Pagini

duminică, 31 iulie 2011

INTREBARI SI RASPUNSURI...DE SUFLET




Intrebări şi Răspunsuri:

1. Se mântuiesc cei care nu cred în Sf. Treime ?

Nu se mântuiesc, pentru că toată temelia credinţei noastre este întemeiată pe Dumnezeu în Trei Feţe Proslăvit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aşa vedem, că de la Creaţie Dumnezeu Tatăl S-a sfătuit cu Fiul şi cu Duhul Sfânt zicând aşa: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră!” Şi în toate lucrurile cele mai importante Sfânta Treime lucrează împreună.

2. De ce credinţa noastră ortodoxă este cea dreapta şi mântuitoare ?

Pentru că păstrează exact învăţătura Mântuitorului Hristos, cea care a fost dată Apostolilor şi stabilită prin cele şapte Sinoade ale Sfinţilor Părinţi. Aşa că Biserica Ortodoxă este sobornicească şi apostolească, cum zicem în Crez. Dovezi importante că numai Biserica Ortodoxă păstrează adevărata credinţă avem, şi acestea sunt multe :

- O dovadă este că, până în zilele noastre, numai din această Biserică Ortodoxă ajung la sfinţenie şi-i proslăveşte Dumnezeu făcându-i sfinţi, cum este cazul cu Părintele Ioan Iacob de la Ierusalim, Sfântul Calinic de la Cernica, şi alţii care se află în ţara noastră (cu excepţia Bisericii Catolice).

- iar un alt semn este acesta: toată lumea ştie că la Ierusalim de Paşti, Sfânta Lumina vine numai la Biserica Ortodoxă. Patriarhul nostru ortodox le dă Sfânta Lumină şi catolicilor.

3. De ce nu se mântuiesc sectanţii ?

Iată de ce nu se mântuiesc sectanţii:

- Întâi pentru că ei au devenit hulitori ai Duhului Sfânt, necinstind Sfânta Treime în diferite feluri.

- Pentru că, odată ce au lepădat Sfintele Taine, Soboarele Apostolice şi Crezul, înseamnă că au lepădat toată învăţătura Mântuitorului, iar ca dovadă este faptul că la noi la nici o sectă nu s-a ajuns la mărimea sfinţeniei, ca să se facă vreun sfânt. Ei n au nici un sfânt; nici chiar pe Maica Domnului n o consideră Sfânta Sfinţilor.

- Şi sunt destule motive pentru care ei nu se mântuiesc.

4. Cine sunt urmaşii Apostolilor ?

Urmaşii Apostolilor sunt: arhiereii, preoţii şi diaconii. Aceştia sunt autoritatea bisericească pe care a lăsat o Domnul Hristos să conducă Biserica pe care a lăsat o până la sfârşitul veacurilor, aşa cum le şi spune după Înviere ucenicilor: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”

Numai aceştia se pot numi Apostoli, purtători ai Duhului Sfânt şi propovăduitori ai Evangheliei.

Fiecare treaptă din Taina aceasta a Preoţiei are rolul ei:

Prima treaptă, care este Diaconia, are şi rolul de propovăduire, după cum au avut şi cei şapte diaconi de la începutul creştinismului; şi ei se numesc Apostoli, pentru că şi ei au primit Duhul Sfânt prin punerea mâinilor arhiereşti. Spun minciuni şi vorbesc greşit unii teologi îngâmfaţi, care zic că diaconii n-au voie să propovăduiască. Ei n-au citit că Sfinţii Ştefan şi Filip şi ceilalţi, ţineau predici de uimeau toată lumea cu învăţăturile lor?

SÅRBÅTORI

5. De când şi până când trebuie ţinută o zi de sărbătoare; din ajun până seara la apusul soarelui; până a doua zi? De când se socoteşte că începe a doua zi?

Sărbătoarea începe din ajunul ei, de la Vecernie, toată noaptea, Utrenia, Liturghia şi până la Vecernia cealaltă. Dar, trebuie să ţinem seama, să nu căutăm interese trupeşti.

6. Cum trebuie creştinul să se pregătească sufleteşte şi trupeşte pentru sărbători?

În primul rând contează şi sărbătoarea - cât este de mare. Mâncare şi baie se face de la caz la caz. Dacă este vorba de Împărtăşanie se face o pregătire mai serioasă.

7. Când, din diferite motive nu putem lipsi de la serviciu, în zilele de sărbătoare sau în duminici, ce putem face în schimb pentru suflet? Ce să facem cu câştigul din aceste zile?

Cel mai bine este să se evite pe cât cu putinţă de a călca legea sărbătorilor şi a zilei Domnului, adică Sfânta Duminică. Iar când nu se poate, câştigul din aceste zile să-l folosim numai pentru milostenii la cei săraci.

8. Care sunt cele 12 vineri din an care se ţin; ce semnificaţie au?

Cartea cu cele 12 vineri din an este o carte apocrifă, nu este recunoscută de Sfintele Sinoade şi nu trebuie luată în serios.

9. În zilele din ajunul Bobotezei se poate spăla rufe sau pe cap? Câte zile ţine sărbătoarea Bobotezei?

După Anul Nou, se pot spăla rufe sau pe cap (corp), două–trei zile, ca să se pregătească creştinul cât mai curat, să poată lua Aghiazmă Mare în ziua de Bobotează. În ajun nu se spală.

Sărbătoarea Bobotezei ţine opt zile, dar nu ca să nu lucreze omul. Aghiazmă mare se ia numai în ziua Bobotezei, după ajunare.

10. Câte zile se prăznuieşte sărbătoarea Rusaliilor ?

În sărbătoarea Rusaliilor intră: Sâmbăta moşilor de vară, Duminica Rusaliilor şi lunea care este cinstită ca sărbătoarea Sfintei Treimi. Nu marţile şi joile care le ţin babele necredincioase, căci acestea sunt obiceiuri păgâneşti.

11. În ziua de Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, este bine să se taie cu cuţitul (pâine sau alte alimente)?

Să se ştie că, în aceasta zi se ţine post şi, cine poate, chiar ajunare (dacă nu cade sâmbăta sau duminica). Iar celelalte, adică să nu taie pâine sau alimente nu trebuie ţinut seama, pentru că sunt rătăciri.


SFINŢENIE – FARMECE

12. Care este Aghiazma Mare, cea slujită în ajun sau cea slujită în ziua Bobotezei? Cât timp se poate lua după Bobotează Aghiazmă? Peste an când şi în ce condiţii, se poate lua Aghiazmă Mare? Pe unde se poate stropi cu Aghiazmă Mare? La ce mai poate fi folosită? Vasele noi se pot stropi cu Aghiazmă Mare? Dar vasele care au fost folosite la mâncare de dulce, se pot folosi la mâncare de post?

Aghiazmă Mare este şi cea din ajun şi cea din ziua de Bobotează şi au aceeaşi putere sfinţitoare şi una şi cealaltă. Unii creştini şi chiar preoţi zic că opt zile la rând după Bobotează se ia Aghiazmă Mare, dar, eu zic că e bine să se ia după ce a trecut o zi de post, şi aceasta de la caz la caz. Unii pot, iar alţii, nu. Şi, rămâne, în continuare, o dată pe lună, după o zi de post să se ia Aghiazmă Mare (femeile cu bărbaţi şi cu neputinţele lor, numai dacă pot). Persoanele mai în vârstă, fără bărbaţi, şi mai cu râvnă, pot lua Aghiazmă Mare miercurea şi vinerea, în posturi.

Nu are voie să se stropească cu Aghiazmă Mare nici o persoană mirean, sau mireană, nici casă, nici vase, nici alimente - nimic. Dacă este nevoie a sfinţi casa sau altceva cheamă un preot evlavios ca să sfinţească prin stropire cu Aghiazmă mică. Aghiazma aceasta mică pe care o face preotul şi mai rămâne, o folosiţi luând-o după anaforă, când puteţi.

Vasele care au fost folosite la mâncarea de dulce, se spală şi se pot folosi şi la mâncarea de post, în afară de lingurile de lemn, care trebuie să fie deosebite.

13. Cine şi în ce condiţii poate înmulţii Aghiazma Mare, mică şi Sfântul Mir (ulei sfinţit)?

Aghiazma Mare nu trebuie s-o înmulţească nimeni, decât preotul. Aghiazma mică se poate înmulţi cu apă, dacă se poate, de la fântână şi luată de dimineaţa. Iar Sfântul Mir se poate înmulţi cu untdelemn curat, de persoane care sunt curate în acel timp.

14. Cum şi când se foloseşte târnoseala?

Târnoseala este tot sfinţenia casei. Aceasta este o bucăţică de pânză luată de la sfinţirea unei biserici. Se aprinde o lumânare, se fac rugăciuni în casa bântuită de farmece şi duhuri necurate, se zic psalmii 50, 69, 142, se aprinde apoi acea pânză sfinţită de la lumânare şi se face cruce cu târnoseala care arde la tocurile de la uşi şi ferestre, iar persoanele din casă trag puţin fum pe nas de la târnoseală.

Se pot afuma şi hainele pe care le porţi. Să se facă acestea miercurea şi vinerea în post.

15. Ce se face cu anafora uscată, mucegăită ?

Anafora, Sfântul Paşte rămase, sau alte sfinţenii se pun pe vatra unei sobe, unde se face foc şi se ard; cenuşa se îngroapă la un loc curat.

16. Când se tămâie casa, ce se tămâie, care este forma şi cine poate tămâia?

Tămâierea se face acasă odată cu începutul rugăciunilor tămâind sfintele icoane. Aceasta se face de un bărbat cu credinţă; dacă nu este se poate face şi de o creştină, curată în acel timp. De asemenea, se mai pot tămâia: vase, haine sau mâncare de pomană, înainte de a le împărţi, (cum este cazul pe la sâmbetele morţilor) şi se mai pot tămâia sâmbetele sau duminicile, dis de dimineaţă la mormintele morţilor, până se începe slujba la biserică. Tămâierea se face în sus şi în jos.

17. În caz de necesitate: rău, frică, gânduri murdare, tulburare, supărare, în timpul zilei ce sfinţenie se poate lua?

Dacă persoana nu a mâncat, poate lua o picătură de mir într-o lingură de apă, iar dacă a mâncat, să se ungă cu mir pe frunte, sau să se afume cu târnoseală, să miroase miresme. Acestea toate se folosesc în cazul în care persoana este curată.

18. Cum şi când se foloseşte Aghiazma de la Izvorul Tămăduirii şi cât timp?

Aghiazma de laIzvorul Tămăduirii, de la sfinţirea casei sau a fântânilor, a troiţelor şi oricând se mai face peste an,(nu şi cea de Bobotează) să se ştie că aceasta este Aghiazmă mică şi se poate lua după Anaforă.

19. Femeile, în timpul rânduielii lunare pot lua vreo sfinţenie? Ce le este îngăduit în aceasta perioadă: pot să aprindă candela, lumânare, tămâie, să facă rugăciune, să citească din Sfânta Scriptura?

Femeile, când sunt în aceasta perioadă, nu au voie să se atingă de sfinţenie, dar acasă dacă nu are cine aprinde candela, lumânarea, tămâia. Pot să le facă pe acestea, dar să aibă grija să fie spălate şi îngrijite. Pot să citească Biblia.

20. Dacă vreun animal de pe lângă casă se îmbolnăveşte îl putem unge cu sfinţenii? Cu ce anume ?

Creştinii mai în vârstă şi curaţi, pot stropi cu busuiocul cu Aghiazmă mică atât deasupra coteţelor sau grajdurilor vitelor cât şi în casele în care locuiesc, zicând ps.69.

21. Prescurile, cine poate să le facă şi în ce condiţii?

Prescurile trebuie să le facă femeile mai în vârstă şi văduvele, şi dacă nu se găseşte poate să le facă şi o tânără, dar să fie curată, spovedită şi împărtăşită. Aluatul se face din făină, apă, drojdie şi sare, altceva nimic pentru prescurile de la altar. Pentru artosul de la litie din ajunul sărbătorilor se poate adăuga untdelemn, anason, chimen, zahar, iar în zilele de dulce se poate face ca şi cozonacul. Iar pistolnicul este deja sfinţit prin forma lui de cruce şi prin numele Domnului Iisus Hristos sculptat.

22. Cine trebuie să pregătească Paştele? E bine a plăti pentru Paşte? Câte zile la rând se ia Sf. Paşte ?

Paştele se pregăteşte la fel ca aluatul de prescuri şi se face de persoanele amintite la facerea prescurilor. Plătirea paştelui este o invenţie popească.

Paştele se ia numai în prima zi de Înviere.

23. În ce caz de farmece, acestea se stropesc cu sfinţenii sau se spurcă?

Farmecele, argintul viu, broaşte cusute la gură, şoareci zdrenţe, moşmoande nu trebuie stropite nici cu sfinţenii, nici cu spurcăciuni; ci persoanele care locuiesc în casă să stropească pe dinafară cu Aghiazmă mică, iar tot persoanele din casă să folosească sfinţenii (anaforă, aghiazmă, mir). Să îndepărteze moşmoandele cu o prăjină sau cu un alt obiect, mai de la distanţă şi să le arunce la gunoi.

24. Cei care au purtat baiere sau alte obiecte descântate, ce pot face pentru ispăşirea acestor păcate?

În primul rând, să facă spovedanie bună şi canonul pe care îl dă preotul. Apoi să se facă sfinţenia prin sfinţeniile pe care le-am amintit.

25. Ce este deochiul? Se descântă? Ce rugăciuni se fac?

Deochiul este o ispită de la diavolul, prin care nădăjduieşte să-l facă pe om să greşească cu ceva înaintea lui Dumnezeu, adică să-l facă să meargă la descântece.

În cazul acesta se fac rugăciuni cu credinţă, şi anume: „Tatăl nostru”, (de trei ori), Psalmul 69 si rugăciunea „Să învieze Dumnezeu...” de la rugăciunea de seară şi să se mai facă şi certarea demonului.

26. Ce se face cu aghiazma care a prins miros? Ce se face cu mirul care a râncezit?

Aghiazma care este stricată sau mirul care a râncezit se îngroapă la un loc curat, sau la rădăcina unui pom.

27. Cei necununaţi pot folosi vreo sfinţenie şi ce anume?

Cei necununaţi nu pot folosi nici o sfinţenie decât după ce se spovedesc şi se cunună.

28. Copilul, până la botez, poate fi uns sau atins cu sfinţenie?

Copilul până la botez poate fi uns pe frunte cu apa sfinţită pe care o face preotul la opt zile, cu altceva nimic. La fel şi mama lehuză.

29. Florile din Vinerea Mare, florile de la Sfintele Moaşte de la hramuri, salcia de la Florii, frunzele de nuc de Rusalii când se usucă, ce facem cu ele?

Acestea se ard pe o vatră curată.

30. Ce se ia după Sfânta Împărtăşanie? Anafură, Aghiazmă mare, mică, sau vin?

După Sfânta Împărtăşanie se ia anaforă, iar după aceea puţin vin ca să se clătească gura şi să-l înghită.

31. Ce se ia înainte de Sfânta Împărtăşanie?

Înainte de Sfânta Împărtăşanie, după post, cu o zi înainte, după rugăciune se ia Aghiazmă Mare, apoi anaforă şi se miruieşte cu mir.

32. Ce se face cu untdelemnul de la Sfântul Maslu?

Untdelemnul de la sfântul Maslu, împreună cu făina, (tot de la sfântul Maslu) se fac turte ( fără drojdie), care se coc, nu se prăjesc, şi se consumă dimineaţa, pe nemâncate, în loc de anaforă.

33. Când şi dacă se cere scoaterea părticelelor şi ce reprezintă?

Părticelele nu se scot, nu este voie să se ceară; acestea, sunt invenţii popeşti.

DESPRE BISERICÅ, PREOT, SLUJBÅ, MASLU

34. Ne putem închina când trecem pe lângă o biserică catolică?

Da, ne putem închina.

35. Dacă putem trece în pomelnicul de la Sf. Liturghie pe cei sinucişi, necredincioşi, necununaţi? Ce putem face pentru ei? Se pot plăti pomelnice anuale?

Nu se trec la pomelnicul de la Sf. Liturghie cei sinucişi (spânzuraţi, otrăviţi, cei care şi-au curmat viaţa singuri) şi nici pe cei care trăiesc necununaţi la biserică sau trăiesc în desfrânări. Se pot trece la Acatiste, Paraclise, Parastase, fără Liturghie. Se poate da un pomelnic anual la mânăstire, la un preot evlavios. Daruri se pot da în fiecare duminică când mergi la biserică.

36. Când şi cine poate să cadă la Sfintele Daruri?

Căderea la Sfintele Daruri este tot un obicei şi este egală această practică cu atingerea de veşmintele preotului, arhiereului, diaconului. Cei care au credinţă, se pot atinge de veşmintele sfinţiţilor slujitori, când ies cu Sf. Daruri, stând în genunchi fără însă a se culca pe jos. Căci mulţi care s-au culcat pe jos au pricinuit ispita preotului de s a împiedicat şi a vărsat Sf. Daruri, făcând mai mare păcat. Deci nu se recomandă ca să treacă preotul peste ei cu Sf. Daruri.

37. Când şi cine poate cere ca preotul să se dezbrace peste un bolnav?

Dezbrăcarea preotului pe câte un bolnav, sau închipuirea înţepării cu Sf. Copie nu este un rău şi se recomandă bolnavilor.

38. Deschiderea cărţii, ce semnificaţie are, cine poate cere şi când?

Deschiderea cărţilor este o invenţie a celor mai lacomi popi, ca să câştige bani. Unii deschid Psaltirea, alţii Pravila, alţii Evanghelia, după cum îi taie capul, şi le proorocesc minciuni, după interesul celor care vin la preot, şi aceasta ca să determine lumea să se ducă la ei. Foarte mult greşesc şi cei care se duc şi cei care fac asemenea lucruri. Păziţi-vă, ca să nu supăraţi pe Duhul Sfânt, că în loc de bine vă va fi şi mai rău.

39. În ce constă Sf. Maslu, cine poate cere această slujbă, când şi câte; cu bani proprii, cu bani de adunat?

Sfântul Maslu este o Taină, din cele şapte taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Taina aceasta se face de către şapte preoţi, sau trei (cel puţin). Se face în zilele de post, miercurea şi vinerea, sau în cele patru posturi. La slujba aceasta pot lua parte bolnavi, neputincioşi şi chiar cei care sunt sănătoşi, după spovedanie. Deci, trebuie, pentru toţi, mai întâi spovedania făcută. Sf. Maslu are puterea Dumnezeiască de a însănătoşi pe cei bolnavi de multă vreme, pe cei în suferinţe grele, pentru că Sf. Maslu are darul de a ierta păcatele şi de aceea se recomandă şi celor sănătoşi, ca să fie feriţi de chinurile vremelnice şi veşnice. Pentru cei ce se împărtăşesc este bine să ia parte la Maslu din posturi; pentru bolnavi se recomandă 3, 6, 9 Masluri, de la caz la caz. Iar despre banii de Maslu, e bine ca să-şi plătească fiecare datoria, dar în cazul în care sunt bolnavi săraci nu e rău să fie adunaţi bani pentru a plăti pe slujitori.

40. Cum să procedăm cu mergerea la Biserică atunci când venim din schimbul trei (după noapte)?

De la caz la caz, după putere şi dragoste, după credinţă şi voinţă. Şi mai depinde de sărbătoare, cât este de mare.

41. Dacă se fac metanii în biserică şi când?

În biserică se fac numai închinăciuni, cu plecăciuni, afară de anumite zile importante din Postul Mare, când trebuie să facă toată lumea metanii. De asemenea se fac metanii în tot cursul anului acasă, iar în perioadele de la Crăciun până la Bobotează şi de la Înviere până la Duminica Tomii, nu se fac metanii.

42. Când suntem tulburaţi de gânduri, griji, patimi la rugăciune, trebuie să ne oprim sau să continuăm rugăciunea? Să certăm la rugăciune pe diavol pentru gânduri? Dacă ne trezim noaptea, putem face rugăciuni în pat?

Nu trebuie să ne oprim, căci tocmai aceasta vrea diavolul; îl cerţi pe diavol şi continui rugăciunile rugând pe Dumnezeu să ne izbăvească de cel rău. Dacă nu se poate face rugăciune altfel, e bine şi în pat, cu smerenie şi credinţă (în cazul bolnavilor mai ales).

43. Când se citeşte Psaltirea şi cine o poate citi?

Psaltirea este carte de rugăciuni şi de cântări a credincioşilor, ca şi celelalte rugăciuni ale Sfinţilor Părinţi şi se poate citi pe toată perioada anului, afară de sâmbăta şi duminica şi afară de perioada între Crăciun şi Bobotează şi de la Înviere până la Duminica Tomii. O poate citi oricine, dar se recomandă spovedanie bună, să se ferească de păcate cei care duc o viaţă duhovnicească, pentru că altfel cei care stau încurcaţi în unele patimi şi se învoiesc cu ele în mintea lor, asupra acestora dracii au puterea să le facă supărări. Aşa că se recomandă multă curăţie sufletească şi trupească; şi nu cantitate (psalmi la număr) ci calitate, adică trăire şi simţire în smerenie.

44. Putem cere la rugăciune boală?

În cazuri deosebite, de neînţelegere cu trupul şi dacă ai evlavie, se poate cere boală, dar când vine boala să nu se cârtească.

45. După Tatăl nostru numai preotul poate zice: „Că a Ta este Împărăţia...?

Când sunt mai mulţi la un loc, zice în continuare cel ce a zis Tatăl nostru; dacă este preot, lasă să zică preotul, dacă eşti singur, zici tu.

46. Rugăciunea se combină cu închinăciuni, metanii sau se face separat?

Rugăciunea trebuie, în primul rând, să fie făcută în linişte, ca să fie simţită, iar metaniile se fac după rugăciune, fie după cea de seară fie după cea de dimineaţă. Metaniile sunt canon; după fiecare metanie se zice o rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu...” sau „Preasfântă Treime, milostivă fii mie păcătosului !” Metanii poţi face în tot timpul când ai posibilitate de linişte. În posturi mai ales în Postul Paştelui, miercurea şi vinerea se pot face cele „116 metanii” cu rugăciuni în cinstea Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, sau cele „60 de rugăciuni cu metanii” după albumele cu iconiţe; (sunt aceleaşi, dar mai combinate şi au rămas numai 60 în loc de 116 ).

47. Cum trebuie să avem ţinuta la rugăciune, poziţia? Zicem în gând sau cu voce tare, în şoaptă, cu mâinile la piept, la pântece, sau ridicate; de unul singur sau mai mulţi?

Îmbrăcămintea pentru rugăciune trebuie să fie cuviincioasă, pentru femei, cămaşă lungă sau capot lung (să nu fie transparente), să fie încinse cu un cordon şi cu băsmăluţă pe cap, iar bărbaţii în halat. Rugăciunea se poate face de unul singur sau mai mulţi. Rugăciunea se poate face în gând sau cu voce tare, şi în şoaptă, după cum e locul şi cazul; mâna stângă se ţine la piept iar cu dreapta se face câte o închinăciune frumoasă din când în când, la anumite locuri principale. Când eşti singur, poţi să stai şi cu mâinile ridicate la rugăciune.

48. La metanii se sărută pământul sau se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pământ?

La metanii nu se săruta pământul şi nici nu se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pământ; este un obicei fără rost scornit de babe care nu cunosc credinţa. În schimb se atinge pământul cu fruntea.

49. Dacă ne sculăm noaptea şi vrem să facem rugăciune trebuie să ne spălăm pe faţă şi pe mâini?

Dacă ne sculăm noaptea şi vrem să facem rugăciune e bine să ne spălăm pe mâini, mai ales pentru că aşa este cuviincios şi mai siguri că suntem curaţi.

DESPRE ICOANE

50. Putem să ne cumpărăm singuri icoane? Ne putem închina şi la icoane nesfinţite sau să le ţinem ca tablouri? Cum procedăm cu icoanele catolice? Icoanele se pot sfinţi cu Aghiazmă Mare? După Sf. Împărtăşanie este interzisă sărutarea icoanelor, mâna preotului? Icoanele le putem şterge de praf şi cum?

E bine ca fiecare creştin să aibă ambiţia să-şi cumpere singur icoane, sau măcar una să fie cumpărată de el, dar nici să le refuze pe cele care le primeşte în dar. Icoanele ortodoxe să le ţină la răsărit, chiar dacă nu sunt sfinţite; iar când se face o Sfeştanie, roagă preotul să sfinţească şi icoanele. Cele catolice, care sunt mai mult tablouri, le putem ţine pe pereţii ceilalţi.

După Sf. Împărtăşanie, în ziua aceea nu este bine să sărutăm Sf. Icoane, mâna preotului şi cu atât mai mult este oprită sărutarea cu alte persoane.

Icoanele, e bine să fie şterse de praf cu o cârpă moale, curată, pe care o întrebuinţăm numai pentru ştergerea prafului de pe lucrurile sfinte (icoane, cruci, sticle cu aghiazmă, cutiile cu anaforă), iar persoana care le şterge să fie curată în zilele acelea.

POST – AJUNARE – DEZLEGÅRI

51. Dacă e bine să postim lunea, cine şi când ?

Cei care au corpul (organismul) sănătos pot posti lunea, nu e un rău.

52. Există Postul Maicii Domnului de 12 zile pe an afară de 1-15 august?

Afară de postul pe care-l ştim de la 1 la 15 august, nu există alt post al Maicii Domnului. Cine a scornit postul acesta, în care intră sâmbetele, duminicile şi chiar unele sărbători, acela n-a fost un creştin ortodox, pentru că în sâmbete şi duminici nu se ajunează, şi cine ajunează sâmbăta şi duminica şi în sărbători calcă canoanele bisericii şi în loc de faptă bună i se socoteşte păcat.

53. Copiii, de la ce vârstă să ţină post, posturi întregi, miercurea şi vinerea?

Este bine ca copiii să se obişnuiască cu postul de mici, dar tot aşa, de la caz la caz; nu putem să impunem celor bolnavi, mai ales anemici, rahitici, şi pentru care mâncarea este medicamentul.

54. Dacă femeile însărcinate au voie să mănânce de dulce în post?

Femeile, fie însărcinate, fie lehuze sau care alăptează, au dezlegare să mănânce de toate, pentru întărirea pruncului şi pentru sănătatea mamei.

55. Dacă ţinem post în deplasări de serviciu, armată, spitale sau staţiuni?

În acest caz faceţi tot ce se poate ca să ţineţi miercurile şi vinerile; cei din staţiuni şi spitale pot posti numai dacă nu sunt anemiaţi şi dacă nu fac un tratament mai tare, care necesită hrană. Cei din armată, concentraţii, aceştia mănâncă ce li se dă.

56. Ce dezlegări sunt în posturi ?

Vă recomand calendarul creştin ortodox.

57. Ce cântece creştineşti se pot asculta în posturi ?

În primul rând, casete cu slujbe, cu Psaltirea în versuri, Paraclisul Maicii Domnului, podobiile, condace şi icoase (acestea în zilele de lucru), iar sâmbăta şi duminica se pot asculta şi celelalte cântece duhovniceşti.

SPOVEDANIE

58. Cât de des se poate spovedi un mirean?

De datoria creştinească, spovedanie trebuie făcută la cele patru posturi de peste an. Aceasta se face mai înainte cu 2-3 zile de Sf. Împărtăşanie ca să se poată face canon de pocăinţa pentru păcate până la Sf. Împărtăşanie. Se poate împărtăşi numai dacă nu este oprit de preot.

Creştinul se poate spovedi şi în alte perioade ale anului, dacă simte nevoia, sau a căzut în păcate grele; şi atunci să meargă la spovedanie cu hotărârea temeinică de a nu mai repeta păcatele.

59. Cum trebuie să se pregătească un creştin pentru spovedanie?

Mai întâi să-şi aleagă o zi când preotul este mai liber. Să facă rugăciuni cu credinţă, cu lacrimi, cu metanii, cu părere de rău pentru păcatele pe care le-a făcut. Ca rugăciuni, să nu lipsească Psalmul 50 şi rugăciunile din Psaltire, cele de la sfârşitul Catismelor; câte poate. Spovedania să se facă în zilele când preotul nu are slujbă, ca să aibă timp să-i asculte spovedania.

60. Dacă la spovedit primeşte creştinul canon de metanii, cum procedează cu zilele de sâmbătă şi duminică şi în zilele oprite de metanii?

Canonul de metanii nu se face sâmbăta şi duminica şi nici în perioadele praznicelor luminate, ci se întrerupe şi se continuă după aceea.

61. De la ce vârstă se spovedesc copiii?

Copiii, care trec de şapte ani, se pot spovedi ca şi cei mari, iar până la şapte ani nu trebuie să se împărtăşească până nu le citeşte preotul rugăciunea de dezlegare.

62. Dacă este primită spovedania pe patul de moarte sau de boală?

Nu ştim dacă este primită, dar trebuie să se facă, pentru că nu se ştie credinţa şi căinţa omului. Aşa spun Sfinţii Părinţi că în ce ne va prinde moartea, aşa vom fi judecaţi.

63. Femeile se pot împărtăşi în perioada ciclului lunar?

Femeile, în perioada ciclului lunar, nu au voie să se atingă de nimic sfinţit, dar dacă se afla cineva pe patul de moarte, nu se mai ţine seama de asta şi se poate spovedi, dar nu se poate împărtăşi.

64. În ce cazuri se schimbă duhovnicul ?

Duhovnicul şi l poate schimba orice persoană, dacă nu se foloseşte de sfatul lui, dacă preotul nu ţine seama de păcatele pe care acea persoană le mărturiseşte, dacă este caterisit pentru unele păcate mari şi dacă este îndrăzneţ, obraznic, neserios. Se mai poate schimba duhovnicul şi în cazul în care preoteasa ar fi geloasă, bănuind că persoana care se spovedeşte nu vine cu gânduri serioase. De asemenea se va schimba când preotul moare.
65. Când preotul nu dă canon, iar conştiinţa cere, cum se procedează?

Creştinii cunoscători, credincioşi şi care au înţeles şi au rupt o cu păcatele mari de mult, şi nu au păcate de moarte care să indice canoane grele şi oprirea de la Sf. Împărtăşanie, să aleagă din canoanele de mai jos; ce cred că pot îndeplini:

- Să scrie, cât poate, cărţi cu predici şi rugăciuni şi să ni le aducă pentru a le da de pomană;

- Să cumpere o casetă - două, cât poate, pentru a le înregistra şi apoi să le dea de pomană la cei de încredere, care nu au posibilităţi să-şi cumpere;

- Cel care ştie, să picteze cât mai frumos icoane şi să le dea de pomană;

- Să ia meargă la azile şi să facă milostenii cu ce poate;

- Să facă rugăciuni de căinţă, cu umilinţă, cu metanii, cu lacrimi şi tot felul de fapte bune.

66. Când preotul te dezleagă pentru Sf.Împărtăşanie, iar canoanele te opresc, cum se procedează?

Când preotul te dezleagă să te împărtăşeşti, iar canoanele şi conştiinţa ta te opresc, să nu te împărtăşeşti că nu ai vină pentru că Sf. Apostol Pavel zice: „Să ne cercetăm fiecare conştiinţa înainte de împărtăşanie”. Amâni Împărtăşania şi o faci altă dată; până atunci faci pocăinţa sinceră.

DESPRE SFÂNTA ÎMPARTÅŞANIE

67. Cât de des sau cât de rar ne putem totuşi împărtăşi?

Împărtăşania, ştim cu toţii că este sfinţenia cea mai mare. Este unirea noastră cu Dumnezeu care este foc mistuitor. Trebuie pentru aceasta să facem o cât mai bună pregătire şi curăţire sufletească şi trupească, deoarece nu putem primi aceasta Taină oricum. De aceea nu se poate impune tuturor la fel. Cei căsătoriţi, mai greu se pot pregăti. Tineretul îşi are greutăţile lui; cei mai în vârstă au alt fel de greutăţi. Unii se pot văita de o neputinţă, alţii, de altă neputinţă.

E bine să se poată împărtăşi omul cât mai des, dar nu fără pregătire corespunzătoare. Călugării şi maicile care stau în mânăstire şi în biserică şi tot nu se încumetă să se împărtăşească mai des. Aşa că, să căutăm să ne împărtăşim cu o pregătire cât mai bună şi când se poate. Unii pot de patru ori pe an, alţii de opt ori pe an, alţii numai o dată.

68. Cum procedăm cu resturile de mâncare pe care le scoatem din gură (sâmburi, coji, oase) după ce ne-am împărtăşit, şi câte zile ţinem aceasta regulă?

Resturile scoase din gură, după ce ne-am împărtăşit, se ard în foc. Aceasta regulă se păstrează o zi.

69. După ce s a primit Sf.Împărtăşanie ce trebuie să se facă? După Sf.Împărtăşanie se mai ţine post şi câte zile?

După Sf. Împărtăşanie e bine să se odihnească creştinul, să citească cărţi sfinte, să se ferească de vorbărie, clefeteală, de orice alte sminteli. Să nu umble prin locuri spurcate, să nu facă eforturi mari, să nu mănânce mult, să nu bea ceva să aibă ispita de a vomita. Să-I mulţumească în fiecare zi Domnului Hristos, zicând rugăciunea aceasta, scurtă: „Slavă, închinare şi mulţumire Preacuratului Tău Trup şi Sânge, Doamne Iisuse Hristoase, Împăratul meu şi Dumnezeul meu ! Să fie stăpânirea Împărăţiei Tale peste noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin !”. După Sf. Împărtăşanie dacă suntem în post, se continuă postul până se termină, iar dacă suntem în dulce se mănâncă de dulce.

70. Câte zile, minimum, trebuie să ţinem post sufletesc şi trupesc, înainte de Sf. Împărtăşanie?

Minimum trei zile, afară de bolnavi, care nu pot decât o zi, diabetici şi alţi bolnavi.

71. După Sf. Împărtăşanie, în ziua aceea, se poate sta în genunchi, se pot face metanii?

După Sf. Împărtăşanie, în ziua aceea nu se stă în genunchi, nu se fac metanii, ci se fac doar închinăciuni cu plecăciuni.

72. Dacă după ora 24 am mâncat, am băut apă şi apoi am dormit, dimineaţa ne putem împărtăşi?

Dimineaţa nu ne putem împărtăşi, pentru că acest lucru arată neglijenţă, lipsă de evlavie şi nepăsare.

73. Dacă din noaptea dinaintea Sf. Împărtăşanii, creştinul a avut un vis desfrânat se mai poate împărtăşi?

Nu se poate, pentru că în acest caz este necurăţie.

74. Cum trebuie să ne prezentăm în biserică, trupeşte, când vrem să ne împărtăşim (partea femeiască)?

Cine vrea să se împărtăşească fără să se osândească, să nu vină la împărtăşit fardată, cu rochii strâmte, scurte, despicate, în pantaloni, cu pălării, cu fel de fel de zorzoane, cu capul descoperit, rujate, cu unghiile vopsite; dacă vin astfel arată necredinţă, nepăsarea de cele sfinte şi batjocură a patimilor Domnului.

75. Dacă după Sf. Împărtăşanie trebuie să facem injecţii, sau dacă fără voia noastră ne tăiem la deget, ne zgâriem, ne dă sânge pe nas, ce putem face?

E bine să nu se facă injecţii; dacă cineva are de făcut un tratament, mai amână o săptămână, iar dacă e ceva urgent, mai ales cei din spitale, pot să facă. Dacă se întâmplă să ne accidentam, oprim sângele cu o batistă pe care, apoi, o ardem în foc, la loc curat. După Sf. Împărtăşanie se recomandă să stăm cât mai liniştiţi şi e bine să evităm astfel de situaţii.


DESPRE SFÂNTUL BOTEZ

76. De la câte zile se poate boteza copilul?
Botezarea copilului se face de la caz la caz, la 40 de zile, la 30 de zile iar dacă pruncul este în primejdie de moarte se poate face chiar în prima zi.

77. În cazuri de urgenţă, poate şi mama să-şi boteze copilul? Cum procedează?
În cazul în care nu se găseşte altcineva şi pruncul este în pericol de moarte, îl poate boteza şi mama. Zice rugăciuni câte poate, apoi îl stropeşte cu aghiazmă (de care are), zicând formula: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu ... (îi pune numele) ... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin” de 3 ori. Iar dacă pruncul trăieşte, mama îi spune preotului ce a făcut, iar acesta îi completează Taina Botezului.

78. E bine să se boteze copilul cu două nume?
Nu e bine să se pună două nume la botez copiilor, sau să se pună nume necreştineşti, lumeşti, ci e bine să se pună nume de sfinţi sau sfinte, ca să se poată prăznui; să aibă copilul un patron.

79. La ce botez se pun bani în cristelniţă?
Nu se pun bani în cristelniţă şi nici altceva, în afară de untdelemnul sfinţit, pe care-l pune preotul.

80. Când se face scăldarea de „luare a mirulului” de după Botez, în aceeaşi zi sau a doua zi, şi ce se pune în scăldătoare?
Scăldarea se face a doua zi şi nu se pune nimic în această apă, pentru că acestea sunt obiceiuri băbeşti.

81. Duminica se poate scălda copilul?
Copilul se poate scălda oricând.

82. E bine ca să botezăm la ţigani sau la cei care nu merg la biserică?
E mai bine să ne ferim a boteza ţigani, zlătari, sau alte naţii, dar la români încreştinaţi ortodocşi, care merg la biserică, se poate boteza.

83. Cei care sunt botezaţi greco-catolici sau romano-catolici şi vor să vină la ortodoxie au botezul complet? Ce le mai trebuie?
Cei care vor să vină la ortodoxie spun preotului situaţia şi acesta le completează Sfântul Botez.

84. Tăierea moţului este o datină sau o taină? E bine să se facă? Ce reprezintă?
Aceasta nu este o taină, ci este o datină bătrânească şi un prilej de veselie între neamuri, care nu afectează cu nimic dreapta credinţă dacă se face un prilej de veselie duhovnicească.

85. Până la 40 de zile lehuza poate ieşi din casă?
După învăţătura bisericească, lehuza nu are voie să iasă din casă, din curte, până la 40 de zile, dar în caz de îmbolnăvire, trebuie să iasă pentru îngrijire la spital.

86. Ce are voie să facă şi ce nu are voie să facă lehuza?
Să facă ce poate pentru ea şi pentru copil din cele trupeşti, iar din cele sufleteşti, să facă rugăciuni.

87. La 40 de zile, când trebuie să i se facă molitva, iese numai mama sau şi copilul?
La 40 de zile iese mama cu copilul pentru molitvă, dacă copilul este botezat; dacă nu, le face pe amândouă atunci.

88. Dacă se face molitva lehuzei la 3, sau la 8 zile?
La 8 zile se face citirea apei (sfinţirea unei ape de către preot), pe care o poate folosi lehuza în loc de alte sfinţenii, pentru ea şi pentru copil.

89. Dacă cineva pierde fără voie sarcina, cum procedează cu copilul mort?
Copilul mort din sarcina pierdută, este pus într un mic coşciug, apoi este îngropat într un colţ al cimitirului (cu aprobarea preotului) de către tatăl copilului sau de către rude, mama nu are voie. Părinţii să facă rugăciuni de iertare, ps.50, spovedanie. Să spună dacă nu sunt vinovaţi cu ceva neglijenţe.

90. În cazul în care a pierdut sarcina, mama trebuie să respecte toate datinile de lehuzie: citirea apei, ieşirea la biserică?
În acest caz femeia trebuie să respecte toate datinile lehuziei, dar să spună preotului că a pierdut sarcina.

91. Există în unele locuri obiceiul (mai bine zis canonul), pentru ispăşirea păcatului de avort, şi anume, de a boteza copiii, iar la botez să aprindă lumânări şi să folosească atâtea crâşme, câte avorturi are. Este bun acest obicei?
Acest obicei nu-l găsim nicăieri în cărţile sfinte. Bun de urmat. Unii preoţi au luat îndrăzneala de a da canon la cei vinovaţi să cumpere pânză, lumânări, şi să le facă ei anumite dezlegări.
În primul rând trebuie pocăinţă şi hotărârea de a nu mai face acest fel de păcate.

DESPRE MORT – ÎNMORMÂNTARE – POMENI

92. Care este rânduiala înmormântării dreptului creştin, care sunt pomenile şi când trebuie făcute; de când începe numărătoarea zilelor? Pomana de trei zile se face odată cu înmormântarea sau se face separat?
În primul rând să se ştie, că nu trebuie îngropat mortul mai înainte de trei zile. În aceste 3 zile se face pregătirea în felul următor: se scaldă, se îmbracă cu hainele pe care le are pregătite, se aşează în coşciug, se anunţă preotul şi cântăreţul, cei care trag clopotul şi groparii. Se scot actele de deces. Se pregătesc apoi două colivi şi mâncare pentru pomană. Colivile, una se împarte la cimitir după „Veşnica pomenire” iar cealaltă care rămâne acasă se împarte persoanelor care au mâncat la pomană. Preotul dă binecuvântarea pentru pomană atunci când vine să ia mortul sau când se întoarce de la cimitir. Se plăteşte, fără supărare, celor care au muncit. Pentru înmormântare e bine să aibă 24 de prosoape sau batiste, fiecare după putere, din care pune: un prosop la steag, unul la cruce, un prosop la sfeşnic, unul la coşul cu colivă, la preoţi şi la cântăreţ, la căruţa sau la maşina care duce coşciugul şi la cele patru persoane care iau coşciugul. Restul prosoapelor se pun la vase şi se dau celor mai săraci, după ce au mâncat la pomană. În vasele care se împart se pune orez cu lapte sau, în post, pilaf de post, (depinde şi de obiceiul locului). Celelalte se fac după bunele obiceiuri şi după tradiţia locului.
Prima pomană este cea de la înmormântare, apoi cea de nouă zile, după aceea, la trei săptămâni, la şase săptămâni, la trei luni, la şase luni, la nouă luni, la un an, şi apoi din an în an până la şapte ani. Cu deosebire, cea mai bogată pomană se face cea de şase săptămâni. Atenţie să nu treacă termenul, mai bine cu două trei zile mai înainte.
Numărătoarea zilelor începe din ziua morţii. Mai principal ca toate este să-i dea un sărindar la o mânăstire, sau la o biserică unde se face Liturghie în fiecare zi.

93. La şapte ani trebuie dezgropat mortul; ce trebuie să se facă atunci?
La şapte ani nu este obligatoriu să se dezgroape mortul, e bine să se facă o slujbă de dezlegare cu pomană.

94. Există vreo rânduială de înmormântare sau pomeni, care se pot face de când suntem în viaţă?
Pentru noi, cei vii, participarea la Sf. Liturghie, faptele bune de tot felul, trăirea într-o viaţă duhovnicească lipsită de păcate, ne asigură mântuirea, viaţa veşnică. Ca şi pomenile făcute pentru cei morţi, şi nouă ne sunt valabile aceste fapte pe care le facem de când suntem încă în viaţă şi când putem. Grija cea mai mare pe care trebuie să o avem, este să ne găsească moartea cât mai pregătiţi, fără păcate, căci dacă vom plăti chiar şi la o sută de biserici şi mânăstiri sărindare, iar moartea ne găseşte împănaţi cu fel de fel de păcate grele, pierdem mântuirea. Mântuirea nu se cumpără cu bani. Aşa ar însemna să se mântuiască numai cei bogaţi, iar cei săraci să meargă în iad pentru că nu au avut bani să plătească. Ar fi nedrept acest lucru. Noi să punem baza, deci, pe o trăire mai duhovnicească.

