Se afișează postările cu eticheta AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI. Afișați toate postările

duminică, 10 februarie 2013

Întrebare: Mântuirea este numai prin credinţă, sau prin credinţă plus fapte?



Mântuirea este numai prin credinţă, sau prin credinţă plus fapte?



Răspuns: Aceasta este probabil cea mai importantă dintre toate întrebările legate de teologia creştină. Această întrebare reprezintă cauza Reformei – despărţirea între Biserica Protestantă şi Biserica Catolică. Răspunsul la această chestiune reprezintă principala diferenţă între creştinismul biblic şi cele mai multe dintre cultele aşa-zis creştine. Este mântuirea numai prin credinţă, sau prin credinţă însoţită de fapte?Sunt eu mântuit numai prin credinţa în Iisus, sau trebuie atât să cred în Iisus dar şi să fac anumite lucruri ca să fiu mântuit?

Lămurirea chestiunii legate de mântuirea exclusiv prin credinţă sau mântuirea prin credinţă plus fapte este complicată de o serie de pasaje biblice dificil de pus cap la cap. Comparaţi Romani 3:28, 5:1 şi Galateni 3:24 cu Iacov 2:24. Unii văd o diferenţă între ceea ce spune Pavel (mântuirea numai prin credinţă) şi Iacov (mântuirea prin credinţă plus fapte). În realitate, Pavel şi Iacov nu se contrazic absolut deloc. Singurul punct de contradicţie pe care unii îl reclamă este legat de relaţia dintre credinţă şi fapte. Pavel spune din punct de vedere dogmatic că mântuirea este numai prin credinţă (Efeseni 2:8-9) în timp ce Iacov pare să spună că mântuirea este prin credinţă plus fapte. Răspunsul la această aparentă problemă se găseşte în examinarea a ceea ce spune Iacov. Iacov combate credinţa pe care o poate avea o persoană fără a face fapte bune ca efect al credinţei (Iacov 2:17-18). Iacov atrage astfel atenţia asupra faptului că o credinţă autentică în Hristos va conduce la o viaţă schimbată şi la fapte bune (Iacov 2:20-26). El nu spune că mântuirea este prin credinţă plus fapte, ci mai degrabă că o persoană care este cu adevărat mântuită prin credinţă va face fapte bune ca o consecinţă a mântuirii. Dacă o persoană spune că este credincioasă dar nu se văd fapte bune în viaţa sa – atunci este posibil ca acea persoană să nu aibă o credinţă autentică în Hristos (Iacov 2:14, 17, 20, 26).

Apostolul Pavel spune acelaşi lucru în epistolele sale. Roadele bune pe care credincioşii trebuie să o aibă în vieţile lor sunt enumerate în Galateni 5:22-23. Imediat după ce ne spune că suntem mântuiţi prin credinţă şi nu prin fapte (Efeseni 2:8-9), Pavel ne informează că am fost creaţi să facem fapte bune (Efeseni 2:10). Apostolul Pavel face referire la aceeaşi schimbare semnificativă în viaţa credinciosului pe care şi Iacov o aştepta de la credincioşii adevăraţi: “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)! Iacov şi Pavel nu se contrazic în învăţătura lor cu privire la mântuire. Ei abordează numai acelaşi subiect din perspective diferite. Pavel se focalizează pe mântuirea numai prin credinţă, în timp ce Iacov atrage atenţia asupra faptului că o credinţă autentică în Hristos are drept consecinţă firească facerea de fapte bune.
sursa

http://www.gotquestions.org/Romana/numai-prin-credinta.html

sâmbătă, 17 decembrie 2011

INVATATURI CRESTINE

 DE LA STARETUL TADEI DE LA MAN VITONITA
Atmosfera cerească şi atmosfera iadului


Părtăşia cu Dumnezeu

Omul va afla Impărăţia lui Dumnezeu in sine. Pogoară în inima ta vei afla acolo scara pe care să urci la impărăţia lui Dumnezeti, ne povăţuieşte Cuviosul Isaac Sirul.

Sfânta Scriptură Invaţă că Impărăţia lui Dumnezeu este dreptate şi pace si bucurie intru Duhul Sfănt (Romani 14:17). Pasul cel dintâi către părtăşia cu Dumnezeu este deplina incredinţare de sine in mainile lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu este Cela ce lucrează, si nu omul.

Părtăşia cu Dumnezeu inseamnă: Dumnezeu să se sălăşluiască in noi, El să lucreze in noi; cu El să se Inveşmânteze sufletul nostru si El să ne călăuzească cugetul, voia si simţirile. Atunci, noi sântem, de bună voie, armă in mâinile Sale El ne va mişca gândurile, dorinţele, simţămintele, in cuvintele si lucrarea noastră.

Cum se păzeşte de măndrie omul care a ajuns la o treaptă duhovnicească inaltă?

Dar acest lucru nu este ceva deosebit. Părtăşia cu Dumnezeu este o stare firească a sufletului. Omul este făcut pentru o astfel de viaţă. Păcatul l-a indepărtat pe om de această viaţă si de aceea el trebuie să o recâştige. In fapt, noi ne ostenim să ajungem la o stare firească, sănătoasă.

Vederea duhovnicească.

Când impărăţia lui Dumnezeu se sălăşluieşte in inima omului, Dumneezeu îi descoperă acestuia taine. "Invaţă" impreună cu Dumnezeu care este fiinţa lucrurilor şi inţelege taina lor.
Toată cunoaşterea este la Dumnezeu, şi când Domnul voieşte, după mila Sa descoperă omului taine. Astfel, si un monah simplu si neinvăţat, prin mila lui Dumnezeu cunoaşte taine mari: despre viaţă, despre moarte, despre rai si iad, cunoaşte si cum este orânduită lumea aceasta.

Când Impărăţia lui Dumnezeu s-a sălăşluit in inima omului, Dumnezeu sfaşie neştiinţa minţii ca pe un văl. Omul va inţelege atunci nu doar tainele Zidirii, ci si taina propriei sale persoane, si in cele din urmă, intr-o clipită sfântă, Dumnezeu, după nespusa Sa milă, si se va descoperi pe Sine, iar omul Îl va privi pe impăratul Slavei aşa cum priveşte soarele in apa limpede. Atunci omul este una cu Dumnezeu şi Dumnezeu lucrează in el. Acesta trăieşte numai cu trupul pe pământ, iar cu duhul este in Impărăţia cerurilor, impreună cu Ingerii si Sfinţii,si Il contemplă pe Domnul.

Adeseori, când puneam vreo intrebare părintelui Tadei, el imi răspundea scurt, după care adăuga: Despre asta a scris cutare şi cutare Sfânt Părinte. Să merg să iau cartea să citim.'Fireşte că incuviinţam bucuros, iar preţ de o clipă părintele răsfoia cartea si citea fragmentele respective, iar apoi vorbea de la sine. Nu am mai intalnit un om care să se descurce cu atâta iuţeală in aceste cărţi.

Despre asprime

Asprimea faţă de aproapele este primejdioasă. Cei aspri inaintează numai până la o anumită măsură si rămân la nevoinţa trupească. In purtarea cu oamenii trebuie să fim buni, blânzi, ingăduitori.

Părintele Tadei mi-a istorisit atunci un vis anume al său:

Abia adormisem, şi visez că am murit. Doi tineri m-­au dus intr-o incăpere si m-au aşezat pe un suport, intre ei. De-a dreapta mea se aflau judecătorii. in spate, la stânga, cineva mă invinovăţea si grăia astfel: iată, acesta este cel care nu se poate inţelege cu nimeni! Am tăcut mirat. Atunci, acelaşi glas, din colţ, a repetat aceste cuvinte. Tânărul care se afla In partea mea dreaptă imi spune: Nu te teme! Nu-i adevărat că nu te poţi intelege cu nimeni! Doar pe tine insuţi nu te poţi "inţelege!

Atmosfera cerească şi atmosfera iadului
Omul care poartă in sine Impărăţia lui Dumnezeu răspândeşte in jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeieşti. Impărăţia lui Dumnezeu făureşte in noi atmosfera Impărăţiei cerurilor, spre deosebire de atmosfera de iad a cugetului, pe care o răspândeşte in jur omul ce poartă in inima sa iadul. Rolul creştinilor in lume este să curăţească atmosfera in lume si să lărgească impărăţia lui Dumnezeu.

Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti in noi, căci de vom pierde impărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru nu ne vom mantui nici noi si nici semenii noştri. Cel ce poartă in lăuntrul său impărăţia lui Dumnezeu, acela o va impărtăşi in chip nevăzut şi celor­lalţi. Oamenii vor fi atraşi de pacea si căldura noastră, vor dori să fie impreună cu noi şi, treptat, atmosfera cerurilor va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvori din noi şi in tăcere, sau vorbim despre cele mai obişnuite lucruri - acesta străluceşte din noi chiar si fără ca noi să ne dăm seama de asta.

In cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Impărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va voi intotdeauna să se facă voia lui si nu voia lui Dumnezeu. In impărăţia cerurilor nu sânt cu putinţă impărăţii in impărăţie. Asta au vrut "duhurile căzute si de aceea au căzut de la Domnul, Impăratul Slavei.

Sufletul care a căzut in cercul vălmăşagului gân­durilor, in atmosfera iadului, sau care doar s-a atins de ea, incearcă chinuri drăceşti. De pildă, citim ziarele sau ne plimbăm pe străzi şi apoi, dintr-odată, simţim că s-a tulbu­rat ceva in lăuntru, in sufletul nostru, simţim un gol, o mahnire. Aceasta se intâmplă din pricină că, citind diferite lucruri, am pierdut concentrarea, mintea unită, ne-am imprăştiat, şi atmosfera iadului "se pogoară" (părintele Tadei intrebuinţa des acest cuvânt) asupra noastră.

Despre propovăduire

Nu trebuie propovăduit cu mintea, ci cu inima. Numai ceea ce vine din inimă atinge inima celuilalt. Să nu atacaţi niciodată, nu fiţi potrivnici nimănui. Dacă cel ce propovăduieşte vrea să-i intoarcă pe oameni de la vreun rău, să o facă cu blândeţe, smerenie si mare frică. de Dumnezeu.

Despre smerenie

Cum este un om smerit?

Cei smeriţi socotesc pe orice om mai presus decât ei - nu numai pe om, ci şi toată făptura.

Cum putem socoti o faptură mai presus de noi, clacă Dumnezeu ne-a impodobit cu minte, ne-a numit fii ai Săi?

Dacă veţi pune mâna pe inimă si veţi fi sinceri cu voi inşivă, veţi inţelege că sânteţi mai mici decât multe făpturi. Luati aminte la albină, cum zoreşte si trudeşte. Se dăruieşte fără cruţare şi fără oprelişti. Albina trăieşte, cu totul, o lună si o jumătate de zi, si adesea piere muncind, pe câmp, şi nu se mai intoarce la stupul ei. Si cât se gândeşte omul la sine si cât işi plânge de milă. Sau priviţi furnica, cum nu osteneşte să poarte neincetat ceva. Iar atunci când îi cade sarcina, o ridică si işi continuă munca cu răbdare. Iar noi, dacă nu apucăm irnediat ceva în mâini, ne luăm degrabă mainile de pe acel lucru.Odată, când o bunică l-a intrebat pe părintele Tadei ce să facă ca nepoţii ei să fie credincioşi. Trebuie ca bunica lor să fie totdeauna blândă, bună, să nu se supere niciodată, să fie totdeauna binevoitoare, să asculte totul - când, iată, nu vor să o asculte. Poate că acum nepoţii nu vor fi credincioşi, dar cândva, mai târziu, işi vor aminti de bunica lor şi amintirea ei îi va face mai buni...


Din cartea: Staretul Tadei de la Manastirea Vitonita - Cum iti sant gandurile asa iti este si viata, Predania,


DESPRE SFÂNTA ŞI FALSA TRADIŢIE

Preot Ioan

Motto:„Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră“ (2 Tesaloniceni 2:15).

SFÂNTA TRADIŢIE

După cum ştim, credinţa noastră se întemeiază pe adevăruri descoperite de Dumnezeu, adică pe Revelaţia sau Descoperirea dumnezeiască. Revelaţia dumnezeiască se săvârşeşte pe cale naturală prin cunoaşterea lui Dumnezeu din măreţia naturii şi pe cale supranaturală, pe calea credinţei.

Deci, Dumnezeu S-a descoperit oamenilor „în multe rânduri şi în multe feluri“ (Evrei 1:1), dându-le acestora învăţătura necesară mântuirii, învăţătură care s-a păstrat nealterată în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie. Şi pentru că în Sfânta Scriptură nu sunt scrise „toate câte a făcut Iisus“ (Ioan 20:30-31), Biserica s-a preocupat să păstreze şi învăţătura nescrisă, astfel luând naştere SFÂNTA TRADIŢIE.

CUM PUTEM DEFINI SFÂNTA TRADIŢIE ?

Sfânta Tradiţie sau Predania, este acea învăţătură divină, păstrată de Biserică şi transmisă apoi prin viu grai, din generaţie în generaţie. Întreaga învăţătură a Mântuitorului Iisus Hristos a fost o Sfântă Tradiţie, pentru că El nu a scris nimic. Din această învăţătură orală, pentru diverse nevoi, o parte s-a scris (Sfânta Scriptură), iar altă parte nu s-a scris imediat (Sfânta Tradiţie propriu-zisă), ci în timp. Indiscutabil, atât Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie AVEAU ŞI AU aceeaşi valoare mântuitoare (2 Tesaloniceni 3:6-14).

CUM S-A NĂSCUT SFÂNTA TRADIŢIE ?

După cum am văzut, predica Domnului Iisus a fost începutul Sfintei Tradiţii creştine. Mântuitorul însă, nu a scris nimic şi nici nu a poruncit să se scrie ceva. El a poruncit să propovăduiască (Sfinţii Apostoli) Evanghelia la toată făptura: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19). Aşadar, Sfinţii Apostoli, dorind a împlini porunca Mântuitorului, nu s-au grăbit să scrie învăţătura Sa. Ei au predicat şi astfel, predica Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli şi a altor ucenici, a dat naştere la Sfânta Tradiţie.

Dovadă este şi numărul mic de scrieri (păstrate) pe care le avem în Noul Testament. Aceste cărţi au fost scrise din necesitate şi nu aveau scopul de a cuprinde toată învăţătura Mântuitorului, căci „sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s-ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin“(Ioan 21:25).

CUM S-A FIXAT ŞI CUM S-A PĂSTRAT SFÂNTA TRADIŢIE ?

Dat fiind faptul că, în perioada primară, creştinii nu făceau mare diferenţă între cuvântul scris (Noul Testament), şi cuvântul păstrat oral (Sfânta Tradiţie), este normal să credem că ei le păstrau cu sfinţenie pe amândouă. Sfinţii Apostoli şi apoi Sfinţii Părinţi, au fost foarte atenţi şi au supravegheat să nu fie pierdută sau alterată vreo învăţătură din Sfânta Tradiţie.

De aceea Sfântul IRINEU DE LYON spunea că: „Tradiţia a ajuns la noi prin supraveghere, fără a se născoci scrieri, căci ea este o practică foarte deplină, neprimind nici adaos, nici micşorare“ (Contra ereziilor, 2:9).

FERICITUL AUGUSTIN spunea că: „Marii teologi ai lumii au ţinut ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de la înaintaşii lor, au învăţat şi ei pe alţii. Ce au primit de la părinţi aceea au dat fiilor“ (Contra lui Iulian).

Aşadar, Sfânta Biserică fiind „Stâlp şi temelie a adevărului“ (1Timotei 3:15), era normal să se preocupe, să fixeze şi să păstreze Sfânta Tradiţie. Astfel că, în timp, această învăţătură nescrisă a început să fie trecută în scris. Începând cu secolul II şi terminând cu secolul VIII, Sfânta Tradiţie s-a fixat în scrierile părinţilor apostolici şi ale părinţilor bisericeşti, precum şi în alte feluri de scrieri, păstrate toate de Sfânta Biserică. (Exemplu: În cărţile de slujbă, în hotărârile Sinoadelor Ecumenice, în mărturiile martirilor etc.).

CARE SUNT ASPECTELE SFINTEI TRADIŢII CREŞTINE ?

Sfânta Tradiţie, după învăţătură, este neschimbabilă. Acesta este aspectul principal, numit Neschimbabil sau Statornic. Dar după felul cum sunt formulate de exemplu dogmele sau după felul în care se organizează viaţa Bisericii etc., Sfânta Tradiţie este Schimbabilă sau Dinamică. Putem vorbi de trei etape în Sfânta Tradiţie:

1. Tradiţia Mântuitorului

2. Tradiţia Sfinţilor Apostoli

3. Tradiţia Bisericii

CARE ESTE ROLUL ŞI IMPORTANŢA

SFINTEI TRADIŢII CREŞTINE ?

Marele rol al Sfintei Tradiţii creştine, este acela de a păstra învăţături (dogme) ce nu sunt cuprinse direct sau explicit în Sfânta Scriptură. Exemplu: Sfânta Scriptură vorbeşte despre îngeri, dar Sfânta Tradiţie explică de ce sunt nouă cete, ce rol au etc. (vezi Dionisie Areopagitul - „Ierarhia Cerească“); Sfânta Scriptură vorbeşte despre slujbe, dar Sfânta Tradiţie explică felul acestora, rolul lor, cum se desfăşoară ele etc.

Trebuie precizat că o învăţătură aflată în Sfânta Tradiţie, pentru a fi declarată dogmă, trebuie să aibă un corespondent şi în Sfânta Scriptură Spre exemplu, Dogma Sfintei Treimi a fost formulată la Sinoadele I şi II pe baza textelor din Sfânta Scriptură (vezi Matei 28:19-20; 2 Corinteni 13:13; 1Ioan 5:7).

Sfântul Irineu de Lyon, vorbind despre rolul Sfintei Tradiţii spunea: „Graţie tradiţiei vechi Apostolice ne putem feri de invenţiile duşmănoase ale ereticilor“.

Sfânta Tradiţie are rolul de a explica din Sfânta Scriptură: „unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi - spre a lor pierzare“

(2 Petru 1:20).

Aşadar, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Şi cele scrise (Sfânta Scriptură) şi cele nescrise (Sfânta Tradiţie) sunt deopotrivă vrednice de crezare, încât socotim tradiţia Bisericii vrednică de crezare“ (Comentariu la 2 Tesaloniceni 2:15).


EXISTĂ OARE UN CRITERIU PENTRU

DOVEDIREA SFINTEI TRADIŢII ?

Desigur că Biserica a formulat un criteriu prin care se separă adevăratele tradiţii de cele false. Astfel Sfântul Vincenţiu de Lerin (+450) declara: „În Biserică trebuie cu mare grijă, ca acel lucru

să-l ţinem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toţi... Lucrul acesta va fi aşa, dacă urmăm universalitatea, vechimea şi consensul“ (în Commonitorium 2). Universalitatea se referă la toată Biserica; vechimea se referă la Sfinţii Apostoli, cei care au dat învăţătura Bisericii; iar consensul se referă la părerile tuturor clericilor de peste tot.

EXISTĂ ŞI TRADIŢII FALSE?

Bineînţeles că au existat şi false tradiţii, născocite de eretici şi sectanţi care: „unul a schimbat cu mâna sa textul; altul cu răstălmăcirea lui înţelesul“ (Tertulian - „Contra ereticilor“, 38:1-7). Existau deci, fie cărţi false, unele puse chiar pe seama Sfinţilor Apostoli (2Tesaloniceni 2:2-3), fie învăţături false, însă ambele erau respinse ferm de Sfânta Biserică, care declară: „Dacă noi sau înger din cer v-ar propovădui altceva decât ceea ce v-am binevestit noi, să fie anatema! Aşa cum v-am spus-o mai înainte, v-o spun din nou şi acum: Dacă cineva vă propovăduieşte altceva decât ceea ce aţi primit, anatema să fie!“ (Galateni 1:8-9; Romani 16:17; 2 Ioan 10 şi 11).

Tradiţiile false atacau Biserica fie direct în învăţătură, fie indirect, prin alte obiceiuri şi practici. Faţă de tradiţiile false, Biserica s-a pronunţat prin Sfintele Sinoade, spre exemplu: Sinodul din Ierusalim ce a condamnat pe iudaizanţi (Faptele Apostolilor 15:1-31), prin care erau excomunicaţi ereticii, demascate falsele învăţături şi se fixa învăţătura ortodoxă.

ASTĂZI MAI EXISTĂ TRADIŢII FALSE ?

DA! Există tradiţii false fie scrise, fie nescrise.

Cele scrise sunt: ?Aşa-zisele talismane ? Epistolia Maicii Domnului

? Epistolia Mântuitorului ? Brâul ? Cele 12 vineri etc.

Cele nescrise sunt: ?Scosul din fiare ?Fusul ?Deschisul şi interpretarea Sf. Evanghelii ?Căzutul la ieşirea cu Sfintele Daruri ?Aruncarea de lenjerie la ieşirea cu Sfintele Daruri.

CE ATITUDINE TREBUIE SĂ AIBĂ CREŞTINII

FAŢĂ DE FALSA TRADIŢIE?

Este lesne de înţeles că falsele tradiţii trebuie demascate şi condamnate de toţi, cler şi credincioşi. În toată Biserica vie - cler şi mireni - Sfânta Tradiţie trebuie să fie văzută ca un tezaur al învăţăturii Mântuitorului, de aceeaşi valoare cu Sfânta Scriptură.

FALSA TRADIŢIE

(Practici inventate sau teologie băbească)

Moto: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă“ (1 Timotei 4:7).

Iubiţi credincioşi,

De multe ori femeile credincioase se învaţă una pe alta ( uneori în mod greşit), în loc să se ducă la preot să-l întrebe după cuvântul Mântuitorului: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14) şi astfel ia naştere FALSA TRADIŢIE, din multă părere personală, care de fapt este de inspiraţie satanică, după cum se poate vedea din exemplele de mai jos:

1. Să punem usturoi lângă aghiasmă să nu se strice.

Iisus întreba: „Dacă sarea se va strica cu ce se va mai săra?“ (Matei 5:13). Nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu. La fel şi aghiasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica niciodată. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante (scaeţi, flori etc.).

2. Dacă ai avorturi şi vrei să fii iertată, să te împărtăşească preotul peste un mormânt proaspăt, prin urechile unei foarfeci ruginite.

Preoţii nu fac aşa ceva niciodată, căci nici nu pare a fi Sfântă Taină, ci vrăjitorie curată. Sfânta Împărtăşanie nu se dă prin urechi de foarfeci ruginite, sau peste morminte, ci în Sfânta Biserică, eventual la patul bolnavului.

3. La o casă nouă dacă nu ai cocoş nu este bine. Trebuie să-ţi cumperi cocoş pentru că acesta când cântă alungă dracii din curte.

Nu-i adevărat ! Cocoşul este cu treaba lui şi dracii cu treaba lor. Ce poate fi mai important pentru o casă nouă decât binecuvântarea lui Dumnezeu - sfeştania (care trebuie făcută de patru ori pe an, în fiecare post sau cel puţin o dată).

4. Să nu călcăm pragul Bisericii pentru că este acolo o candelă care arde. Când vii la Biserică să nu calci pragul Bisericii că în prag sunt sfinte moaşte.

De frică să nu calce pragul Bisericii, unii nu vin la Biserică. La spovedanie, preotul de odinioară întreba pe credincioşi dacă au călcat pragul Bisericii, în sensul „dacă s-au dus la Biserică“. De asemenea, Bisericile vechi aveau uşile scunde şi dacă puneai piciorul pe prag, riscai să dai cu capul de pragul de sus. De aceea se păşea peste prag, cu capul plecat. Dacă plecarea capului era şi „spirituală“, cel ce păşea peste prag se întorcea acasă ca vameşul din pilda cu vameşul şi fariseul, spusă de Hristos (Luca 18:11-14). Sfintele Moaşte nu stau în prag, ci se află pe Sfânta. Masă, într-un buzunăraş al Sfântului Antimis sau în racla cu Sfinte Moaşte.

5. Să nu te închini pe negură, după ce se lasă întunericul.

Nu locul, timpul sau măiestria cu care te închini contează. Cât de frumos îi explică Iisus Hristos femeii samarinence că va veni vremea să ne închinăm: „în duh şi adevăr“ (Ioan 4:20-24), oriunde şi oricând, sau mai bine zis totdeauna şi oriunde.

6. Să nu te uiţi noaptea în oglindă.

Uitatul în oglindă nu are nici în clin nici în mânecă cu problemele şi necazurile din viaţă. Nu ni se schimbă viaţa datorită unui gest nevinovat. Mântuirea noastră depinde de faptele făcute faţă de Dumnezeu şi semenii noştri, fapte după care vom fi judecaţi.

7. Să nu împărtăşim un om bolnav, căci va muri.

Dimpotrivă! Cu atât mai mult trebuie împărtăşit cel bolnav, pentru a nu pleca nepregătit spre scaunul de judecată. Iisus spunea: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 6:54). Cel neîmpărtăşit, chiar dacă trăieşte este deja mort pentru Dumnezeu: „Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort“ (Apocalipsa 3:1).

8. Unui om bolnav, să nu-i facem Sf. Maslu că moare.

Dumnezeu spunea: „Eu nu vreau moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu“ (Ezechiel 33:11). Sfântul Maslu nu este o rugăciune pentru moarte, ci o Sfântă Taină: „Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui“ (Iacov 5:13-15).

9. Părinte, dă-mi cheile să deschid eu Sfânta Biserică, să se mărite şi fata mea.

Să nu confundăm deschiderea uşilor Sfintei Biserici cu deschiderea Împărăţiei cerurilor. Rugăciunea este singura cheie care poate deschide porţile împărăţiei cerurilor şi poate aduce împlinirea dorinţelor. Rugaţi-vă la Dumnezeu cu credinţă şi duh curat şi El vă va auzi.

10. Părinte, daţi-mi cheile bisericii să le spăl ca să se mărite fata mea.

Poţi să speli nu numai cheile Bisericii, ci şi uşile, chiar şi cununiile, şi tot nu vei face nimic pentru că nu ai de ce să le speli, fiindcă ele sunt curate. În mod sigur ar trebui spălat sufletul fetei: prin post, rugăciune, mers la Sfânta Biserică în fiecare Duminică, spovedanie, împărtăşanie, fapte bune, milostenie etc..

11. Dacă ţi-a murit cineva, în primele 3 zile este păcat să mergi la cimitir.

Pe cei dragi îi vizitezi cât mai des. Mergând zilnic la mormânt, îţi vei arăta iubirea faţă de cel plecat din sânul familiei. Când spunea Iisus să lase morţii să-şi îngroape morţii, se referea la starea sufletească a acelora.

12. Cel care moare Duminica, este iertat, pentru că ziua de Duminică este sfântă.

Nu timpul când moare omul contează, ci cât de pregătit este pentru întâlnirea cu Hristos, adică, să fie spovedit şi împărtăşit. Dreptul poate muri oricând, căci va ajunge în rai, iar cel păcătos va ajunge în iad, chiar dacă moare în ziua de Paşti.

13. Dacă ţi-ai fixat nunta, nu mai poţi face pomeni, pentru că nu sunt primite la Dumnezeu.

Naşterea, Botezul, Cununia (Nunta) şi Moartea sunt evenimentele principale care ne marchează viaţa. Ele nu se întrepătrund, ci se succed fiecare cu rolul lor bine definit. Nu este păcat dacă faci colaci, indiferent de ce eveniment urmează, ba din contră, să faceţi la fiecare eveniment din acestea câte un colac şi să-l duceţi la Sfânta Biserică pentru Sfânta Liturghie, şi veţi primi mângâiere şi bucurie de la Dumnezeu.

14. Este păcat mare să pierzi metaniile de la mână.

Metaniile în sine nu au nici o valoare sau putere spirituală. Ele sunt obiecte care ne amintesc de rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (a)“. Dacă le-am pierdut, nu-i nimic; să nu ne pierdem credinţa sau sufletul, pentru că Domnul Iisus Hristos spunea: „Ce poate da omul în schimb pentru sufletul său“ (Matei 8:34-38).

15. Dacă cineva este rău, are răutate în suflet, trebuie să înghită un bob de tămâie şi va fi bun.

Înghiţind unul sau mai multe boabe de tămâie vei scăpa de pietrele de la rinichi, dar în nici un caz de răutate. Răutatea vine din suflet, nu din trup. Vei deveni mai bun înghiţind un „BOB DE RĂBDARE“, unul „DE RUGĂCIUNE“...

16. După ce s-a născut copilul, ca să fie ferit de rău până la botez, să i se pună sub pătuţ o mătură şi un săpun sau să i se lege usturoi la gât.

Dacă diavolul ar fugi de mătură şi de săpun, n-ar mai fi nevoie de post şi rugăciune, de Biserici şi de slujbe religioase. Ne-am lega fiecare câte o mătură şi un usturoi de gât, un săpun în buzunar şi gata, ar fugi toţi dracii, n-am mai avea ispite. Dar nu e aşa! Iisus spunea: „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17:21).

17. Dacă-ţi cade un fir de păr din cap nu trebuie aruncat, deoarece Mântuitorul a spus că toate firele de păr din cap sunt numărate, ca atare trebuie puse în tron sub cap pentru că ne va întreba de ele la judecată.

Iisus spunea: „Iar dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l că e mai de folos să ajungi fără un ochi în rai, decât cu amândoi în iad“ (Matei 18:8-9). La judecata de apoi, Iisus nu ne va întreba de firele de păr, ci de faptele noastre bune sau rele. De fapt, nu ne va întreba nimic, căci: „Sfinţii vor judeca lumea“ (1Corinteni 6:2), ne vor alege după faptele noastre, cum despart păstorii caprele de oi. Nu pierdeţi timpul adunând firele de păr, mai bine „adunaţi fapte bune“, aprindeţi candela, tămâiaţi şi amintiţi-vă unde aţi pus cartea de rugăciuni, psaltirea sau metaniile...

18. Copilul când se naşte, se naşte deja cu şapte păcate.

De ce şapte şi nu nouă, de ce nouă şi nu două, ca în jocul cu portocalele? Noi ştim că ne naştem doar cu păcatul lui Adam - NEASCULTAREA - datorită căruia vom şi muri trupeşte. Întrebat despre copilul născut orb, Iisus a spus: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se vadă slava lui Dumnezeu“ (Ioan 9:3).

19. Nu este bine să iei anafură acasă, este mare păcat.

Anafura este o pâine binecuvântată în timpul Sfintei Liturghii, iar aghiasma este apă sfinţită. De aceea se mănâncă întâi anafura şi apoi se bea aghiasma. Dacă aghiasma o luăm acasă şi nu este păcat, cu atât mai mult putem lua anafura, dar atenţie, este păcat dacă o luăm fără smerenie şi dacă o lăsăm să se strice. (Dacă totuşi s-a sfoiegit daţi-o păsărilor cerului).

20. Postul iartă păcatele.

Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!

21. Lumânările trebuie tămâiate înainte de a fi aprinse.

Lumânarea este un simbol şi o jertfă, (simbolizează lumina dumnezeiască pe care o dorim şi în viaţa aceasta, şi în viaţa viitoare şi este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie prin casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările.

22. Copiii până la vârsta de doi ani n-au voie să vadă animalele ca să nu se facă animale.

Omul s-a născut om şi om va muri. Copiii de la ţară se nasc şi cresc între animale şi nu păţesc nimic. Însuşi Iisus s-a născut în peşteră înconjurat de animale, a călătorit până la 2 ani cu asinul şi nu s-a întâmplat nimic rău. Ori credeţi că-L ţinea Fecioara Maria legat la ochi !?! (Luca 2:6-12; Matei 2:13-15).

23. Femeia gravidă să nu se uite la pisică deoarece va naşte copilul păros.

Zicala românească „Ce semeni aceea răsare“ este adevărată. După ce ai semănat poţi da cu orice, nu va ieşi din grâu secară sau invers. Starea sufletească a femeii se va întipări în sufletul noului născut. Fiţi buni şi veţi avea copii buni !

24. Să nu-i tai copilului unghiile când este mic pentru că apoi când se va face mare va fi hoţ.

Dacă nu tăiem unghiile copilului când este mic, s-ar putea să se zgârie pe faţă, se poate lovi cu unghiile în ochi, şi atunci vom regreta faptul că plecăm urechea la învăţăturile greşite ale unora.

Obiceiurile nu se moştenesc, ci se învaţă. Iisus spunea că sluga va face ce vede stăpânul făcând, iar copilul va face ce fac părinţii. Sunt şi alte cauze care duc la îndeletniciri rele, dar feriţi copiii de ele. Trupeşte, spălaţi-i, tăiaţi-le unghiile şi nu se va întâmpla nimic rău, ba din contră vor fi mai sănătoşi. Cel mai mult contează dacă-i creştem în credinţa ortodoxă, dacă îi împărtăşim la fiecare 40 de zile până la 7 ani, iar după vârsta de 7 ani, spovedanie şi împărtăşanie cel puţin de patru ori pe an. Duminica să meargă la Biserică, să postească măcar Miercurea şi Vinerea, să se roage în fiecare dimineaţă şi seară, să-i ferim de televizor...

25. Cine se împărtăşeşte în Joia Mare (săptămâna patimilor) rămâne împărtăşit tot anul.

Nu contează ziua în care te-ai împărtăşit, ci modul cum ai luat Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului“ (1 Corinteni 11:27-29). Această afirmaţie o folosesc greşit spre justificare creştinii care vin la Sfânta Biserică DIN PAŞTI ÎN PAŞTI.

Însă porunca a patra bisericească spune aşa: să ne spovedim şi să ne împărtăşim cel puţin în cele patru posturi mari ale anului şi ori de câte ori ne simţim conştiinţa încărcată. Un lucru trebuie bine ştiut, acela de a nu lua Sfânta Împărtăşanie fără să ne fi spovedit pentru că: „Oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. De aceea mulţi între voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit“ (1Corinteni 11: 27-30).

Să nu mai spunem că există credincioşi care vin, iau Sfintele Paşti şi consideră că au luat Împărtăşanie. Este mare diferenţă între Sfintele Paşti (pâine şi vin sfinţite prin rugăciunea preotului) şi Sfânta Împărtăşanie care este Însuşi Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.

26. În săptămâna Patimilor n-ai voie să speli.

Dacă am putea să priveghem toată săptămâna ar fi foarte bine. Dar, pentru că trebuie să mâncăm, trebuie să şi muncim, ne şi murdărim, deci trebuie să spălăm chiar şi în această săptămână.

27. În Vinerea Mare nu ne mai spovedim că atunci s-a spovedit Iuda.

Iuda nu s-a spovedit niciodată, cu toate că la templu el şi-a recunoscut vina. La spovedanie se mărturisesc păcatele şi faptele ascunse. Iar dacă vrei să te împărtăşeşti în noaptea Sfintelor Paşti, trebuie să fii spovedit cât mai de curând, pentru a nu face alte păcate între spovedanie şi împărtăşanie.

28. Dacă moaşa nu este curată la botez, când moşeşte, copilul trebuie dus la vrăjitoare.

Nu poţi şti la naştere cum va fi moaşa la botez. Şi apoi, ce să căutăm la vrăjitoare, când în Vechiul Testament vrăjitoarele erau omorâte cu pietre: „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască!“ (Exod 22:18) şi tot acolo Dumnezeu prin proorocul Isaia ne ceartă: „Ce caută poporul meu la ghicitori, vrăjitori, descântători şi să vorbească cu morţii, nu se cade oare să alerge la preoţii bisericii?“ (Isaia 8:19).

29. Dacă vrei să ţi se căsătorească băiatul sau fata trebuie să mergi la un preot să spele cununiile şi copilul respectiv să bea acea apă.

Ca să se dezlege cununiile, trebuie să meargă persoana în cauză la 9 biserici, dar nu în zig-zag, ci numai în cerc sau în linie dreaptă.

Dezlegarea cununiilor frământă pe mulţi tineri, în general fete. Într-adevăr sunt vrăjitori care leagă, dar pentru aceasta sunt rugăciuni de dezlegare. Nu mersul în cerc sau linie dreaptă spre o biserică le dezleagă cununiile, ci mai bine mergeţi la preot să vă citească rugăciuni din Molitfelnic. Dacă aveţi credinţă, este de ajuns, dacă nu, puteţi colinda toată ţara şi nu veţi face nimic.

30. Dacă se strică vreun aparat electronic din casă trebuie făcute descântece cu ceapă.

Duhurile rele intră doar în suflete şi nu în obiecte sau în legume. Obiectele nu au suflet, iar cel ce se ceartă cu un obiect sau cu orice lucru neînsufleţit, cu sine se ceartă căci este neîndemânatic sau neatent în folosirea lor.

31. Dacă vrea o femeie să se mărite trebuie să spele limba clopotului Bisericii şi să bea acea apă, ca să se dezlege cununiile.

Nu spălatul obiectelor - clopot, chei, cununii - vă va ajuta să se căsătorească copiii, ci credinţa. Dacă beţi apa din spălatul limbii clopotului, s-ar putea chiar să vă îmbolnăviţi rău, aceasta fiind coclită şi plină de praf şi de microbi şi apoi să ajungeţi pe paturile spitalului...

32. Dacă nu ai haine noi, nu ai voie să vii la Biserică de Paşti fiindcă nu te-ai înnoit!

Într-o parabolă a Mântuitorului, un oaspete este dat afară de la masă pentru că nu avea veşminte alese. Aici Mântuitorul voia să arate că în împărăţia cerurilor nu vom intra oricum, dar nu la îmbrăcăminte se referea El, ci la suflet. Se spune că un oaspete a fost dat afară de la masă şi s-a întors cu haine noi, dar în loc să mănânce, el a început să pună mâncarea pe haine, spunând că a fost primit la masă nu pentru el, ci pentru haine. Iubiţi credincioşi, spălaţi-vă hainele - chiar cele vechi - spălaţi-vă trupul, DAR MAI ALES SUFLETUL, şi veniţi să-L primiţi pe Hristos cu cântarea: „HRISTOS A ÎNVIAT !“.

33. 9 marţi din paşti (se numără nouă marţi de la Paşti şi aceea zi este mare sărbătoare).

Ce fel de sărbătoare? Nu este adevărat! Cum este oare posibil să credem aşa ceva?

34. Lunea ciorilor; marţea viermilor; miercurea strâmbă; joia iepelor.

În care calendar aţi văzut dumneavoastră asemenea sărbători ???

35. După săptămâna luminată, urmează, chipurile, săptămâna neagră în care nu se fac parastase.

Culoarea neagră, la noi, este asociată cu necazul şi patima. Săptămâna neagră e săptămâna patimilor. Atunci, nu rugăciunile pentru cei morţi sunt interzise, ci distracţiile şi petrecerile.

36. Mortul trebuie să aibă sub pernă: oglindă, pieptene.

Din religiile păgâne au pătruns în creştinism unele obiceiuri, fără a avea o logică sau chiar o simplă explicaţie. În antichitate se puneau morţilor toate cele necesare vieţii, iar la unele triburi se omora soţia şi se îngropa cu soţul ei. Iisus a venit să schimbe aceste obiceiuri. El a fost pus în groapă învelit într-o pânză mare şi una mică - giulgiurile - fără oglindă sau piepten sau alte obiecte, şi a înviat. Nu-i împovăraţi pe morţi cu tot felul de obiecte că nu au nevoie de ele. Şi nici să nu le puneţi bani în buzunare, căci mai de folos este a le face pomeni din acei bani.

37. În săptămâna lui Sân Toader să nu munceşti că te ia din căluş.

Căluşul este un obicei păgânesc, neplăcut lui Dumnezeu, este o reminescenţă de la strămoşii noştri daci.

38. Trebuie pusă lână în tron sub cel mort ca să se încurce sufletul şi să nu se facă strigoi. Să se pună 4 fuse în cele 4 colţuri ale tronului ca să nu se facă mortul strigoi. Trebuie măsurat sub formă de cruce tronul mortului cu o sfoară iar sfoara îngropată sub pragul casei.

Mortul trebuie păzit să nu treacă pisica peste el că se face strigoi.

Am citit Sf. Scriptură de mai multe ori şi multe alte cărţi şi nu am găsit nimic scris despre strigoi. Sunt multe poveşti cu astfel de personaje, dar rămân poveşti şi nu se vor adeveri niciodată, aşa cum nici zmeii sau feţii frumoşi cu stea în frunte nu au fost văzuţi de nimeni: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă“ (1Timotei 4:7).

39. Dacă strângem aghiasmă mare mai mulţi ani la rând aghiasma devine foarte puternică.

Sfânta Aghiasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sf. Biserică. Termenul de „SFÂNT“ ca şi termenul „ADEVĂRAT“, nu trebuie să aibă grad de comparaţie. Nu poate să fie cineva sau ceva, mai mult sau mai puţin sfânt. Din două, una: ori este, ori nu este sfânt.

40. Dacă ai făcut un avort sau desfrânare, numai după 25 de ani de la săvârşirea păcatului mai ai voie să mergi la mănăstire.

După săvârşirea unui asemenea păcat, mergi cât mai repede la un preot duhovnic şi după spovedanie el îţi va da un canon după gravitatea păcatului, fiindcă nu toţi bolnavii se vindecă luând acelaşi medicament. Este o minciună sfruntată că nu mai ai voie să mergi la mănăstire, fiindcă aşa cum spitalul este pentru bolnavi, tot aşa Bisericile şi Sfintele Mănăstiri sunt pentru pocăinţa celor păcătoşi. Dacă mergeţi la mănăstire, Dumnezeu „vă va număra paşii“, adică va fi multă bucurie în cer şi în sufletul dumneavoastră.

41. După rugăciunile de seară nu mai ai voie să ieşi din cameră că nu mai este valabilă rugăciunea.

Vecernia este rugăciunea de seară şi după ea mergem acasă. Oare nu au valoare rugăciunile vecerniei? Nu este adevărat. Faceţi rugăciunea oricând - înainte sau după ieşirea din casă, şi dacă vă veţi ruga cu credinţă rugăciunile dumneavoastră vor fi primite de Dumnezeu.

42. Să nu primeşti pomană de la femeia care n-a născut copii.

Naşterea de prunci este un dar de la Dumnezeu. Ca şi în cazul postului, cum spunea Sfântul Apostol Pavel „cel ce mănâncă să nu-l osândească pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l defăimeze pe cel ce mănâncă“. Primiţi de la oricine căci şi darurile voastre vor fi primite !

43. Hristos s-a înălţat se zice numai în ziua înălţării.

Se zice „Hristos S-a înălţat“ şi „Adevărat S-a înălţat“, de la înălţare şi până la odovania (sfârşitul) praznicului, adică până la Rusalii.

44. La Rusalii dacă sare mutul căluşului peste copii, aceştia nu se mai îmbolnăvesc tot anul.

Nu este adevărat. Nu are nici o legătură boala cu căluşul.

45. Să nu duci gunoiul din casă lunea şi nici după ce se lasă întunericul.

Pe vremea Mântuitorului zilele nu aveau nume, ci se numărau (întâia, a doua, a treia, etc). Într-o singură zi era oprită munca, în ziua Domnului. Anumite persoane au adăugat unele restricţii, pentru că nu aveau dumnealor chef să facă acea lucrare lunea sau mai pe înserat.

46. Dacă munceşti în sărbători ca: Iuda, Vîrtolomeu, Precupu, Pîrşcovu, dă piatră şi trăsneşte.

În calendar nu există asemenea sărbători, nici cu cruce roşie, nici cu cruce neagră, dar oamenii le ţin. Mai bine lucrează Duminica şi în schimb ţin aşa zisele sărbători (Iuda, Vârtolomeu, Precupu, Pârşcovu...). Vorba românească: „Scump la tărâţe şi ieftin la făină“, adică dăm importanţă zilelor fără valoare, şi nesocotim Duminica. Iar dacă Domnul vrea să ne pedepsească cu piatră sau grindină, o poate face oricând vrea El.

47. Iar când lucrează în Sfânta zi de Duminică se scuză aşa: Pe lângă o sărbătorea / Câte o chiotorea (Adică ne iartă Dumnezeu dacă muncim Duminica).

Nu este adevărat. Porunca a patra nu poate fi călcată cu astfel de scuze: „Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile“ (Iacov 2:10).

48. Părinte Părinte, vă rog să-mi daţi şi mie apă de cununii., am venit la Biserică să-mi faceţi şi mie apă de dragoste.

Aşa ceva nu s-a făcut şi nu se va face niciodată în Biserică Ortodoxă. Aceste ape le fac vrăjitoarele cu invocarea diavolului (duhului bălţii) între orele 12 şi 2 noaptea şi apoi să te ţii, necazuri în casele unde este dusă această apă.

49. Să nu atingi mortul cu mâna stângă.

Dar cu mâna dreaptă avem voie să-l atingem?

50. După ce te întorci de la înmormântare te speli pe mâini şi arunci de trei ori cu apă peste umăr, în spate.

Este foarte bine să te speli când vii de la orice lucrare, chiar şi de la mort, dar nu are rost să arunci apă înapoi peste umăr, că în mod sigur mortul a fost acoperit cu pământ şi nu vine după tine, iar dacă e să vină moartea n-o poţi alunga cu câteva picături de apă.

51. Cei care s-au sinucis trebuie dezgropaţi la 7 ani ca să fie scoşi la lumină. Se desface tronul, se pune peste el un costum de haine şi pomenile încep din nou de la zero.

Morţii trebuie lăsaţi să se odihnească indiferent cum au murit. Trupurile acestea vor putrezi, indiferent de moartea cu care au murit. Nu se scoate mortul la lumină prin dezgropare, căci nu de lumina zilei are nevoie, ci de „Lumina lui Dumnezeu“, pe care o primeşte sufletul lui prin parastase, milostenii şi Sfintele Liturghii.

52. La o săptămână după Sfântului Ilie este sora Sfântului Ilie.

Sfântul Ilie nu a avut nici o soră. Aşa ceva nu scrie nicăieri.

53. La nuntă se agaţă cutii goale de conserve după maşini, ca să alunge duhurile rele.

Acele cutii le agăţau copiii neastâmpăraţi, pentru ca atunci când trecea maşina, să atragă atenţia că acolo se întemeia o nouă familie sau poate o făceau doar pentru distracţie.

54. Mirele trebuie să treacă peste pragul casei cu mireasa în braţe, pentru că în prag stau duhurile rele. Trecând-o peste prag sunt alungate duhurile rele.

Superstiţie! În lemnul pragului casei nu se sălăşluiesc duhuri rele, aşa cum nu se sălăşluiesc nici în copacii pădurilor, nici în giurgiuvelele geamurilor...

55. Dacă dormi după ce te-ai împărtăşit, vine o căpuşă sau diavolul şi-ţi fură împărtăşania.

Poţi dormi liniştit că nu-ţi va fura nimeni Sfânta Împărtăşanie. Important este să citeşti rugăciunile mulţumitoare din canonul care trebuie citit după ce te-ai împărtăşit.

56. Când copilul este mic şi este bolnav, pentru a se vindeca trebuie vândut pe geam şi să-i pună alt nume pentru a nu-l recunoaşte bolile; dacă nu este răscumpărat, pe lumea cealaltă nu mai este al părinţilor.

Acest obicei nu numai că nu are nici un fel de legătură cu Sfânta Tradiţie Ortodoxă, dar ne şi intrigă prin aceste „poveşti la un pahar“.

57. N-ai voie să-i zici unui animal „săracul de el“ că apoi pe lumea cealaltă îl mănânci.

Mai bine l-am mânca pe lumea aceasta, pentru că acolo sufletul nu mai mănâncă şi nu mai bea.

58. Dacă tai unghiile unui bătrân şi le laşi în casă, înseamnă că laşi sărăcie.

O, nu, nu-i adevărat, nu laşi în casă sărăcie, ci mizerie.

59. Dacă vrei să blestemi pe cineva care ţi-a făcut rău trebuie să mergi la „Biserica Neagră“ din Craiova şi să-ţi facă preotul o „slujbă întoarsă“.

În Craiova şi chiar în toată ţara, nu există Biserica Neagră, afară numai de cea din Braşov. Şi apoi preoţii nu fac „slujbe întoarse“, nu blestemă, ci se roagă să vină binecuvântarea lui Dumnezeu peste toată lumea. (Am aflat, spre surprinderea mea, că „Slujba întoarsă“ ar însemna ca preotul să se roage îmbrăcat cu veşmintele pe dos, la miezul nopţii, cu lumânările întoarse cu capul în jos şi să blesteme pe cel care a făcut răul).

60. Dacă bate grindina trebuie să băgăm talismanul sub streaşină şi acesta va sparge grindina. Dacă vine un cutremur trebuie să băgăm talismanul sub streaşină.

Talisman, prin definiţie, înseamnă un obiect sau o carte considerat de către superstiţioşi ca fiind înzestrat cu o forţă magică, supranaturală şi având puterea de a da ajutor celor care îl poartă. Oare poate avea o carte puterea lui Dumnezeu? Oare ne-a botezat talismanul, ne-a cununat talismanul, ne iartă păcatele talismanul, ne împărtăşeşte talismanul? Nu, ci doar Hristos, prin preot în Duhul Sfânt. Talismanul este o carte ca oricare alta, fără nici o putere. Mai sfântă este Biblia, şi tot se cutremură casele în care ea se află. Se dă prea multă importanţă unei cărţi lipsită de orice adevăr.

61. Dacă ţii lumânarea cuiva care moare, cad păcatele lui asupra ta.

Lumânarea este semnul jertfei. O lumânare bine lucrată nu scoate fum, nu picură ceară, ci se transformă toată în lumină. Lumina este forma superioară de existenţă a materiei. De aceea Dumnezeu a făcut întâi lumina. Ţinând lumânarea cuiva este ca şi cum l-ai călăuzi. Aşa îl călăuzeşti la Sfântul Botez spre viaţa în Hristos, la cununie spre o viaţă de familie binecuvântată de Dumnezeu şi la înmormântare spre Împărăţia Cerurilor.

62. În candelă se pune ulei numai dintr-o sticlă neîncepută.

În candelă se pune ulei curat din orice sticlă, începută sau neîncepută, după cum în Sfânta Biserică punem din aceeaşi sticlă până o terminăm. Nu uleiul contează. Moise nu spune nimic despre aceasta. El a primit poruncă de la Dumnezeu. „Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme“ (Ieşirea 30:8).

63. Să-i pui mortului în buzunare bani pentru a plăti vămile.

A-i da mortului bani e ca şi cum ai pune porcului inel de aur la picior. Nu va folosi la nimic. Banii nu intră în împărăţia cerurilor. Unii îi numesc „ochii diavolului“ iar Iisus Hristos nici nu a vrut să pună mâna pe ei. El a zis: „Daţi cezarului ce este al cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“, adică cezarului banul, iar lui Dumnezeu sufletul.

64. Este păcat să dai flori duminica.

Dacă suntem invitaţi la o nuntă Duminica şi ducem un buchet de flori tinerilor căsătoriţi, păcătuim oare? Dacă mergem Duminica în vizită la o familie, cu un buchet de flori în mână, păcătuim oare? Dacă ducem Duminica la Sf. Liturghie flori pentru a fi puse pe Sfânta Masă, păcătuim oare?... Categoric nu. Aceasta e curată superstiţie.

65. Când îţi iese preotul în cale îţi merge rău.

Dacă-ţi iese doctorul în cale te şi îmbolnăveşti? Dacă-ţi iese frizerul în cale îţi cade părul din cap? Dacă-ţi iese mecanicul în cale ţi se strică maşina?... Şi atunci când îţi iese preotul în cale cum o să-ţi meargă rău? Roagă-te lui Dumnezeu să nu te întâlneşti cu diavolul. Dacă îţi iese preotul în cale bucură-te că ai ocazia să-l întrebi ceva sau să-i mărturiseşti ceva. De fapt celor buni şi înţelepţi poate să le iasă şi Satana în cale că tot bine le merge, iar celor răi poate să le iasă şi Dumnezeu în cale că tot rău le merge.

66. Când îţi taie pisica drumul îţi merge rău (trebuie să faci 10 paşi înapoi).

Pisica e un biet animal fără raţiune şi care traversează drumul pentru că se întoarce probabil de la vânătoarea de şoareci. Nu ştie că întâlneşte un superstiţios, că s-ar întoarce din cale. Aşa că mai de grabă se întoarce superstiţiosul (să nu supere pisica), neştiind că animalele nu au putere spirituală, nu sunt duhuri şi nu pot influenţa viaţa oamenilor.

67. Femeia gravidă nu are voie să intre în Biserică!

Nu este adevărat. Iisus a oprit să intre în Templu (respectiv în Biserica de astăzi) pe cel care este neîmpăcat cu aproapele său. ,,Dacă, îţi vei aduce darul tău în altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău“ (Matei 5:23-24). O femeie gravidă înseamnă binecuvântarea lui Dumnezeu peste ea şi peste familia ei şi tocmai acum are ea mai mare nevoie să intre în Biserică atât pentru ea cât şi pentru „darul lui Dumnezeu“ ce-l poartă în pântece. Oare Fecioara Maria după Bunavestire nu a mai mers la rugăciune? Ba da!

68. Nu este bine să se cunune 2 fraţi în acelaşi an, căci vor divorţa!

Oare este mai bine ca unul să se cunune cu soţia, iar celălalt să trăiască cu viitoarea lui soţie în păcatul adulterului (desfrânare), decât să primească binecuvântarea lui Dumnezeu?

Multe perechi de fraţi s-au cununat religios în acelaşi an şi au fost fericiţi şi binecuvântaţi până la adânci bătrâneţi. Cei care spun că au eşuat în căsnicie aducând argumentul de mai sus nu cunosc adevăratele cauze. Nu timpul când se cunună oamenii contează, ci sentimentele: Credinţa şi Iubirea sau Obiceiul şi Interesul. Aşa cum avem două mâini, tot aşa şi mirii trebuie să aibă deja primite în ziua nunţii cele două binecuvântări: a părinţilor (cuscrilor) şi a preotului duhovnic. Deosebit de important este ca înainte cu câteva zile de cununia religioasă, indiferent că au greşit sau nu trupeşte până atunci (fericiţi cei ce n-au greşit), ginerele şi mireasa să se spovedească şi să se împărtăşească şi odată cu ei să facă acelaşi lucru şi naşii lor.

69. Mai păcat este să pofteşti decât să mănânci!

Aceste vorbe circulă mult prin popor şi mare păcat fac cei ce le rostesc oprindu-i pe alţii de a posti. Să luăm un exemplu: dacă două persoane poftesc a jefui Banca Naţională, nimeni nu-i poate pedepsi. Dacă însă au făcut-o, vor primi în mod sigur ani grei de puşcărie. La fel este şi în cazul nostru: a pofti la mâncăruri (este numai ispita), a mânca de dulce în Post înseamnă călcarea rânduielilor postului. Însă aceste vorbe (mai păcat este să pofteşti decât să bagi în gură), vin de la cuvintele Mântuitorului cu referire la adulter (curvie): ,,Aţi auzit ce s-a zis celor de demult «să nu săvârşeşti adulter». Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui“ (Matei 5:27-28).

70. În noaptea de Sfintele Paşti trebuie să duci un cocoş alb în Biserică pentru cei morţi nespovediţi şi neîmpărtăşiţi şi să-l baţi până cântă de trei ori.

În credinţele păgâne (a celor fără de Dumnezeu) animalele şi păsările aveau rolul de a-i ajuta pe oameni după moarte. (De aceea în morminte s-au găsit îngropate şi animalele care i-au servit în viaţă defunctului). Aceasta este o credinţă falsă.

În Biblie scrie: ,,Şi Petru şi-a adus aminte de cuvintele lui Iisus care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară a plâns cu amar “ (Matei 26:75). Dacă am căzut din credinţă păcătuind, ar trebui să ne plângem păcatele fără să mai aşteptăm să cânte cocoşul. În ceea ce priveşte bătutul cocoşului până va cânta, să n-o facem, fiindcă acolo, în Sfânta Biserică, în acea pace dumnezeiască unde îngerii tac, noi să facem atâta tulburare şi dezordine?

71. La masă (în timp ce mănânci), nu ai voie să citeşti că îţi mănânci minţile.

Nu este adevărat, însă putem spune că: fiecare lucru trebuie să-l faci la timpul lui. Cel înţelept va citi atunci când este vremea cititului, iar mesei îi va acorda atenţia cuvenită pentru o dietă sănătoasă. Cel fără de minte va face mai multe lucruri deodată: citeşte, mănâncă, se leagănă pe scaun, priveşte la televizorul instalat la bucătărie, este atent şi la discuţiile altora... şi de fapt nu face nimic, adică „şi-a mâncat minţile“.

72. Dacă te împărtăşeşti este păcat să calci pe iarbă verde!

Scorneală! A călca pe iarbă verde nu este păcat. Cel ce s-a împărtăşit nu trebuie să facă rău nimănui. Dacă privim în urma noastră la iarba pe care am călcat-o vom observa că ea se ridică la loc. Ar trebui să înţelegem aceste cuvinte cu călcatul ierbii în sensul că nimănui nu e bine să-i faci rău. S-a comparat cu firul de iarbă pentru că el este cel mai mic (comparativ cu copacii, copăceii, arbuştii etc). Iată ce le va spune Hristos unora la Înfricoşata Judecată: „Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut“ (Matei 25:45).

73. Niciodată seara şi în ziua de luni să nu dai nimic din casă că nu mai ai spor toată săptămâna. Să nu dai bani sau să nu împrumuţi pe cineva cu bani în ziua de luni.

Oare, aşa să fie? Unde scrie că nu trebuie să facem fapte bune lunea? Zgârcenia este un păcat care îi stăpâneşte pe mulţi şi atunci au găsit diverse justificări: să nu dai niciodată din casă seara, nici în zi de sărbătoare, nici lunea că-ţi merge rău toată săptămâna, nici marţea că sunt trei ceasuri rele etc. Ori porunca lui Dumnezeu este aceasta: „Celui ce cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta“ (Matei 5:24); „Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casa ta pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei“ (Isaia 58: 7-10). Să nu uităm că: MAI MARE FERICIRE ESTE A DA DECÂT A LUA.

74. Să se pună o cruce acolo unde a murit un om în afara locuinţei (în câmp, pe marginea şoselei, pe marginea apei).

În toate timpurile şi în toate credinţele a existat convingerea că este viaţă după moarte (nemurirea sufletului). De aceea locurile unde erau depuse trupurile moarte se marcau printr-un semn. Faraonii şi-au înălţat încă din viaţă piramide, necreştinii puneau la căpătâi câte o piatră mai mare, iar creştinii au pus „Semnul Fiului Omului“, adică crucea. Acest semn Sfânt se pune la mormânt pentru a atrage atenţia oamenilor să nu profaneze acel loc, să nu împrăştie osemintele care se vor ridica din morminte la porunca lui Dumnezeu: „Domnul însă mi-a zis: prooroceşte asupra oaselor acestora şi le zi: oase uscate ascultaţi cuvântul Domnului! Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul“ (Iezechel 37: 4-6).

Însă crucea pusă acolo unde a ieşit sufletul nu are nici un rost pentru că acolo nu a rămas nimic: trupul a fost dus la cimitir şi pus într-un mormânt, iar sufletul a fost luat de îngeri şi dus la cer în faţa Dreptului Judecător. Crucea este un semn creştinesc. Ea nu-l mântuieşte pe cel care o are şi nici nu-l osândeşte pe cel ce nu o are.

75. Dacă unul dintre soţi a murit şi s-au blestemat între ei trebuie dezlegaţi prin rugăciuni şi în acelaşi timp trebuie trecut un cal alb peste mormântul celui decedat.

În cărţile de slujbă (Molitfelnic şi Aghiasmatar) există rugăciuni de dezlegare de blesteme, dar ele nu sunt condiţionate de prezenţa vreunui animal. Şi apoi ce s-ar face laponii şi eschimoşii care nu au cai?

76. Dacă moare un copil, când îl scot din casă, părinţii trebuie să tragă înapoi de sicriu şi să zică: ,,Noi nu te lăsăm pe tine să pleci, tu lasă-ne pe noi să nu ne iei cu tine”.

Cei îndureraţi de pierderea celor dragi, trag de coşciug nu pentru că le este frică să nu moară şi ei, ci din părere de rău că pierd o fiinţă mult iubită. Chiar dacă zic ceva sau nu zic, cel mort nu poate hotărî nimic, fiindcă stăpânul morţii şi al vieţii este Dumnezeu.

77. Să porţi mereu ceva pe dos (maioul, şosetele, cămaşa...) ca să nu se lipească farmecele de tine.

Farmecele sunt lucrarea vrăjitoarelor. Ele există, dar citind din Vechiul Testament Cartea lui Iov, putem înţelege că Satan poate face rău, însă numai cu îngăduială şi numai cât îi îngăduie Dumnezeu: „Atunci Domnul a zis către Satan: ,,Iată, tot ce are el (Iov) este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta. Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu“(Iov 1:12). Deci farmecele sunt lucruri ale lui Satan. Şi ele nu se vor apropia niciodată de omul cel bun şi corect, iar de cel ce face rău se vor lipi chiar de ar avea toate hainele îmbrăcate pe dos, aşa cum rezultă şi din cuvintele Sfântului Apostol Pavel în epistola către Romani: ,,Fiţi înţelepţi spre bine (faceţi numai bine) şi nevinovaţi la rău (să nu faceţi nimănui nici un rău). Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe Satana“ (adică, nu-i va îngădui diavolului să vă facă rău, chiar dacă cineva vă face farmece) (Romani 16:19).

78. Nu este bine să-i cumperi copilului haine înainte de a se naşte.

Este o superstiţie şi se spunea aşa fiindcă nu se putea şti ce va fi copilul: parte bărbătească sau parte femeiască.

79. Nu trebuie să te întorci din drum că nu-ţi merge bine.

Prima calitate a memoriei este uitarea, şi de fapt este un dar deosebit pe care îl avem de la Dumnezeu. Dacă n-am uita, n-am putea să primi noi informaţii în creierul nostru. De foarte multe ori uitarea este o binecuvântare, ca în cazul în care ne moare cineva drag. Dacă plecând la piaţă ai uitat portofelul cu bani, trebuie să te întorci să-l iei, altfel nu vei putea cumpăra nimic. Numai că întorcându-te să-l iei, să umbli cu grijă, căci dacă răscoleşti toate plin de nervi sigur vei păţi multe necazuri.

Într-o zi de Duminică am plecat spre Biserică. Pe drum mi-am amintit că am uitat ceva. M-am întors şi am luat. Apoi din nou, în acelaşi loc mi-am dat seama că mai uitasem ceva. M-am întors iarăşi din drum. Crezând acum că am luat totul, culmea, în acelaşi loc mi-am adus aminte că uitasem încă ceva. M-am întors din nou şi ce credeţi? În casă mirosea a ars. Când mă uit mai bine, uitasem fierul de călcat în priză. Deci, uitarea nu a fost un ghinion, ci binecuvântare, lucrarea lui Dumnezeu care mi-a ajutat să nu găsesc la întoarcere casa făcută scrum.

80. Când se naşte un copil să i se pună ursitorile.

Din neştiinţă oamenii au pus evenimentele din viaţa lor pe seama „sorţii“, a „scrisei“. Încă de la creaţie, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu DEMNITATE şi LIBERTATE.

Deci omul fiind o fiinţă liberă (liber de a face ce vrea: binele sau răul) înseamnă că nu există „scrisă”, „soartă” sau „predestinare” cum îi mai spun unii.

Spre exemplu, dacă Dumnezeu i-ar fi hotărât prin ursitori unei femei să facă 15 avorturi în viaţa sa, nu ar mai avea de ce să o judece şi să o osândească, deoarece femeia i-ar spune: „Doamne, de ce să mă judeci, că doar Tu mi-ai hotărât să fac cele 15 avorturi!“. Sau dacă un om căzut în patima beţiei (unii îi zic în mod greşit darul beţiei) ar omorî pe cineva, la fel şi acesta i-ar spune: „Doamne, încă de la naştere Tu

mi-ai hotărât prin ursitori beţia şi crima. AŞADAR NU MĂ POŢI OSÂNDI!“

Aşa cum oamenii nu pot hotărî dacă să răsară sau nu mâine soarele, tot aşa nu pot hotărî nici ursitorile drumul pe care va merge în viaţă noul născut. Altfel îi punem la ursitori o minge şi ajunge mare fotbalist, îi punem Codul Penal şi ajunge procuror, îi punem un bisturiu şi ajunge medic, îi punem un pistol cu apă şi ajunge general, îi punem un engolpion şi o cruce, şi ajunge mitropolit.

Atenţie: în Moldova şi în Ardeal nu se pun ursitori. Deci nu puneţi ursitori la copii, ci puneţi-le în suflet, din fragedă pruncie, mărgăritarul cel mai de preţ: CREDINŢA CREŞTIN-ORTODOXĂ.

81. Lunea este postul Maicii Domnului.

Nu există nicăieri scris că Lunea este postul Maicii Domnului. Conform cu porunca a doua a Sfintei Biserici Ortodoxe zilele de post rânduite sunt: Miercurea şi Vinerea, pentru că Miercuri a fost vândut şi Vineri a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

Postul de Luni este „elastic“ sau facultativ şi deci va fi ţinut numai de acei creştini care au anumite necazuri, pentru împlinirea unor dorinţe sau alungarea ispitelor. Cel mai bine ar fi dacă l-ar ţine dumnealor cu binecuvântarea preotului duhovnic, căci altfel pot cădea în păcatul mândriei şi şi-au pierdut astfel toată plata.

82. La primul născut din familie, chiar dacă este botezat, să nu i se tragă clopotul dacă moare, căci mor toţi ceilalţi care se vor naşte după el.

Ce moartă se simte lumea de astăzi pentru că nu mai înviază cu fiecare Liturghie. Clopotul este un obiect bisericesc nevinovat care anunţă evenimentele deosebit de importante din viaţa noastră. El ne anunţă orele de rugăciune, clipa cea mare a Învierii Domnului, sau în fiecare Duminică ne cheamă la Sfânta Liturghie:

Unde mergi creştine dragă, când e zi de sărbătoare,

Pe la pieţe, pe la târguri, să-ţi duci marfa la vânzare?

Tu nu vezi iubite frate, că-n zadar te osteneşti

Şi din munca ta sărmane, chiar nimic nu foloseşti?

Unde mergi creştine dragă, când e zi de sărbătoare

La petreceri şi la cârciumi, sau la vorbă-n drumul mare

N-auzi dangătul de clopot, n-auzi acel glas frumos

Care zice : „LĂSAŢI TOATE şi veniţi lângă Hristos“.

Deci, clopotul nu prevesteşte moartea tuturor celorlalţi care se vor mai naşte în neamul celui ce a murit, ci totdeauna cheamă creştinii la rugăciune pentru mântuirea sufletului celui ce a murit.

83. Dacă moare un copil până la vârsta de 7 ani să nu-i dai lumânări să le ducă morţilor tăi pentru că el nu ştie cui să le dea.

În primul rând, oamenii ar trebui să ştie că mortul nu duce lumânările noastre morţilor noştri pe numele cărora le-am aprins, ci aceştia primesc de la Dumnezeu mângâiere.

84. La nouă joi după Paşti să nu se meargă la muncă.

Nici Biserica, nici Sfânta Tradiţie nu îndreptăţesc şi nici nu amintesc acest lucru. Acest lucru nu s-a pomenit nici în credinţa iudaică, nici în cea creştină. Şi atunci se naşte clar o întrebare la care să răspundeţi dumneavoastră: cei care au inventat această sărbătoare sunt cei leneşi sau cei gospodari?

85. Vinerea să nu tai via.

Se spune că Iisus este „strugurele cel copt din care curge vinul care mântuieşte lumea“. Vinerea a fost ziua în care Dumnezeu Iisus Hristos s-a adus pe sine jertfă în faţa lui Dumnezeu Tatăl şi şi-a vărsat scumpul său sânge prin jertfa de pe cruce, spălând păcatele neamului omenesc. Dar să nu amestecăm cele lumeşti cu cele sfinte. Vinerea (dacă nu este cruce roşie în calendar) este o zi obişnuită de lucru şi nu-i nici un păcat să tai via.

86. Dacă a murit fără lumânare să nu-i faci pomană decât sâmbăta.

Unde scrie aşa ceva? Acesta este tot o „teologie băbească“ fără nici un temei în Biblie sau în Sfânta Tradiţie. În general, pomenile se fac sâmbăta pentru că atunci Domnul Iisus Hristos a fost în mormânt cu trupul. De multe ori auzim spunându-se despre cineva care a murit: „Părinte, soţul meu a murit cu lumânarea aprinsă, a plecat cu lumină, s-a mântuit“. „Dar cum a murit maică: spovedit, împărtăşit?“ „O, nu maică! Cât m-am rugat eu de el şi n-a vrut în ruptul capului să se spovedească şi să se împărtăşească, că nu-i suferea pe popi“. „Dar la Biserică a fost Duminica? N-a călcat ăsta pragul Bisericii decât la Botez, la Cununie şi acum la moarte pentru ultima dată“. „Dar păcate a făcut în viaţă?“. „Maică şapte hotare umbla; i-au plăcut mult beţia şi femeile“.

Iată, oamenii trebuie să ştie că este bineplăcut să aprindem lumânarea. Dar lumânarea este doar UN SIMBOL (al luminii dumnezeieşti) şi O JERTFĂ (fiindcă dai nişte bănuţi pe ea).

Dacă are lumânare când moare nu neapărat se mântuieşte, iar dacă moare fără lumânare nu neapărat se osândeşte (mai ales dacă a avut o viaţă aleasă, creştinească).

Ziua în care se face pomană nu are nici cea mai mică importanţă. Pomana trebuie făcută după puterea materială şi din tot sufletul.

87. Până la Dumnezeu te omoară sfinţii.

Aceasta este o vorbă nu numai greşită, dar chiar dăunează Sfintei noastre credinţe. Se bazează această zicală pe versetul: ,,Au nu ştiţi că Sfinţii vor judeca lumea?“ (1Corinteni 6:2). Dar, după cum se observă, sfinţii vor judeca lumea, însă n-au omorât şi nici nu vor omorî pe nimeni, ba dimpotrivă se roagă, mijlocesc la Dumnezeu neîncetat pentru mântuirea noastră, fiind ,,Casnici ai lui Dumnezeu“.

88. Dacă ai un singur brad în curte, să-l tai ca să nu rămâi singur (casele cu brazi rămân pustii).

Altă păcăleală. Într-o zi vei rămâne singur sau va rămâne singură, cum o vrea Dumnezeu. Bradul din curte să nu-l tai, pentru că plantele şi mai ales arborii nu ne pot influenţa viaţa decât în măsura în care le folosim în tratamente naturale (seminţele, coaja, rădăcinile, etc). Cum poate acest brad să ne aducă rău în familie, când Iisus spune: ,,Nici un fir din părul capului vostru nu va cădea fără ştirea lui Dumnezeu“. BRADUL ÎN POPOR ESTE SIMBOLUL VIEŢII VEŞNICE.

89. Dacă omori un şobolan, 7 ani ai ghinion.

Conform cu versetul biblic: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul“ (Facerea 1:28), omul este stăpân peste toate vietăţile pământului. Toţi cei cu suflet bun nu vor ucide prea uşor sau chiar deloc nici măcar o furnică, iar cei răi vor face aceasta din plăcere. Nu este bine! Dar dăunătoarele le putem omorî fără a avea pedeapsă (cât despre cei 7 ani de ghinion, nici vorbă să fie adevărat, nu este nici o legătură între şobolan şi ghinion).

90. În decursul fiecărui an trebuie să treci neapărat de 3 ori prin Sfântul Altar dacă vrei să te mântuieşti ( bărbat sau femeie).

Bărbaţii nu au voie să treacă prin Sfântul Altar decât în caz de mare nevoie şi numai cu binecuvântarea preotului slujitor. Femeile nici măcar atât. Ele pot trece prin Sfântul Altar numai atunci când se sfinţeşte sau se resfinţeşte o Biserică şi numai cu binecuvântarea arhiereului care slujeşte atunci.

Se trece numai o singură dată, căci o dată ne-am şi botezat, şi mai trebuie ştiut că nu cel ce trece prin altarul Bisericii se va mântui, ci cel care prin credinţă va intra în Altarul Ceresc unde slujesc Sfinţii Îngeri.

91. Mireasa trebuie să poarte la slujba de cununie o păpuşă în sân ca să-i meargă bine în căsnicie.

Nu contează ce are mireasa cu ea sau pe ea pentru a-i merge bine. Ba mai mult, punând o păpuşă în sân este o practică vrăjitorească, iar aceasta îl mânie pe Dumnezeu. Mireasa care este credincioasă şi are suflet bun nu trebuie să poarte nimic în sân şi-i va fi bine pentru că îngerul lui Dumnezeu o va ocroti. Mireasa care este necredincioasă şi are suflet rău orice ar purta, tot rău îi va merge în căsnicie.

92. Pomul vieţii nu ai voie să-l ţii în casă pentru că, atâţia oameni îţi vor muri din familie, câţi puişori îi ies pe tulpină.

Pomul vieţii a fost doar în Rai. Orice altă plantă cu acest nume nu are nici o influenţă asupra vieţii noastre.

93. Tămâia se foloseşte oricând, smirna numai în sărbători.

Putem să folosim şi una şi alta, oricând vrem fără nici-o oprelişte. Pentru o mai bună înţelegere, între smirnă şi tămâie este o diferenţă ca între pâinea albă şi cea neagră. O poţi folosi pe fiecare când o ai, cu sfinţenie şi cu mulţumire la Dumnezeu.

94. În perioada de necurăţie (regula femeii), femeia nu are voie să se atingă de flori sau de copaci pentru că acestea se vor usca. Nici florile nu are voie să le ude în această perioadă.

Femeile leneşe pot să nu facă nimic. Cele harnice pot face orice lucru, în afară de a atinge cele sfinte (crucea, icoanele, anafura, apa sfinţită şi nu pot intra în Biserică în această perioadă).

95. Dacă o femeie este în perioada de necurăţie, să-şi lege o cârpă albă la brâu şi atunci poate să intre în Biserică şi chiar să se atingă de obiectele sfinte (icoane, cruce, apa sfinţită).

Nu este adevărat. Porunca lui Dumnezeu este clară: „Şi a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron zicând: De va avea femeia curgere de sânge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara“ (Levitic 15:19).

96. Este păcat să fie făcută sfeştania casei seara. Trebuie făcută până în orele 12.

Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului:

a) Curăţenie de praf, mizerie în toată casă...

b)Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie.

c) curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor pe care le-am mai făcut de la ultima spovedanie încoace.

Sfeştania casei trebuie făcută de patru ori sau cel puţin o dată pe an. Sfeştania casei este o slujbă prin care se cere lui Dumnezeu să fie alungate puterile potrivnice şi să vină binecuvântarea Sa peste casa aceea prin rugăciunile făcute de preot. Ori o rugăciune se poate face oricând, dimineaţa, la prânz, seara sau noaptea.

97. La mort să te duci neapărat cu două lumânări, una pentru mort şi una pentru înger.

Lumânarea simbolizează lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este Dumnezeu, şi ne arată cum trebuie să fie viaţa oricărui creştin. Lumânarea poate avea şi alte semnificaţii. Atunci când se aprinde la citirea Sfintei Evanghelii simbolizează lumina adevărului care a străbătut întunericul necredinţei. La Botez se aprinde pentru luminarea sufletului celui botezat care vine de la întuneric la lumină, făcându-se fiu al luminii lui Hristos. La cununie cele două lumânări pe care le ţin naşii simbolizează pe cei doi Sfinţi Arhangheli, Mihail şi Gavriil. La moarte, lumânarea simbolizează lumina pe care dorim să o aibă pe calea veşniciei. Mortului să-i ducem o lumânare dar îngerului nu, fiindcă el nu are nici un păcat (dacă ar avea păcat ar fi diavol).

98. Pentru a se căsători o fată trebuie să meargă la un preot să-i treacă apa prin cununii.

Cununiile cuiva nu se pot lega sau dezlega prin lucrări pământeşti. Apa trecută prin cununii nu are nici o putere. Sfatul pentru cele care vor să se căsătorească este să o facă din iubire curată, respectând poruncile lui Dumnezeu.

99. S-au şmecherit şi preoţii ăştia şi ne dau precestanie (Sfânta Împărtăşanie) praf.

Pentru a nu exista aceste vorbe spuse din neştiinţă, preotul trebuie să le explice enoriaşilor săi ce este cu Sfânta Împărtăşanie folosită în cazurile de urgenţă. Ea se sfinţeşte în Joia cea Mare (Cina cea de Taină a lui Iisus Hristos cu Sfinţii Apostoli) şi se păstrează tot anul pentru cazuri de urgenţă (de grijanie) sau pentru bolnavi netransportabili. Se ştie că Sfânta Liturghie nu se poate face oricând, dar nici omul nu trebuie să moară neîmpărtăşit şi atunci această Împărtăşanie de rezervă nu este o şmecherie a preoţilor, ci o practică a Sfintei Biserici dintotdeauna. Dumnezeu să-i ierte pe cei care vorbesc aşa ceva!

100. La sfârşitul Sfintei Liturghii, când preotul zice „Cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste să vă apropiaţi“, trebuie să faci trei paşi către preot ca să te mântuieşti.

Aceste cuvinte sfinte le găsim şi în Biblie referindu-se la cei pregătiţi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie (post, spovedanie şi să aibă binecuvântarea preotului duhovnic de a se împărtăşi). Ceilalţi nu se pot apropia de Sfântul Potir (adică nu se pot împărtăşi). Deci, nu prin cei trei paşi ne mântuim , ci prin Sfintele Taine (Spovedania, Împărtăşania şi celelalte).

101. Să nu speli lenjeria copilului după asfinţit că este păcat.

Într-adevăr există un verset în Biblie care spune aşa: „Trebuie să fac, până ce este ziuă, lucrările celui ce M-a trimis pe Mine;căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze“ (Ioan 9:4), însă aceste cuvinte se referă la viaţă şi moarte, la lucrarea spre mântuirea sufletului pe care trebuie să o facă fiecare credincios cât timp este viu. Copilul trebuie ţinut curat, deci nu contează la ce oră din zi îi spală măicuţa lui lenjeria (doar să nu fie cruce roşie în calendar). Contează doar, dacă începând cu vârsta de 7 ani, mama lui îl duce la spovedanie şi împărtăşanie cel puţin în cele 4 posturi mari ale anului pentru a-i spăla astfel „cămaşa sufletului“.

102. De înălţarea Sfintei Cruci nu trebuie să mănânci ceva în formă de cruce (colac, prescure), nici nuci (pentru că au formă de cruce în miez) şi nici usturoi pentru că are inima în el.

Nu ceea ce mănânci de ziua Sfintei Cruci contează, ci cu ce credinţă întâmpini această sărbătoare şi ce fapte bune faci în ziua aceea. De fapt, această scorneală cu ce nu trebuie mâncat vine sigur de la persoane care nici nu merg la Biserică în acea zi de sărbătoare.

103. Dacă treci de trei ori prin Sfântul Altar când se face sfinţirea sau resfinţirea unei Biserici este ca şi când te-ai boteza.

Cu alte cuvinte, dacă treci de trei ori prin şcoala de şoferi este ca şi când ai avea carnet, dacă treci de trei ori pe sălile unei facultăţi, este ca şi când ai avea diploma de licenţă. Botezul este o Sfântă Taină care nu se poate înlocui cu o altă lucrare a Sfintei Biserici.

Trecerea prin Sfântul Altar este un prilej (pentru unii poate unic) de a vedea locul unde preotul slujeşte Sfânta Liturghie, adică Sfânta Masă, peştera Betleemului (proscomidiarul) şi Crucea răstignirii, dar acest lucru nu mântuieşte pe nimeni. Se umple de bucurie duhovnicească şi va fi răsplătit de Dumnezeu pentru credinţa cu care a trecut prin faţa Sfintei Mese.

Iubiţi credincioşi,

Superstiţiile pe care (cu ajutorul lui Dumnezeu) le-am adunat în această cateheză (adică învăţătură de credinţă ortodoxă) despre Falsa Tradiţie, sunt ca nişte ciuperci otrăvitoare care încearcă să crească pe Ogorul Sfintei credinţe Ortodoxe a lui Dumnezeu. După cum lumina nu are părtăşie cu întunericul, tot aşa şi Biserica Ortodoxă, nu are părtăşie cu minciuna (scorneala). În locul acelor „practici inventate“, iată cum ar trebui să se înveţe creştinii unul pe altul, aşa cum scrie în cărţile de slujbe:

> Până la Botez îi putem spune copilului pe nume, pentru că certificatul de naştere este deja eliberat cu numele respectiv, iar la opt zile după naştere, se merge cu copilul la Sfânta Biserică unde i se citeşte rugăciune la însemnarea pruncului (cu Sfânta Cruce) punându-i-se şi numele.

> Iar când se împlinesc 40 de zile, se aduce pruncul în Biserică, ca să se îmbisericească, adică să facă început intrării în Biserică. El este adus de maica sa, fiind curăţită, şi fiind de faţă şi naşul cel ce l-a botezat.

> La opt zile după cununia religioasă, mirii trebuie să vină la Biserică cu lumânările de la nuntă, să le aprindă şi preotul să le citească molitfa. După aceasta, lumânările de la cununie rămân pentru a fi folosite în Sfânta Biserică.

„Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără de rânduială şi nu după predania care aţi primit-o de la noi“ (2 Tesaloniceni 3:6).

BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M., 1988; Biblia E.I.B.M., 1992; Biblia E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă - Craiova 1952; Învăţătura de credinţă creştin ortodoxă, Cluj,1993; Noul Testament versiunea Anania - 1993;

Completare la cateheza Sfânta şi falsa tradiţie

Prin cuvântul tradiţie nu se înţelege zvonul nedesluşit, care nu se ştie cum a apărut şi s-a răspândit; ci se înţelege învăţătura apostolică, propovăduită oral; sau regulile şi hotărârile bisericeşti puse în aplicare în Biserică. Sfinţii Apostoli au organizat în întregime Biserica lui Hristos pe toate laturile vieţii ei mântuitoare, duhovniceşti şi bisericeşti. Însă modul în care au organizat-o nu este expus pe deplin în scrierile lor, dar în realitate a fost săvârşit şi introdus în viaţa creştină de Sfinţii Apostoli personal, introdus şi înrădăcinat prin numeroasele vizite săvârşite în comunităţile creştine întemeiate de ei şi prin îndreptarea de multe ori a greşelilor - totul prin propria lor lucrare şi cuvânt. Şi modul de purtare creştină, şi regulile de viaţă şi legăturile reciproce ale creştinilor, şi lucrările tainice sfinţitoare, si regulile pentru adunările bisericeşti, toate au fost rânduite de Sfinţii Apostoli prin cuvânt şi întărire prin supravegherea lor personală... Şi au început creştinii să gândească aşa, să trăiască aşa, să lucreze aşa în legături reciproce, să se cârmuiască aşa, să se sfinţească aşa, să-I slujească lui Dumnezeu aşa cum au orânduit Sfinţii Apostoli.

Cei ce au venit la credinţă au împrumutat de la ei şi după modelul lor s-au orânduit. Noua generaţie s-a format întru totul după acea orânduirea a comunităţii creştine pe care au lăsat-o Sfinţii Apostoli. Şi aşa, din generaţie în generaţie, şi au ajuns până la noi. Tocmai această bună orânduire a comunităţii creştine, privind toate ramurile ei, este Tradiţia apostolică şi a o respecta este datoria nestrămutată a fiecărui creştin care doreşte să rămână în adevăr. La cuvântul Tradiţie adăugaţi întotdeauna apostolică.

Voi înţelegeţi Tradiţia apostolică ca transmitere din gură în gură. Dar ea a fost transmitere din viaţă în viaţă, din faptă în faptă. Citim scrierile Sfinţilor Părinţi pentru că în ele se păstrează Tradiţia apostolică, ce este recunoscută într-un glas de toţi. Sfânta Biserică Ortodoxă greacă a păstrat cu credinţă Tradiţia apostolică şi transmiterea ei faţă de noi. Această moştenire apostolică o avem şi noi.

Catolicii au întunecat Tradiţia apostolică. Protestanţii s-au apucat să îndrepte lucrurile - şi mai rău au făcut. La catolici este un singur Papă, iar la protestanţi, orice protestant este un papă. Eu tot sprijin Tradiţia apostolică pe care Sfânta Biserică Ortodoxă o are ca izvor de învăţătură alături de Sfânta Scriptură. Ceea ce este lăsat de Sfinţii Apostoli alcătuieşte viaţa creştină şi s-a transmis ca atare din generaţie în generaţie neschimbat, intrând în acelaşi timp în scrierile Părinţilor încă din veacul întâi (Sfaturi înţelepte, Sfântul Teofan Zăvorâtul, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009).

duminică, 31 iulie 2011

INTREBARI SI RASPUNSURI...DE SUFLET




Intrebări şi Răspunsuri:

1. Se mântuiesc cei care nu cred în Sf. Treime ?

Nu se mântuiesc, pentru că toată temelia credinţei noastre este întemeiată pe Dumnezeu în Trei Feţe Proslăvit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aşa vedem, că de la Creaţie Dumnezeu Tatăl S-a sfătuit cu Fiul şi cu Duhul Sfânt zicând aşa: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră!” Şi în toate lucrurile cele mai importante Sfânta Treime lucrează împreună.

2. De ce credinţa noastră ortodoxă este cea dreapta şi mântuitoare ?

Pentru că păstrează exact învăţătura Mântuitorului Hristos, cea care a fost dată Apostolilor şi stabilită prin cele şapte Sinoade ale Sfinţilor Părinţi. Aşa că Biserica Ortodoxă este sobornicească şi apostolească, cum zicem în Crez. Dovezi importante că numai Biserica Ortodoxă păstrează adevărata credinţă avem, şi acestea sunt multe :

- O dovadă este că, până în zilele noastre, numai din această Biserică Ortodoxă ajung la sfinţenie şi-i proslăveşte Dumnezeu făcându-i sfinţi, cum este cazul cu Părintele Ioan Iacob de la Ierusalim, Sfântul Calinic de la Cernica, şi alţii care se află în ţara noastră (cu excepţia Bisericii Catolice).

- iar un alt semn este acesta: toată lumea ştie că la Ierusalim de Paşti, Sfânta Lumina vine numai la Biserica Ortodoxă. Patriarhul nostru ortodox le dă Sfânta Lumină şi catolicilor.

3. De ce nu se mântuiesc sectanţii ?

Iată de ce nu se mântuiesc sectanţii:

- Întâi pentru că ei au devenit hulitori ai Duhului Sfânt, necinstind Sfânta Treime în diferite feluri.

- Pentru că, odată ce au lepădat Sfintele Taine, Soboarele Apostolice şi Crezul, înseamnă că au lepădat toată învăţătura Mântuitorului, iar ca dovadă este faptul că la noi la nici o sectă nu s-a ajuns la mărimea sfinţeniei, ca să se facă vreun sfânt. Ei n au nici un sfânt; nici chiar pe Maica Domnului n o consideră Sfânta Sfinţilor.

- Şi sunt destule motive pentru care ei nu se mântuiesc.

4. Cine sunt urmaşii Apostolilor ?

Urmaşii Apostolilor sunt: arhiereii, preoţii şi diaconii. Aceştia sunt autoritatea bisericească pe care a lăsat o Domnul Hristos să conducă Biserica pe care a lăsat o până la sfârşitul veacurilor, aşa cum le şi spune după Înviere ucenicilor: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”

Numai aceştia se pot numi Apostoli, purtători ai Duhului Sfânt şi propovăduitori ai Evangheliei.

Fiecare treaptă din Taina aceasta a Preoţiei are rolul ei:

Prima treaptă, care este Diaconia, are şi rolul de propovăduire, după cum au avut şi cei şapte diaconi de la începutul creştinismului; şi ei se numesc Apostoli, pentru că şi ei au primit Duhul Sfânt prin punerea mâinilor arhiereşti. Spun minciuni şi vorbesc greşit unii teologi îngâmfaţi, care zic că diaconii n-au voie să propovăduiască. Ei n-au citit că Sfinţii Ştefan şi Filip şi ceilalţi, ţineau predici de uimeau toată lumea cu învăţăturile lor?

SÅRBÅTORI

5. De când şi până când trebuie ţinută o zi de sărbătoare; din ajun până seara la apusul soarelui; până a doua zi? De când se socoteşte că începe a doua zi?

Sărbătoarea începe din ajunul ei, de la Vecernie, toată noaptea, Utrenia, Liturghia şi până la Vecernia cealaltă. Dar, trebuie să ţinem seama, să nu căutăm interese trupeşti.

6. Cum trebuie creştinul să se pregătească sufleteşte şi trupeşte pentru sărbători?

În primul rând contează şi sărbătoarea - cât este de mare. Mâncare şi baie se face de la caz la caz. Dacă este vorba de Împărtăşanie se face o pregătire mai serioasă.

7. Când, din diferite motive nu putem lipsi de la serviciu, în zilele de sărbătoare sau în duminici, ce putem face în schimb pentru suflet? Ce să facem cu câştigul din aceste zile?

Cel mai bine este să se evite pe cât cu putinţă de a călca legea sărbătorilor şi a zilei Domnului, adică Sfânta Duminică. Iar când nu se poate, câştigul din aceste zile să-l folosim numai pentru milostenii la cei săraci.

8. Care sunt cele 12 vineri din an care se ţin; ce semnificaţie au?

Cartea cu cele 12 vineri din an este o carte apocrifă, nu este recunoscută de Sfintele Sinoade şi nu trebuie luată în serios.

9. În zilele din ajunul Bobotezei se poate spăla rufe sau pe cap? Câte zile ţine sărbătoarea Bobotezei?

După Anul Nou, se pot spăla rufe sau pe cap (corp), două–trei zile, ca să se pregătească creştinul cât mai curat, să poată lua Aghiazmă Mare în ziua de Bobotează. În ajun nu se spală.

Sărbătoarea Bobotezei ţine opt zile, dar nu ca să nu lucreze omul. Aghiazmă mare se ia numai în ziua Bobotezei, după ajunare.

10. Câte zile se prăznuieşte sărbătoarea Rusaliilor ?

În sărbătoarea Rusaliilor intră: Sâmbăta moşilor de vară, Duminica Rusaliilor şi lunea care este cinstită ca sărbătoarea Sfintei Treimi. Nu marţile şi joile care le ţin babele necredincioase, căci acestea sunt obiceiuri păgâneşti.

11. În ziua de Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, este bine să se taie cu cuţitul (pâine sau alte alimente)?

Să se ştie că, în aceasta zi se ţine post şi, cine poate, chiar ajunare (dacă nu cade sâmbăta sau duminica). Iar celelalte, adică să nu taie pâine sau alimente nu trebuie ţinut seama, pentru că sunt rătăciri.


SFINŢENIE – FARMECE

12. Care este Aghiazma Mare, cea slujită în ajun sau cea slujită în ziua Bobotezei? Cât timp se poate lua după Bobotează Aghiazmă? Peste an când şi în ce condiţii, se poate lua Aghiazmă Mare? Pe unde se poate stropi cu Aghiazmă Mare? La ce mai poate fi folosită? Vasele noi se pot stropi cu Aghiazmă Mare? Dar vasele care au fost folosite la mâncare de dulce, se pot folosi la mâncare de post?

Aghiazmă Mare este şi cea din ajun şi cea din ziua de Bobotează şi au aceeaşi putere sfinţitoare şi una şi cealaltă. Unii creştini şi chiar preoţi zic că opt zile la rând după Bobotează se ia Aghiazmă Mare, dar, eu zic că e bine să se ia după ce a trecut o zi de post, şi aceasta de la caz la caz. Unii pot, iar alţii, nu. Şi, rămâne, în continuare, o dată pe lună, după o zi de post să se ia Aghiazmă Mare (femeile cu bărbaţi şi cu neputinţele lor, numai dacă pot). Persoanele mai în vârstă, fără bărbaţi, şi mai cu râvnă, pot lua Aghiazmă Mare miercurea şi vinerea, în posturi.

Nu are voie să se stropească cu Aghiazmă Mare nici o persoană mirean, sau mireană, nici casă, nici vase, nici alimente - nimic. Dacă este nevoie a sfinţi casa sau altceva cheamă un preot evlavios ca să sfinţească prin stropire cu Aghiazmă mică. Aghiazma aceasta mică pe care o face preotul şi mai rămâne, o folosiţi luând-o după anaforă, când puteţi.

Vasele care au fost folosite la mâncarea de dulce, se spală şi se pot folosi şi la mâncarea de post, în afară de lingurile de lemn, care trebuie să fie deosebite.

13. Cine şi în ce condiţii poate înmulţii Aghiazma Mare, mică şi Sfântul Mir (ulei sfinţit)?

Aghiazma Mare nu trebuie s-o înmulţească nimeni, decât preotul. Aghiazma mică se poate înmulţi cu apă, dacă se poate, de la fântână şi luată de dimineaţa. Iar Sfântul Mir se poate înmulţi cu untdelemn curat, de persoane care sunt curate în acel timp.

14. Cum şi când se foloseşte târnoseala?

Târnoseala este tot sfinţenia casei. Aceasta este o bucăţică de pânză luată de la sfinţirea unei biserici. Se aprinde o lumânare, se fac rugăciuni în casa bântuită de farmece şi duhuri necurate, se zic psalmii 50, 69, 142, se aprinde apoi acea pânză sfinţită de la lumânare şi se face cruce cu târnoseala care arde la tocurile de la uşi şi ferestre, iar persoanele din casă trag puţin fum pe nas de la târnoseală.

Se pot afuma şi hainele pe care le porţi. Să se facă acestea miercurea şi vinerea în post.

15. Ce se face cu anafora uscată, mucegăită ?

Anafora, Sfântul Paşte rămase, sau alte sfinţenii se pun pe vatra unei sobe, unde se face foc şi se ard; cenuşa se îngroapă la un loc curat.

16. Când se tămâie casa, ce se tămâie, care este forma şi cine poate tămâia?

Tămâierea se face acasă odată cu începutul rugăciunilor tămâind sfintele icoane. Aceasta se face de un bărbat cu credinţă; dacă nu este se poate face şi de o creştină, curată în acel timp. De asemenea, se mai pot tămâia: vase, haine sau mâncare de pomană, înainte de a le împărţi, (cum este cazul pe la sâmbetele morţilor) şi se mai pot tămâia sâmbetele sau duminicile, dis de dimineaţă la mormintele morţilor, până se începe slujba la biserică. Tămâierea se face în sus şi în jos.

17. În caz de necesitate: rău, frică, gânduri murdare, tulburare, supărare, în timpul zilei ce sfinţenie se poate lua?

Dacă persoana nu a mâncat, poate lua o picătură de mir într-o lingură de apă, iar dacă a mâncat, să se ungă cu mir pe frunte, sau să se afume cu târnoseală, să miroase miresme. Acestea toate se folosesc în cazul în care persoana este curată.

18. Cum şi când se foloseşte Aghiazma de la Izvorul Tămăduirii şi cât timp?

Aghiazma de laIzvorul Tămăduirii, de la sfinţirea casei sau a fântânilor, a troiţelor şi oricând se mai face peste an,(nu şi cea de Bobotează) să se ştie că aceasta este Aghiazmă mică şi se poate lua după Anaforă.

19. Femeile, în timpul rânduielii lunare pot lua vreo sfinţenie? Ce le este îngăduit în aceasta perioadă: pot să aprindă candela, lumânare, tămâie, să facă rugăciune, să citească din Sfânta Scriptura?

Femeile, când sunt în aceasta perioadă, nu au voie să se atingă de sfinţenie, dar acasă dacă nu are cine aprinde candela, lumânarea, tămâia. Pot să le facă pe acestea, dar să aibă grija să fie spălate şi îngrijite. Pot să citească Biblia.

20. Dacă vreun animal de pe lângă casă se îmbolnăveşte îl putem unge cu sfinţenii? Cu ce anume ?

Creştinii mai în vârstă şi curaţi, pot stropi cu busuiocul cu Aghiazmă mică atât deasupra coteţelor sau grajdurilor vitelor cât şi în casele în care locuiesc, zicând ps.69.

21. Prescurile, cine poate să le facă şi în ce condiţii?

Prescurile trebuie să le facă femeile mai în vârstă şi văduvele, şi dacă nu se găseşte poate să le facă şi o tânără, dar să fie curată, spovedită şi împărtăşită. Aluatul se face din făină, apă, drojdie şi sare, altceva nimic pentru prescurile de la altar. Pentru artosul de la litie din ajunul sărbătorilor se poate adăuga untdelemn, anason, chimen, zahar, iar în zilele de dulce se poate face ca şi cozonacul. Iar pistolnicul este deja sfinţit prin forma lui de cruce şi prin numele Domnului Iisus Hristos sculptat.

22. Cine trebuie să pregătească Paştele? E bine a plăti pentru Paşte? Câte zile la rând se ia Sf. Paşte ?

Paştele se pregăteşte la fel ca aluatul de prescuri şi se face de persoanele amintite la facerea prescurilor. Plătirea paştelui este o invenţie popească.

Paştele se ia numai în prima zi de Înviere.

23. În ce caz de farmece, acestea se stropesc cu sfinţenii sau se spurcă?

Farmecele, argintul viu, broaşte cusute la gură, şoareci zdrenţe, moşmoande nu trebuie stropite nici cu sfinţenii, nici cu spurcăciuni; ci persoanele care locuiesc în casă să stropească pe dinafară cu Aghiazmă mică, iar tot persoanele din casă să folosească sfinţenii (anaforă, aghiazmă, mir). Să îndepărteze moşmoandele cu o prăjină sau cu un alt obiect, mai de la distanţă şi să le arunce la gunoi.

24. Cei care au purtat baiere sau alte obiecte descântate, ce pot face pentru ispăşirea acestor păcate?

În primul rând, să facă spovedanie bună şi canonul pe care îl dă preotul. Apoi să se facă sfinţenia prin sfinţeniile pe care le-am amintit.

25. Ce este deochiul? Se descântă? Ce rugăciuni se fac?

Deochiul este o ispită de la diavolul, prin care nădăjduieşte să-l facă pe om să greşească cu ceva înaintea lui Dumnezeu, adică să-l facă să meargă la descântece.

În cazul acesta se fac rugăciuni cu credinţă, şi anume: „Tatăl nostru”, (de trei ori), Psalmul 69 si rugăciunea „Să învieze Dumnezeu...” de la rugăciunea de seară şi să se mai facă şi certarea demonului.

26. Ce se face cu aghiazma care a prins miros? Ce se face cu mirul care a râncezit?

Aghiazma care este stricată sau mirul care a râncezit se îngroapă la un loc curat, sau la rădăcina unui pom.

27. Cei necununaţi pot folosi vreo sfinţenie şi ce anume?

Cei necununaţi nu pot folosi nici o sfinţenie decât după ce se spovedesc şi se cunună.

28. Copilul, până la botez, poate fi uns sau atins cu sfinţenie?

Copilul până la botez poate fi uns pe frunte cu apa sfinţită pe care o face preotul la opt zile, cu altceva nimic. La fel şi mama lehuză.

29. Florile din Vinerea Mare, florile de la Sfintele Moaşte de la hramuri, salcia de la Florii, frunzele de nuc de Rusalii când se usucă, ce facem cu ele?

Acestea se ard pe o vatră curată.

30. Ce se ia după Sfânta Împărtăşanie? Anafură, Aghiazmă mare, mică, sau vin?

După Sfânta Împărtăşanie se ia anaforă, iar după aceea puţin vin ca să se clătească gura şi să-l înghită.

31. Ce se ia înainte de Sfânta Împărtăşanie?

Înainte de Sfânta Împărtăşanie, după post, cu o zi înainte, după rugăciune se ia Aghiazmă Mare, apoi anaforă şi se miruieşte cu mir.

32. Ce se face cu untdelemnul de la Sfântul Maslu?

Untdelemnul de la sfântul Maslu, împreună cu făina, (tot de la sfântul Maslu) se fac turte ( fără drojdie), care se coc, nu se prăjesc, şi se consumă dimineaţa, pe nemâncate, în loc de anaforă.

33. Când şi dacă se cere scoaterea părticelelor şi ce reprezintă?

Părticelele nu se scot, nu este voie să se ceară; acestea, sunt invenţii popeşti.

DESPRE BISERICÅ, PREOT, SLUJBÅ, MASLU

34. Ne putem închina când trecem pe lângă o biserică catolică?

Da, ne putem închina.

35. Dacă putem trece în pomelnicul de la Sf. Liturghie pe cei sinucişi, necredincioşi, necununaţi? Ce putem face pentru ei? Se pot plăti pomelnice anuale?

Nu se trec la pomelnicul de la Sf. Liturghie cei sinucişi (spânzuraţi, otrăviţi, cei care şi-au curmat viaţa singuri) şi nici pe cei care trăiesc necununaţi la biserică sau trăiesc în desfrânări. Se pot trece la Acatiste, Paraclise, Parastase, fără Liturghie. Se poate da un pomelnic anual la mânăstire, la un preot evlavios. Daruri se pot da în fiecare duminică când mergi la biserică.

36. Când şi cine poate să cadă la Sfintele Daruri?

Căderea la Sfintele Daruri este tot un obicei şi este egală această practică cu atingerea de veşmintele preotului, arhiereului, diaconului. Cei care au credinţă, se pot atinge de veşmintele sfinţiţilor slujitori, când ies cu Sf. Daruri, stând în genunchi fără însă a se culca pe jos. Căci mulţi care s-au culcat pe jos au pricinuit ispita preotului de s a împiedicat şi a vărsat Sf. Daruri, făcând mai mare păcat. Deci nu se recomandă ca să treacă preotul peste ei cu Sf. Daruri.

37. Când şi cine poate cere ca preotul să se dezbrace peste un bolnav?

Dezbrăcarea preotului pe câte un bolnav, sau închipuirea înţepării cu Sf. Copie nu este un rău şi se recomandă bolnavilor.

38. Deschiderea cărţii, ce semnificaţie are, cine poate cere şi când?

Deschiderea cărţilor este o invenţie a celor mai lacomi popi, ca să câştige bani. Unii deschid Psaltirea, alţii Pravila, alţii Evanghelia, după cum îi taie capul, şi le proorocesc minciuni, după interesul celor care vin la preot, şi aceasta ca să determine lumea să se ducă la ei. Foarte mult greşesc şi cei care se duc şi cei care fac asemenea lucruri. Păziţi-vă, ca să nu supăraţi pe Duhul Sfânt, că în loc de bine vă va fi şi mai rău.

39. În ce constă Sf. Maslu, cine poate cere această slujbă, când şi câte; cu bani proprii, cu bani de adunat?

Sfântul Maslu este o Taină, din cele şapte taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Taina aceasta se face de către şapte preoţi, sau trei (cel puţin). Se face în zilele de post, miercurea şi vinerea, sau în cele patru posturi. La slujba aceasta pot lua parte bolnavi, neputincioşi şi chiar cei care sunt sănătoşi, după spovedanie. Deci, trebuie, pentru toţi, mai întâi spovedania făcută. Sf. Maslu are puterea Dumnezeiască de a însănătoşi pe cei bolnavi de multă vreme, pe cei în suferinţe grele, pentru că Sf. Maslu are darul de a ierta păcatele şi de aceea se recomandă şi celor sănătoşi, ca să fie feriţi de chinurile vremelnice şi veşnice. Pentru cei ce se împărtăşesc este bine să ia parte la Maslu din posturi; pentru bolnavi se recomandă 3, 6, 9 Masluri, de la caz la caz. Iar despre banii de Maslu, e bine ca să-şi plătească fiecare datoria, dar în cazul în care sunt bolnavi săraci nu e rău să fie adunaţi bani pentru a plăti pe slujitori.

40. Cum să procedăm cu mergerea la Biserică atunci când venim din schimbul trei (după noapte)?

De la caz la caz, după putere şi dragoste, după credinţă şi voinţă. Şi mai depinde de sărbătoare, cât este de mare.

41. Dacă se fac metanii în biserică şi când?

În biserică se fac numai închinăciuni, cu plecăciuni, afară de anumite zile importante din Postul Mare, când trebuie să facă toată lumea metanii. De asemenea se fac metanii în tot cursul anului acasă, iar în perioadele de la Crăciun până la Bobotează şi de la Înviere până la Duminica Tomii, nu se fac metanii.

42. Când suntem tulburaţi de gânduri, griji, patimi la rugăciune, trebuie să ne oprim sau să continuăm rugăciunea? Să certăm la rugăciune pe diavol pentru gânduri? Dacă ne trezim noaptea, putem face rugăciuni în pat?

Nu trebuie să ne oprim, căci tocmai aceasta vrea diavolul; îl cerţi pe diavol şi continui rugăciunile rugând pe Dumnezeu să ne izbăvească de cel rău. Dacă nu se poate face rugăciune altfel, e bine şi în pat, cu smerenie şi credinţă (în cazul bolnavilor mai ales).

43. Când se citeşte Psaltirea şi cine o poate citi?

Psaltirea este carte de rugăciuni şi de cântări a credincioşilor, ca şi celelalte rugăciuni ale Sfinţilor Părinţi şi se poate citi pe toată perioada anului, afară de sâmbăta şi duminica şi afară de perioada între Crăciun şi Bobotează şi de la Înviere până la Duminica Tomii. O poate citi oricine, dar se recomandă spovedanie bună, să se ferească de păcate cei care duc o viaţă duhovnicească, pentru că altfel cei care stau încurcaţi în unele patimi şi se învoiesc cu ele în mintea lor, asupra acestora dracii au puterea să le facă supărări. Aşa că se recomandă multă curăţie sufletească şi trupească; şi nu cantitate (psalmi la număr) ci calitate, adică trăire şi simţire în smerenie.

44. Putem cere la rugăciune boală?

În cazuri deosebite, de neînţelegere cu trupul şi dacă ai evlavie, se poate cere boală, dar când vine boala să nu se cârtească.

45. După Tatăl nostru numai preotul poate zice: „Că a Ta este Împărăţia...?

Când sunt mai mulţi la un loc, zice în continuare cel ce a zis Tatăl nostru; dacă este preot, lasă să zică preotul, dacă eşti singur, zici tu.

46. Rugăciunea se combină cu închinăciuni, metanii sau se face separat?

Rugăciunea trebuie, în primul rând, să fie făcută în linişte, ca să fie simţită, iar metaniile se fac după rugăciune, fie după cea de seară fie după cea de dimineaţă. Metaniile sunt canon; după fiecare metanie se zice o rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu...” sau „Preasfântă Treime, milostivă fii mie păcătosului !” Metanii poţi face în tot timpul când ai posibilitate de linişte. În posturi mai ales în Postul Paştelui, miercurea şi vinerea se pot face cele „116 metanii” cu rugăciuni în cinstea Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, sau cele „60 de rugăciuni cu metanii” după albumele cu iconiţe; (sunt aceleaşi, dar mai combinate şi au rămas numai 60 în loc de 116 ).

47. Cum trebuie să avem ţinuta la rugăciune, poziţia? Zicem în gând sau cu voce tare, în şoaptă, cu mâinile la piept, la pântece, sau ridicate; de unul singur sau mai mulţi?

Îmbrăcămintea pentru rugăciune trebuie să fie cuviincioasă, pentru femei, cămaşă lungă sau capot lung (să nu fie transparente), să fie încinse cu un cordon şi cu băsmăluţă pe cap, iar bărbaţii în halat. Rugăciunea se poate face de unul singur sau mai mulţi. Rugăciunea se poate face în gând sau cu voce tare, şi în şoaptă, după cum e locul şi cazul; mâna stângă se ţine la piept iar cu dreapta se face câte o închinăciune frumoasă din când în când, la anumite locuri principale. Când eşti singur, poţi să stai şi cu mâinile ridicate la rugăciune.

48. La metanii se sărută pământul sau se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pământ?

La metanii nu se săruta pământul şi nici nu se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pământ; este un obicei fără rost scornit de babe care nu cunosc credinţa. În schimb se atinge pământul cu fruntea.

49. Dacă ne sculăm noaptea şi vrem să facem rugăciune trebuie să ne spălăm pe faţă şi pe mâini?

Dacă ne sculăm noaptea şi vrem să facem rugăciune e bine să ne spălăm pe mâini, mai ales pentru că aşa este cuviincios şi mai siguri că suntem curaţi.

DESPRE ICOANE

50. Putem să ne cumpărăm singuri icoane? Ne putem închina şi la icoane nesfinţite sau să le ţinem ca tablouri? Cum procedăm cu icoanele catolice? Icoanele se pot sfinţi cu Aghiazmă Mare? După Sf. Împărtăşanie este interzisă sărutarea icoanelor, mâna preotului? Icoanele le putem şterge de praf şi cum?

E bine ca fiecare creştin să aibă ambiţia să-şi cumpere singur icoane, sau măcar una să fie cumpărată de el, dar nici să le refuze pe cele care le primeşte în dar. Icoanele ortodoxe să le ţină la răsărit, chiar dacă nu sunt sfinţite; iar când se face o Sfeştanie, roagă preotul să sfinţească şi icoanele. Cele catolice, care sunt mai mult tablouri, le putem ţine pe pereţii ceilalţi.

După Sf. Împărtăşanie, în ziua aceea nu este bine să sărutăm Sf. Icoane, mâna preotului şi cu atât mai mult este oprită sărutarea cu alte persoane.

Icoanele, e bine să fie şterse de praf cu o cârpă moale, curată, pe care o întrebuinţăm numai pentru ştergerea prafului de pe lucrurile sfinte (icoane, cruci, sticle cu aghiazmă, cutiile cu anaforă), iar persoana care le şterge să fie curată în zilele acelea.

POST – AJUNARE – DEZLEGÅRI

51. Dacă e bine să postim lunea, cine şi când ?

Cei care au corpul (organismul) sănătos pot posti lunea, nu e un rău.

52. Există Postul Maicii Domnului de 12 zile pe an afară de 1-15 august?

Afară de postul pe care-l ştim de la 1 la 15 august, nu există alt post al Maicii Domnului. Cine a scornit postul acesta, în care intră sâmbetele, duminicile şi chiar unele sărbători, acela n-a fost un creştin ortodox, pentru că în sâmbete şi duminici nu se ajunează, şi cine ajunează sâmbăta şi duminica şi în sărbători calcă canoanele bisericii şi în loc de faptă bună i se socoteşte păcat.

53. Copiii, de la ce vârstă să ţină post, posturi întregi, miercurea şi vinerea?

Este bine ca copiii să se obişnuiască cu postul de mici, dar tot aşa, de la caz la caz; nu putem să impunem celor bolnavi, mai ales anemici, rahitici, şi pentru care mâncarea este medicamentul.

54. Dacă femeile însărcinate au voie să mănânce de dulce în post?

Femeile, fie însărcinate, fie lehuze sau care alăptează, au dezlegare să mănânce de toate, pentru întărirea pruncului şi pentru sănătatea mamei.

55. Dacă ţinem post în deplasări de serviciu, armată, spitale sau staţiuni?

În acest caz faceţi tot ce se poate ca să ţineţi miercurile şi vinerile; cei din staţiuni şi spitale pot posti numai dacă nu sunt anemiaţi şi dacă nu fac un tratament mai tare, care necesită hrană. Cei din armată, concentraţii, aceştia mănâncă ce li se dă.

56. Ce dezlegări sunt în posturi ?

Vă recomand calendarul creştin ortodox.

57. Ce cântece creştineşti se pot asculta în posturi ?

În primul rând, casete cu slujbe, cu Psaltirea în versuri, Paraclisul Maicii Domnului, podobiile, condace şi icoase (acestea în zilele de lucru), iar sâmbăta şi duminica se pot asculta şi celelalte cântece duhovniceşti.

SPOVEDANIE

58. Cât de des se poate spovedi un mirean?

De datoria creştinească, spovedanie trebuie făcută la cele patru posturi de peste an. Aceasta se face mai înainte cu 2-3 zile de Sf. Împărtăşanie ca să se poată face canon de pocăinţa pentru păcate până la Sf. Împărtăşanie. Se poate împărtăşi numai dacă nu este oprit de preot.

Creştinul se poate spovedi şi în alte perioade ale anului, dacă simte nevoia, sau a căzut în păcate grele; şi atunci să meargă la spovedanie cu hotărârea temeinică de a nu mai repeta păcatele.

59. Cum trebuie să se pregătească un creştin pentru spovedanie?

Mai întâi să-şi aleagă o zi când preotul este mai liber. Să facă rugăciuni cu credinţă, cu lacrimi, cu metanii, cu părere de rău pentru păcatele pe care le-a făcut. Ca rugăciuni, să nu lipsească Psalmul 50 şi rugăciunile din Psaltire, cele de la sfârşitul Catismelor; câte poate. Spovedania să se facă în zilele când preotul nu are slujbă, ca să aibă timp să-i asculte spovedania.

60. Dacă la spovedit primeşte creştinul canon de metanii, cum procedează cu zilele de sâmbătă şi duminică şi în zilele oprite de metanii?

Canonul de metanii nu se face sâmbăta şi duminica şi nici în perioadele praznicelor luminate, ci se întrerupe şi se continuă după aceea.

61. De la ce vârstă se spovedesc copiii?

Copiii, care trec de şapte ani, se pot spovedi ca şi cei mari, iar până la şapte ani nu trebuie să se împărtăşească până nu le citeşte preotul rugăciunea de dezlegare.

62. Dacă este primită spovedania pe patul de moarte sau de boală?

Nu ştim dacă este primită, dar trebuie să se facă, pentru că nu se ştie credinţa şi căinţa omului. Aşa spun Sfinţii Părinţi că în ce ne va prinde moartea, aşa vom fi judecaţi.

63. Femeile se pot împărtăşi în perioada ciclului lunar?

Femeile, în perioada ciclului lunar, nu au voie să se atingă de nimic sfinţit, dar dacă se afla cineva pe patul de moarte, nu se mai ţine seama de asta şi se poate spovedi, dar nu se poate împărtăşi.

64. În ce cazuri se schimbă duhovnicul ?

Duhovnicul şi l poate schimba orice persoană, dacă nu se foloseşte de sfatul lui, dacă preotul nu ţine seama de păcatele pe care acea persoană le mărturiseşte, dacă este caterisit pentru unele păcate mari şi dacă este îndrăzneţ, obraznic, neserios. Se mai poate schimba duhovnicul şi în cazul în care preoteasa ar fi geloasă, bănuind că persoana care se spovedeşte nu vine cu gânduri serioase. De asemenea se va schimba când preotul moare.
65. Când preotul nu dă canon, iar conştiinţa cere, cum se procedează?

Creştinii cunoscători, credincioşi şi care au înţeles şi au rupt o cu păcatele mari de mult, şi nu au păcate de moarte care să indice canoane grele şi oprirea de la Sf. Împărtăşanie, să aleagă din canoanele de mai jos; ce cred că pot îndeplini:

- Să scrie, cât poate, cărţi cu predici şi rugăciuni şi să ni le aducă pentru a le da de pomană;

- Să cumpere o casetă - două, cât poate, pentru a le înregistra şi apoi să le dea de pomană la cei de încredere, care nu au posibilităţi să-şi cumpere;

- Cel care ştie, să picteze cât mai frumos icoane şi să le dea de pomană;

- Să ia meargă la azile şi să facă milostenii cu ce poate;

- Să facă rugăciuni de căinţă, cu umilinţă, cu metanii, cu lacrimi şi tot felul de fapte bune.

66. Când preotul te dezleagă pentru Sf.Împărtăşanie, iar canoanele te opresc, cum se procedează?

Când preotul te dezleagă să te împărtăşeşti, iar canoanele şi conştiinţa ta te opresc, să nu te împărtăşeşti că nu ai vină pentru că Sf. Apostol Pavel zice: „Să ne cercetăm fiecare conştiinţa înainte de împărtăşanie”. Amâni Împărtăşania şi o faci altă dată; până atunci faci pocăinţa sinceră.

DESPRE SFÂNTA ÎMPARTÅŞANIE

67. Cât de des sau cât de rar ne putem totuşi împărtăşi?

Împărtăşania, ştim cu toţii că este sfinţenia cea mai mare. Este unirea noastră cu Dumnezeu care este foc mistuitor. Trebuie pentru aceasta să facem o cât mai bună pregătire şi curăţire sufletească şi trupească, deoarece nu putem primi aceasta Taină oricum. De aceea nu se poate impune tuturor la fel. Cei căsătoriţi, mai greu se pot pregăti. Tineretul îşi are greutăţile lui; cei mai în vârstă au alt fel de greutăţi. Unii se pot văita de o neputinţă, alţii, de altă neputinţă.

E bine să se poată împărtăşi omul cât mai des, dar nu fără pregătire corespunzătoare. Călugării şi maicile care stau în mânăstire şi în biserică şi tot nu se încumetă să se împărtăşească mai des. Aşa că, să căutăm să ne împărtăşim cu o pregătire cât mai bună şi când se poate. Unii pot de patru ori pe an, alţii de opt ori pe an, alţii numai o dată.

68. Cum procedăm cu resturile de mâncare pe care le scoatem din gură (sâmburi, coji, oase) după ce ne-am împărtăşit, şi câte zile ţinem aceasta regulă?

Resturile scoase din gură, după ce ne-am împărtăşit, se ard în foc. Aceasta regulă se păstrează o zi.

69. După ce s a primit Sf.Împărtăşanie ce trebuie să se facă? După Sf.Împărtăşanie se mai ţine post şi câte zile?

După Sf. Împărtăşanie e bine să se odihnească creştinul, să citească cărţi sfinte, să se ferească de vorbărie, clefeteală, de orice alte sminteli. Să nu umble prin locuri spurcate, să nu facă eforturi mari, să nu mănânce mult, să nu bea ceva să aibă ispita de a vomita. Să-I mulţumească în fiecare zi Domnului Hristos, zicând rugăciunea aceasta, scurtă: „Slavă, închinare şi mulţumire Preacuratului Tău Trup şi Sânge, Doamne Iisuse Hristoase, Împăratul meu şi Dumnezeul meu ! Să fie stăpânirea Împărăţiei Tale peste noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin !”. După Sf. Împărtăşanie dacă suntem în post, se continuă postul până se termină, iar dacă suntem în dulce se mănâncă de dulce.

70. Câte zile, minimum, trebuie să ţinem post sufletesc şi trupesc, înainte de Sf. Împărtăşanie?

Minimum trei zile, afară de bolnavi, care nu pot decât o zi, diabetici şi alţi bolnavi.

71. După Sf. Împărtăşanie, în ziua aceea, se poate sta în genunchi, se pot face metanii?

După Sf. Împărtăşanie, în ziua aceea nu se stă în genunchi, nu se fac metanii, ci se fac doar închinăciuni cu plecăciuni.

72. Dacă după ora 24 am mâncat, am băut apă şi apoi am dormit, dimineaţa ne putem împărtăşi?

Dimineaţa nu ne putem împărtăşi, pentru că acest lucru arată neglijenţă, lipsă de evlavie şi nepăsare.

73. Dacă din noaptea dinaintea Sf. Împărtăşanii, creştinul a avut un vis desfrânat se mai poate împărtăşi?

Nu se poate, pentru că în acest caz este necurăţie.

74. Cum trebuie să ne prezentăm în biserică, trupeşte, când vrem să ne împărtăşim (partea femeiască)?

Cine vrea să se împărtăşească fără să se osândească, să nu vină la împărtăşit fardată, cu rochii strâmte, scurte, despicate, în pantaloni, cu pălării, cu fel de fel de zorzoane, cu capul descoperit, rujate, cu unghiile vopsite; dacă vin astfel arată necredinţă, nepăsarea de cele sfinte şi batjocură a patimilor Domnului.

75. Dacă după Sf. Împărtăşanie trebuie să facem injecţii, sau dacă fără voia noastră ne tăiem la deget, ne zgâriem, ne dă sânge pe nas, ce putem face?

E bine să nu se facă injecţii; dacă cineva are de făcut un tratament, mai amână o săptămână, iar dacă e ceva urgent, mai ales cei din spitale, pot să facă. Dacă se întâmplă să ne accidentam, oprim sângele cu o batistă pe care, apoi, o ardem în foc, la loc curat. După Sf. Împărtăşanie se recomandă să stăm cât mai liniştiţi şi e bine să evităm astfel de situaţii.


DESPRE SFÂNTUL BOTEZ

76. De la câte zile se poate boteza copilul?
Botezarea copilului se face de la caz la caz, la 40 de zile, la 30 de zile iar dacă pruncul este în primejdie de moarte se poate face chiar în prima zi.

77. În cazuri de urgenţă, poate şi mama să-şi boteze copilul? Cum procedează?
În cazul în care nu se găseşte altcineva şi pruncul este în pericol de moarte, îl poate boteza şi mama. Zice rugăciuni câte poate, apoi îl stropeşte cu aghiazmă (de care are), zicând formula: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu ... (îi pune numele) ... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin” de 3 ori. Iar dacă pruncul trăieşte, mama îi spune preotului ce a făcut, iar acesta îi completează Taina Botezului.

78. E bine să se boteze copilul cu două nume?
Nu e bine să se pună două nume la botez copiilor, sau să se pună nume necreştineşti, lumeşti, ci e bine să se pună nume de sfinţi sau sfinte, ca să se poată prăznui; să aibă copilul un patron.

79. La ce botez se pun bani în cristelniţă?
Nu se pun bani în cristelniţă şi nici altceva, în afară de untdelemnul sfinţit, pe care-l pune preotul.

80. Când se face scăldarea de „luare a mirulului” de după Botez, în aceeaşi zi sau a doua zi, şi ce se pune în scăldătoare?
Scăldarea se face a doua zi şi nu se pune nimic în această apă, pentru că acestea sunt obiceiuri băbeşti.

81. Duminica se poate scălda copilul?
Copilul se poate scălda oricând.

82. E bine ca să botezăm la ţigani sau la cei care nu merg la biserică?
E mai bine să ne ferim a boteza ţigani, zlătari, sau alte naţii, dar la români încreştinaţi ortodocşi, care merg la biserică, se poate boteza.

83. Cei care sunt botezaţi greco-catolici sau romano-catolici şi vor să vină la ortodoxie au botezul complet? Ce le mai trebuie?
Cei care vor să vină la ortodoxie spun preotului situaţia şi acesta le completează Sfântul Botez.

84. Tăierea moţului este o datină sau o taină? E bine să se facă? Ce reprezintă?
Aceasta nu este o taină, ci este o datină bătrânească şi un prilej de veselie între neamuri, care nu afectează cu nimic dreapta credinţă dacă se face un prilej de veselie duhovnicească.

85. Până la 40 de zile lehuza poate ieşi din casă?
După învăţătura bisericească, lehuza nu are voie să iasă din casă, din curte, până la 40 de zile, dar în caz de îmbolnăvire, trebuie să iasă pentru îngrijire la spital.

86. Ce are voie să facă şi ce nu are voie să facă lehuza?
Să facă ce poate pentru ea şi pentru copil din cele trupeşti, iar din cele sufleteşti, să facă rugăciuni.

87. La 40 de zile, când trebuie să i se facă molitva, iese numai mama sau şi copilul?
La 40 de zile iese mama cu copilul pentru molitvă, dacă copilul este botezat; dacă nu, le face pe amândouă atunci.

88. Dacă se face molitva lehuzei la 3, sau la 8 zile?
La 8 zile se face citirea apei (sfinţirea unei ape de către preot), pe care o poate folosi lehuza în loc de alte sfinţenii, pentru ea şi pentru copil.

89. Dacă cineva pierde fără voie sarcina, cum procedează cu copilul mort?
Copilul mort din sarcina pierdută, este pus într un mic coşciug, apoi este îngropat într un colţ al cimitirului (cu aprobarea preotului) de către tatăl copilului sau de către rude, mama nu are voie. Părinţii să facă rugăciuni de iertare, ps.50, spovedanie. Să spună dacă nu sunt vinovaţi cu ceva neglijenţe.

90. În cazul în care a pierdut sarcina, mama trebuie să respecte toate datinile de lehuzie: citirea apei, ieşirea la biserică?
În acest caz femeia trebuie să respecte toate datinile lehuziei, dar să spună preotului că a pierdut sarcina.

91. Există în unele locuri obiceiul (mai bine zis canonul), pentru ispăşirea păcatului de avort, şi anume, de a boteza copiii, iar la botez să aprindă lumânări şi să folosească atâtea crâşme, câte avorturi are. Este bun acest obicei?
Acest obicei nu-l găsim nicăieri în cărţile sfinte. Bun de urmat. Unii preoţi au luat îndrăzneala de a da canon la cei vinovaţi să cumpere pânză, lumânări, şi să le facă ei anumite dezlegări.
În primul rând trebuie pocăinţă şi hotărârea de a nu mai face acest fel de păcate.

DESPRE MORT – ÎNMORMÂNTARE – POMENI

92. Care este rânduiala înmormântării dreptului creştin, care sunt pomenile şi când trebuie făcute; de când începe numărătoarea zilelor? Pomana de trei zile se face odată cu înmormântarea sau se face separat?
În primul rând să se ştie, că nu trebuie îngropat mortul mai înainte de trei zile. În aceste 3 zile se face pregătirea în felul următor: se scaldă, se îmbracă cu hainele pe care le are pregătite, se aşează în coşciug, se anunţă preotul şi cântăreţul, cei care trag clopotul şi groparii. Se scot actele de deces. Se pregătesc apoi două colivi şi mâncare pentru pomană. Colivile, una se împarte la cimitir după „Veşnica pomenire” iar cealaltă care rămâne acasă se împarte persoanelor care au mâncat la pomană. Preotul dă binecuvântarea pentru pomană atunci când vine să ia mortul sau când se întoarce de la cimitir. Se plăteşte, fără supărare, celor care au muncit. Pentru înmormântare e bine să aibă 24 de prosoape sau batiste, fiecare după putere, din care pune: un prosop la steag, unul la cruce, un prosop la sfeşnic, unul la coşul cu colivă, la preoţi şi la cântăreţ, la căruţa sau la maşina care duce coşciugul şi la cele patru persoane care iau coşciugul. Restul prosoapelor se pun la vase şi se dau celor mai săraci, după ce au mâncat la pomană. În vasele care se împart se pune orez cu lapte sau, în post, pilaf de post, (depinde şi de obiceiul locului). Celelalte se fac după bunele obiceiuri şi după tradiţia locului.
Prima pomană este cea de la înmormântare, apoi cea de nouă zile, după aceea, la trei săptămâni, la şase săptămâni, la trei luni, la şase luni, la nouă luni, la un an, şi apoi din an în an până la şapte ani. Cu deosebire, cea mai bogată pomană se face cea de şase săptămâni. Atenţie să nu treacă termenul, mai bine cu două trei zile mai înainte.
Numărătoarea zilelor începe din ziua morţii. Mai principal ca toate este să-i dea un sărindar la o mânăstire, sau la o biserică unde se face Liturghie în fiecare zi.

93. La şapte ani trebuie dezgropat mortul; ce trebuie să se facă atunci?
La şapte ani nu este obligatoriu să se dezgroape mortul, e bine să se facă o slujbă de dezlegare cu pomană.

94. Există vreo rânduială de înmormântare sau pomeni, care se pot face de când suntem în viaţă?
Pentru noi, cei vii, participarea la Sf. Liturghie, faptele bune de tot felul, trăirea într-o viaţă duhovnicească lipsită de păcate, ne asigură mântuirea, viaţa veşnică. Ca şi pomenile făcute pentru cei morţi, şi nouă ne sunt valabile aceste fapte pe care le facem de când suntem încă în viaţă şi când putem. Grija cea mai mare pe care trebuie să o avem, este să ne găsească moartea cât mai pregătiţi, fără păcate, căci dacă vom plăti chiar şi la o sută de biserici şi mânăstiri sărindare, iar moartea ne găseşte împănaţi cu fel de fel de păcate grele, pierdem mântuirea. Mântuirea nu se cumpără cu bani. Aşa ar însemna să se mântuiască numai cei bogaţi, iar cei săraci să meargă în iad pentru că nu au avut bani să plătească. Ar fi nedrept acest lucru. Noi să punem baza, deci, pe o trăire mai duhovnicească.

95. Câte zile după înmormântare se cară apă, de ce, unde şi câte zile se tămâie?
Aceste obiceiuri creştineşti intră tot în fapta milosteniei şi este bine să se facă până la şase săptămâni. Se cară apă la persoane neputincioase, la familii cu copii mulţi; apă pentru consum.
Tămâierea se face ca un prinos de milă şi dragoste pentru cei răposaţi, dar odată cu tămâierea, persoana care tămâie, să facă şi rugăciuni pentru iertarea păcatelor celui răposat şi să zică: „Dumnezeu să-l ierte!” că aşa îi face un bine sufletului, mai ales, dacă el se află într-un loc nefericit. La şase săptămâni, trebuie să se plătească aceste servicii oamenilor care le-au făcut.

96. Ce semnificaţie au punerea în buzunarul hainei mortului de bani, ac, aţă, pieptene, verighetă pe deget, ceas la mână sau tăierea şi vopsirea unghiilor, rujatul, fardatul?
Toate aceste lucruri îl îngreunează foarte mult pe suflet şi nu-i fac decât rău. Banii şi lucrurile de valoare pe care vor neamurile să le îngroape mai bine să le dea de pomană. Fardurile, rujatul şi celelalte sunt obiceiuri păgâneşti, pentru care vor suferi atât mortul cât şi cei ce îl împodobesc cu astfel de lucruri deoarece fac mare păcat. Aşa că în nici un chip să nu să facă acestea.

97. Dacă este bine să se arunce cu bani la răspântiile drumurilor când se merge cu mortul la groapă; ce însemnătate are acest lucru ?
Acesta este tot un obicei, nici bun, nici rău, dar ca să nu iasă supărare între neamuri, e bine să se ţină datina.

98. În timpul când mortul stă în casă ce trebuie să facă cei care iau parte la priveghere?
În aceste zile şi nopţi, cât veghem lângă mort, e bine să ne aducem fiecare aminte de plecarea noastră spre veşnicie şi de faptele noastre cele rele, căci răposatului acum „i s-a încheiat dosarul” şi nu mai poate face nimic, nici o faptă bună sau rea. Rugăciunile celor vii, citirea Psaltirei, a cărţilor sfinte, a Bibliei, a cântărilor sfinte, a vorbirii între ei despre Dumnezeu, despre rai şi despre iad, despre mântuirea sufletului; toate acestea îi aduc mângâiere sufletului mortului. Aşa trebuie să se petreacă timpul lângă mort, iar din când în când, să se tămâie casa şi mortul de către persoanele din familie. Un mare păcat îşi adaugă la sufletul lor acele persoane care vin la mort să facă glume, să râdă, să facă scamatorii, să vorbească de păcatele mortului. Aceştia îşi atrag asupra lor un mare rău, care-i va urmări şi biciui când nu se vor gândi. Cine îşi aduce aminte că a făcut astfel de păcat în viaţă să se grăbească să-l spovedească şi să facă pocăinţă pentru el.

99. Dacă şi când se poartă sâmbetele şi capetele celui mort?
Purtarea sâmbetelor se consideră pomenirile acelea din postul Paştelui, care se fac pentru toţi morţii la un loc, iar capetele sunt pomenirile de când se înmormântează mortul şi până la un an şi se fac fiecare la timpul lor, în ziua care trebuie şi la acestea se mai adaugă cele trei sâmbete ale morţilor tuturor (sâmbăta morţilor de toamnă, de iarnă şi la Rusalii).

100. Care sunt lucrurile necesare de împărţit la pomenirea de 40 de zile şi unde se sfinţesc: la biserică sau acasă?
Pomenirea de 40 de zile se face cu colivă la biserică, şi apoi, la cimitir; se cheamă preotul după aceea acasă şi acolo sfinţeşte tot ce are de împărţit. Toate cele care se împart sunt de folos, dar să fie dăruite la persoane sărace; mâncare, îmbrăcăminte, încălţăminte, pat, masă, vase, găleată.
La cimitir se poate împărţi mâncare sau câteva pachete şi colivă. Pomenile se fac fără ţuică şi tutun.

101. Toate cele rânduite pentru împărţit la Parastase se împart în acelaşi timp, în acelaşi loc, sau se pot împărţi şi în mai multe locuri; sau la mai multe persoane? Obiceiul de a da 5 rogojini sau pături pentru a face casa mortului, trebuiesc toate date la un loc, sau pot fi date în locuri diferite?
E normal să se împartă la mai multe persoane dacă sunt sărace; iar dacă o familie este lipsită de cele pe care vrei să le dai de pomană, dă-le acolo pe toate. La celelalte, adică pături, rogojini, case şi alte obiceiuri foarte costisitoare, nu ne plecăm capul, deoarece noi ştim că Dumnezeu ne cere altceva: trăire duhovnicească.

102. E bine să participăm la înmormântarea celor care şi au luat viaţa singuri (sinucigaşi, spânzuraţi, otrăviţi, tăiaţi)? Dar să primim de pomană de la ei; ce se poate face pentru mântuirea lor?
Nu e bine să mergem la înmormântarea celor care şi au luat viaţa singuri (sinucigaşi) şi nu trebuie nici să luăm ceva de pomană de la acei ce dau pentru ei. Până la şapte ani nu se poate trece nici în pomelnic. După ce au împlinit şapte ani se face slujba înmormântarii, cu toată rânduiala cuvenită, aşa cum am spus mai înainte.

103. Dar la cei care au murit de moarte năprasnică (cutremur, înec, călcaţi de tren, de maşină) cum procedăm; ce se face pentru mântuirea lor?
La aceştia se procedează ca la un mort obişnuit, pentru că ei nu s-au omorât singuri.

104. La groapă, după ce se înmormântează mortul, trebuie să se dea de pomană găină, găleată ?
Obiceiul nu este rău, întră în fapta milosteniei. Cine vrea să dea poate să dea, dar nu peste groapă; poate da la acea persoană care a cărat apa, sau la alta care a ajutat cu ceva.

105. Ce se poate face pentru un suflet care a murit nespovedit, neîmpărtăşit, fără lumânare, credincios, necredincios? Se poate da lumânare aprinsă în noaptea de Paşti; se împart lumânări aprinse cu lumina de la Înviere?
Tocmai aceasta este deosebirea, că una este să fii credincios, să faci fapte bune, să te fereşti de păcate mari, şi alta este să te apuce moartea fără nici o pregătire sufletească, cu păcate mari şi cu nepăsarea pe care ai avut-o faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. Cine n-a vrut să primească învăţătura şi lumina Domnului Hristos cât a trăit, cine n-a vrut să se spovedească şi să se împărtăşească cu Domnul Hristos, puţină speranţă este că i va ajuta lumina dată de pomană la altcineva, sau chiar la Biserică.
Să se dea de pomană preotului lumânare de ceară curată, ca să slujească cu ea în noaptea de Paşti, (ca să nu stricăm obiceiul), dar să fim atenţi; să apucăm mai înainte şi să aprindem în sufletul nostru, cât suntem în viaţă, lumina lui Hristos, care este învăţătura cu poruncile Sale, căci numai aceşti oameni care se pregătesc din timp îşi asigură viaţa veşnică. La moarte poţi să dai sufletului o mie de lumânări, dacă nu şi a aprinsă făclia din suflet cât a fost în viaţă, tot la întuneric merge, căci numai Domnul Hristos este Lumina lumii.
Cei din familia celui ce trage să moară, fac tot posibilul ca să apuce lumânare şi sunt foarte îngrijoraţi şi chiar disperaţi pentru cei care mor fără lumânare. Acest obicei este bun, este creştinesc, ortodox, dar să ţinem seama că este vremelnic. Nu poate merge sufletul dincolo cu lumânarea pe care i-o pune lumea în mână. Acolo, sufletul trebuie să meargă îmbrăcat în haină de lumină primită la Botez şi cu lumina de la lumânarea cu care s a împărtăşit cu Domnul Hristos.

106. Cei care au trăit necununaţi la biserică ce pot face pentru răposaţii lor?
Pentru acei care au trăit necununaţi la biserică iar unul din dânşii a murit, cel rămas în viaţă să facă spovedanie sinceră, cu hotărâre să ducă viaţă curată, şi aşa poate să facă toată rânduiala, cu rugăciuni şi pocăinţa. Cei care sunt în viaţă şi trăind necununaţi la Biserică, le-au murit din neam: mamă, tată, copil sau alte rude, să se spovedească, să se cunune şi abia după aceea pot face rânduielile celor răposaţi; altfel, nu au voie să se atingă de pomană, de lucrurile pentru cei adormiţi, şi nici n au voie să meargă la biserică, pentru că cei necununaţi trăiesc în păcatul desfrânării.

107. Pentru cei morţi necredincioşi, care nu au pe nimeni, ce se poate face pentru ei? Dar pentru cei de la azile?
Biserica se roagă la sâmbetele morţilor pentru toţi aceia care nu au pe nimeni care să se roage pentru ei sau să le facă pomeni iar aceştia primesc ajutor, fiecare, după cum le-a fost în viaţă credinţa şi faptele. Cei de la azile, care nu au pe nimeni să-i ajute din neam sau dintre creştini, şi ei întră în categoria celor de mai sus. Biserica se roagă pentru toţi.

108. Când se împarte pomană pentru cei morţi, trebuie să se pomenească şi numele?
Şi dacă pomeneşte şi dacă nu pomeneşte, când se împarte ceva pentru cei adormiţi, primesc pomană sufletele până la al nouălea neam căci se înmulţeşte pomana celui credincios, cum s-au înmulţit pâinile în pustie, când le-a binecuvântat Domnul. Dar, pentru cei adormiţi mai de curând, nu e rău să li se pomenească şi la tămâiat şi la împărţit numele.

CÅSÅTORIA

109. Perioadele când nu se fac nunţi, care sunt? În ce cazuri se cere aprobare de la episcop pentru cununii în perioadele interzise?
Nunţi nu se fac în posturi, la Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul, de la Paşti până la Duminica Tomii, de la Crăciun până la Bobotează. În nici un caz nu trebuie să ceară nimeni aprobare pentru cununie în perioadele oprite, dacă vor să le fie bine !

110. Cei care sunt rudenii se pot căsătorii?
Cei care s au căsătorit rudenii şi nu au copii, în primul rând să se ştie că nu este voie să se căsătorească rudenii. Cei care au făcut-o şi au copii, să se hotărască să trăiască în curăţenie, dacă vor să le fie bine. Dacă nu pot, să se despartă.

111. Ce se înţelege prin trăire în curăţenie trupească? Dar sufletească?
Trăirea între soţ şi soţie să fie ca între frate şi soră. Sufletul este unit cu trupul şi cu duhul. Curăţenia trupească are influenţă şi curăţă şi sufletul. Aşa şi necurăţia trupească; întinează şi sufletul. De aceea trebuie vorbit de amândouă, pentru că aceasta este toată fiinţa noastră ca s-o putem aduce ca pe o jertfă Domnului.

112. Ce se înţelege prin desfrânare trupească? Dar sufletească? Ce înseamnă desfrânare, preadesfrânare, onanie, sodomie, malahie?
Desfrânarea sau curvia este acelaşi păcat. Curvia este păcatul în care omul nu-şi înfrânează trupul, şi înainte de cununia la biserică cade în păcatul acesta.
Preacurvie se numeşte atunci când unul din cei doi este căsătorit, sau dacă amândoi care fac păcatul sunt căsătoriţi. Acesta este un păcat dublu.
Onania sau malahia este acelaşi păcat. Onania vine de la o persoană din Vechiul Testament care se chema Onan. Acesta îşi vărsa singur sămânţa ca să nu facă copii. Păcatul acesta este practicat foarte mult în vremea noastră, fiindcă iritarea nervilor vine de la mulţimea pornografiilor. Atenţie mărită trebuie avută cu copiii. Fiecare să ia seama şi să se ferească pe sine, pentru că prin aşa ceva vine dărâmarea multor suflete. Aici găsesc prilejul să spun celor care nu ştiu că fără voia omului, se întâmplă periodic la tineret ca în somn să aibă loc această scurgere, fie printr-un vis, fie că a băut lichide multe sau a privit reviste, filme care i-au iritat nervii. Când se întâmplă spontan, fără intervenţia omului, nu se socoteşte păcat mare. Se face pocăinţă, se zice ps. 50, se fac metanii şi se curăţeşte de păcat. Dar când intervine omul să provoace acest păcat se numeşte onanie şi aceasta se canoniseşte 40 de zile. Nu are voie să se împărtăşească, şi să facă pocăinţă şi metanii. Deci ţineţi seama şi faceţi deosebirea, că una este intervenţia omului şi alta este ispita fără voia omului.
Păcatul sodomiei se făcea în cele două cetăţi pe care le-a ars Dumnezeu cu foc, Sodoma şi Gomora. Oamenii trăiau unii cu alţii, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, sau bărbat cu femeie întrebuinţând dosul. Iar alţii se amestecau cu animale de tot felul.
Desfrânare sufletească facem atunci când am părăsit pe Dumnezeu şi ne lipim sufletul de lume sau de politică.

113. Care sunt zilele când soţii nu trebuie să aibă relaţii între ei?
Cine vrea să aibă zile bune în casă şi binecuvântarea lui Dumnezeu, copii sănătoşi şi multe binefaceri de sus, să păzească cele patru posturi de peste an, miercurile şi vinerile, sâmbetele şi duminicile, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, sărbătorile de la Înviere până la Duminica Tomii, de la Crăciun până la Bobotează şi toate sărbătorile din cursul anului.

114. Câte cununii sunt admise?
Prima cununie este adevărata binecuvântare, a doua cununie este tolerată, iar pentru celelalte, cine le face va primi canon greu de la Dumnezeu.

115. Cei cununaţi, după ce s-au despărţit şi vor iar să se împreune, e nevoie de o altă cununie?
Aici depinde de situaţia familială, dacă au copii şi sunt de comun acord, să facă spovedanie şi unul şi altul, şi preotul le rânduieşte canon.

116. Cunoscând scopul căsătoriei, facerea de copii, şi dacă naşterea ar pune în pericol viaţa mamei, se poate accepta intervenţia chirurgicală pentru a nu mai rămâne însărcinată. Sau trebuie să trăiască în curăţenie? Cu soţul necredincios cum se procedează, dar cu cel credincios?
Oricare ar fi situaţia, operaţia nu trebuie făcută; să se ia hotărârea de curăţenie, aşa cum spun Sf. Părinţi. Cine a făcut din neştiinţă lucrul acesta, necunoscând păcatul, să ceară canon duhovnicului.

OBICEIURI

117. Ce facem cu părul care cade la pieptănat şi cu unghiile pe care ni le tăiem?
Creştinii care vor să fie mai corecţi, nu fac nici un rău dacă le adună, (păr sau unghii), într-o trăistioară într un loc mai deosebit; mai ales cei mai în vârstă. La moarte li se pune în coşciug această trăistioară.

118. Pomul de iarnă, de Crăciun, se face sau nu?
Pomul de iarnă este un obicei catolic pe care l-au luat şi ortodocşii; nu e un rău, dar nici o pierdere dacă nu se face.

119. În noaptea de Paşti, se duce coş la biserică?
Acesta este un obicei popesc.

120. În noaptea de Paşti, se împart 24 de batiste pentru vămi, 1-2 lumânări aprinse pentru vii şi morţi?
Acesta este un obicei băbesc.

121. Se dau 24 de metri de pânză pentru a fi plătite vămile? Vămile se plătesc? Cum?
Acesta este tot un obicei băbesc. Vămile nu se plătesc în acest fel, ci se plătesc cu pocăinţă.

122. În Ajunul Crăciunului se fac scutecele Domnului, turte de post cu colivă; e un obicei bun?
Acesta este un obicei bun şi se poate face.

123. De ce se fac ouă roşii?
Ouăle roşii sunt o tradiţie creştinească legată de Învierea Domnului, care este foarte bună ca tradiţie. Prin aceasta avem prilejul a descoperii pe cei care nu sunt ortodocşi; sunt cu jidovii.

124. La scoaterea mortului din casă se sparge o oală în urma lui?
Obiceiul cu spargerea oalei în urma mortului când îl scot din casa este un obicei păgânesc pe care nu trebuie să-l facă nici un creştin.

D I V E R S E

125. Ce animale şi păsări sunt spurcate şi nu avem voie să le mâncăm? Dar blănurile lor le putem îmbrăca?
Noi, creştinii români să mâncăm cărnurile pe care le am moştenit din neam în neam şi le cunoaştem, pentru că mâncărurile noastre sunt tradiţionale. Un creştin nu se poate împăca în sufletul său să mănânce şoarece, nutrie, câine, pisică şi nici blănurile lor să nu le folosească la ceva. După legea bunei-cuviinţe creştineşti, se cade să le evităm.

126. Dacă, înainte de a cunoaşte credinţa, cineva a furat ceva şi persoana păgubită trăieşte cum se procedează? Dar dacă a murit,?
Dacă păgubaşul trăieşte, să-i dea lui sub o formă oarecare, pe măsura valorii lucrului furat. Dacă nu trăieşte să-l dea familiei. Dacă nu are cui să-l mai dea, să-l facă milostenie.

127. Dacă un om plin de păcate, nespovedit, nepregătit, moare în ziua de Paşti, merge în Rai? Dar dacă un creştin pregătit moare în săptămâna Patimilor, merge în iad?
Acestea sunt vorbe băbeşti, care nu trebuiesc crezute.

128. E bine să credem în vise? Cum trebuie să le deosebim?
Visele, oricât ar fi ele de bune sau rele, nu trebuie să creadă nimeni prea mult în ele, ci trebuie povestite persoanelor duhovniceşti care au darul de a le tâlcui. E bine ca visele să nu se spună oricui, până nu trec pe la persoana care ştiţi că vi le poate descurca.

129. În cazuri de nedreptate, putem apela la tribunal, la judecată?
E bine să se evite lucrurile acestea, pentru că se ajunge la cheltuială şi la mai multe păcate, dar dacă sunt cazuri mai grave trebuiesc descurcate de autorităţi.

130. Dacă un sectar ne oferă o Biblie sau alte cărţi de ale lor, le primim?
Nu le primim.

Cu aceste întrebări şi răspunsuri, să rugăm pe Dumnezeu să lumineze mintea tuturor creştinilor şi să le ducă la îndeplinire după cum s-a spus, căci vor culege roadele cele mai frumoase şi pentru viaţa vremelnică şi pentru cea veşnică.
 

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA