marți, 24 mai 2016

Călugăria albă

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur



                                                                        (aranjament preot Ioan)
       Iată cum s-a schimbat viaţa unei femei pe de-a-ntregul. A lăsat în
urmă toate cele lumeşti, nu i-a mai păsat nici de agonisirea banilor,
nici de înfrumuseţarea chipului, nici de hainele frumoase. De nimic. A
început să postească, să se roage, să se îngrijească de aziluri de bătrâni
şi de cămine de copii, să facă pomeni şi parastase pentru morţi, într-un
cuvânt, să-şi pună întreaga viaţă în slujba semenilor, fără să mai
păstreze nimic pentru ea. Şi azi spune că, dacă n-ar fi suferit moartea,
niciodată nu s-ar fi apropiat de Dumnezeu. Aproape fiecare zi din
viaţa ei e plină de semne supralumeşti şi miracole atât de puternice,
încât ar putea fi asemuite - fie şi prin spectaculozitatea lor - cu cele pe
care le citim, de obicei, în „Vieţile Sfinţilor“.
     Eu o vizitez în fiecare vară şi pot spune că trăieşte ca o sfântă. E
o femeie atât de firavă, încât crezi că orice boare de vânt ar putea-o
răni. Plăpândă şi tristă, cu capul plecat, nu vorbeşte decât când este
absolut necesar, şi atunci fără risipă de cuvinte. Camera ei seamănă
mai degrabă cu o chilie călugărească. N-are televizor, trăieşte
sărăcăcios, mănâncă doar o dată pe zi şi fără să se sature, iar din
puţinul pe care-l are face doar milostenii. Din păcate, soţul ei aştepta
să se întoarcă de la spital aceeaşi Olga pe care o ştia el din tinereţe.
N-a acceptat niciodată această „călugărie albă” a nevestei sale. El nu
poate pricepe în ruptul capului cum e posibil ca un om să renunţe la
toţi banii săi, la ultimul fir de făină din casă, la absolut totul, doar ca
să dea de pomană săracilor.
٭٭٭
       Într-o lună de iarnă, femeia a vrut că coacă un colac pentru un
parastas. Cu toate că soţul ei i-a interzis să-l facă, totuşi ea l-a făcut.
      Înfuriat la culme, bărbatul i-a aruncat colacul crud în balcon şi a
alungat-o din bucătărie. Dimineaţa, el s-a uitat aşa, într-o doară, pe
geam: afară era un ger cumplit - termometrul arăta multe grade sub
zero -, dar colacul acela dospise! În pofida acestor semne, bărbatul
devenea şi mai cuprins de mânie şi îndoială. Se certau des, ba a ajuns
chiar să o blesteme.
            Odată i-a strigat: „Femeie, dacă iei din făina asta pentru
pomenile tale, să te umpli toată de bube!“. Până la miezul nopţii,
femeia a terminat pomenile, iar după exact două ore, biet soţul ei s-a
trezit cu tot corpul acoperit de răni. Au plecat în grabă la spital, dar
nici după vreo două-trei săptămâni medicii nu i-au putut pune vreun
diagnostic. Boala îşi bătea joc de toată priceperea lor: spuneau că e o
eczemă necunoscută, când dispărea într-o parte, apărea în altă parte, şi
în cele din urmă, neputincioşi, ei au mărturisit că n-au de ce să îl ţină
în spital. Din milă, femeia l-a dus la Mănăstirea „Sfânta Mariadin
Techirghiol. Mergea acolo de ani de zile, însă pentru prima dată
împreună cu soţul ei. Doar privindu-l, marele duhovnic Arsenie
Papacioc (care mai târziu a trecut la cele veşnice, după cum se vede
din fotografia de mai jos) l-a pus să-şi ceară iertare soţiei. Apoi, i-a
pus mâna pe creştet şi a rostit o rugăciune de dezlegare. Şi la zece
minute după ce a ieşit pe poarta mănăstirii, toate rănile au început să

se vindece ca prin farmec.


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA