joi, 15 noiembrie 2012

– Sfantul iconograf Andrei Rubliov





Sfantul Andrei, cel mai de seama dintre sfintii iconografi, s-a nascut in jurul anului 1360. Dorind viata monahiceasca inca din copilarie, a mers la Lavra Sfintei Treimi, care era ocarmuita in acea vreme de sfantul Nicon (praznuit in 17 nov.). Acesta din urma l-a trimis la manastirea Serpoukov, sub ascultarea ucenicului sau Atanasie, care l-a tuns in monahism. In urma hirotonirii intru preot, cum Atanasie era plecat la Constantinopol, Andrei s-a intors la Lavra Sfintei Treimi pentru a vietui acolo in apropierea sfantului Serghie. Acolo a fost initiat in arta iconografica, in parte de catre impreuna-nevoitorul si fratele sau intru Hristos, Daniel cel Negru care, originar din Bulgaria, i-a transmis notiunile de baza ale traditiei mostenite din Bizant. Cei doi au mers adesea la Moscova, la manastirea Andronic, intemeiata tot de sfantul Serghie si unde Daniel isi incepuse viata monahiceasca, si s-au imprietenit cu marele maestru al artei iconografice al Scolii de la Moscova, Teofan Grecul. Au lucrat impreuna la pictarea bisericii cu hramul Nasterea Maicii Domnului, apoi la cea a catedralei Arhanghelului Gavriil din Kremlin. In anul 1399, cel de-al doilea fiu al sfantului Dimitrie Donskoi, Gheorghe Dimitrievici, care locuia la Zvenigorod, a randuit construirea unei catedrale si a unei manastiri in acest oras, si i-a invitat pe cei mai buni artisti ai vremii pentru a o picta. Sfantului Andrei i-au fost incredintate frescele catedralei. In anul 1405, Teofan l-a chemat inapoi de la Moscova la Kremlin pentru a picta iconostasul catedralei Bunei-Vestiri. Trei ani dupa aceea, impreuna cu Daniel cel Negru, au lucrat la impodobirea catedralei Adormirii Maicii Domnului de la Vladimir. In jurul anului 1420 s-au intors la Lavra, unde au primit din partea egumenului ascultarea de a picta biserica principala a manastirii Sfintei Treimi. Sfantul Daniel a realizat frescele iar sfantul Andrei iconostasul, care cuprinde minunatele icoane ale Arhanghelului Mihail si ale sfantului Pavel, si mai ales binecunoscuta icoana a Sfintei Treimi, care se pare ca i-a fost inspirata de sfantul Serghie insusi.

Cei doi monahi iconografi dadeau dovada de atata ravna pentru post si rugaciune, incat erau plini de harul dumnezeiesc. Patrunsi intru totul de dragostea dumnezeiasca, isi intorceau mereu mintea si gandul spre lumina dumnezeiasca care stralucea in strafundul inimilor lor, singura lor grija fiind de a transpune in culoare, pe pereti si pe lemn, oglindirea acestei contemplari interioare. Cand nu se indeletniceau cu pictura, duminica, stateau asezati in fata cinstitelor icoane facute de sfintii lor predecesori, coplesiti de bucurie si lumina dumnezeiasca[1]. De aceea Domnul i-a proslavit in ceasul lor din urma: Andrei a adormit cel dintai (in jurul anului 1427), iar cum mai apoi si Daniel s-a imbolnavit, l-a vazut in clipa parasirii celor pamantesti pe fratele sau intru slava, chemandu-l cu bucurie la fericirea cea vesnica si fara de sfarsit. Au fost inmormantati impreuna la manastirea Andronic, la a carei pictura lucrasera impreuna[2].


Toate icoanele pictate de sfantul Andrei sunt pline de har, iar unele dintre ele s-au dovedit a fi facatoare de minuni; cea mai cunoscuta ramane fara indoiala cea a Sfintei Treimi, pe care Sinodul din 1551[3]a proclamat-o drept model pentru orice icoana ortodoxa. Aceasta icoana este mult mai mult decat o evocare a aparitiei celor trei Ingeri lui Avraam; in ea sfantul reprezinta, cu o maiestrie neasemuita si o putere teologica inegalabila, dragostea inefabila care uneste Persoanele divine. Miscarea circulara sugerata de inclinarea capetelor Ingerilor si de copacul din spatele scenei, precum si perspectiva inversata, al carei punct de plecare este privirea spectatorului, fac din credinciosul care sta cu evlavie in fata acestei « icoana a icoanelor » un participant la acesta „hora dumnezeiasca”. Este poftit sa ia loc la aceasta masa, ca al patrulea oaspete, si sa guste din cupa aratata cu delicatete de catre Inger, in care se disinge un animal jertfit, simbol al Ospatului euharistic.

[1]. Dupa Sfantul Iosif de Volokolamsk, Regula X, 29 trad. in limba engleza de D. M. Goldfrank, The monastic Rule of Iosif Volotsky, « Cistercian publications 36 », Kalamazoo 20002 p. 236.

[2]. In timpul lucrarilor din biserica acestei manastiri, in anul 1992, s-au gasit in fundatia altarului bisericii acestei manastiri moastele intemeietorului ei, Andronic (praznuit in 13 iunie) si a trei alti igumeni. Ulterior, un al cincilea mormant a fost descoperit, care adapostea trupurile a doi monahi care fusesera ingropati din nou in acest loc la un timp dupa moartea lor, si se pare ca este vorba de moastele Sfantului Andrei Rubliov si ale lui Daniel cel Negru.

[3]. Un teolog rus, parintele Paul Florensky, a ajuns sa spuna : « Trinitatea lui Rubliov exista, deci Dumnezeu exista ! » (L’Iconostase, Lausanne, 1992, p. 144). Conform interpretarii judicioase a parintelui G. Bunge inL’Iconographie de la sainte Trinité. Des Catacombes a Andrei Roublev, Paris 200, p. 115, aceasta icoana ar fi reprezentarea Pogorarii Sfantului Duh dupa Evanghelia Sfantului Ioan (In 14, 16) : Fiul, in centru, aratandu-I Tatalui paharul jertfei Sale, Ii cere sa trimita Duhul Sfant, ca Persoana, si nu ca „putere” ca pana atunci.

Semnificatia spirituala a icoanei ’Sfanta Treime’ a lui Andrei Rubliov

Icoana Treimii lui Andrei Rubliov[i] este adesea considerata ca punctul culminant al iconografiei ruse si chiar acei care sunt putin pregatiti sa perceapa incantatoarea frumusete a desenului si  a coloritului ei, sa patrunda profunzimea simbolismului ei, nu pot sa nu fie impresionati de prospetimea, tandretea, emotia continuta de aceasta capodopera. Aceasta a dat loc unei literaturi abundente, in care accentul este pus pe istorie si tehnica mai degraba decat pe interpretarea spirituala. Pe acest ultim punct de vedere am vrea sa ne plasam acum. Am vrea sa raspundem in termeni foarte simpli la intrebarea: ce ne spune icoana Sfintei Treimi a lui Rubliov?

Pentru a fixa ideile, sa ne amintim dispozitivul icoanei. Trei ingeri, recunoscuti dupa aripile lor, sunt asezati in jurul unei mese. Pe aceasta masa este asezat un platou. In spate, un peisaj, mai degraba schitat decat precizat – vedem acolo un arbore si o cladire. Este vorba de reprezentarea episodului descris in capitolul 18 din Geneza. Domnul, se spune acolo, i-a aparut lui Avraam in campia lui Mamvre, sub forma a trei barbati (Biblia nu pronunta cuvantul „ingeri”). Avraam i-a invitat sa se odihneasca si le-a oferit o masa. Traditia patristica a vazut in acesti trei vizitatori un simbol a celor trei persoane divine. Pe urma ei, traditia iconografica bizantina a ales sa reprezinte Treimea sub aspectul a trei barbati, deveniti ingeri, asezati la masa lui Avraam. Icoana lui Rubliov se insereaza deci intr-o lunga traditie consacrata. Dar poate ca ne vorbeste mai mult decat altele din acest lant.

Sa remarcam ca inca de la inceput ritmul miscarii circulare care pare sa antreneze toate elementele icoanei. Pozitia jilturilor , intrevazute lateral, cea a treptelor, pozitia insasi a picioarelor celor doi ingeri din prim plan, inclinarea capetelor lor: toate acestea evoca, sugereaza o miscare „dirijata” (in sens contrar acelor ceasornicului) aceasta miscare se manifesta si in planul din spate. Arborele inclinat spre stanga (spectatorului), ca sub suflul unui vant puternic. Spre stanga, la fel, se inclina panourile taiate ale acoperisului cladiri. Acest ritm exprima circulatia si comunicarea aceleiasi vieti divine intre cele trei persoane. Dar acestea nu se retrag intr-un sistem inchis. Ritmul lor este un ritm de adoptare, de efuziune, de daruire, de generozitate si de gratie. Condescendenta lor admite, invita, in cercul divin, fiinta creata, dar ea va ramane acolo distincta, pe locul ei propriu. Aplecand arborele, miscarea circulara a vietii divine atinge natura. Inclinand acoperisul edificiului (pe care judecandu-l dupa stilul lui general si mai ales dupa cel al ferestrelor si usilor, este o biserica), ea atinge umanitatea care se roaga, umanitatea la cea mai inalta putere a sa. Lumea „adoptata” constituie intr-un fel periferia. Cele trei persoane ocupa centrul. Aceasta este indicata printr-o subtila degradare a culorilor. Tonurile inchise – albastru, bordo, oranj, verde – ale vesmintelor ingerilor sunt inconjurate de galben-ul viu, mai usor, al aripilor si al jilturilor, si de fundalul pal, transparent aurit. Realitatea maximala este a celor  trei persoane. „Eu sunt cel ce sunt” (Ex 3,14).

Sa privim acum trasaturile acestor trei persoane. Ele nu au varsta si totusi produc o impresie de tinerete. Nu au sex si totusi ele imbina robustetea precisa cu gratiea. Fizionomiile si gesturile nu au fost „construite” in vederea farmecului, si totusi farmecul care se degaja este imens. Alte simboluri trinitare -  de exemplu Cel Batran de zile, mielul, porumbelul, trei barbati asezati pe acelasi tron – au fost reprezentate. Dar, dupa parerea noastra, nici o reprezentare nu este atat de apta ca icoana lui Rubliov, sa-l introduca pe credincios in realitatea vie a celor trei persoane. Pentru ce? Pentru ca Rubliov a stiut sa exprime intr-o maniera unica vesnica tinerete si eterna frumusete a celor trei. In teorie se stie bine aceasta. Dar cand in locul unui batran cu barba si par de zapada si al unui porumbel de nepatruns, regasim, datorita unei opere de arta, frumusetea si tineretea Fiului in Tatal si in Paraclet, o primim ca pe o revelatie practica, nu de concepte, ci de atitudini. De acum inainte o „vedem” diferit ne-o apropiem diferit, ii „simtim” pe cei trei diferit, pentru ca ne-a fost sugerat acum ca ei sunt altii, nu sunt de loc ceea ce credeam, ci ceea ce ne imaginam (de altfel mai mult sau mai putin in pofida noastra). Si, in viziunea noastra noua, cea a tineretii si frumusetii vesnice, cea a farmecului indescriptibil al celor trei, exista mai multa caldura, mai multa atractie, mai multa bucurie, mai multa realitate personala decat intr-o „pictura abstracta” pe care am dedus-o din schemele teologice. „Ochii tai il vor vedea pe Imparat in frumusetea lui” (Is 33,17).

Fiecare din cei trei ingeri poarta in mana un toiag lung si foarte subtire. Adica fiecare persoana divina este un calator, un pelerin. Numai Verbul s-a facut trup, dar daca s-a facut trup a fost prin puterea si vointa Tatalui si a Duhului. In nici un moment celelalte doua persoane nu au fost straine de lucrarea de salvare a Fiului, in nici un moment ele nu au incetat sa vina pana la noi si sa actioneze de o maniera invizibila. Icoana pune in lumina participarea intregii SfinteTreimi la intrupare. Cele trei bastoane constituie o declaratie si o promisiune. Ele declara ca cei trei au venit deja printre oameni. Ele promit ca cei trei vor veni inca. Dumnezeul nostru in trei persoane vine, vine pentru totdeauna.

Scopul acestei veniri este locuirea celor trei persoane printre oameni. De aceea cei trei ingeri au acceptat ospitalitatea lui Avraam. Ei s-au asezat la masa lui, aproape de cortul lui (Gen 18, 1-2), sub un arbore (Gen 18,3). Arborele si biserica reprezentate in icoana semnifica inca arborele si cortul din povestirea biblica. Icoana evoca viata divina a celor trei, dar ea o pune in legatura cu o masa omeneasca, cu nevoile omenesti. Cele trei persoane vor sa fie pentru noi mai mult decat vizitatori sau oaspeti in trecere. Exista o locuire a Treimii in sufletul slujitorilor lui Dumnezeu. Ospatul imparatiei mesianice se implineste acolo in mod invizibil. „daca cineva imi deschide usa voi intra la el si voi cina cu el si el cu mine” (Ap 3,20). „Noi vom veni la el si vom locui impreuna cu el” (Ioan, 14,23).

Dar ce exista pe aceasta masa in jurul careia sunt asezati cei trei ingeri? O farfurie este asezata acolo. Discernem greu ce contine aceasta. Totusi, studiul icoanei facut cu mijloace specializate deceleaza capul unui vitel. Avraam a pregatit pentru oaspetii sai trei masuri de floare de faina, un vitel tanar cu carnea frageda, unt si lapte (Gen 18,6-8). Sa fie deci aceasta ofranda a patriarhului ceea ce vrea sa indice farfuria? In povestirea Genezei, ingeri au venit la Avraam pentru a-i anunta promisiunea divina al carei obiect este Isaac. Avraam insusi sta in picioare, in jurul ingerilor in timpul mesei lor, si Sara foarte aproape, sub cort. Dar icoana ignora prezenta lui Avraam.

Felul de mancare oferit ingerilor si pus pe masa capata o semnificatie care depaseste infinit gestul ospitalier al patriarhului. Nu este vorba aici de Avraam si Isaac. Trebuie sa cautam in vitelul sacrificat un alt sens, mai inalt. Dumnezeu ii va prescrie mai tarziu lui Avraam sa ofere un vitel tanar ca jertfa pentru pacat (Lv 9,2,11). Mai tarziu si Mantuitorul insusi va povesti, intr-o parabola, cum tatal fiului risipitor a cerut sa se taie un vitel pentru festinul prin care celebra intoarcerea fiului sau (Lc 15,23). Astfel, vitelul din icoana este un simbol al sacrificiului si al mantuirii.  Si, prin aceasta, icoana ne face sa ne apropiem de misterul Rascumpararii. Caci acesti trei termeni, Treimea, Intruparea, Rascumpararea, nu sunt de loc separabili. Printr-un anume mister noi am inceput sa contemplam opera divina, aceasta contemplare (sprijinita nu pe ratiune, ci pe Revelatie) va chema pe celelalte mistere in virtutea unei necesitati interne. Pelerinajul celor trei ingeri purtatori de toiege de calatorie n-ar fi complet daca nu ar ajunge la Calvar. Icoana evoca deci sfatul celor trei persoane divine in vederea mantuirii neamului omenesc. In locul unei farfurii asezate pe o masa, o cruce ar fi putut pictorul sa ridice in mijlocul celor trei ingeri. O spiritualitate a Intruparii sau a Treimii este mincinoasa daca nu mentine Sangele Rascumparatorului in centrul operei de mantuire. Si iata de ce este drept si sugestiv ca toiegele ingerilor sa fie atat de subtiri, aproape ca un fir, si colorate in rosu. Caci acelasi fir stacojiu care a fost o garantie de salvare pentru Rahav, prostituata (Ioan  2,17; 6,23), uneste slabiciunea noastra cu Sangele pretios varsat pentru noi.

Acum, ca stim asupra carui obiect precis icoana concentreaza atentia celor trei ingeri, sa observam nuantele pe care le exprima atitudinile lor respective. Ele se aseamana uimitor. Trasaturile lor sunt aproape identice. Si totusi privirea lor si gestul lor exprima maniera proprie in care fiecare dintre ei este implicat in misterul Rascumpararii [ii] .

Ingerul care sta fata in fata cu spectatorul si care, raportat la acesta, sta dincolo de masa il reprezinta pe Tatal. Mana lui desemneaza farfuria; ea sugereaza sacrificiul, ea invita la acesta. Dar acest gest al mainii este mai degraba schitat decat afirmat, nu este un gest deschis, ci un gest retinut si ca retractil. Si privirea, incarcata de tristete, se intoarce.

Ingerul asezat in fata si la dreapta mesei, totdeauna in raport cu spectatorul, il reprezinta pe Fiul. Privirea Fiului este, de asemenea, trista. Dar ea nu se intoarce. In timp ce capul se inclina bland, in semn de acceptare, ochii, in acelasi timp fascinati si tristi de moarte – „Sufletul Meu este trist pana la moarte” (Mt 26,36) – se fixeaza asupra farfuriei. Mana se intinde spre aceasta; dar acolo inca gestul este stapanit, retinut; nu este ezitant, este intr-un anume fel ganditor, tatonant. Toata atitudinea exprima un fiat ascultator, resemnat, dureros.

Ingerul asezat la stanga, in fata mesei, reprezinta Paracletul. Este cazul sa spunem Paracletul mai degraba decat Duhul, caci aici cea de-a treia persoana isi exercita la modul suprem slujba ei de consolator. Mainile nu se intind direct spre farfurie, chiar daca doua degete ale maini drepte par a puncta spre aceasta; cele doua maini tin cu o anume solemnitate delicatul toiag rosu in fata Fiului. Ca si cum acest toiag i-ar fi prezentat pentru a-i vorbi despre pelerinajul terestru si despre sangele varsat. Ochii fixeaza fata Fiului. Au o expresie ranita. Atentia celei de-a treia persoana este profunda, in totalitate concentrata asupra ceea ce Fiul va face. Toata fiinta ingerului a treilea emana, in tacere, simpatia si mila. Oricine are dificultati in a-si reprezenta pe Duhul ca persoana ar trebui sa contemple indelung acest al treilea inger al icoanei. Contemplarea globala a acesteia ar fi de altfel deosebit de eficace pentru a ajuta sa intelegem cum Treimea este in acelasi timp una si distincta.

Prin raport cu farfuria asezata pe masa, cei trei ingeri au un gest si o privire diferita. Dar o armonie perfecta – acelasi fiat – insufleteste decizia lor interioara. Nimic nu este aici „comandat” din afara, impus de una din cele trei persoane. Exista numai consimtire unanima a celor trei la o exigenta a generozitatii lor, comuna supunere unei legi aplicate pana la consecintele ultime: „Nu este mai mare dragoste decat sa-ti dai viata” (Io 15,13). Icoana – bineinteles – exprima de o maniera antropomorfica realitati (mila, durere etc) care nu ii pot fi atribuite lui Dumnezeu asa cum ii sunt atribuite omului; avem aici, pictate pe o imagine, simboluri foarte inadecvate, dar pe care limbajul divin insusi le-a consacrat.

O ultima remarca. Nimic n-ar distinge una de cealalta, fizionomiile celor trei ingeri, daca n-ar fi relatia pe care fiecare fizionomie o exprima in privinta „alteia”. Avem aici trei generozitati care nu sunt nici opuse, nici juxtapuse, ci „puse” una prin raport cu cealalta – puse nu in fata celeilalte, ci in cealalta, in asa fel ca tocmai in aceasta relatie de iubire, in care fiecare persoana divina „se gaseste” ca si distincta, se afirma si se bucura de fericirea ei. Fiecare persoana divina tinde spre cealalta ca spre termenul in care isi obtine plenitudinea. Icoana lui Rubliov, pentru ca ne face sa intrevedem misterul Treimii, ne reveleaza misterul iubirii supreme pe care iubirea noastra creata n-ar sti sa o intalneasca, dar de la care poate primi inspiratia si orientarea ei.

Andrei Rubliov nu intelegea sa sugereze ganduri, ci o rugaciune. Intalnirea noastra cu cea mai celebra dintre operele lui nu va fi ceea ce a vrut el ca aceasta sa fie decat daca, luand cu aceasta ocazie, un contact mai profund cu cele trei persoane, sa repetam cuvintele lui Avraam adresate vizitatorilor divini, in campia lui Mamvre: „Domnul meu, daca am gasit bunavointa in ochii tai, nu trece mai departe, te rog, de slujitorul tau” (Gen 18,3). Si, daca noi ii primim pe cei trei din toata inima noastra, vom putea, ca Avraam, sa primim din gura lor asigurarea ca aceasta experienta binecuvantata, departe de a fi un episod izolat, ne va fi acordata din nou: „Negresit Ma voi intoarece la tine” (Gen 18,19).

Extras din revista Irenikon,nr.26, 1953, reprodus in revista Contact, nr.116, 1981.
dupa orginalul in limba franceza se gaseste pe site-ul: www.pagesorthodoxes.net

[i] Calugarul Andrei Rubliov a trait aproximativ in perioada 1370-1730. Icoana Treimii a fost pictata spre 1410 pentru Manastirea Sfanta Treime si Sfantul Serge, aproape de Moscova. A fost restaurata in 1906 si 1918.

[ii] Nu ignoram ca identificarea celor trei ingeri a fost dezbatuta. Unii interpreti au vrut sa-l vada pe Cristos, si nu pe Tatal, in ingerul central. Noi credem ca identificarea ingerului central si a tatalui este conforma cu cea mai veche, cea mai constanta traditie orientala, si am putea aduce dovezi in sensul acesta. In ceea ce priveste icoana lui Rubliov, vom cita marea autoritate a lui Alpatov in favoarea acestei identificari.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA