Necazurile nasc smerenia - Sfântul Isaac Sirul

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



        De lucrezi cele ale unei virtuți mari și nu simți gustul răsplătirii ei, să nu te miri. Căci pînă nu se smerește omul, nu ia plata lucrării sale. Iar răsplata nu se dă lucrării, ci smereniei . Cel ce o nesocotește pe a doua a pierdut pe cea dintîi. Cel ce a luat-o înainte, și a luat răsplata bunătăților, întrece pe cel ce are lucrarea virtuții. Virtutea este maica întristării; și din întristare se naște smerenia; și smereniei i se dă harul. Deci răsplata nu se dă virtuții, nici ostenelii pentru ea, ci smereniei ce se naște din ele. Dacă aceasta lipsește, în deșert se fac cele dintîi.
Lucrarea virtuții constă în păzirea poruncilor Domnului. Prisosința virtuții este buna întocmire a cugetării. Iar aceasta constă din smerita cugetare și din pază. Cînd celor dintîi le lipsește puterea, ea e primită în locul lor. Căci Hristos nu cere lucrarea virtuților, ci îndreptarea sufletului. Pentru aceasta a rînduit poruncile celor de sub lege. Trupul lucrează atît în cele de-a dreapta, cît și în cele de-a stînga. Iar cugetarea, precum voiește, sau se îndreptează, sau greșește. Sînt unii care lucrează înțelepciunea dumnezeiască în cele de-a stînga și sînt alții care săvîrșesc păcatul sub înfățișarea unor fapte dumnezeiești.
Scăderile unora ce se păzesc pe ei sînt paznici ai dreptății. Un dar (o harismă) fără ispite e pierzanie pentru cei ce îl primesc. De lucrezi binele înaintea lui Dumnezeu și-ți dă un dar, înduplecă-L să-ți dea cunoștința cum trebuie să te smerești, sau să-l ia de la tine, ca să nu ți se facă pricină de pierzare. Căci nu toți pot păzi bogăția fără vătămare.
Sufletul care și-a luat asupra-și grija pentru virtute, trăind cu luare aminte și în frică de Dumnezeu, nu poate fi fără întristare în fiecare zi. Pentru că virtuțile au împletite în ele întristările. Cel ce iese din necazuri se desparte fără îndoială și de virtute. De dorești virtutea, predă-te pe tine oricărui necaz. Căci necazurile nasc smerenia. Nu voiește Dumnezeu ca sufletul să fie fără grijă. Cel ce voiește să fie fără grijă se află în cugetul său în afară de voia lui Dumnezeu. Dar grijă numim nu pe cea privitoare la trupuri, ci pe cea privitoare la cele ce ne îndurerează și care urmează faptelor bune. Pînă ce nu vom ajunge la cunoștință, care este descoperirea tainelor, ne apropiem de smerenie prin încercări. Celui ce se află în virtutea lui fără necaz, i s-a deschis o ușă de mîndrie.
Cine dorește, deci, să fie neîntristat în cugetul lui ? Nu poate cugetarea să stăruie în smerenie fără pricini de pătimiri, dar nici în îndeletnicirea rugăciunii curate către Dumnezeu, fără smerita cugetare. Întîi se depărtează omul de la grija cuvenită în cugetul lui și după aceea își apropie de sine duhul mîndriei. Și, zăbovind omul în ea, se depărtează de el îngerul purtării de grijă, care-i aproape de el, mișcînd în el grija pentru dreptate. Și cînd omul săvîrșește nedreptate împotriva îngerului și acesta se depărtează de el, se apropie de om vrăjmașul. Și de atunci nu mai este în el grija de dreptate.
«Înainte de zdrobirea inimii este trufia», zice înțeleptul (Pilde 16, 18).
Și înainte de dar (harismă), smerenia. Pe măsura mîndriei ce se vede în suflet, este și măsura zdrobirii, sau a certării povățuitoare ce-i vine de la Dumnezeu. Mîndria e nu cînd gîndul ei trece repede prin cugetare, nici cînd cineva e biruit de ea pentru o clipă, ci cînd ea stăruie în suflet. Gîndului dintîi îi urmează străpungerea. Iar starea de a doua, în care mîndria e iubită, nu cunoaște străpungere. Iar Dumnezeului nostru fie slava și mărirea în veci! Amin.

 

Smerenia

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                  

Omul smerit trece sub tăcere virtuţile sale și permite altora să le descopere. Există oameni atât de săraci, încât nu au nimic altceva decât bani și o mândrie pe seama lor.
Nimeni nu este mai gol la suflet, decât cel care este plin de sine însuşi.

Să fim ca ploaia liniştită şi blândă, care pătrunde în tăcere pînă la adâncimea rădăcinilor , hrănindu-le.

A existat odată un om atât de sfânt încât până şi îngerii se bucurau văzându-l. Cu toate acestea, el nu avea nici cea mai mică idee de faptul că este un sfânt. Îşi vedea liniştit de treburile zilnice, împărţind în jur bunătatea la fel de inconştient cum îşi răspândesc florile parfumul lor şi becurile de pe stradă lumina lor.
Sfinţenia lui consta în faptul că el uita instantaneu trecutul persoanei pe care o avea în faţă, privind-o ca şi cum ar fi văzut-o pentru prima oară. De aceea, el vedea dincolo de aparenţele exterioare, în însăşi esenţa fiinţei, acolo unde oamenii erau inocenţi şi nevinovaţi, şi mult prea ignoranţi pentru a şti că greşesc. De aceea, el îi ierta şi îi iubea pe toţi deopotrivă, fără să i se pară însă nimic ieşit din comun în atitudinea lui, căci ea nu era rezultatul unei decizii, ci al felului în care îi privea el pe oameni.
Într-o zi, un înger i-a spus:
– Dumnezeu m-a trimis la tine. Poţi să îmi ceri orice vei dori şi dorinţa îţi va fi îndeplinită. Vrei să primeşti darul vindecării?
– Nu, a răspuns omul. Aş prefera să-L las pe Dumnezeu să vindece el însuşi.
– Vrei să ai puterea de a-i aduce pe păcătoşi înapoi, pe drumul cel drept?
– Nu, a spus el, nu am eu dreptul să ating inima omului. Acest drept divin le este rezervat numai îngerilor.
– Vrei să fii un model de virtute, pentru ca oamenii să fie atraşi de tine şi să te imite?
– Nu, a răspuns sfântul, căci în acest fel aş deveni centrul atenţiei.
– Atunci ce doreşti?, a insistat îngerul.
– Graţia lui Dumnezeu, a răspuns omul. Dacă voi dispune de această graţie, voi avea tot ceea ce mi-am dorit vreodată.
– Nu, trebuie să-mi ceri ceva miraculos, i-a spus îngerul. În caz contrar, o asemenea însuşire îţi va fi distribuită în mod obligatoriu.

– Bine, în acest caz iată ce doresc: lasă binele să se facă prin mine, fără ca eu să devin conştient de acest lucru.

De aceea, Dumnezeu i-a dăruit următoarea calitate: umbra sa căpăta puteri vindecătoare, dar numai atunci când cădea în spatele lui. În acest fel, bolnavii care cădeau sub incidenţa umbrei sfântului – dar numai dacă acesta era cu spatele la ei – erau vindecaţi pe loc, pământul devenea fertil, izvoarele ţâşneau, iar feţele celor doborâţi de greutăţile vieţii se colorau din nou.

Sfântul nu ştia însă nimic din toate acestea, căci atenţia celor din jur era atât de centrată asupra umbrei încât ei au uitat de omul care o răspândea. În acest fel, dorinţa lui de a face bine fără să ştie nimic de acest lucru s-a împlinit cu prisosinţă.

Smerenia...cu cit o lucrezi mai mult , cu atit nu știi ca o ai!

Aceasta e smerenia adevărată

SA IUBIM SMERENIA ..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici  altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"..

Bucuria mea, mereu am vorbit despre SMERENIE si BLANDETE, fiindca, doar asa vom avea pace Sfanta in sufletele noastre si numai asa ne putem mantui sufletele noastre. 

Sfantul Parinte, Efrem Sirul ne indeamna asa: "Iubeste smerenia intru inima adevarata, si vei afla darul Atottiitorului Dumnezeu, si aici si in veacul ce va sa fie. Iar daca te vei inalta pe sine-ti (daca te vei mandri, te vei trufi sau vei primi slava desarta), ca o frunza in copac, urat te vei clatina (te vei tulbura sufleteste). 

Fiindca, cele dulci ale vietii ca umbra trec."

 Sfantul Parinte, Serafim de Sarov spune asa: "Sa iubim smerenia si vom vedea Slava lui Dumnezeu; pentru ca acolo unde exista smerenie, exista si binecuva ntarea lui Dumnezeu".

Iar Sfantul Parinte Arsenie Papacioc, zice: “In ierarhia din Biserica nu imparatul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, acela este mai mare in Sfanta Biserica Ortodoxa, in Imparatia cerurilor. Smerenia este singura cale de salvare”. 

Tare mult mi-au placut si cuvintele Parintelui Savastie Bastovoi: "Cei mai intelepti ajung sa para nebuni lumii, iar cei care se umfla ca broastele primavara, strigandu-si micile lor victorii, sunt considerati stralucitori. Iata, daca vrei, inca un inteles al cuvintelor: “Cei din urma vor fi cei dintai si cei dintai vor fi cei din urma”. 

Cine are minte sa puna in suflet aceste minunate cuvinte, cine nu sa se mandreasca inainte! 

                                                                                                                Amin si Aliluia!
                                                                                                                   Preot Ioan 🛎.

SMERENIE, SMERENIE, SMERENIE...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Bucuria mea, cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa ne sune permanent in urechi: “Asupra cui Imi voi pleca privirea, decat asupra celui BLAND si SMERIT cu inima si care cinsteste cuvintele Mele?” Fara smerenie, nici nu ne putem mantui, adu-ti aminte de Pilda celor 10 fecioare. Asadar, nimeni nu trebuie sa se mandreasca, nu trebuie sa primeasca laude (slava desarta) si nu trebuie sa se trufeasca (sa se laude pe sine in gandul sau), chiar daca face fapte bune, ci  mereu sa se smereasca, fiindcă ...

                                                       FĂRĂ  SMERENIE NU EXISTĂ VIRTUTI. 

SMERENIA, este “drumul” care ne conduce la Ceruri si ne face asemenea cu Dumnezeu. SMERENIA, poate sa scape pe om din orice cursa a diavolului si sa-l conduca in Rai. Pentru toate izbanzile noastre trebuie sa spunem:Cu ajutorul lui Dumnezeu!” si “Slava lui Dumnezeu pentru toate!”. In Pateric, un batran spune ca: “Smerenia este lucrare mare si dumnezeiasca, sa te ostenesti trupeste, sa te socotesti mai prejos decat toti si sa te rogi lui Dumnezeu in toata vremea”. In smerenie Dumnezeu daruieste Harul Duhului Sfant. Rasplatirea nu se da pentru virtute, ci pentru smerenia care provine din virtute. Smerenia si fara fapte, iarta multe pacate, in timp ce fapte bune fara smerenie nu ne sunt de folos. “Cei saraci cu duhul” se refera la cei cu cugetare smerita despre ei insisi.

 Asadar, SMERENIE, SMERENIE, SMERENIE! 

                                                                                                                                                Amin si Aliluia!

                                                                                                                                   Preot Ioan 🛎.

POCAINTA INSEAMNA: INFRANARE si SMERENIE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"





Bucuria mea, Sfantul Parinte, Arsenie Papacioc ne invata asa: “Sa nu ne amagim ca, daca am facut ceva milostenie, putem acoperi desfraul, furtul, clevetirea sau lenevirea! Domnul Hristos, intr-o Evanghelie, spune: „Acestea se cadea sa le faceti si acelea sa nu le lasati”. Iadul este plin de suflete care nadajduiau sa ajunga in Rai. Nadejdea aceasta fara fapte de pocainta este mincinoasa, si aceasta este de la vrajmasul. Dumnezeu nu asculta pe cineva care zice numai: „DOAMNE AM GRESIT, IARTA-MA!”, fiindca, POCAINTA INSEAMNA: INFRANARE si SMERENIE. 

Asadar, Dumnezeu ne cunoaste inima, si daca este infranta si smerita se indura de dansa. Fericitul Augustin a afirmat despre proorocul David ca A PACATUIT ODATA SI A PLANS IN TOATE ZILELE, iar TU PACATUIESTI IN TOATE ZILELE SI NU PLANGI NICIODATA.

Daca ai pierdut sufletul, le-ai pierdut pe toate. 

Daca il castigi, pe toate le castigi. Numai sa tai legatura pacatelor tale, cu sabia grozava a unei sincere pocainte”. Sfantul Parinte, Sofronie Saharov, zice cu adevarat, in chip minunat: "Fiecare crestin ortodox, acolo unde l-a lasat Dumnezeu, sa se straduiasca sa dobandeasca Duhul Sfant, iar Dumnezeu va face restul."

🙏 “Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor” (Matei 4:17).

🙏 Ne rugam Sfintilor praznuiti astazi: Sfantul Simeon din Muntele cel Minunat, Sfintii Mucenici: Meletie Stratilat, Stefan, Serapion egipteanul, Calinic magul, Marchiana, Paladia, Sosona, a celor doi prunci: Chiriac si Hristian sa mijloceasca pentru mantuirea sufletelor noastre, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin si Aliluia!

                                                                                                                                                Preot Ioan 🛎

Despre smerenie

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Smerenie nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa

Părinte, sună foarte frumos sintagma „prestigiul smereniei”. Care este înţelesul acesteia?


Prestigiul smereniei, care se propovăduieşte în Biserica noastră, este haina sau mantia lui Dumnezeu pentru creştini, e această virtute înaltă pe care o are demnitatea noastră creştină.


Dar această smerenie, această înţelegere profundă a principiului de smerenie a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om, prezintă o mare diferenţă faţă de smerenia pe care o înţelegem noi în veacul XXI. Smerenia din veacul XXI este interpretată greşit, anume că omul trebuie să fie desfiinţat ca personalitate. Or, în viaţa noastră călugărească smerenia depăşeşte limita tuturor înălţimilor şi decurge din demnitatea Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a îmbrăcat cu virtuţile castităţii, sărăciei, ascultării. Acestea îl ajută pe monah în lupta pentru dobândirea mântuirii.

Prestigiul smereniei este această înălţime dumnezeiască în adânc de smerenie care îl pune pe creştinul ortodox în faţa unui model şi îi cere creştinului ortodox să fie foarte categoric şi bătăios în ceea ce priveşte apărarea valorilor noastre de credinţă ortodoxă. Nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn, onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii.

Noi, creştinii ortodocşi, am fost foarte tari în istorie, atunci când au fost puse în joc valorile credinţei noastre. Când a fost vorba de apărarea icoanei au ieşit călugării din pustie şi au mărşăluit pe străzile Constantinopolului şi nu au vorbit niciunul. Numai cât i-a privit lumea în adâncimea smereniei lor şi a revoltei lor şi a fost de-ajuns.

La Sinodul al VII-lea s-a restabilit cultul icoanelor, o urmare a acţiunii monahilor care s-au impus cu smerenia lor demnă. Smerenie nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa, cum vin acum toţi netrebnicii din Occident şi fac aicea educaţia poporului nostru. Smerenie, să fim supuşi, ascultători, că de aceea sunt rânduite cele mai mari, dar asta nu înseamnă că dacă e mare are şi dreptate şi adevărul de partea lui. Poate să fie un străin care vine să-mi dea ordine şi să mă supună. Aşa am trăit în comunism atâta amar de vreme, ni se cerea să facem ectenii, să ne rugăm pentru Nicolae Ceauşescu, apoi pentru Constantinescu şi pentru toţi eştii, ceea ce nu înseamnă deloc ascultare, smerenie, ci mai degrabă este vânzare, tot mai căzută, până la trădarea naţiei noastre.

Extras din interviul cu Părintele Părinte Iustin in aprilie 2007 si preluat din revista Credinta Ortodoxă

Mănăstirea Sfântul Neothitos,Cipru

Cum se cultivă smerenia?

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Smerenia se cultivă şi cu sârguinţă, dar şi pe gunoiul căderilor. Depinde! Un om mărinimos pune pe seama lui Dumnezeu tot ceea ce face bun. Vede binefacerile lui Dumnezeu cele multe şi îşi dă seama că nu s-a arătat vrednic de ele, se smereşte şi Îl slăveşte neîncetat pe Dumnezeu. Şi cu cât se smereşte şi-l slăveşte pe Dumnezeu, cu atât Se revarsă peste el Harul lui Dumnezeu. Aceasta este smerirea cea de voie. Pe când smerenia pe care o aduc căderile repetate este smerirea cea fără de voie.

Fireşte, smerirea cea de voie are mult mai multă valoare decât cea fără de voie. Ea seamănă cu ogorul care are pământ bun şi în care rodesc pomii fără îngrăşământ sau gunoi şi ale cărui roade sunt gustoase.

Smerirea cea fără de voie seamănă cu un ogor care are pământ slab şi în care, pentru a da roade, trebuie să pui îngrăşământ şi gunoi. Dar nici atunci roadele lui nu vor fi atât de dulci. Prin smerenia cea fără de voie îţi achiţi puţin şi din datoria păcatelor tale. Trebuie însă să începi să te smereşti de bună voie.

Ajungem la următoarea concluzie: Dacă nu ne smerim de bună voie, ne vom smeri de nevoie. Şi aceasta pentru că Dumnezeu mult ne iubeşte!

                                                 Sursa: Patimi şi virtuţi, Vol. V, Cuviosul Paisie Aghioritul

  

MAICA DOMNULUI: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S M E R E N I E

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Moto: „Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi

toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că

Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă

har“ (1 Petru 5:5).

                                                                                                 Preot Ioan

                              Meditaţie despre om

              În lumea şi modul în care trăim, gândim şi lucrăm ca oameni,

suntem înconjuraţi de un ocean de mistere şi de întrebări fără de

răspuns. La tot pasul, în tot momentul, apar - căutate sau necăutate, de

aproape sau de departe, de mult sau doar de acum - o mulţime de

probleme simple sau complicate, cu una sau mai multe necunoscute,

uşoare sau grele, pentru prima sau pentru a multa oară. Problematica

vieţii omeneşti îmbrăţişează un domeniu vast cât lumea văzută şi

nevăzută. Descoperirile omului sunt de o îndrăzneală, bogăţie şi

variaţie uimitoare. Se crede că el ştie totul, sau că va şti şi va putea în

curând, totul. Pare că nu vor mai fi întrebări fără răspuns, că se vor

descoperi toate misterele şi se vor dezlega toate enigmele. Omul caută,

cercetează, tinde şi ajunge din ce în ce mai departe de sine; cunoaşte

tot mai mult din afară şi se cunoaşte proporţional cu aceasta tot mai

puţin înăuntru.

Omul se uită pe sine, se neagă pe sine, se leapădă de sine, se

pierde pe sine. Se presupun învăţat, dar nu se cunoaşte pe sine, se

crede stăpân pe natură şi pe legile ei, dar nu e stăpân pe sine, rezolvă

toate problemele, dar nu rezolvă problema sa. De ce toate acestea?

Pentru că microcosmosul uman este mai greu de cunoscut,de cucerit

şi de condus decât microcosmosul fizic. Ştim cât de mare este soarele

şi cât de fierbinte, dar nu ştim cât de mare sau cât de mic este sufletul

fiecărui om. Ştim ce depărtare este de la pământ până la unele corpuri

cereşti, dar nu ştim cât de mare este distanţa dintre sufletul nostru şi

sufletul celui de lângă noi. Unii oameni nu ştiu ce este păcatul, ce

patimi ne stăpânesc şi ce virtuţi ar trebui să avem.

                                   Ce este smerenia?

      Smerenia (a se smeri) este starea de umilinţă a cuiva, este o stare

opusă mândriei. Smerenia este un har fără nume al sufletului. Mândria

este cea mai rezistentă dintre patimi. Şi precum MÂNDRIA ne înalţă

în aparenţă, dar în realitate ne coboară până în adâncul iadului, fiind

cel mai cumplit rău, aşa SMERENIA, coborându-ne în aparenţă, ne

înalţă pe cea mai înaltă treaptă. Dacă mândria ca egoism este izvorul

tuturor patimilor, smerenia este concentrarea tuturor virtuţilor. Dacă

mândria sfâşie firea omenească în tot atâtea bucăţi în câţi inşi subzistă,

smerenia o readună. Dacă mândria deformează judecata şi întunecă

contemplarea dreaptă a realităţii, smerenia restabileşte vederea justă a

lucrurilor.

Smerenia este un cuvânt care are conţinut pur creştin şi se referă

la o cunoaştere de sine în raport cu Dumnezeu şi cu semenii noştri.

Smerenia trebuie cultivată şi păstrată, fiind o virtute. Am putea spune

că este o imitare a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care,

Dumnezeu fiind, „S-a deşertat pe Sine (de slavă), chip de rob

luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se

ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la

moarte, şi încă moarte pe cruce“ (Filipeni 2: 7-8). În alt loc din

Biblie găsim scris: „Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat“

(Faptele Apostolilor 8:33). De aceea, El îndeamnă pe cei ce-L

urmează: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la

Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă

sufletelor voastre“ (Matei 11:29). După exemplul Mântuitorului s-au

smerit şi apostolii şi creştinii „Slujind Domnului cu toată smerenia

şi cu multe lacrimi...“ (Faptele Apostolilor 20:19). Sfântul Apostol

Pavel scrie efesenilor: „Vă îndemn eu, cel întemniţat pentru

Domnul, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost

chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, îngăduiţi-vă unul pe

altul“ (Efeseni 4:1-2). Iar filipenilor le spune: „Nu faceţi nimic din

duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie, unul pe altul

socotească-l mai de cinste decât el însuşi“ (Filipeni 2:3).

                    Smerenia este temelia sfinţeniei

                (Îndemn al Maicii Domnului către toţi creştinii)

Mai multe cititi aici :

MAICA DOMNULUI: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S M E R E N I E