95. Câte zile după înmormântare se cară apă, de ce, unde şi câte zile se tămâie?
Aceste obiceiuri creştineşti intră tot în fapta milosteniei şi este bine să se facă până la şase săptămâni. Se cară apă la persoane neputincioase, la familii cu copii mulţi; apă pentru consum.
Tămâierea se face ca un prinos de milă şi dragoste pentru cei răposaţi, dar odată cu tămâierea, persoana care tămâie, să facă şi rugăciuni pentru iertarea păcatelor celui răposat şi să zică: „Dumnezeu să-l ierte!” că aşa îi face un bine sufletului, mai ales, dacă el se află într-un loc nefericit. La şase săptămâni, trebuie să se plătească aceste servicii oamenilor care le-au făcut.

96. Ce semnificaţie au punerea în buzunarul hainei mortului de bani, ac, aţă, pieptene, verighetă pe deget, ceas la mână sau tăierea şi vopsirea unghiilor, rujatul, fardatul?
Toate aceste lucruri îl îngreunează foarte mult pe suflet şi nu-i fac decât rău. Banii şi lucrurile de valoare pe care vor neamurile să le îngroape mai bine să le dea de pomană. Fardurile, rujatul şi celelalte sunt obiceiuri păgâneşti, pentru care vor suferi atât mortul cât şi cei ce îl împodobesc cu astfel de lucruri deoarece fac mare păcat. Aşa că în nici un chip să nu să facă acestea.

97. Dacă este bine să se arunce cu bani la răspântiile drumurilor când se merge cu mortul la groapă; ce însemnătate are acest lucru ?
Acesta este tot un obicei, nici bun, nici rău, dar ca să nu iasă supărare între neamuri, e bine să se ţină datina.

98. În timpul când mortul stă în casă ce trebuie să facă cei care iau parte la priveghere?
În aceste zile şi nopţi, cât veghem lângă mort, e bine să ne aducem fiecare aminte de plecarea noastră spre veşnicie şi de faptele noastre cele rele, căci răposatului acum „i s-a încheiat dosarul” şi nu mai poate face nimic, nici o faptă bună sau rea. Rugăciunile celor vii, citirea Psaltirei, a cărţilor sfinte, a Bibliei, a cântărilor sfinte, a vorbirii între ei despre Dumnezeu, despre rai şi despre iad, despre mântuirea sufletului; toate acestea îi aduc mângâiere sufletului mortului. Aşa trebuie să se petreacă timpul lângă mort, iar din când în când, să se tămâie casa şi mortul de către persoanele din familie. Un mare păcat îşi adaugă la sufletul lor acele persoane care vin la mort să facă glume, să râdă, să facă scamatorii, să vorbească de păcatele mortului. Aceştia îşi atrag asupra lor un mare rău, care-i va urmări şi biciui când nu se vor gândi. Cine îşi aduce aminte că a făcut astfel de păcat în viaţă să se grăbească să-l spovedească şi să facă pocăinţă pentru el.

99. Dacă şi când se poartă sâmbetele şi capetele celui mort?
Purtarea sâmbetelor se consideră pomenirile acelea din postul Paştelui, care se fac pentru toţi morţii la un loc, iar capetele sunt pomenirile de când se înmormântează mortul şi până la un an şi se fac fiecare la timpul lor, în ziua care trebuie şi la acestea se mai adaugă cele trei sâmbete ale morţilor tuturor (sâmbăta morţilor de toamnă, de iarnă şi la Rusalii).

100. Care sunt lucrurile necesare de împărţit la pomenirea de 40 de zile şi unde se sfinţesc: la biserică sau acasă?
Pomenirea de 40 de zile se face cu colivă la biserică, şi apoi, la cimitir; se cheamă preotul după aceea acasă şi acolo sfinţeşte tot ce are de împărţit. Toate cele care se împart sunt de folos, dar să fie dăruite la persoane sărace; mâncare, îmbrăcăminte, încălţăminte, pat, masă, vase, găleată.
La cimitir se poate împărţi mâncare sau câteva pachete şi colivă. Pomenile se fac fără ţuică şi tutun.

101. Toate cele rânduite pentru împărţit la Parastase se împart în acelaşi timp, în acelaşi loc, sau se pot împărţi şi în mai multe locuri; sau la mai multe persoane? Obiceiul de a da 5 rogojini sau pături pentru a face casa mortului, trebuiesc toate date la un loc, sau pot fi date în locuri diferite?
E normal să se împartă la mai multe persoane dacă sunt sărace; iar dacă o familie este lipsită de cele pe care vrei să le dai de pomană, dă-le acolo pe toate. La celelalte, adică pături, rogojini, case şi alte obiceiuri foarte costisitoare, nu ne plecăm capul, deoarece noi ştim că Dumnezeu ne cere altceva: trăire duhovnicească.

102. E bine să participăm la înmormântarea celor care şi au luat viaţa singuri (sinucigaşi, spânzuraţi, otrăviţi, tăiaţi)? Dar să primim de pomană de la ei; ce se poate face pentru mântuirea lor?
Nu e bine să mergem la înmormântarea celor care şi au luat viaţa singuri (sinucigaşi) şi nu trebuie nici să luăm ceva de pomană de la acei ce dau pentru ei. Până la şapte ani nu se poate trece nici în pomelnic. După ce au împlinit şapte ani se face slujba înmormântarii, cu toată rânduiala cuvenită, aşa cum am spus mai înainte.

103. Dar la cei care au murit de moarte năprasnică (cutremur, înec, călcaţi de tren, de maşină) cum procedăm; ce se face pentru mântuirea lor?
La aceştia se procedează ca la un mort obişnuit, pentru că ei nu s-au omorât singuri.

104. La groapă, după ce se înmormântează mortul, trebuie să se dea de pomană găină, găleată ?
Obiceiul nu este rău, întră în fapta milosteniei. Cine vrea să dea poate să dea, dar nu peste groapă; poate da la acea persoană care a cărat apa, sau la alta care a ajutat cu ceva.

105. Ce se poate face pentru un suflet care a murit nespovedit, neîmpărtăşit, fără lumânare, credincios, necredincios? Se poate da lumânare aprinsă în noaptea de Paşti; se împart lumânări aprinse cu lumina de la Înviere?
Tocmai aceasta este deosebirea, că una este să fii credincios, să faci fapte bune, să te fereşti de păcate mari, şi alta este să te apuce moartea fără nici o pregătire sufletească, cu păcate mari şi cu nepăsarea pe care ai avut-o faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. Cine n-a vrut să primească învăţătura şi lumina Domnului Hristos cât a trăit, cine n-a vrut să se spovedească şi să se împărtăşească cu Domnul Hristos, puţină speranţă este că i va ajuta lumina dată de pomană la altcineva, sau chiar la Biserică.
Să se dea de pomană preotului lumânare de ceară curată, ca să slujească cu ea în noaptea de Paşti, (ca să nu stricăm obiceiul), dar să fim atenţi; să apucăm mai înainte şi să aprindem în sufletul nostru, cât suntem în viaţă, lumina lui Hristos, care este învăţătura cu poruncile Sale, căci numai aceşti oameni care se pregătesc din timp îşi asigură viaţa veşnică. La moarte poţi să dai sufletului o mie de lumânări, dacă nu şi a aprinsă făclia din suflet cât a fost în viaţă, tot la întuneric merge, căci numai Domnul Hristos este Lumina lumii.
Cei din familia celui ce trage să moară, fac tot posibilul ca să apuce lumânare şi sunt foarte îngrijoraţi şi chiar disperaţi pentru cei care mor fără lumânare. Acest obicei este bun, este creştinesc, ortodox, dar să ţinem seama că este vremelnic. Nu poate merge sufletul dincolo cu lumânarea pe care i-o pune lumea în mână. Acolo, sufletul trebuie să meargă îmbrăcat în haină de lumină primită la Botez şi cu lumina de la lumânarea cu care s a împărtăşit cu Domnul Hristos.

106. Cei care au trăit necununaţi la biserică ce pot face pentru răposaţii lor?
Pentru acei care au trăit necununaţi la biserică iar unul din dânşii a murit, cel rămas în viaţă să facă spovedanie sinceră, cu hotărâre să ducă viaţă curată, şi aşa poate să facă toată rânduiala, cu rugăciuni şi pocăinţa. Cei care sunt în viaţă şi trăind necununaţi la Biserică, le-au murit din neam: mamă, tată, copil sau alte rude, să se spovedească, să se cunune şi abia după aceea pot face rânduielile celor răposaţi; altfel, nu au voie să se atingă de pomană, de lucrurile pentru cei adormiţi, şi nici n au voie să meargă la biserică, pentru că cei necununaţi trăiesc în păcatul desfrânării.

107. Pentru cei morţi necredincioşi, care nu au pe nimeni, ce se poate face pentru ei? Dar pentru cei de la azile?
Biserica se roagă la sâmbetele morţilor pentru toţi aceia care nu au pe nimeni care să se roage pentru ei sau să le facă pomeni iar aceştia primesc ajutor, fiecare, după cum le-a fost în viaţă credinţa şi faptele. Cei de la azile, care nu au pe nimeni să-i ajute din neam sau dintre creştini, şi ei întră în categoria celor de mai sus. Biserica se roagă pentru toţi.

108. Când se împarte pomană pentru cei morţi, trebuie să se pomenească şi numele?
Şi dacă pomeneşte şi dacă nu pomeneşte, când se împarte ceva pentru cei adormiţi, primesc pomană sufletele până la al nouălea neam căci se înmulţeşte pomana celui credincios, cum s-au înmulţit pâinile în pustie, când le-a binecuvântat Domnul. Dar, pentru cei adormiţi mai de curând, nu e rău să li se pomenească şi la tămâiat şi la împărţit numele.

CÅSÅTORIA

109. Perioadele când nu se fac nunţi, care sunt? În ce cazuri se cere aprobare de la episcop pentru cununii în perioadele interzise?
Nunţi nu se fac în posturi, la Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul, de la Paşti până la Duminica Tomii, de la Crăciun până la Bobotează. În nici un caz nu trebuie să ceară nimeni aprobare pentru cununie în perioadele oprite, dacă vor să le fie bine !

110. Cei care sunt rudenii se pot căsătorii?
Cei care s au căsătorit rudenii şi nu au copii, în primul rând să se ştie că nu este voie să se căsătorească rudenii. Cei care au făcut-o şi au copii, să se hotărască să trăiască în curăţenie, dacă vor să le fie bine. Dacă nu pot, să se despartă.

111. Ce se înţelege prin trăire în curăţenie trupească? Dar sufletească?
Trăirea între soţ şi soţie să fie ca între frate şi soră. Sufletul este unit cu trupul şi cu duhul. Curăţenia trupească are influenţă şi curăţă şi sufletul. Aşa şi necurăţia trupească; întinează şi sufletul. De aceea trebuie vorbit de amândouă, pentru că aceasta este toată fiinţa noastră ca s-o putem aduce ca pe o jertfă Domnului.

112. Ce se înţelege prin desfrânare trupească? Dar sufletească? Ce înseamnă desfrânare, preadesfrânare, onanie, sodomie, malahie?
Desfrânarea sau curvia este acelaşi păcat. Curvia este păcatul în care omul nu-şi înfrânează trupul, şi înainte de cununia la biserică cade în păcatul acesta.
Preacurvie se numeşte atunci când unul din cei doi este căsătorit, sau dacă amândoi care fac păcatul sunt căsătoriţi. Acesta este un păcat dublu.
Onania sau malahia este acelaşi păcat. Onania vine de la o persoană din Vechiul Testament care se chema Onan. Acesta îşi vărsa singur sămânţa ca să nu facă copii. Păcatul acesta este practicat foarte mult în vremea noastră, fiindcă iritarea nervilor vine de la mulţimea pornografiilor. Atenţie mărită trebuie avută cu copiii. Fiecare să ia seama şi să se ferească pe sine, pentru că prin aşa ceva vine dărâmarea multor suflete. Aici găsesc prilejul să spun celor care nu ştiu că fără voia omului, se întâmplă periodic la tineret ca în somn să aibă loc această scurgere, fie printr-un vis, fie că a băut lichide multe sau a privit reviste, filme care i-au iritat nervii. Când se întâmplă spontan, fără intervenţia omului, nu se socoteşte păcat mare. Se face pocăinţă, se zice ps. 50, se fac metanii şi se curăţeşte de păcat. Dar când intervine omul să provoace acest păcat se numeşte onanie şi aceasta se canoniseşte 40 de zile. Nu are voie să se împărtăşească, şi să facă pocăinţă şi metanii. Deci ţineţi seama şi faceţi deosebirea, că una este intervenţia omului şi alta este ispita fără voia omului.
Păcatul sodomiei se făcea în cele două cetăţi pe care le-a ars Dumnezeu cu foc, Sodoma şi Gomora. Oamenii trăiau unii cu alţii, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, sau bărbat cu femeie întrebuinţând dosul. Iar alţii se amestecau cu animale de tot felul.
Desfrânare sufletească facem atunci când am părăsit pe Dumnezeu şi ne lipim sufletul de lume sau de politică.

113. Care sunt zilele când soţii nu trebuie să aibă relaţii între ei?
Cine vrea să aibă zile bune în casă şi binecuvântarea lui Dumnezeu, copii sănătoşi şi multe binefaceri de sus, să păzească cele patru posturi de peste an, miercurile şi vinerile, sâmbetele şi duminicile, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, sărbătorile de la Înviere până la Duminica Tomii, de la Crăciun până la Bobotează şi toate sărbătorile din cursul anului.

114. Câte cununii sunt admise?
Prima cununie este adevărata binecuvântare, a doua cununie este tolerată, iar pentru celelalte, cine le face va primi canon greu de la Dumnezeu.

115. Cei cununaţi, după ce s-au despărţit şi vor iar să se împreune, e nevoie de o altă cununie?
Aici depinde de situaţia familială, dacă au copii şi sunt de comun acord, să facă spovedanie şi unul şi altul, şi preotul le rânduieşte canon.

116. Cunoscând scopul căsătoriei, facerea de copii, şi dacă naşterea ar pune în pericol viaţa mamei, se poate accepta intervenţia chirurgicală pentru a nu mai rămâne însărcinată. Sau trebuie să trăiască în curăţenie? Cu soţul necredincios cum se procedează, dar cu cel credincios?
Oricare ar fi situaţia, operaţia nu trebuie făcută; să se ia hotărârea de curăţenie, aşa cum spun Sf. Părinţi. Cine a făcut din neştiinţă lucrul acesta, necunoscând păcatul, să ceară canon duhovnicului.

OBICEIURI

117. Ce facem cu părul care cade la pieptănat şi cu unghiile pe care ni le tăiem?
Creştinii care vor să fie mai corecţi, nu fac nici un rău dacă le adună, (păr sau unghii), într-o trăistioară într un loc mai deosebit; mai ales cei mai în vârstă. La moarte li se pune în coşciug această trăistioară.

118. Pomul de iarnă, de Crăciun, se face sau nu?
Pomul de iarnă este un obicei catolic pe care l-au luat şi ortodocşii; nu e un rău, dar nici o pierdere dacă nu se face.

119. În noaptea de Paşti, se duce coş la biserică?
Acesta este un obicei popesc.

120. În noaptea de Paşti, se împart 24 de batiste pentru vămi, 1-2 lumânări aprinse pentru vii şi morţi?
Acesta este un obicei băbesc.

121. Se dau 24 de metri de pânză pentru a fi plătite vămile? Vămile se plătesc? Cum?
Acesta este tot un obicei băbesc. Vămile nu se plătesc în acest fel, ci se plătesc cu pocăinţă.

122. În Ajunul Crăciunului se fac scutecele Domnului, turte de post cu colivă; e un obicei bun?
Acesta este un obicei bun şi se poate face.

123. De ce se fac ouă roşii?
Ouăle roşii sunt o tradiţie creştinească legată de Învierea Domnului, care este foarte bună ca tradiţie. Prin aceasta avem prilejul a descoperii pe cei care nu sunt ortodocşi; sunt cu jidovii.

124. La scoaterea mortului din casă se sparge o oală în urma lui?
Obiceiul cu spargerea oalei în urma mortului când îl scot din casa este un obicei păgânesc pe care nu trebuie să-l facă nici un creştin.

D I V E R S E

125. Ce animale şi păsări sunt spurcate şi nu avem voie să le mâncăm? Dar blănurile lor le putem îmbrăca?
Noi, creştinii români să mâncăm cărnurile pe care le am moştenit din neam în neam şi le cunoaştem, pentru că mâncărurile noastre sunt tradiţionale. Un creştin nu se poate împăca în sufletul său să mănânce şoarece, nutrie, câine, pisică şi nici blănurile lor să nu le folosească la ceva. După legea bunei-cuviinţe creştineşti, se cade să le evităm.

126. Dacă, înainte de a cunoaşte credinţa, cineva a furat ceva şi persoana păgubită trăieşte cum se procedează? Dar dacă a murit,?
Dacă păgubaşul trăieşte, să-i dea lui sub o formă oarecare, pe măsura valorii lucrului furat. Dacă nu trăieşte să-l dea familiei. Dacă nu are cui să-l mai dea, să-l facă milostenie.

127. Dacă un om plin de păcate, nespovedit, nepregătit, moare în ziua de Paşti, merge în Rai? Dar dacă un creştin pregătit moare în săptămâna Patimilor, merge în iad?
Acestea sunt vorbe băbeşti, care nu trebuiesc crezute.

128. E bine să credem în vise? Cum trebuie să le deosebim?
Visele, oricât ar fi ele de bune sau rele, nu trebuie să creadă nimeni prea mult în ele, ci trebuie povestite persoanelor duhovniceşti care au darul de a le tâlcui. E bine ca visele să nu se spună oricui, până nu trec pe la persoana care ştiţi că vi le poate descurca.

129. În cazuri de nedreptate, putem apela la tribunal, la judecată?
E bine să se evite lucrurile acestea, pentru că se ajunge la cheltuială şi la mai multe păcate, dar dacă sunt cazuri mai grave trebuiesc descurcate de autorităţi.

130. Dacă un sectar ne oferă o Biblie sau alte cărţi de ale lor, le primim?
Nu le primim.

Cu aceste întrebări şi răspunsuri, să rugăm pe Dumnezeu să lumineze mintea tuturor creştinilor şi să le ducă la îndeplinire după cum s-a spus, căci vor culege roadele cele mai frumoase şi pentru viaţa vremelnică şi pentru cea veşnică.
 

CRUCE, CRUCE , SEMN PREASFANT


Cum facem semnul Sfintei Cruci


Cruce, cruce, semn preasfant,
Noi cu tine ne-nchinam
Ca de relele ce sant
Noi prin tine sa scapam!




Ne-nchinam cu mana dreapta,
Caci cu mana dreapta scrim:
Este mana care-o-ntindem
Cand cu-amicii ne-ntalnim!

Iar pe degete le tinem
Cum in mana-ai tine-un toc:
Trei unite intr-un punct,
Doua-n palma la un loc!

Caci sant trei Persoane Sfinte,
Care-s Dumnezeu de sus
Si sant doua firi unite
In persoana lui Iisus!

Si asa ne-atingem fruntea,
Apoi inima la piept,
Cei doi umeri in crucis,
Incepand cu cela drept!

Si ne-atingem apasand
Si pe frunte si pe piept,
Si pe umeri rand pe rand,
Facand crucea cat mai drept!

Si rostim cu-ntreaga minte,
Cand cu crucea ne-nsemnam,
Numele Treimii Sfinte
Domnul care-L adoram!

Cruce,cruce semn preasfant,
Noi cu tine ne-nchinam,
Si de rele noi scapam

AMIN!


joi, 28 iulie 2011

RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI (SCHIMNICUL) CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON



sursa: Man. Dervent

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon …

Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase …

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.

Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav:

Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.

Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.

Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.

Ne doare totul în noi.

În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.

În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.

Rugăciune pentru vindecare

Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (…), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.



marți, 26 iulie 2011

”Cine dă, lui îşi dă, cine face, lui îşi face’’!


Cine dă, lui îşi dă...
Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,
Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.

Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
- De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!

Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
- Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.
- Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.

- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
- Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!

Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.
În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

(Prelucrare după autor necunoscut)  

Neurofen duhovnicesc antidepresiv in 21 de tablete


Este lunga reteta dar ,este binefacatoare!


1. Parintele Arsenie Boca spunea: iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.

2. Un frate a mers la avva Sissoe si i-a spus: parinte, am cazut in pacat. Ridica-te!, i-a raspuns batranul simplu. M-am ridicat, dar am cazut din nou in cursa pacatului, a marturisit fratele cu tristete. Si ce te opreste sa te ridici din nou?, ii raspunse batranul. Pana cand?, intreba fratele. Pana te va gasi moartea, fie in picioare, fie cazut. Caci scris este: in ceea ce te voi gasi, in aceea te voi judeca. Roaga-te lui Dumnezeu sa te gaseasca, in ultimul moment, in picioare si in pocainta!

3. Parintele Ioan Negrutiu i-a spus unui tanar: sa ai grija sa nu cazi! Si daca ai sa cazi, sa ai grija sa cazi cu fata in sus!

4. Intrebat-au unii pe avva Sissoe: de va cadea vreun frate, n-are trebuinta sa se pocaiasca un an? Iar el a zis: aspru este cuvantul! Si iarasi au zis: dar sase luni? Si a raspuns batranul: mult este! Caci cred lui Dumnezeu, din tot sufletul, ca daca se va pocai unul ca acesta si in trei zile il primeste pe el Dumnezeu.

5. Cand dracii au vrut sa-l ispitesca pe Hierax (care avea deja 90 de ani) pentru ca acesta sa renunte la asceza, sub pretextul ca are inca destul timp inaintea lui, zicandu-i: batrane, ce-o sa te faci, ca mai inca 50 de ani de trait? Sfantul le raspunse: ma mahniti foarte tare, findca eu ma pregatisem sa mai traiesc inca 200 de ani.

6. La Skete, un batran luase la el un drac de care il slobozise pe un posedat. Pana la urma, la capatul a doisprezece ani, vazand ca dracul renunta si pleaca, i-a spus: de ce fugi? Mai ramai!

7. Povestesc unii despre un batran ca tragea sa moara si i-au inconjurat fratii patul si, iertandu-l, au inceput sa planga. Iar deschizandu-si ochii, a ras si iarasi a ras. A ras si a treia oara. Si l-au rugat fratii, graind: ce este parinte, ca plangem si tu razi? El le-a raspuns: radeam pentru ca va temeti toti de moarte si am mai ras pentru ca nu sunteti gata. A treia oara am ras ca de la osteneala merg la odihna. Si indata a adormit batranul.

8. Avva Olimpie cel al chiliilor, a fost luptat spre curvie si i-a zis lui cugetul du-te, i-a femeie! Si sculandu-se a framantat niste lut si a modelat o femeie. Apoi a zis: iata femeia ta! Trebuie dar sa lucrezi mult ca s-o hranesti! Si bietul lucra ostenindu-se mult. Si intr-o zi , iarasi framantand lut, si-a facut lui si o fiica si zicea gandului sau: a nascut femeia ta. Ai mai multa trebuinta sa lucrezi, ca sa poti sa-ti hranesti fiica si s-o imbraci. Si asa facand, sa topit pe sine. Si a zis cugetului: daca nu mai poti suferi osteneala, nici femeie sa nu cauti. Vazand Dumnezeu osteneala lui, a ridicat de la el razboiul si s-a odihnit.

9. In manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului: sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie ajutor, iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am. Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu a fost asa insa. Ci staretul ii raspunde: ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.

10. Parintele Sava de la Dragomirna, cand venea un frate la manastire il primea bucuros si ii spunea: bine ai venit frate! Prin venirea fratiei tale se va inmulti rugaciunea. Iar daca acelasi frate, dupa o vreme, isi exprima dorinta sa se retraga din manastire, parintele-i spunea cu blandete: bine frate. Prin plecarea ta se vor imputina ispitele.

11. Un parinte de la Sambata zicea: pe om daca-l iei de bun, bun il gasesti, si daca-l iei de rau, si rau il gasesti.

12. Doi monahi locuiau intr-un loc si s-a dus la ei un batran, ca sa-i cerce, si a luat un toiag si a inceput a sfarama verdeturile unuia. Fratele vazand s-a ascuns pana ce le-a sfaramat pe toate. Dupa ce a ramas o radacina neatinsa, i-a zis batranului: parinte, de voiesti, crut-o pe aceea, ca s-o fierb si s-o gustam impreuna. Atunci i-a facut batranul metanie fratelui, zicand: pentru nerautatea ta se odihneste Duhul Sfant peste tine, frate.

13. Un preot se plimba pe malul unui rau. La un loc, intalni pe o credincioasa de-a lui, spaland la rau. O intreba: ai inteles ceva din predica mea de Duminica trecuta? Femeia raspunse sincer: n-as putea spune… Preotul atunci se mahni si-i spuse: atunci am vorbit zadarnic pentru dumneata. Femeia, care era o buna credincioasa ii raspunse, aratand panza ce o spala: panza pe care apa o face asa de curata stie ea ceva despre apa? E de ajuns ca apa trece prin ea si o face alba. Asa si cu predica sfintiei tale, e deajuns ca trece prin sufletul meu si-l curata. Preotul atunci se veseli si-o lauda pe femeia credincioasa.

14. Intr-o zi, un om pacatos se jeluia unui credincios. Draga prietene, sunt un om pierdut! Cel credincios ii spuse atunci: bucura-te ca esti pierdut, dragul meu! Cum asa sa ma bucur? - ii raspunse mirat pacatosul. Da, fiinca este scris in Evanghelie: «Iisus a venit sa gaseasca pe cel pierdut…». Si ce trebuie sa fac pentru aceasta? Foarte lesne: sa te asezi in calea lui Iisus ca sa te gaseasca. Si care-i calea lui Iisus? Este calea pe care ne-o arata Evanghelia si Biserica Lui.

15. Un gospodar, fiind incercat de nevoi, fu silit sa-si mute familia intr-o casa mai mica. Sotia lui, auzind vestea aceasta, plangea. Unul dintre copii o intreaba: mama de ce plangi? De-acuma vom sta intr-o casa mica si urata, raspunse aceasta jeluindu-se. Dar copilul o intreba din nou: mama, in casa aceea mica si urata n-o sa mai vina Iisus? Rusinata de vorbele copilului, mama isi sterse lacrimile si nu se mai jelui de-atunci.

16. Despre Maica Tereza din Calcuta se spune ca era odata langa un bolnav si curata niste rani care miroseau urat. Ea vroia sa-l ajute pe omul acela care era in mare necaz si cineva care a trecut pe acolo i-a zis: eu n-as face asta nici pentru un million de dolari! Si Maica Tereza a raspuns: nici eu, pentru un million de dolari n-as face, dar pentru Dumnezeu fac!

17. Cei ce se necajesc din pricina banilor, sa stie si aceastea:
- Sa ai bani si prieteni este destul de usor;
- Sa ai prieteni si sa n-ai bani este o realizare;
- Prostii fac uneori bani, dar si banii fac destui prosti;
- Cu banii poti cumpara:
- o casa, dar niciodata un camin;
- un pat, dar nu somnul;
- carti, dar nu intelepciune;
- opere de arta, dar nu cultura;
- alimente, dar niciodata pofta de mancare;
- cosmetice, dar nu frumusete;
- medicamente, dar niciodata sanatate;
- un loc in biserica, dar nu in cer;
- un crucifix de aur, dar un Mantuitor niciodata

18. Sa nu se ingrijoreze nimeni: oricui ii este oricand dat a-L marturisi pe Domnul ---Nicolae Stainhardt---

Iata trei exemple care ne arata ca suntem imbiati cu posibilitatea de a ne recunoaste si vadi ucenici ai lui Iisus Hristos:
- Un om cumsecade ajunsese la batranete foarte cocosat de spate in asa fel incat nu mai putea saruta icoanele de pe iconostas. De aceea - povestea cu admiratie duhovnicul lui - de fiecare data batranul atingea cu varful toiagului icoanele la care nu ajungea, dupa care, cu evlavie, il saruta si se inchina.
- Parintele Teofil povestea odata despre cum Il slavea pe Hristos un cioban care nu stia nici o rugaciune. Si-anume cum: sarea ciobanul peste o bota si zicea: una mie Doamne, una Tie Doamne.
- Seara, dupa o zi de truda si tumbe, un mascarici intra intr-o biserica. Isi scoase din traista uneltele si incepu a inghiti foc si a face tot soiul de nazdravanii in fata icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul in brate. Paraclisierul, indignat, tocmai se pregatea sa-l alunge cu aspra mustruluiala daca nu ar fi vazut, infiorandu-se, cum Prea Curata cobora din icoana spre a-i sterge sudoarea de pe frunte cu propria-i mahrama, in vreme ce Pruncul radea si batea din palme.

19. Un batran sedea in pustie, departe de apa ca la 12 mile. Si mergand intr-o zi sa aduca apa, s-a suparat si a zis: de ce este nevoie de osteneala aceasta? Voi veni si voi petrece mai aproape de apa. Aceasta zicand, a simtit pe cineva venind dupa dinsul. Si intorcadu-se, l-a vazut pe cel care venea dupa el, ca ii numara pasii. Si l-a intrebat batranul: cine esti? Iar el i-a zis: Ingerul Domnului sunt si sunt trimis sa numar pasii tai si sa-ti dau plata. Aceasta auzind batranul, intarindu-se cu sufletul, s-a facut mai osarduitor. Si a mai adaugat inca 5 mile, adica a locuit mai inauntrul pustiei.

20. Intr-o noapte, un om a visat ca strabate o plaja impreuna cu Dumnezeu. La fiecare pas, apareau pe cer imagini din viata lui. Si, cu fiecare imagine, pe nisip apareau doua randuri de urme: un rand lasat de urmele lui, iar celalat lasat de urmele Lui Dumnezeu. Omul privi pasii pe nisip. Vazu ca adeseori aparea un singur rand de urme. Si asta, chiar in cele mai grele momente din viata lui. Descoperirea l-a tulburat intr-atat incat il facu sa intrebe pe Dumnezeu: Doamne, mi-ai spus ca, de vreme ce m-am hotarat sa Te urmez, vei merge cu mine pana la capat. Dar uite, in clipele cele mai grele, vad doar o pereche de urme si nu inteleg de ce m-ai parasit tocmai atunci ?! Si Dumnezeu i-a raspuns: copilul meu drag, Eu te iubesc si nu te-am parasit niciodata! In clipele tale de incercari si de suferinta, exact acolo unde vezi un singur rand de urme, Eu te-am purtat in brate!

21. Se zice ca atunci cand Israel se afla la stramtorare, un mare rabin obisnuia sa se duca insotit de discipoli, intr-un loc anume dintr-o padure. Acolo, lovea o toba sacra, rostea un descantec, iar Dumnezeu il asculta si facea o minune. Urmasul marelui rabin nu mai avea toba sacra, dar se ducea si el in acelasi loc, rostea acelasi descantec si Dumnezeu il asculta. Urmasul lui nu mai cunostea nici vorbele magice ale descantecului, dar se ducea inca in locul cu pricina,iar Dumnezeu il asculta si pe el. In sfarsit, urmasul acestuia din urma nu mai stia nici locul unde se duceau predecesorii sai; inconjurat de discipoli, atunci cand poporul lui Israel era iarasi la stramtoare, el se multumea doar sa povesteasca ceea ce facea odinioara marele rabin; si iata - minune – Dumnezeu inca il asculta.

Neurofen duhovnicesc antidepresiv
Atentionari speciale:

Depresia este o boala a sufletului cu consecinte si asupra trupului! Nu uitati ca:

« Depresia se salasluieste in inima omului si-si mananca nascatoarea » (Cuviosul Antioh). Deci mare grija: acest « microb » duhovnicesc ataca inima, organul considerat cel mai important al omului!

« Cand depresia biruieste sufletul omului, paralizeaza voiciunea si rabdarea lui si-l intuneca. Depresia este o pedica in calea oricarei izbanzi » (Cuviosul Nil).

De depresie sufera cei lipsiti de credinta si nadejde.

Biserica, adevaratul Centru de diagnostic si tratament al depresiei, are leacuri din besug pentru a vindeca oameni deprimati. Ca este asa, Insusi Mantuitorul ne incredinteaza cand zice: «Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi » (Matei11,28)

Principalul raspunzator al acestei boli este diavolul si puterile lui!

Netratata depresia se agraveaza in timp.

Simptome:
Sentimente de plictiseala si dezamagire, descurajare, disperare, sentimente exagerate de vinovatie, sentimentul insingurarii, melancolie, frica.

Mod de administrare:
Doza optima si durata tratamentului trebuie individualizate in functie de severitatea
simptomelor si de raspunsul fiecarui pacient in parte. Tratamentul cu Neurofen nr. 3 este inutil daca nu este asociat cu postul si cu infranarea. «Nevointa impreuna cu cumpatarea, dragostea, rabdarea si linistea vindeca toate afectiunile sufletesti »(Cuviosul Talasie).

Iteractiuni:
A nu se amesteca « tabletele » acestui Neurofen cu bauturile imbatatoare!
A nu se consuma impreuna cu glumele desarte, nepotrivite sau nelalocul lor!

Contraindicatii :
Consumatorii acestui medicament nu vor dispretui pe cei care nu-l consuma, oricare ar fi motivele acestora din urma. In caz contrar, producatorii nu mai garanteaza eficacitatea medicamentului.

Conservare:
A se pastra cat mai la vedere, intr-un loc luminos, daca se poate in inima!  

Testamentul Parintelui Arsenie Papacioc: Aparam adevarul, orice ar fi. Daca e moarte, e sfintenie, daca nu e moarte, e lasitate


Mii de persoane, la înmormântarea părintelui Arsenie Papacioc

Parintele Arsenie Papacioc - marturie despre sine



V.: In ziua de astazi se spune ca e bine sa facem pace unii cu altii, sa fie intelegere intre confesiuni, intelegere intre religii. Ca Dumnezeu primeste rugaciunile oame­ni­lor, indiferent de religia in care se afla.

Pr. A.: Asta o spun oamenii, ca Dumnezeu vrea pace. Vrea pace mai mult decat oricine, dar nu cu dracul! Ce intalnire are adevarul cu neadevarul? Pentru care motiv, dupa 1054 de ani, s-au despartit? Si acuma vor sa ne impacam?! Mai mult decat ei, vrem noi pace – dar in adevar! Ii primim cu toata placerea.

Eram in preajma hramului. Si a sosit un preot din Paris, probabil cu gandul sa slujeasca a doua zi, ca era Sfanta Maria. Era si P.S. Serafim, in casa arhiereasca. Si a venit acolo, acest parinte, si s-a prezentat cand a intrat – ca era camera plina cu musafiri, vreo treizeci de persoane distinse din Constanta. Eram la o gustare, ca a doua zi era hramul, obiceiul locului. Si ala s-a prezentat, pana a ajuns la mine si la P.S. Serafim. Si: „Arsenie! Arsenie! Arsenie!…” Facea teatrul asta. Zic: „nu-mi place deloc”. Ce sa spuna el Apusului din partea parintelui Arsenie? Sa vina la rasarit, fara pretentii si smeriti. „Pai, (ei – n.n.) zic ca au dreptate”. Dreptate si dracu’ zice ca are. Asta nu e un argument. In sfarsit, nu ma lasa deloc.

D. V.: Era catolic?

Pr. A.: Era ortodox, draga, venea de la Paris, voia sa slujeasca a doua zi la noi, la… a venit un catolic sa slujeasca si nu i-am dat voie. Si i-am spus multe lucruri, si i-am spus si lucrul acesta: „Napoleon a omorat un demnitar. Si i-a spus cineva: «Sire, pe langa marele pacat pe care l‑ati facut ca l-ati omorat, ati facut si o nedreptate.»” Deci, aia era mai important decat moartea unui om. Si asa este! Nu putem sa sustinem un adevar dupa cum vrem noi. Biserica Ortodoxa n-a facut nicio greseala in manifestarea ei mistica, ca sa zica acum: „Hai sa ne impacam!” N-a facut nicio greseala. Sa vedem de unde au plecat ei, primii, chiar cu cafea, daca vor. Dar nu vrea! Si acum sa punem o intrebare: „daca vii sa ne impacam, renunti la filioque? Renunti la primatul papal? Renunti la indulgente? Renunti la imaculata conceptie?” Nu renunti la nimic. Deci, vizibil, vor sa puna mana… Dar ceea ce este important… Daca ai ochi de vazut, sa vezi ca ii roade ceva. Ii roade dorinta de hegemonie, ori un vierme care nu-i lasa in pace – pentru ca nu sunt in adevar. Pentru ca nu putem trece cu vederea. Dumnezeu nu vede toate aceste lucruri? Nu le suporta cu multa placere. Adevarul este singurul care odih­neste. Daca nu esti in adevar, nu esti in Dumnezeu. Si e numai unul adevarul. Eu sunt Adevarul si Viata. Ce putem ciunti din adevar? Nu ciuntim nimic. E vorba de cre­dinta, dragii mei, nu-i vorba de pacate de moarte, capitale si nu mai stiu cum. E vorba de cele mai grozave pacate. Pentru ca au fost anatemizati. Patriarhii Sinoadelor ecumenice, pe Nestorie l-au anatemizat si anatemizat a ramas. Pur si simplu nu i-a mai convenit, la 1054, cu acel Umberto, sa ne puna anatema pe sfanta masa. Si demonstrativ si indraz­net. Macar ca Roma era primus inter pares la sinoade, primul intre egali adica. Dar atata era, mai mult nu poti. Si in sfarsit, s-au dat de gol catolicii prin marturisirea papei (Ratzinger – n.n), prin care a fost declarata (Biserica Catolica drept – n.n) singura Biserica. De ce mai rezistam atata timp? Ma rog, ma rog! Dar noi cine suntem? Si cu cine vreti sa va impacati, daca voi sunteti singurii, singura Biserica? Si suntem obligati sa stam drepti la astfel de afirmatii si astfel de dorinte bolnave.

D. V.: Dar ce trebuie sa facem?

Pr. A.: Murim! Pentru adevar, asta facem. Nu se pune problema: aparam adevarul, orice ar fi. Daca e moarte, e sfintenie, daca nu e moarte, e lasitate.

D. V.: Si cum scapam de frica de moarte?

Pr. A.: Draga, viata inseamna moarte continua. Uite, a venit, il infruntam. Ma culc linistit, si asta nu e lucru putin, ca un crestin sa doarma linistit in privinta adevarului. Si noi suntem cei care trebuie sa marturisim adevarul. A anatemizat Biserica lumea de pe strada?Nu, ci pe cei care au sustinut un punct de vedere gresit? Nestorie, si ceilalti, nu-i luam pe toti. Pentru ca cuvantul asta (Filioque – n.n.), cu Sfantul Duh, ca vine de la Fiul,… s-a discutat in toate sinoadele, si nici unul n-a acceptat. Sfantul Vasile cel Mare a fost foarte activ in raspunsurile astea… Ca si cum Duhul Sfant ar fi nepotul lui Dumnezeu, stii, ca e tata, e fiul, si e si nepotul acuma. E de o fiinta Tatal, cu Fiul, cu Sfantul Duh. In trei chipuri, in trei fete, in trei persoane. Sigur ca lumea care crede intr‑un Dumnezeu o sa intrebe: „cum sunt trei?” Ei, Sfantul Spiridon – care e (praznuit – n.n.) chiar astazi – a dovedit (adevarul prin minunea – n.n.) cu caramida. Acest grozav Spiridon n-a facut nici un fel de teologie, n-a facut. Teolog e cine sustine adevarul. Ce teologie ceri? Avem teologi: Sfantul Ioan Evanghelistul, Grigorie de Nazianz si Ioan cel Nou (care a teologhisit aparand adevarul in fata celor prigonitorilor musulmani – n.n). Vrei sa faci pe teologul? Ce teologie? Adevarul poate sa-l apere oricine ar fi crestin.

D. V.: Dar mai sunt astazi oameni simpli, cum a fost Sfantul Spiridon? Inainte de a deveni episcop, el avea grija de oi, de animale. Mai sunt oameni simpli astazi, care au curatia credintei lui?

Pr. A.: Pai, fara discutie. E liber fiecare sa apere adevarul. Teologia randuieste lucrurile, dar nu e singura care are cuvant. Toti Sfintii Parinti, de la Sinoadele Ecumenice… Sfantul Atanasie era mai teologit, si era diacon. Si avea libertatea sa apere adevarul chiar daca nu era arhiereu. Ca la sinoade se alegeau, veneau arhierei. Dar adevarul il poate apara oricine. Ca acolo unde e adevarul, e Biserica. Nu unde e multime, unde e galagie, unde e „Hai, dom’ne, sa ne-mpacam!” Repet: „Biserica Ortodoxa n-a facut nicio greseala in manifestarea ei mistica, ca sa zica: «Sa ne-mpacam acum, hai! Am gresit si eu, si tu…»”

D. V.: Asa pun multi problema: au gresit catolicii, am gresit si noi, hai sa cadem la pace!”

Pr. A.: Adica, sa-mpartim pomana, stii? Sa-mpartim colacii. Nu-i asa, pozitia demna. Si acuma, i-as intreba chiar pe ei, sa spuna ei, teologi si papi si ce sunt: „unde e adevarul?” Dar hai sa ne-mpacam, nu? La un pahar de bere… sunt foarte siguri ca, mai da un rand, nu?

D. V.: Dar ne acuza ca suntem traditionalisti, ca suntem fanatici.

Pr. A.: Este o pozitie revoltatoare, chiar. Asa. A inceput sa miroase greu si ei singuri nu mai pot sa suporte propriul lor miros. Dragii mei, vreti sa fiti fericiti? Muriti pentru adevar! Pentru ca nu se poate chiar asa… Eu, cand eram in inchisoare, m-a chemat un colonel, cu santinele, cu pusti, si ma ducea la el – la Aiud era. Eu eram langa Aiud, acolo. Si m-a intrebat, sa-i spun daca exista Dumnezeu. Si i-am spus: „Domnule colonel, asta e o intrebare de scoala pri­mara. Si nu marturisesc ochii mei si ochii dumneavoastra? Marturisesc ca exista! Inima, sentimentele, comparatie intre valori, intre culori, intre… Dar dumneavoastra, ce motiv aveti de spuneti ca nu exista?” Dar pentru asta trebuia un mare curaj, ca acolo erai otreapa, nu erai… Zice: „Pai ce, razboiul din Rusia, care s-a dat in numele Crucii…” „Ce, in numele crucii? Nebunul ala de Hitler voia sa cucereasca lumea! Ce, in numele crucii?” Si el a fost biruit si am spus: „Si de ce nu credeti?” Si mi-a spus asa – si-a dat seama ca era infrant: „Si acuma, care e ultimul cuvant?” „Sunt gata sa mor pentru tot ce spun! Dumneavoastra incercati sa muriti pentru ce spuneti?” „Luati-l de aici!” – asta a fost iesirea tiranului: „Luati-l de aici!” Eu am fost bucuros ca nu m-a impuscat pe loc, stii? Ca asta era situatia la Aiud. Asta era una din marile probleme care framanta: nu erai sigur ca traiesti pana maine. Marturiseam prin morse, prin perete, si le spuneam: „Daca muriti pana maine, e valabila dezlegarea mea.” Le dadeam dezlegarea prin perete, asa. „Dar daca nu muriti si dati de un preot, marturisiti-va pacatele, ca …” – nu era cu mana pe cap, nu era… Intelegeti? Stare de spirit… Vreau sa spun, in ce stare de spirit traiam. Asta era. Asa ca moartea era foarte binevenita.

Si acum, la fel. Apara adevarul. Moartea nu inseamna moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viata. Dar cel putin lucrurile se vad, pentru ca ai aparat adevarul. Ce ziceti? Vorbim de constiinta noastra, nu vorbim numaidecat de adevaruri istorice. Dar lumea nu sta de vorba cu constiinta proprie. Hai sa vedem de adevar. Ce-au hotarat Sfintii Parinti? Ce cauta filioque asta, cand s-a hotarat la doua sinoade – in primul si al doilea – (invatatura despre n.n.) Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cat l-a costat pe Grigorie de Nazianz sa apere adevarul? Chiar la moarte a zis: „Ma duc la Treimea mea.”

D. V.: Pe cei care apara invatatura ortodoxa, ceilalti ii acuza ca sunt fundamentalisti: „Esti extremist, esti mandru!” Ii pun intr-o situatie delicata.

Pr. A.: Draga, asta nu e o mandrie. Dar daca e o mandrie à la Hristos, e binevenita. Apostolii au aparat adevarul, iar noi suntem mandri ca aparam adevarul. Poti sa-mi spui orisicum ai vrea! Dar nu noi ridicam problema. Ei o ridica. Ce aveti, dom’ne, ce v-a apucat? De la 1054, pana acuma? Mai ales noi, romanii, avem o dovada materiala de la 1700: ne-au pacalit, sa tinem administrativ de ei. Ei, uitati‑va acuma: sunt mai catolici decat… ma rog, catolicii! Greco-catolici…

D. V.: Sunt mai agresivi in manifestari.

Pr. A.: O maica m-a intrebat care drac e mai (rau – n.n)… Toti dracii sunt ai dracului, aia e!

D. V.: Ce sa facem cu lipsa de dorinta de a cunoaste invatatura Sfintilor Parinti? Se practica o Ortodoxie care nu are baze dogmatice. Unii vor sa traiasca virtutea, fara sa cunoasca…

Pr. A.: Asta sa ii spuneti patriarhului, nu mie.

I. L.: Adica, si-n facultatile de teologie, la ce se invata acolo…Stiti? Asta e problema.

Pr. A.: Eu o sa va spun, dupa 60 de ani de preotie: sunt si calugar, sunt si crestin. Sunt si puscarias. Sunt si pustnic. Am dreptul sa apar adevarul. Dar chiar daca as fi oaie, cu glas as apara adevarul. Zic oaie, pentru ca am vazut, cand eram mic, o oaie care a dat cu piciorul si s-a culcat. Si n-a fost pentru mine o intrebare s-o intreb pe mama, ca am vazut alta oaie ca a facut asa. Zic: „Mamica, de ce a facut asa?” „Se inchina, mama, se inchina!” A, zic eu, daca oaia aia ma invata pe mine, aia e facuta de Dumnezeu pentru Dumnezeu. Si oricine e creatia lui Dumnezeu. E prea frumoasa Ortodoxia sa nu fie gratuita! Asta e…

D. V.: Ati spus ca sunt calugar, puscarias,… Dar ce ne facem, ca mor batranii, care au trecut prin inchisori. Mor cei care L-au marturisit pe Hristos fara frica…

Pr. A.: Pomeniti-i la morti! Ce sa facem? Pai, e lucrarea lui Dumnezeu. O zi, cat mai avem de trait, o saptamana, un an, o mie de ani – sa sustinem adevarul! Puteti sa mancati orice, sa beti orice, dar sa fiti in adevar.

D. V.: Parinte, dar exista o ruptura a acestei continuitati duhovnic – ucenic, ucenic – ucenic si tot asa. S-a rupt, pur si simplu, linia marturisitoare. Parintele Cleopa a trecut la Domnul, n-a lasat un ucenic pe masura. Ce ne facem? Pentru ca generatia de azi e in criza. Are nevoie de modele si …

Pr. A.: Intrebarea matale inseamna ca esti ucenicul ala. Recunosti, zici: „Ce ne facem?” Ceea ce inseamna ca simti raul pe spinare.

I.L.: Cum?

Pr. A: Din momentul in care intrebi lucrul asta, iti dai seama ca e o neregula. Pune-te la punct. Raspunsul la astfel de intrebari este asta: „intai sa te pui la punct tu”. Tu, care vezi lucrurile astea, stai asa. Si propovaduieste adevarul mai departe. Dar pune-te la punct, ca nu te ajuta harul lui Dumnezeu daca marturisesti adevarul si nu crezi in el. (Asta –n.n.) e mai grozav decat ateismul, sa-L recunosti pe Dumnezeu si sa nu-L asculti. Sa-L recunosti (aparent – n.n.) in sinea ta si in realitate sa nu-L recunosti.

D. V.: In fapte, nu. E foarte important ce ziceti, pentru ca, pe de o parte, sunt unii care tin de valorile morale, dar se indeparteaza de invatatura dogmatica, si altii, in extrema cealalta, tin de invatatura dogmatica, dar nu traiesc cum trebuie ortodoxia.

Pr. A.: Se repeta lucrurile. Fiecare ins este obligat sa se puna la punct, si daca a facut un mare efort, a devenit o mare forta. Si acolo e biserica, la ala care e pus la punct. Unde eAdevarul, acolo e Biserica. Si daca un ins o sustine acolo, nu e un singur ins acolo, e Biserica intreaga acolo, in el. Pune-te la punct tu, pentru ca esti un microcosmos in care se oglindeste un macrocosmos.

D. V.: Care sunt primii pasi pentru a se pune cineva la punct? A inteles cum stau lucrurile, a inteles care e adevarul. Cum sa se puna la punct?

Pr. A.: Isi face o cruce ortodoxa in fata lor. „Dom’ne, eu sunt ortodox” – dar sa faci cruce! Nu cu toata mana (ca si catolicii – n.n.). Si chiar crucea in sine. Cand s-a facut aceasta cruce, s-a facut tot de catre Duhul Sfant (Tatal, Sfantul Duh – toata inaltimea, Tatal, Sfantul Duh – toata adancimea; Fiul – toata latimea, Sfantul Duh – invocarea Sfintei Treimi). De aceea si fuge dracul, asta e marturia cea mai buna ca e sfantul adevar, ca fuge dracul de cruce. Nu fuge numai de semn, fuge si de invocarea semnului.

D. V.: Numai ca oamenii sunt dezinformati. Li se spune, de exemplu, ca parintele Staniloae a fost ecumenist, cand parintele Staniloae, inainte de a muri, a spus intr-un interviu: „Ecumenismul este erezia vremurilor noastre. Eu, unul, il socotesc produsul masoneriei…” Interviul exista, e si pe internet, poate fi ascultat. Dar ecumenistii zic: „Nu, parintele Staniloae a fost ecumenist.”

Pr. A.: Pai, daca vrei sa interpretezi ca Tatal nu e Tatal si Fiul nu e Fiul, Sfantul Duh nu e Sfantul Duh, – esti liber! Insa, raspund: nu putea un Staniloae sa fie ecumenist. Eu am stat de vorba cu el, si chiar ne intalneam, si cu el, si cu parintele Cleopa, nu mai vorbesc! Am trait impreuna in pustii.

D. V.: Si de Parintele Cleopa se zice ca a fost ecumenist. E chiar un articol pe tema asta – Parintele Cleopa, model de ecumenism.

Pr. A.: Draga, daca se hotaraste asa, si Sfantul Nicolae este ecumenist.

I.L.: Parintele Staniloae a spus ca „ecumenismul e produ­sul masoneriei. Si a avut dreptate Parintele Iustin Po­po­vici, cand a spus ca e pan-erezia vremurilor noastre”. Si unii au spus ca i s-a luat un interviu fortat (interviul Parin­te­lui Staniloae este inregistrat). Ca, domne’, i-au luat un in­ter­viu fortat si l-au obligat sa zica treaba aceasta. Si nu este ceea ce credea Parintele Staniloae. Asta este problema.

Pr. A.: Nu putea (fi ecumenist – n.n.)! Era un mare traitor. Eu nu va pot spune niste lucruri si slabiciuni ale parintelui Staniloae… Dar nu denatura adevarul. Am fost intr-un proces, cu Rugul Aprins, in sfarsit; pe mine m-a condamnat la 40 de ani; Parintele Staniloae – sase ani, cinci ani. Voiculescu, Mironescu, astia toti, cate cinci-sase ani. Mie atunci mi-a dat 40 de ani. M-a miscat intr-o forma vesela, cand am auzit, dar m-a costat, acolo te trata ca pe un puscarias, ca pe o fiara mare. 40 de ani! Si chiar s-a intamplat, la Jilava, cand ma dezbraca si ma tundea acolo, m-a intrebat un capitan, care comanda operatia asta: „Ce ai facut, ma?” Eu, de colo, zic: „N-am facut nimic, ma!” zice: „Ma, daca nu faceai nimic, iti dadea 10-15 ani! Nu-ti dadea 40!” Si s-a dat de gol, stiti? Si el singur vedea, el conducea, cum ar zice, mascarada asta. Am spus, in camera acolo era si (parintele – n.n) Staniloae, si Voiculescu, si Mironescu, si (parintele – n.n) Benedict (Ghius)…

D. V.: Oamenii se tem ca, daca apara Ortodoxia, au ne­cazuri: sunt dati afara de la serviciu, sunt vazuti ca niste ciudati – le e frica ca pierd, pur si simplu, locul pe care-l au. Ce sa faca oamenii? Cum sa biruie aceasta teama?

Pr. A.: Draga, eu v-am spus: pentru adevar trebuie sa si mori, nu numai sa-ti pierzi serviciul. Dar, daca nu e vorba de adevar, si este vorba de o interventie oarecare, de un exa­men oarecare, atunci apara-te pentru locul ala. Dar daca nu se poate, in final, sa te astepti… si cu nici un chip… pentru ca te asteapta o vesnicie neagra, o vesnicie, ingrozitor, vor­ba lui Cosbuc: „Nu de moarte ma cutremur, ci de ves­ni­cia ei.” Pentru ca ai avut ocazia sa fii in fruntea unei ves­nicii albe, si ai renuntat. Nu ne jucam! Viata nu e asta, decat arvunim pe cealalta cu asta, adica cu viata de pe pa­mant. Si repet ce-a spus Mantuitorul: „si veti trece de la moarte la viata”. Viata atunci incepe. Va dati dumneavoastra seama? Nu cunoasteti bucuria care te cuprinde atunci cand aperi ade­varul – fata de alte bucurii: ca ti-a mers bine la serviciu, sau ti-a marit leafa. Asta e o bucurie care te renaste… Si pentru ce (sa ne fie teama – n.n.)? Dragii mei, teama de moarte este o mare greseala. Teama de moartea fizica, murim in cateva clipe. A murit cutare, a murit pe scaun. Ti s-a oprit rasuflarea, in niste secunde, si ai terminat. Dar ce urmeaza? Ce ganditi, ca moartea vine sa-i faci o cafea? Vine sa te ia, nu-i chiar gluma! Dar cum te ia? Cum te duce?

D. V.: Totusi, oamenii nu-si dau seama ca pretul compro­misului e riscul de a-ti asuma iadul. Adica, nu-si dau seama ca pot ajunge in iad.

Pr. A.: Pai, nu prelungim discutia. Sigur ca da, ce mai! Intre­barea se pune: „care este adevarul?” Sa stie (oamenii – n.n.) adevarul tot: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cine n-a aparat adevarul? Sa-i cu­noasca (oamenii – n.n.) pe Parintii lor. Lumea nu cunoaste frumusetea Ortodoxiei, de aia tot discuta atat de mult, si o compara. Nu cunoaste frumusetea si adancurile ei. Nu au o credinta traitoare. E o credinta mazgalita. (Ei – n.n.) asteapta Pastele cu fripturi si cozonaci. Nu il asteapta cu frumusetea Invierii.

D.V.: Ce sa faca un calugar care e amenintat ca va fi dat afara din manastire daca apara Ortodoxia?

Pr. A.: Ei, ferice de el! Dar el e ca un ortodox acolo, nu s-a dus ca un catolic. Si aia care-l dau afara, ii asteapta si pe ei o raspundere, nu-i chiar gluma. Un singur cuvant… Cum zice Sfantul Grigorie de Nazianz: „De orice cuvant in plus vom da raspuns.” Cu atat mai mult si de orice cuvant rusinos. Si, zic eu, si cu atat mai mult de orice cuvant ucigator. Pai, a nu apara adevarul e groaznic! E o suferinta teribila! N-ati vazut cei patruzeci de mucenici? Unul care a iesit (din ceata lor – n.n.), s-a topit. Iar altul, care a vazut cununile – dar se pune intrebarea daca a vazut cununile! – s-a dus el in iezerul ala. Cati nu vad cununile! Cine indrazneste sa spuna, la judecata cea din urma, ca n-a stiut? N-ai stiut? Ce n-ai stiut? N-ai stiut de ce bat clopotele? N-ai stiut care e adevarul? De ce n-ai intrebat? Ce voiai sa mai fi spus Hristos? N-a spus tot? Eu sunt Cel Ce sunt. Tatal, Fiul, Sfantul Duh. Si Nu stii ca Tatal e intru Mine si Eu intru Tatal? Ce mai venim cu argumente, cu Evanghelia lui Iuda, cu nu stiu ce… nu vedeti ce lupta se da in respectivul moment istoric, pentru uciderea (adevarului –n.n.)… Pentru ca diavolul, in lupta lui finala, dorinta lui apriga este sa nu recunoastem ca suntem facuti dupa asemanare cu Dumnezeu. Nu‑i convine dracului ca noi suntem asemanarea lui Dumnezeu. Si suntem: chip si asemanare. Fiinta umana este dincolo de inchipuiri. Zice Sfantul Grigorie de Nyssa, fratele Sfantului Vasile (cel Mare – n.n.) ca Dumnezeu are inca multe taine ascunse despre fiinta umana, necunoscute nici de ingeri, de nimeni. Pentru ca (omul – n.n.) e facut chip si asemanare. Nu l-a facut dintr-un cuvant, cum a facut scaune, domnii, incepatorii, arhangheli, ingeri, nu! L-a cioplit, l-a facut dupa chip si asemanare. De ce nu dam mai multa atentie acestui cuvant scripturistic? Creatia lui Dumnezeu… chip si asemanare. Si atunci nu-i convine satanei sa fim noi chip si asemanare, sa avem asemanare cu Dumnezeu, pentru ca el si-a pierdut toate aceste drepturi. El n-a fost creat dupa chip si asemanare. A fost creat ca o creatie ascultatoare, si gata!

D. V.: Bun, calugarul sa marturiseasca!

Pr. A.: Orice crestin (sa marturiseasca – n.n.)…

D. V.: Dar daca exista preoti care sunt amenintati ca daca apara credinta ortodoxa in fata ereziilor contemporane, vor caterisiti. Ce sa faca preotul care e amenintat cu caterisirea? „Daca nu taci si daca mai vorbesti despre catolici sau despre ecumenism, vei fi caterisit!” Ce sa faca?

