vineri, 4 mai 2018

CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII



(versuri : Eliana Popa)

În cămara mea de taină, învelită-n haina rugii
Mă întorc prin timp cu Tine și pășesc pe drumul Crucii
Văd pe Pilat in Pretoriu stând pe locul zis Gabatta
Si-naintea lui pe Domnul asteptându-si judecata !

Doamne, câtă suferintă! Doar batjocură și ură
Așa cum au spus prooroci și citit-am in Scriptură !
Te lovesc cu ură multă, peste spinii din coroană
Care mușcă mai cu sete din a frunții Tale rană !

,, - Iată Împăratul vostru!" strigă Pilat către gloată
,, - Răstigneste-L ! Al Lui sânge peste noi și fii să cadă!"
Slobozindu-l pe Baraba, spre a le împlini dorinta
Pilat a privit spre Domnul și a hotărât sentința

Ca ducându-si singur Crucea, sus pe Dealul Căpățânii
Răstignit să-i fie trupul, de ostași în văzul lumii !
Nu s-a tulburat cu duhul, doar cu milă îi privea
Când i-au pus pe umeri Crucea, crucea lumii, crucea mea !

Greu apasă și Îl frânge, nu doar lemnul Crucii grele
Cât păcatul omenirii care zace-n boli și rele!
Iar văzduhul clocoteste de căldură arzătoare
Trupul Său e plin de răni îmbibate cu sudoare !

Istovit de mers și sete, greu mai poate face-un pas
De sub spinii din coroană, sânge-i cade pe obraz
Prăbușit sub lemnul Crucii, nu mai poate duce greul,
Si o saltă pe-ai săi umeri, numai Simon Cirineul !

Fericit ești tu, Simone, om simplu și păcătos
Că ai ridicat pe umeri, Crucea Domnului Hristos
Ca un semn, că peste vremuri toti acei ce-L vor urma
Vor purta și ei pe umerii Crucea răstignirii grea !

Din mulțimea hulitoare ce cu chinul Lui se-mbată
Se desprinde o copilă c-o maramă-n păr legată
O desface și-o înmoaie într-un strop de apă rece
Și cu multă gingășie,peste fața lui o trece !

I-a șters fruntea de sudoare și de sânge închegat
Și Hristos ca-ntr-o icoană pe maramă s-a pictat
Răsplătindu-i bunătatea și aici si-n vesnicie
Și în cer și-n Evanghelii, despre fapta-i se va scrie !

E silit de bici și pietre ca să meargă mai departe
Suie drumul spre Calvar, dar se clatină și cade
Se cutremură zidirea și stihia se-nfioară
Când Iisus sub greul Crucii a căzut a treia oară !

Îl târăsc legat cu funii, Îl silesc să se ridice
Ajutat din nou de Simon și lovit din nou de bice
A ajuns sus pe Golgota...zis și ,,Dealul Căpățânii"
Ca să bea paharul morții pentru mântuirea lumii!

Doamne, oare e in lume, o durere ca a Ta
Când ajuns pe dealul morții, biciul încă Te lovea ?
Pus pe stâlpul infamiei și legat lângă tâlhar
Mai lovesc cu sete Trupu-Ti înainte de calvar !

Maica Sa înlăcrimată lângă grupul de femei
Simte sabia durerii mai adânc în trupul ei
Când Hristos întins pe Cruce ca un miel spre-njunghiere,
A primit în loc de apă, smirnă și oțet și fiere !

Și-a văzut prin timp iar ieslea unde magii au venit
Aducând alese daruri, tocmai de la răsărit!
Azi nici vântul nu aduce adieri ca să-i mângâie
Trupul răstignit pe Cruce și străpuns de patru cuie !

Nici un nor nu vrea să-si verse, picăturile de ploaie
Ca să-i spele Sfântul Sânge care picură șiroaie !
Chiar și îngerii din ceruri nu mai vor să se coboare
Cum au coborât în iesle cu cântări și osanale !

Neputând să mai privească către Omu-n agonie
Îngerii trimit din ceruri întuneric și stihie
Se cutremură pământul când în ceasul cel din urmă
Glasul Fiului răzbate ca un tunet in furtună:

,, -Tată-n mâna Ta-mi pun duhul!" ....Moare Omul-Dumnezeu
Să ridice spre-nviere și tărâna care-s eu
Să zdrobească boldul mortii,să ne poarte spre Lumină
Să-l așeze iar pe-Adam in a Raiului grădină !

Mulțumesc, Mărite Doamne, că m-ai dus pe drumul Crucii
N-ai cătat că-s păcătoasă și n-am sufletul ca pruncii
Ca văzându-Ti pătimirea pentru toată lumea Ta
Sa-nteleg cât de ușoară este Doamne, crucea mea !

Si vă spun și vouă astăzi să priviți către Calvar
La Măicuta Sa cea sfântă care plânge cu amar
Să vedeți cum lemnul Crucii e de sânge înroșit
Și Hristos e și mai singur, sus pe Cruce răstignit !

http://babylenuta.blogspot.ro/

ÎN GENUNCHI, SPRE RĂSĂRIT..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



de Preot Sorin Croitoru

E frumos să ai prieteni,
Să te-ajuți cu ei mereu,
Să-ntinzi brațul la nevoie,
Să-l primești și tu la greu..

Lucrul ăsta, din păcate,
Astăzi nu îl mai găsim
Căci de alții nu ne pasă
Și ce merităm, primim..

Când indiferența rece
Ne-nconjoară ca un zid,
Fiindcă inimile noastre
Sunt ca un deșert arid,

Cerurile luminoase
Ni se-nchid încetișor,
Iar cărarea către ele
Se acoperă de nor..

Nu, nu-i cale către ceruri
Dacă bunătate nu-i..
Domnul nostru ne-a cerut-o,
Dragostea-i porunca Lui..

Dacă am pierdut lumina
Și în inimi ne-am răcit,
Să ne-ntoarcem către Domnul
În genunchi, spre Răsărit

Și să-I cerem: "Doamne Sfinte,
N-avem dragoste deloc,
Pe cenușa cea din suflet
Pune lemne, dă-le foc..

Peste candelele noastre
Fă al Crucii Tale semn,
Ca să-nceapă iar să ardă
Cu al milei untdelemn"!

Căci Stăpânul împlinește
Rugăciunile oricui,
Numai cererea să fie
Pentru mântuirea lui

Și când vede că ne plângem
Că la suflet suntem reci,
El ne umple de iubirea
Care va rămâne-n veci!
amin




Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA