sâmbătă, 3 martie 2018

IUBESC CREDINTA CRESTIN ORTODOXA din 1000 DE MOTIVE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


   Iubesc Ortodoxia, pentru ca o traiesc din pantecele mamei mele, iar bunica mea m-a invatat "Ingerasul". Dar si pentru ca:
   Iisus Hristos ma intareste zilnic, sa-mi duc crucea cu demnitate, fiindca, mai intai este  rastignirea (ispasirea pacatelor) si apoi invierea.
   Prin Sfanta Liturghie, Agnetul de pe Sfant disc se preface in Sfant Trupul Lui, iar vinul din Sfantul Potir se preface in Sfant Sangele Lui, pentru ca eu sa ma pot indumnezei.
   Hristos, este Iubire. El este Prietenul meu cel mai Bun si Mantuitorul meu.
   Doar in Ortodoxie sunt nealterate, invataturile Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Parinti.
   Ma simt imbratisat de catre Dumnezeu, Iisus Hristos, atunci cand pasesc in Sfanta Biserica Ortodoxa.
   In Sfanta Biserica Ortodoxa fiind: "In Cer ni se pare a sta!"
   Sfanta Biserica Ortodoxa este plina de Sfintenie, de Harul Duhului Sfant.
   Ma pot aseza in genunchi si pot trai rugaciunile mele.
   Pot aprinde o lumanare pentru cei vii si cei morti din neamul meu.
   Pot sa cant impreuna cu ingerii: "Slava intru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire".
   Ma pot ruga pentru toti cei dragi, dar si pentru vrajmasii mei.
   Maica Domnului imi este cea mai puternica rugatoare si mijlocitoare inaintea Domnului.
   Ortodoxia s-a cladit pe sangele Sfintilor Mucenici.
   Avem Sfintiti cuviosi parinti in manastirile noastre care privegheaza noptile si se roaga pentru toata lumea.
  In padurile noastre se aude fosnetul de pasilor pusnicilor.
   Bunica a facut poteca pana la Biserica cu copiii si nepotii ei de mana.
   Cimitirele in noaptea Sfintei Invieri sunt pline de candele si lumanari aprinse.
   Ma pot pocai, pot plange pacatele, imi pot ispasi aici pe pamant pacatele mele.
   Ortodoxia, este simplitate şi bucurie, ADEVAR si MANTUIRE.
   Pot canta "Hristos a Inviat!"
   Pana la 1000 de motive iubitoare, te las pe tine sa completezi, pentru ca Ortodoxia copleseste totul!  Dar Totul!
Indragostit vesnic de Ortodoxie! Amin!
                                                                                                                             Preot Ioan 🛎.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA