Se afișează postările cu eticheta Pelerinaje 2014. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pelerinaje 2014. Afișați toate postările

duminică, 21 septembrie 2014

Pelerinaj la Manastirea Bodrog, Gai si Feredeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

 Doamne ajuta ! Azi dimineată la ora șapte  o parte din credinciosii bisericii noastre ,impreună cu Preotul  Mihai.Petrovici ,am plecat in pelerinaj la Mânăstirea Hodos -Bodrog ,o mânastire cu  multă incarcătură divină ,cu multe flori si icoane frumoase printre care si o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului , azi mă gândeam că așa frumos o fi si in rai...
Am ascultat Acatiste si Sfânta Liturghie ,la care a participat si preotul nostru , ne-am simtit minunat , fericiți si cu multă bucurie in suflet am vizitat mânăstirea unde am fost primiti cu căldură de călugării de acolo...mai multe despre această frumoasă mânăstire puteti citi aici:

http://www.manastireabodrog.ro

          Am făcut câteva poze pe care le postez pentru voi dragi cititori ai blogului meu...



Icoana  Făcătoare de minuni , a Maicii Domnului

                                    O poza cu o parte din grupul nostru de credinciosi...





Am plecat spre Mânăstirea Gai ,unde pot să spun că mi-a plăcut foarte mult , nici nu am cuvinte să spun ce icoane frumoase si ce picturi deosebite am văzut aici.
 O călugarită ne-a povestit despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului si impreună cu preotul nostru ne-au arătat biserica cea nouă si ne-au spus despre frumoasa Mânăstire ,
despre picturile si frumusetile ei.





                                          Aici este racla cu moastele mai multor sfinti...

                                  Biserica noua...are niste picturi deosebit de frumoase ...
 
                                              
                                                             Altarul de vara ,al mănăstirii Gai



Mănăstirea se află in   zona de nord - vest a Aradului, in cartierul Gai, la capatul strazii Dunarii, unde se inalta unul din cele mai reprezentative monumente din secolul al XVII-lea, din zona de vest a tarii, Manastirea Sfantul Simeon Stalpnicul sau Manastirea Gai.
 Manastirea Gai a fost ridicata intre anii 1760-1762 de catre episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768) pentru vesnica sa pomenire si pentru a fi folosita de urmasii sai in scaunul episcopal al Aradului. Mai multe puteti cititi aici :


         http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-gai-67858.html

Am plecat spre Mânăstirea Feredeu unde am participat si la slujba Vecerniei...frumoase locuri ...in autocar părintele ne-a povestit  despre aceste mânăstiri ,pe care le-am vizitat.

Mănăstirea Feredeu este o mănăstire ortodoxă situată în comuna Șiria, județul Arad.

Mănăstirea Feredeu se mai numeste si Mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ si este așezată pe un deal, la altitudinea de 427 m. și este înconjurată de o pădure foarte deasă. Lăcașul de cult a fost ridicat în imediata apropriere a izvorului care a dat și numele mănăstirii, cu referire la existența unui feredeu renumit din zona Munților Zarandului până în podgoria Aradului.
 Izvorul este cunoscut a avea o apă vindecătoare, căutată de pelerini tot timpul anului. Părintele ne-a vorbit despre mânăstire si despre părâul cu apa tămăduitoare, dar fiind departe nu am putut ajunge până acolo.









Am revenit in Timisoara unde s-a incheiat pelerinajul nostru , multumind lui Dumnezeu pentru buna călătorie si linistea sufletească de care am avut parte astăzi , am spus rugăciuni si am simtit că Dumnezeu si Maica Domnului a fost tot timpul alături de noi .
Astăzi ziua a trecut foarte repede , si am avut asa o bucurie pe care rar o intălnești , doar atunci cănd esti in prezenta lui Dumnezeu , a Maicii Domnului si a tuturor Sfintilor...Abia așteptăm următorul pelerinaj...

Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de DUMNEZEU – La vreme de necaz şi de întristare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.
Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.
Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.
Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea.
Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.
Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.
Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.
O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.
Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile!
El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea.
Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.
Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută!
Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.
Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forte diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-1 eliberezi din legăturile iadului.
Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.
Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA