păcatele grosolane sunt înlocuite cu deplina izbândă, precum pe buna dreptate socoteşte vânătorul, de trufaşa părere de sine a creştinului care se mulţumeşte cu virtuţile firii căzute şi se dă pe mâna amăgirii de sine, înstrăinându-se prin aceasta de Hristos.

Câte curse pentru trup!

El (trupul) însuşi este o cursă! Cum se foloseşte de el stăpânitorul lumii acesteia! Prin mijlocirea trupului, plecându-ne înclinărilor şi dorinţelor sale josnice, ne apropiem de asemănarea cu dobitoacele necuvântătoare. Ce prăpastie! Ce îndepărtare de la Dumnezeiasca asemănare, ce cădere! În această prăpastie adâncă, înfricoşată, îndepărtată de Dumnezeu ne prăbuşim atunci când ne lăsăm în voia grosolanelor desfătări trupeşti, numite, după greutatea păcătoşeniei lor, căderi.

Nici desfătările trupeşti mai puţin grosolane nu sunt, însa, mai puţin pierzătoare. Din pricina lor este părăsită grija de suflet, este uitat Dumnezeu, cerul, veşnicia, rostul omului. Stăpânitorul lumii acesteia se străduieşte să ne ţină într-o neîncetată distracţie şi întunecare tocmai prin mijlocirea desfătărilor trupeşti! Prin simţurile trupeşti, aceste ferestre către suflet, prin care sufletul are legătură cu lumea văzută, el îl adapă neîncetat cu desfătări ale simţurilor, şi totodată cu păcatul şi robia care sunt nedespărţite de acestea.

În faimoasele săli de concert pământeşti răsună o muzică ce exprimă şi stârneşte feluritele patimi; aceste patimi sunt înfăţişate şi în teatrele pământeşti; aceste patimi sunt răscolite prin distracţiile pământeşti: omul, prin toate mijloacele cu putinta, este împins spre desfătarea cu răul care il ucide. Îmbătându-se cu acesta, ei uită binele cel mântuitor al lui Dumnezeu şi sângele Dumnezeului-Om, prin care am fost răscumpăraţi.

Iată o slabă descriere a curselor răspândite de către stăpânitorul lumii acesteia spre vânarea creştinilor. Descrierea este slabă, dar oare nu v-a stârnit, fraţilor, o groaza îndreptăţită, oare în sufletul vostru nu s-a născut întrebarea: "Cine oare poate să scape din aceste curse?"

Înfricoşatul tablou încă nu este terminat! Mâna mea, călăuzită de cuvântul lui Dumnezeu, încă şi încă se mai îndeamnă să zugrăvească.

Ce glăsuieşte cuvântul lui Dumnezeu? El vesteşte proorocia care se împlineşte sub ochii noştri, proorocia că în vremurile din urma, din pricina "înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci" (Mt. 24, 1,2). Cuvântul cel nemincinos al lui Dumnezeu, mai nestrămutat decât cerul şi pământul, ne vesteşte în aceste vremuri din urma, înmulţirea curselor diavoleşti şi înmulţirea numărului celor ce pier în aceste curse.

Întocmai! Mă uit la lume şi văd: cursele diavolului s-au înmulţit faţă de vremurile de început ale Bisericii lui Hristos, s-au înmulţit peste măsură. S-au înmulţit cărţile care cuprind învăţături mincinoase; s-au împuţinat, s-au împuţinat peste măsură cei ce urmează Sfântului Adevăr; s-a întărit cinstirea faţă de virtuţile fireşti, pe care le pot avea şi iudeii, şi păgânii; s-a ivit cinstirea faţă de virtuţile de-a dreptul păgâneşti, potrivnice firii însăşi; s-a împuţinat înţelegerea virtuţilor creştine, nu mai zic că s-a împuţinat, a pierit aproape, plinirea lor cu lucrul; a prins aripi viaţa materială; piere viaţa duhovnicească; desfătările şi grijile trupeşti înghit aproape tot timpul oamenilor; aceştia nici nu mai au când să-şi aducă aminte, măcar, de Dumnezeu. Şi toate acestea devin datorie, devin lege. "Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci", şi a acelora care ar fi rămas în iubirea de Dumnezeu dacă răul nu ar fi fost atât de obştesc, dacă laturile diavolului nu s-ar fi înmulţit atât de amarnic.

Îndreptăţită era întristarea fericitului Antonie. Cu atât mai îndreptăţită este întristarea creştinului din vremea de azi înaintea priveliştii curselor diavoleşti; întemeiată este înlăcrimata întrebare: "Doamne! Cine, oare, dintre oameni poate să scape de aceste curse şi să se mântuiască?