Pr. A.: Nu va suparati: cine, ce sa faca?

D. V.: Preotul care e amenintat cu caterisirea: „Daca nu taci, vei fi caterisit”. Ce atitudine sa aiba?

Pr. A.: V-am spus: sa stii sa mori, ca sigur vei invia in fiecare zi. Ca viata inseamna moarte continua, aparand adevarul. Nu aparam un cozonac frumos de Paste. Aparam adevarul, care reprezinta Biserica si vesnicia, Creatorul! Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Aparam adevarul. Pentru un cuvant, daca l-ai spus, ori anatemizat, ori… ce, ne jucam? Sa fim gata de jertfa! Care ostas se duce pe front si nu se gandeste: „Mai, poate ma loveste vreun glont!” Uite, eu am fost intepat cu baioneta la un centimetru de burta. Dar a scapat ala pusca din mana, eu am scos baioneta care era infipta in mine, cu pusca cu tot, si ala a cazut in sant. Puteam sa-l omor. I-am spus: „Prostule, ce faceai?” Il condamna ca l-am dezarmat. Va intreb: cine a biruit, ala ca a bagat baioneta in mine, sau eu, ca am suportat? Mi-a fost un frate impuscat. Si am ajuns pe urma eu in situatia de puteam sa-l omor pe acela (pe ucigas – n.n.) in piata, in fata tuturor, ca fratele nu era orice persoana, era insemnat, dar am zis asa: daca-l omor, sunt dator la fratele meu si la Dumnezeu. Daca nu-l omor, ei sunt datori la mine. Mai bine sa fie ei datori la mine. Si nu l-am omorat. I-am trimis vorba sa stea linistit, ca nu i se face nimic – ii pun si paza, daca vrea. A murit el la doi ani, de tortura… Dar va intreb: cine a biruit, ei sau fratele meu, care e mort? Si dupa aia si noi, ca sa urmam ce lege se cuvine.

D. V.: Parintele Iulian de la Prodromu, duhovnicul schitului Prodromu, zicea asa, ca in vremurile de astazi, e nevoie ca mirenii sa aiba curajul sa marturiseasca Ortodoxia, chiar daca vor fi amenintati cu afurisirea; preotii sa aiba curajul de a marturisi Ortodoxia, chiar daca vor fi caterisiti. Ca daca va fi caterisit azi un preot, maine un preot, pana la urma, un episcop o sa aiba si el curajul de a spune adevarul despre ecumenism.

Pr. A.: Ei, nu mergem pe sirul… sa facem un lant prea mare, cu zale multe, stiti? Domne’, aperi adevarul. Nnu stiu ce va fi, dar adevarul trebuie aparat cu orice chip. Pentru ca tu, aparandu-l, toate cerurile stiu, toata Imparatia de sus stie ca tu ai aparat adevarul, si nu te lasa. Da, Dumnezeu da harul, dar nu le da la milogi, le da la eroi. Pastreaza-ti mai departe pozitia, ca nu mai conteaza viata. Nu vezi cum se pune problema? „Domne’, ori te omor, ori te dau afara…” Da-ma afara! Ca tu ai iesit ca un prost din ordinea cereasca, nu eu! Ce mai conteaza viata? Pe vremea Sfantului Constantin cel Mare erau atatia mucenici. La anul 300 erau atatia mucenici. Si intreb: cine a biruit? A biruit Arie, care a barfit adevarul? Cine a biruit? Turcii sau Stefan cel Mare, cine a biruit?

D. V.: Da, dar ca sa aperi adevarul, trebuie sa-l cunosti. Insa, in ziua de azi in care se merge chiar si spre o cenzurare a cartilor bisericesti.

Pr. A.: Draga, il cunoaste! Cine nu e ortodox? Pot sa spun: eu sunt catolic? Uite, eram la Pascani… si am auzit nitica galagie in spatele garii. Si m-am dus acolo. Era un grup foarte mare de oameni, cu un predicator oarecare. Eu, cu chipul meu, cand m-am apropiat, nu i-a convenit aluia. Dar eu i-am spus: „Cine sunteti, domnule? Ce e aici?” Si am facut cruce, stiti? „Lume buna, zic, puneti-l sa-si faca cruce -mi-am dat seama ce e! (sectant, adica – n.n.) – sa-si faca cruce daca predica”. Ca nu stie multe romanul, dar stie sa faca cruce. Asta a fost si motivul la catolici, cand au intrat la 1700: n-au putut sa-si faca crucea altfel. Si atunci au zis: „faceti crucea cum fac grecii, si tineti administrativ de noi”. Iar ala, cand a auzit, a fugit, si-a dat seama. Dar eu i-am spus: „Dumneata ia, cauta in Testament, in locul cutare, unde spune de cruce, ca e nebunie pentru altii, iar pentru noi este salvare”. Dar el zice: „Cauta in Evanghelia matale!” – ca el stia ca noi (ortodocsii – n.n.) nu le avem (la noi – n.n.). Eu aveam Noul Testament printr-o intamplare. Cand a vazut ca scot Noul Testament, a fugit, si-a dat seama ca sunt „de meserie”! Adica, un fel de „uite, nu e”! Asa.

D. V.: Dar din Molitvelnic s-a scos slujba de primire a catolicilor in Biserica Ortodoxa. Ce sa facem cu aceasta lipsa reala?

Pr. A.: Dom’ne, sa te pui la punct tu, intai. Asta sa faci. Si mai departe, spui care-i adevarul. Cum ma intrebi mata pe mine, intrebi mata si pe altii, sau te intreaba pe mata altii, si tot asa. Apara adevarul! Ce poti sa faci acum? „Lume buna, eu sunt ortodox, si asta e foarte mare lucru”…

Solutia este moarte continua, moarte continua. Cand Mantuitorul s-a apropiat de Nazaret, a zis ca „Mergem pe tarmul celalalt”, si S-a culcat in corabie, stiti. In timpul asta, valuri acopereau corabia, si ceilalti: „Doamne, Doamne, scoala, ca pierim!” „Va si vedeati in fundul marii, cu Mine cu tot! N-am spus Eu ca e bine s-o luam pe aici, n-am spus?”… Dar vreti fara valuri, vreti fara apa? Vreti fara nitel rece pe spinarea ta calda? Nu se poate fara jertfa. Toata frumusetea Invierii. Grozava! Ca nu-i vorba ca… dar toata creatia a trait momentul Invierii. N‑ar fi fost asa de frumoasa Invierea, daca n-ar fi fost crucea mai intai. Sa stii sa mori si sa inviezi in fiecare zi… Amin!

I. L.: O intrebare, Sfintia voastra, in legatura cu cartea Singur Ortodoxia. Au spus unii ca v-au fost luate interviurile fortat.. Un mic cuvant despre acest lucru.

Pr. A.: Draga, in momentul in care am semnat, inseamna ca am stiut ce am spus. Ca au spus ca n-ar inceput si sfarsit – dar are continut. Ia uite! Sa judecam de forma lucrurile, nu fondul lucrurilor?… Si cine zice lucrul asta? Cine e impotriva si cine vrea sa-si piarda scaunul. Stii? Nu e… Asa e pe toate partile. Si lasa-te in voia lui Dumnezeu. Pentru ca, va repet: bucuria ca aperi adevarul n-o cunoasteti, cat de grozav e de odihnitoare si cat e de… Si ai un nume, o identitate, nu mergi pe inertie. Cum am fost ieri, mergem si astazi. Aoleu, sa nu ma lovesti… Stiti cum e? Se poate intampla sa nu pa­testi lucru mare. Dar pe un iepure il gonea ogarul, il urma­rea vanatorul, si s-a bagat in maracini si statea linistit acolo, ferit. Dar o furnica nu-l lasa deloc. El nu putea sa se miste, dar ea il tot pisca: „pisca-ma, nemernico, ca numai tu lipseai acum…” In felul acesta, stii, cate o furnica din asta te deranjeaza. Asigurati-va viata voi intai! Lasa fur­nica, te zgandareste acolo, dar nu mori! Iar daca mori, e fericirea ta, ai trecut de la moarte la viata ca un marturisitor, nu ca un puturos sau ca un las. Pentru ca, va spun: ati vazut ce a patit ala care a renuntat la cei 40 de mucenici? S-a topit! „Caldura ai vrut, caldura iti dau!” Nu ne jucam cu asta. Pentru adevar, in esenta, trebuie sa stii sa mori. Nu conteaza deloc ca .Mai stii momentul istoric cand Dumnezeu iti da tie, intr-o forma vizibila, castig de cauza? Dar e foarte mult la Imparatia Cerurilor (sa duci lupta – pana la biruinta – n.n.), te lasa pe tine, dar te ajuta nevazut. Puterile astea ascunse de noi nu se cunosc de oameni, nici de noi insine, dar va re­pet, iar va repet: bucuria aceasta e atat de insemnata, de odihnitoare, de cereasca, de vesnica… Dragii mei, e putin lucru? Mori pentru adevar. Nu e un adevar sustinut de doi, il sustine Biserica intreaga, Ortodoxia, chiar numele ei. De ce s-a dat asa? Or­todoxia? Dreapta credinta! Dar ii roade ceva (pe heterodocsi – n.n.)… ganduri de cucerire. Daca a venit papa la noi, in Romania, n-a venit sa vada ca bisericile sunt pline, si ca e credinta si e cre­din­ta, si ca e un popor traitor. A facut demonstrativ o Litur­ghie, sa vada. Lasa, ca au gresit pe toate fetele lucrurilor… pentru ca e obis­nuit, romanul nostru e un fel de sancta simplicitas, stiti? Sunt oameni simpli, dar ia uite cum se-nchina. Ia uite, aia n-o face” „Ia uite, aia n-o face!” „La cununie; va declar sot si sotie.” Si-atata tot!

D. V.: Legat de rugaciune… Sunt unii care zic: „hai sa practicam rugaciunea lui Iisus, si asa, prin rugaciunea lui Iisus ne vom infrati: ortodocsii cu catolicii cu protestantii, ca ne uneste mistica, ne uneste trairea lui Dumnezeu”. Poate sa-i uneasca rugaciunea lui Iisus pe ortodocsi si pe catolici?

Pr. A.: „Nu te supara…”, nu poti sa stai, sa te rogi, ei se roaga in limba lor… Ei se roaga demonstrativ… Ne rugam sa ne ajute Dumnezeu sa rascolim cerul? Sa-L punem in situatia, cum se zice: „Doamne, scoala-te si nu ma lasa! Nu dormi, Doamne!”

D. V.: Ca-n Psaltire!

Pr. A.: Cat traiti, nu se potriveste. Dar mai e un lucru, domne’! De ce nu ne desteptam si noi? Ei demonstrativ vor sa facem lucrul asta. Au un scop. Avem o marturie: la 1700. Uite, dom’ne, de ce a facut-o. Pentru ca sunt o singura biserica, zic ei. A gresit enorm papa asta, si a dat in cap tocmai ecumenismului. „A, sunteti o singura biserica? Dar noi ce suntem? De ce ma numesti sora? Si pana acuma, ce suntem? Si la 1054, cand ai trecut prin toate sinoadele ecumenice, pana la 787. Chiar la Sinodul VI, in problema monotelita, a fost ca mucenic papa Martin. Deci am trait aceste lucruri pana la 1054. Cine v-a format? Sinoadele ecumenice, nu putem trece peste ele cu nici un chip. Cand s-a hotarat la Sinodul II ecumenic, Simbolul credintei… si munca si stradania Sfantului Grigorie (de Nazianz – n.n.) … si s-a discutat si la Sinodul III, cu „Theotokos”, si la Sinodul IV, s-a discutat ca Sfantul Duh purcede de la Tatal… Si nu e in nici un chip altceva decat o singura putere in trei fete. O singura putere, nu Tatal cel mai tare, Fiul mai tare si Duhul mai mic. Nu exista! Cand ai zis Sfantul Duh, ai cuprins toata Sfanta Treime. Ca daca ti-a scos (cineva – n.n.) un ochi, sufera si celalalt, sufera tot. Asa ca nu permitem, chiar la sfarsitul veacurilor, la malul lucrurilor, cum am zice, sa ne pierdem Ortodoxia, sa ne pierdem credinta. Rusine mare-mare lasitatea asta, sa o faci (pierderea credintei – n.n.) de frica! Dragii mei, ce „frumoasa e moartea cuviosilor Lui!” De la Psalmi… Ei, daca puteti sa nu muriti, nu ziceti nimic. Dar (tacand – n.n.), moartea neadevarului (intra – n.n.) in tine… Ai aparat adevarul… N-ai aparat draga vreun porc mistret, n-ai aparat vreo caprioara ca era in bataia vanatorilor. Ai aparat cerurile cerurilor. Pe Stapanul cerurilor cerurilor. Nu stiati tot ce am vorbiti? Stiam… dar eu mi-am dat drumul (la cuvant – n.n.) ca stiam ca sunteti ortodocsi. Nu se poate fara jertfa, sa stiti. Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu. Nu se poate fara cruce, dragii mei. Dar e corect vorbit: moartea inseamna viata. Moartea continua inseamna viata. Cruce. Si mai inseamna cruce sa duci ce nu-ti convine. Dar te stapaneste credinta, invatatura credintei. Credeti dumneavoastra ca te intreaba moartea cate diplome ai? Te intreaba cui ai slujit, sfinte sau prostule. Eu, peste cativa ani implinesc o suta. Ce-ar fi sa ma vand ca un prost, acuma, de frica unei sabii? Nu, domne’! Nu! Doamne, primeste-ma si pe mine in imparatia Ta! Doamne, am murit pentru Tine, daca suntem credinciosi… Va dati seama? Ce zice Hristos? Ca am aparat adevarul! O farama de adevar, macar! Ca dracul asta si vrea. Zice: „da-mi un deget”. Hot! Ca daca stapaneste un deget, stapaneste tot! Ce cauta in casa ta putoarea asta? Daca bagi acolo o farama de hoit, iti impute toata casa. Si asta vrea dracul. Si pe urma se serveste de fire. Ca daca firea ta nu … Pai, nu ne-a facut Dumnezeu, ne-a facut liberi? Ne-a dat inger pazitor. Nu i-am spus noi inger pazitor. Dumnezeu i-a spus inger pazitor. Pazitor: nu doarme in post. E pazitor! Si spune cum sa nu mori, daca Nu-i chiar gluma, dragii mei! Va rog sa tineti adevarul. Daca am reusit sa va intind aripile, sunt bucuros. Iar bucuria e mai mare, cand stii ca e si altul bucuros ca tine.
| Danion Vasile