La întrebarea preacuviosului pustnic a venit de la Domnul răspunsul: "Smerita cugetare trece de aceste curse, iar ele nu pot nici măcar a se atinge de ea". Dumnezeiesc răspuns! Cum înlătură din inima orice îndoială, arătând în puţine cuvinte un mijloc de nădejde pentru a birui potrivnicul nostru, mijloc de destrămare şi nimicire a meşteşugitelor sale laturi, împletite cu ajutorul îndelungilor ani de luptă cu omul şi a unei răutăţi nemăsurate.

Să ne îngrădim mintea prin smerenie, fără a-i îngădui să tindă în chip nesocotit şi cutezător către dobândirea cunoştinţelor, oricât ne-ar aţâţa curiozitatea, noutatea şi păruta lor însemnătate. Să o păzim de ispita învăţăturilor mincinoase, ascunse sub numele şi înfăţişarea învăţăturii creştine. Să o smerim întru ascultarea faţă de Biserică, smerind orice cugetare care se ridică împotriva minţii lui Hristos (2 Cor. 10, 5), împotriva minţii Bisericii.

La început, chinuitoare este pentru minte calea cea strâmta a ascultării faţă de Biserică; ea, însă, aduce la lărgimea şi libertatea înţelegerii duhovniceşti, înaintea căreia pier toate părutele nepotriviri pe care le află înţelegerea trupească şi sufletească în supunerea fără abatere faţă de Biserică. Să nu-i îngăduim minţii a citi despre lucrurile duhovniceşti altceva decât ceea ce este cuprins în cărţile scriitorilor adevăratei Biserici; cărţi despre care Biserica însăşi a dat mărturie că ele sunt organe ale Sfântului Duh. Cel ce citeşte pe sfinţii scriitori se împărtăşeşte nemijlocit de Sfântul Duh Care locuieşte în ei şi grăieşte prin ei; cel ce citeşte scriitorii eretici, chiar dacă ar fi ele împodobite cu numele de "sfinte" de către adunătura lor eretică, se împărtăşeşte de duhul cel viclean al înşelării (Sf. Petru Damaschinul): din pricina neascultării faţă de Biserică, al cărei miez este trufia, el cade în cursele stăpânitorului lumii acesteia.

Ce să facem cu inima?

Să altoim la acest măslin sălbatic un ram din măslinul cel roditor, să o întipărim cu însuşirile lui Hristos, să o deprindem cu smerenia evanghelică, să o silim să primească voia Evangheliei. Văzând nepotrivirea ei cu Evanghelia, neîncetata ei împotrivire şi nesupunere faţă de Evanghelie, să vedem în această împotrivire, ca într-o oglindă, căderea noastră. Văzându-ne căderea, să plângem pentru ea înaintea Domnului, a Ziditorului şi Răscumpărătorului nostru, să ne îndurerăm cu întristarea cea mântuitoare; să nu contenim a petrece în această întristare până ce nu vom vedea tămăduirea noastră. "Inima înfrântă şi smerita Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50, 19), lăsând-o vânării vrăjmaşului. Dumnezeu este Ziditorul nostru şi Stăpân cu drepturi depline: El poate să rezidească inima noastră şi va preface inima care I se tânguieşte neîncetat cu plâns şi rugăciune, o va preface dintr-o inimă iubitoare de păcat, într-o inimă iubitoare de Dumnezeu şi sfântă.

Să ne păzim simţurile trupeşti, neîngăduind păcatului să intre prin ele în îngrădirea sufletului nostru. Sa ne înfrânăm ochiul cel iscoditor şi urechea cea iscoditoare; să punem zăbală strânsă asupra acelui mic mădular al trupului care este în stare sa dea naştere unor mari cutremure, asupra limbii noastre; să potolim năzuinţele dobitoceşti ale trupului prin înfrânare, priveghere, osteneli, deasa aducere-aminte de moarte, prin rugăciunea statornica întru luare-aminte. Ce nestatornice sunt desfătările trupeşti! Cu ce miasmă se sfârşesc! Dimpotrivă, trupul îngrădit prin înfrânare şi păzirea simţurilor, spălat prin lacrimile pocăinţei, sfinţit prin deasa rugăciune, se zideşte în chip tainic ca Biserică a Sfântului Duh, Care face nelucrătoare toate uneltirile vrăjmaşului împotriva omului. Amin.

Sf. Ignatie BREANCEANINOV

Anul 1846, Pustia Sf. Serghie